Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 513/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

(589/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.513

Ședința publică de la 22 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Stere Learciu

JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma

GREFIER - - -

***** *****

Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantele reclamante, și, împotriva sentinței civile nr.1718 F din 14.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

are ca obiect - Legea nr.10/2009.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică de la 08 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise și pentru deliberare a amânat succesiv pronunțarea la data de 15 octombrie 2009 și la 22 octombrie 2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 14.07.2008, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să soluționeze notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001 imobilul din B,-, sector 5, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.

In motivarea cererii reclamanții susțin că imobilul a aparținut autorului comun, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.45146/16.10.1946, imobilul fiind preluat în mod abuziv în proprietatea statului și atribuit spre folosința Întreprinderii "".

Mai susțin reclamanții că în conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001, s-au adresat cu notificare în vederea obținerii de măsuri reparatorii pentru imobil, notificare ce a fost înregistrată la Primăria Municipiului B și care a emis Dispoziția nr.8422/02.07.2007 propunându-se acordarea de despăgubiri bănești pentru imobil.

Ulterior, susțin reclamanții că această Dispoziție a fost revocată prin Dispoziția nr.9497/07.02.2008, cu motivarea că imobilul ce face obiectul notificării nu este evidențiat în patrimonial Primăriei Municipiului B, notificarea fiind înaintată pârâtei, fără ca aceasta să răspundă notificării.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență că reclamanții, deși aveau obligația de a atașa notificării înscrisurile prin care să susțină pretenția din notificare, aceștia nu înțeles să depună aceste înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.1718/F/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, s-a respins ca nefondată cererea reclamanților.

Împotriva sentinței civile de mai sus, au formulat apel reclamantele, arătând că, deși intimata pârâtă a primit de la Primăria Municipiului B un exemplar al actelor justificative, aceasta a solicitat din nou copii legalizate de pe toate actele.

În drept, au invocat dispozițiile art.282 - 297 Cod procedură civilă.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Apelul este fondat.

Astfel, se reține că reclamantele au notificat Primăria Municipiului B, solicitând acordarea de despăgubiri bănești, iar prin Dispoziția nr.8422/02.07.2007 a Primarului General al Municipiului B s-a propus acordarea de despăgubiri bănești.

Față de situația că Primăria Municipiului Bae mis o dispoziție scrisă, în urma notificării, de la sine se subînțelege că la baza emiterii acestei dispoziții au stat actele depuse de reclamante în dovedirea pretențiilor sale. Deci, în mod greșit intimata susține că dosarul depus de reclamantele apelante este insuficient și că mai trebuie completat.

De reținut în cauză și faptul că Primăria Municipiului B, în mod greșit, a revocat ulterior dispoziția emisă, întrucât numai instanța judecătorească, respectiv secția de contencios administrativ poate anula un act administrativ și nicidecum cel ce a emis-

Pentru aceste considerente, Curtea urmează să admită apelul, să anuleze sentința apelată și, pe fond, să admită contestația, urmând ca să soluționeze notificarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelantele reclamante, toate cu domiciliul ales la av. în B,-,.24,.1,.3, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1718/F/14.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1.

Anulează decizia apelată, iar pe fond, admite contestația și trimite dosarul la Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului pentru soluționarea notificării.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER

- -

Red.

Tehnored.

6 ex/17.12.2008

--------------------------------------

- Secția a V-a -

Președinte:Stere Learciu
Judecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 513/2009. Curtea de Apel Bucuresti