Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 500/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1279/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTIA III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.500
Ședința publică de la 19 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.379 din 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru intimata reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr.- emisă de Baroul București -Cabinet Individual, lipsind apelanta pârâtă Primăria Municipiului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul intimatei reclamante învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, ia act de declarația părții și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate; nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 16.11.2006 sub nr- pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B prin Primarul General solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de restituire în echivalent a apartamentului nr.5 situat în B,--24, sector 3 și să se stabilească, în baza unei expertize de specialitate, întinderea despăgubirilor ce se cuvin reclamantei pentru acest apartament.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut că apartamentul situat la adresa menționată mai sus, a fost proprietatea soțului său, astfel cum rezultă din actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.57267/20.12.1946 și a fost trecut în mod abuziv în patrimoniul statului, în baza Decretului nr.111/1951, fără să existe o hotărâre judecătorească în acest sens.
După apariția Legii nr.10/2001 reclamanta, în calitate de unică succesoare a soțului său, a notificat Primăria Municipiului B în vederea restituirii apartamentului, cererea sa rămânând însă nesoluționată.
S-a susținut de reclamantă că refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa notificarea se asimilează cu respingerea cererii de restituire, iar acțiunea adresată instanței de judecată reprezintă o contestație la această soluție de respingere, pe care o consideră ca fiind nelegală și netemeinică.
Prin sentința civilă nr.243 din 16.02.2007, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins primul capăt de cerere din acțiunea reclamantei, ca inadmisibil și cel de al doilea capăt de cerere, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr.803 din 04.12.2007 s-a admis apelul, s-a desființat sentința instanței de fond și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond, sesizată de reclamantă cu acțiunea bazată pe refuzul persoanei juridice notificate de a emite decizie sau dispoziție asupra notificării, este competentă să examineze și fondul cauzei, administrând probele necesare și dispunând admiterea sau respingerea cererii de acordare de măsuri reparatorii, după caz. A considera că, în situația în care persoana juridică notificată refuză să emită decizia sau dispoziția asupra notificării, instanța nu ar fi competentă să examineze și fondul cauzei, ar reprezenta un formalism nejustificat, ar nesocoti caracterul reparatoriu al Legii nr.10/2001 și ar împiedica persoanele îndreptățite să-și valorifice drepturile recunoscute de lege, impunându-le să aștepte timp nelimitat un răspuns și să fie la discreția unității notificate, care de cele mai multe ori, nu este interesată să dea un răspuns favorabil.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a intimatului - pârât, instanța de apel a apreciat că, atâta vreme cât ne aflăm în prezența unei acțiuni bazată pe refuzul persoanei juridice notificate de a emite decizia sau dispoziția asupra notificării, calitatea procesuală pasivă aparține unității deținătoare a imobilului revendicat, chiar și în situația în care imobilul nu poate fi restituit în natură.
În fond după desființare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr-, iar prin sentința civilă nr.379 din 17.03.2009, s-a admis acțiunea reclamantei și a fost obligat pârâtul să acorde acesteia măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în B,--24,.5,.1, sector 3, în cuantum de 186.085 euro, în echivalent lei la data efectuării plății.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că apartamentul solicitat prin notificare a fost proprietatea soțului reclamantei și a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.111/1951, act normativ ce nu reprezintă titlu valabil pentru stat conform dispozițiilor art.2 alin.1 lit.e din Legea nr.10/2001.
În condițiile în care reclamanta, în calitate de unică succesoare a fostului său soț, a notificat în termen legal Primăria Municipiului B în vederea restituirii imobilului în natură sau prin echivalent, iar din probele administrate a rezultat că apartamentul solicitat prin notificare a fost înstrăinat în baza Legii nr.112/1995, instanța de fond a considerat că aceasta este îndreptățită să primească conform Legii nr.10/2001 despăgubiri prin echivalent pentru apartamentul preluat abuziv de stat, în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Și împotriva acestei sentințe a declarat apel Primăria Municipiului B prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel s-a susținut că soluționarea notificării prin decizie sau dispoziție motivată este, conform Legii nr.10/2001, atributul exclusiv al unității deținătoare, instanța putând soluționa legal doar contestația formulată de persoana interesată împotriva acestui act administrativ. În cazul în care persoana interesată invocă refuzul unității deținătoare de a soluționa notificarea, instanța poate emite o hotărâre prin care să oblige unitatea deținătoare la soluționarea notificării, dar nu se poate pronunța cu privire la cererea de restituire formulată prin notificare.
S-a mai susținut că termenul de 60 de zile prevăzut de Legea nr.10/2001 pentru soluționarea notificării este un termen de recomandare și nu de decădere, iar depășirea lui nu poate fi sancționată de instanța de judecată decât, cel mult, cu obligarea unității deținătoare la plata de despăgubiri.
În finalul motivelor de apel s-a susținut că instanța de fond a încălcat grav dispozițiile deciziei civile nr.52/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, potrivit cărora deciziile sau dispozițiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 sunt supuse întrutotul prevederilor acestei legi, despăgubirile urmând a fi acordate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu de unitățile deținătoare.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate, care fixează limitele devoluțiunii în cauză, conform art.295 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că apelul declarat de apelantul reclamant este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea adresată primei instanțe, reclamanta intimată a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin Primarul General, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate refuzul abuziv al acestuia de a soluționa notificarea formulată de reclamantă în baza Legii nr.10/2001, privind apartamentul nr.5 din B,--24, sector 3 și să se stabilească, pe cale de expertiză, despăgubirile ce i se cuvin pentru acest apartament.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut, în esență, că, prin notificare formulată în conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001 și cu respectarea termenului prevăzut în lege, a solicitat Primăriei Municipiului B restituirea în natură sau în echivalent a apartamentului situat la adresa menționată mai sus. Pârâta nu a soluționat în termen de 60 de zile notificarea, situație care echivalează cu respingerea cererii sale de restituire și în raport de care, reclamanta a înțeles să se adreseze instanței de judecată cu prezenta acțiune.
Absența răspunsului pârâtului, în calitate de unitate deținătoare, echivalează cu refuzul restituirii imobilului iar reclamanta, în calitate de titular al notificării, se putea adresa instanței de judecată pentru cenzurarea acestui refuz, astfel cum s-a statut cu putere obligatorie prin decizia nr.XX pronunțată la 19.03.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii.
Prin aceiași decizie obligatorie s-a statuat că într-o astfel de situație cererea echivalează cu o contestație împotriva soluției tacite de respingere a notificării, iar instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond pricina.
În raport de această decizie și de motivarea acțiunii reclamantei, în care se invoca refuzul abuziv al apelantului pârât de a-i soluționa notificarea, instanța de fond nu numai că putea, dar era chiar obligată să soluționeze pe fond cererea de restituire, criticile formulate în acest sens de către apelantul pârât, prin care se susține competența sa exclusivă de a soluționa cererea de restituire și faptul că instanța de fond putea cel mult să oblige unitatea deținătoare la soluționarea notificării sunt în mod evident nefondate.
Nefondată este și critica prin care se susține că instanța de fond ar fi încălcat dispozițiile deciziei civile nr.52/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, tot în recurs în interesul legii, atunci când a obligat apelantul pârât la plata de despăgubiri, deși notificarea a fost soluționată după intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005.
Din probele administrate la instanța de fond a rezultat că reclamanta intimată s-a plâns pentru prima dată în instanță, cu privire la refuzul Primăriei Municipiului B de a-i soluționa notificarea, în data de 15.08.2002, cererea sa fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV a Civilă sub. nr. 5791/2002 și admisă prin sentința civilă nr. 539/28.05.2004.
Prin această hotărâre judecătorească s-a admis acțiunea reclamantei și au fost obligați pârâții Municipiul B prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul în litigiu, prin titluri de valoare nominale folosite exclusiv în procesul de privatizare, în cuantum de 843.000.000 lei.
Din probele administrate de părți nu a rezultat dacă această sentință a rămas irevocabilă.
Indiferent însă de rămânerea irevocabilă sau nu a deciziei menționate anterior, este cert faptul că până în prezent măsurile reparatorii stabilite prin această hotărâre nu au fost acordate reclamantei intimate, iar data la care refuzul Primăriei Municipiului B prin Primarul General a fost asimilat cu soluția de respingere a notificării este data la care reclamanta a sesizat pentru prima dată instanța de judecată cu privire la acest refuz, respectiv 15.08.2002.
În consecință, nefiind vorba de o notificare soluționată după intrarea în vigoare a Legii nr.247/1995, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile acestei legi, iar despăgubirile cuvenite reclamantei intimate, în calitate de persoană îndreptățită la restituire,urmează a fi acordate de apelantul pârât în calitate de unitate deținătoare, care a înstrăinat imobilul conform Legii nr.112/1995.
De altfel calitatea procesuală pasivă a apelantei pârâte a fost reținută și în decizia civilă nr.803/04.12.2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV a Civilă, care nefiind atacată de părți a intrat în puterea lucrului judecat.
În consecință, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică, Curtea va dispune în baza art.296 Cod Procedură Civilă, respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.379 din 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata domiciliată în B, str.-. -, nr.5, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact./CS
Ex.4/03.11.2009
Secția a III-a Civ. -
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea
