Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 515/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 515/
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: George Popa judecător
JUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 3: Viorica
Grefier - -grefier șef secție
-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de către reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 439/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâțiiPRIMĂRIA MUNICIPIULUI, JUDEȚUL V, TRANS F, JUDEȚULșiAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B,în acțiune civilă formulată în baza legii 10/2001 (recurs împotriva hotărârii prin care s-a dispus declinarea cauzei).
La apelul nominal a răspuns pentru recurenta-reclamantă av. -, lipsă fiind intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei,în sensul că este primul termen de judecată în recurs; recursul civil este declarat și motivat în termen; scutit de plata taxei judiciare de timbru; prin fax, la data de 09.11.2009, intimata-pârâtă Primăria municipiului Focșani a depus la dosar, într-un singur exemplar, întâmpinare solicitând și judecarea cauzei în lipsă.
Apărătorul recurentei-reclamante precizează că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării depuse la dosar și nu solicită termen; nu are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului civil.
Av. - pentru recurenta-reclamantă, pentru considerentele arătate în nota de concluzii scrise depuse la dosar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății, soluția instanței de fond fiind în mod grav și inacceptabil nelegală, întrucât este o chestiune de esența Legii 10/2001 faptul că, competența de soluționare aparține instanței în circumscripția căreia se află imobilul.
Este adevărat că dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001 prevăd o competență alternativă, însă reclamanta conform art. 12 cod procedură civilă a ales instanța în a cărei circumscripție se află imobilul și sediul unității deținătoare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 439 din 16 iunie 2009, Tribunalul Vrancea - secția civilă a admis excepția lipsei competenței teritoriale formulată de pârâta B și, în consecință, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția civilă.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Vranceaa reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- din 4.05.2009 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Primăria mun. Focșani, Trans SA Focșani și AVAS pentru anularea deciziei.
În motivare a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare a dobândit împreună cu soțul său (decedat) un imobil situat în Focșani-, jud. V dar care a fost preluat abuziv de către stat.
Prin notificarea nr.708/11.10.2001 a solicitat AVAS în temeiul Legii nr.10/2001, restituirea în natură a acestui imobil sau acordarea de despăgubiri, însă prin decizia nr.510/12.12.2008 i-a fost respinsă notificarea.
A contestat această decizie văzând prevederile art. 45 al. 2 și al. 4 din Legea nr.10/2001, urmând ca instanța de fond să compare titlurile de proprietate.
Prin întâmpinarea formulată de pârâta Primăria mun. Focșani s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia iar prin întâmpinarea formulată de AVAS B s-a invocat excepția lipsei de competență teritorială a Tribunalului Vrancea având în vedere prevederile art. 2 din decizia nr.510/2008 și art.5 din cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 16 iunie 2009, în temeiul art.137 cod procedură civilă instanța a pus în discuție excepția procedurală privind competența teritorială de soluționare a cauzei.
Excepția procedurală invocată de pârâta AVAS B este întemeiată, doar pentru următoarele considerente:
Imobilul din litigiu face parte din categoria de imobile evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, pentru care procedura de restituire este reglementată de prevederile art.29 din Legea nr.10/2001.
Astfel, notificarea se adresează instituției publice implicate care a efectuat privatizarea, în speță AVAS.
Potrivit art.26 al.3 din Legea nr.10/2001 decizia poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare sau după caz al entității investite cu soluționarea notificării.
În cauză notificarea petentei a fost soluționată prin decizia nr.510/12.12.2008 de către AVAS B - ca entitate investită, și nu de către unitatea deținătoare - pârâta SC Trans SRL, pentru a considera că este competentă în soluționarea cauzei Tribunalul Vrancea ca instanță de la locul entității deținătoare.
De altfel, s-a prevăzut în art.2 din decizia atacată că instanța competentă este Tribunalul București - secția civilă însă această competentă este atrasă de regulile competenței generale prevăzute de art. 26 al. 3 din Legea nr. 10/2001, având caracter exclusiv și nu în temeiul art.5 cod procedură civilă privind competența teritorială facultativă cum a precizat autorul excepției.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate prin prisma greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 5 cod procedură civilă.
Susține reclamanta că atât timp cât a indicat expres, atât în notificare cât și în acțiunea promovată în baza legii speciale, Legea 10/2001, derogatorii de la dreptul comun, adressa imobilului preluat abuziv de către stat, aceasta fiind în Focșani,-, total eronat a apreciat instanța de fond că se impune admiterea excepției necompetenței teritoriale, dând astfel eficiență dispozițiilor art. 5 cod procedură civilă.
-și competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, Tribunalul Vranceaa ignorat competența alternativă prevăzută de art. 12 cod procedură civilă, reclamantul având posibilitatea de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente.
Pentru aceste motive solicită reclamantul admiterea recursului, casarea sentinței date cu aplicarea greșită a legii și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Primăria Municipiului Focșani a solicitat respingerea recursului, susținând că instanța de fond a admis corect excepția necompetenței teritoriale, făcând corect aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Recursul declarat este fondat pentru cele ce urmează:
Potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării.
Atât timp cât reclamanta a înțeles să notifice inițial unitatea deținătoare - SC SRL Focșani, conform Notificării nr. 457/08.08.2001, transmisă prin executorul judecătoresc, în baza textului de lege mai sus invocat, teza a-II-a, Tribunalul Vrancea devine instanța competentă teritorial, în circumscripția acestuia aflându-se sediul entității învestite cu soluționarea notificării.
În plus, potrivit art. 12 cod procedură civilă, reclamantul este cel în drept să aleagă între mai multe instanțe deopotrivă competente.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul și va casa sentința pronunțată cu aplicarea greșită a legii, dispunând trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea pe fond a acesteia.
În drept, fiind aplicabile dispozițiile art. 312 pct. (5) cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DE CIDE
Admite recursul civil declarat de către reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 439/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-.
Casează sentința civilă nr. 439/16.06.2009 a Tribunalului Vrancea și dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 noiembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. /04.12.2009
decizie VM/04.12.2009
6 ex./04.12.2009
Fond: Tribunalul Vrancea - judecător
Com. 4 ex./ luni, 07.12.2009
-
- Primăria mun. Focșani
- SC Trans SA Focșani
- AVAS
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea, Viorica