Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase

JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu

***

Grefier -

&&&&&&&

La ordine a venit soluționarea apelului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.623 din 08.07.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, respectiv apelanta-reclamantă și intimatul-pârât Primarul Municipiului

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, care a învederat faptul că intimatul-pârât a depus întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său, după care:

Nefiind alte cereri și având în vedere că intimatul-pârât prin întâmpinare a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său - potrivit dispozițiilor art.242 al.2 Cod pr.civilă - instanța a constatat cauza în stare de judecată și a trecut la deliberare pe excepția tardivității apelului.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.623/C/2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost admisă contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului P

S-a dispus anularea Dispoziției nr.628/19.02.2009 emisă de intimat și în consecință:

- s-a constatat că este îndreptățită, în calitate de moștenitor legal, la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în municipiul P N, compus din suprafața de 357 mp și o construcție din zid acoperită cu tablă compusă din trei camere și un antreu, o, o magazie și un closet, conform contractului de vindere-cumpărare autentificat sub nr.589/17.07.1952;

- s-a constatat că este imposibilă restituirea în natură și dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii;

- a fost obligat pârâtul să acorde teren în compensare pentru suprafața de 357 mp expropriat și totodată a fost obligat să înainteze secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul notificării cu privire la construcții pentru evaluarea acesteia potrivit standardelor internaționale și emiterea deciziei privind acordarea titlurilor de despăgubire.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Neamț, contestatoarea a chemat în judecată Primarul Municipiului P N, solicitând anularea Dispoziției de respingere a Notificării nr. 628/2009 și emiterea unei dispoziții în sensul măsurilor reparatorii pentru suprafața de 357 mp și construcția existentă pe aceasta.

În motivare, a arătat că este moștenitoarea legală a defuncților și, care au avut în proprietate imobilele solicitate situate în-, jud. N, expropriate în anul 1962.

În temeiul Legii nr.10/2001, a formulat notificare și cu toate că a fost chemată la sediul Primăriei unde a acceptat oferta privind acordarea unui teren în compensare, cu stupoare a luat cunoștință de Dispoziția nr. 628/19.02.2009 prin care i s-a respins notificarea.

În dovedire, a depus actele de stare civilă și de proprietate.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, Primarul Municipiului PNa arătat că, în baza documentelor depuse în dosarul de notificare s-a întocmit o sinteză a evaluării juridice a probatoriului administrat și că "sub rezerva depunerii în copie a decretului de expropriere și a dovezii privind despăgubirile primite, notificatoarea are dreptul să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent prevăzute de art. 11 alin. 4 - 8 din Legea 10/2001, pentru imobilul-construcții plus teren - expropriat care nu poate fi restituit în natură".

Prin urmare, prin adresa Primăriei PNs -a revenit asupra solicitării către notificatoare să prezinte următoarele acte doveditoare: fișa imobilului, declarație notarială cu privire la despăgubiri, orice alte înscrisuri în dovedirea cererii, precum și actele de identitate.

s-a conformat, mai puțin în ceea ce privește declarația notarială în sensul că nu a primit despăgubiri. Ceea ce a depus a fost declarația în formă autentică referitoare la faptul că "nu știe" dacă s-au primit despăgubiri.

S-au emis mai multe adrese prin care i s-a cerut completarea dosarului și cu descrierea imobilelor construcții, releveu, proces-verbal de preluare, materialele din care erau făcute, anul construirii acestora, starea de întreținere la data preluării.

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în informarea din luna septembrie 2007, returnat și dosarul contestatoarei cu motivarea că "nu conține dovada despăgubirilor primite la data preluării sau dovada că nu s-au încasat despăgubiri".

Atâta timp cât susținerile contestatoarei au fost contradictorii cu privire la despăgubiri, pe de o parte a arătat că acestea au fost derizorii și pe de altă parte că nu știe dacă părinții săi au încasat despăgubiri, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a propus respingerea notificării, iar intimatul s-a conformat.

Din întreg probatoriul administrat, tribunalul a constatat că părinții contestatoarei și au deținut în proprietate în Municipiul P N,-, jud. N, un teren în suprafață de 357 mp și o construcție din zid acoperită cu tablă, compusă din trei camere și un antreu, cu instalație electrică, iar ca dependințe o, o magazie și un closet construite din lemn.

Această descriere, corespunde identificării imobilului din cuprinsul contractului de vindere - cumpărare autentic 589/1952.

În baza Decretului nr. 926/1962, aceștia au fost expropriați, fără ca din cuprinsul actului respectiv să rezulte stabilirea despăgubirilor și, cu atât mai mult, plata acestora.

Din adresa Direcției Taxe și Impozite a Municipiului P N nr. - din 16.11.2005, rezultă că la adresa din P N,-, figurează încă din perioada 1958-1961 ca fiind proprietatea, respectiv teren în suprafață de 360 mp și clădire cu o valoare de asigurare de 32.810 lei.

La fila 83-85 din dosarul cauzei, există copia decretului respectiv, din lecturarea acestuia nu rezultă nici măcar stabilirea despăgubirilor și cu atât mai mult plata acestora.

Contestatoarea este fiica foștilor proprietari, calitate care rezultă din certificatele de moștenitor nr. 37 și nr. 38 din 13.05.2003 (fila 27-29): a decedat la data de 29.10.1979 și la data de 10.01.1975.

În cursul judecății, contestatoarea a depus răspunsul Arhivelor Naționale înregistrat sub nr. /07.07.2009 (fila 122), în care se menționează expres că în "evidențele pe care le are instituția din anul 1962 - 1963 de la Sfatul Popular al Orașului P N, nu au fost identificate documente privind plata despăgubirilor pentru imobilul din Orașul P N,-, proprietatea, trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 926/1962".

Legea 10/2001 în art.24 și Normele Metodologice de Aplicare prevăd că dreptul de proprietate poate fi dovedit prin actul normativ sau de autoritate de preluare în cazul în care nu există actele vechi de proprietate.

În prezenta cauză, tribunalul a reținut că contestatoarea a făcut dovada cu actul de proprietate al autorilor săi, precum și cu Decretul nr. 926/1962 că este îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Atâta timp cât Decretului de expropriere - care are în virtutea art. 24 citat forța absolută în beneficiul persoanelor deposedate, nu i s-a opus de către intimat o probă contrară, instanța a constatat că și sub aspectul despăgubirilor actul normativ indicat trebuie să constituie dovada certă.

Intimatul nu a respectat în nici un mod prezumția susținută de contestatoare cu privire la lipsa despăgubirilor.

Această situație se impunea a fi constatată chiar pe baza actelor existente la dosarul de notificare. Cu atât mai mult, în prezenta cale judiciară instanța a constatat dovedită această împrejurare și prin raportare la adresa Arhivelor Naționale.

Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că în mod greșit s-a respins Notificarea nr. 105/11.02.2002, contestatoarea fiind persoană îndreptățită la reparațiile legii speciale în temeiul art. 11 pct. 4 - 8 din Legea 10/2001.

Pentru imobilul construcții astfel cum apare descris în contractul de vânzare - cumpărare și care a fost demolat, nu se pot acorda decât măsuri reparatorii în echivalent.

Pentru suprafața de 357 mp, urmează ca intimatul să acorde măsuri reparatorii prin compensare, având în vedere că la momentul verificării dosarului la Comisia Locală de Aplicare a Legii 10/2001, s-a propus compensarea, iar contestatoarea a acceptat-o pe amplasamentul stabilit prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului P N nr. 132/29.03.2007 modificată prin HCL nr. 203/31.05.2007.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea.

Curtea din oficiu, verificând regularitatea promovării apelului a constatat că acesta este tardiv.

Astfel, conform deciziei de comunicare aflate la fila 131 dosar fond, contestatoarei i-a fost comunicată hotărârea tribunalului la 10.08.2009.

Conform dispozițiilor art.284 (1) Cod procedură civilă termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză contestatoarea a formulat apel la 30.11.2009, mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art.284 (1) Cod pr.civilă.

Deși a fost citată cu mențiunea de a-și face apărări pe tardivitatea apelului, contestatoarea nu și-a făcut nicio apărare sub acest aspect.

Intimatul Primarul municipiului P N, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat la rândul său excepția tardivității apelului.

Cum termenul de apel este considerat un termen imperativ și absolut, iar nerespectarea lui atrage sancțiunea iremediabilă a decăderii, curtea va respinge apelul pe excepția tardivității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca fiind tardiv apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.623/C din 08.07.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât Primarul Municipiului P

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.sent. -

Red.dec. -

Tehnored. - 4 ex.

2.02.2010

Președinte:Doru Octavian Pîrjol Năstase
Judecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Viziteu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Bacau