Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 522/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(207/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.522
Ședința publică de la 26.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulate de apelanta intimată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 1568 din 20.10.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimatul contestator.
are ca obiect - contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Susținerile părților au fost avute în vedere la termenul de judecată din data de 19.10.2009, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26.10.2009.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.02.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr. 455/28.12.2007 emise de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu privire la notificarea nr. 45/13.02.2002, prin care s-a declinat competența de soluționare a notificării către Primăria comunei, conform art. 8 alin.1 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, solicitând admiterea contestației și anularea deciziei nr. 455/28.12.2007; să se constate faptul că este persoană îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile prevederilor speciale din Legea nr. 10/2001, modificate, privind acordarea de despăgubiri; stabilirea competenței de soluționare a notificării de către B și respingerea excepției de necompetență invocate de pârâtă și obligarea pârâtei la întocmirea și înaintarea întregii documentații aferente necesare în vederea acordării de despăgubiri.
Prin cererea înregistrată la data de 20.02.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr-, reclamanta Primăria Comunei a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 455/28.12.2007.
Prin încheierea din 19.05.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a dispus conexarea dosarului nr- al Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă.
Prin sentința civilă nr. 1568/20.10.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis acțiunea principală formulată de reclamantul și acțiunea conexă formulată de reclamanta PRIMĂRIA COMUNEI în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, a anulat dispoziția nr. 455/2007 emisă de, a stabilit competența de soluționare a notificării formulată de reclamant în favoarea, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 și a obligat pârâta să emită dispoziție de soluționare a notificării nr. 45/2002.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin notificarea nr. 45/2002 transmisă Prefecturii D prin intermediul executorului judecătoresc, reclamantul a solicitat despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de teren de 34.371. ocupați în prezent de P - Fabrica de Cherestea și de Baza a de Producție petrolieră Târgoviște.
Prin notificare s-a arătat că suprafața de teren revendicată nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Prin dispoziția nr. 543/09.12.2002 a fost respinsă notificarea nr. 45N/2002 formulată de reclamant, cu motivarea că terenul solicitat prin notificare nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, regimul juridic al acestuia fiind reglementat de Legea nr. 1 8/1991,modificată prin Legea nr. 169/1997 și prin Legea nr. 1/2000.
Prin sentința civilă nr.318/2003 a Tribunalului Dâmbovițaa fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul din prezenta acțiune în contradictoriu cu Primăria Comunei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin acțiunea dedusă judecății de reclamant, soluționată prin sentința civilă mai sus invocată, s-a contestat dispoziția nr. 543/09.12.2002,reținându-se în considerentele acestei hotărâri că sunt incidente soluționării notificării dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr.10/2001, în forma normativă înainte de modificarea legii prin Legea nr. 247/2005,arătându-se că în ceea ce privește suprafața de teren de 30.871. acesta se regăsește în patrimoniul SA P, iar 3.500. în patrimoniul a de Producție petrolieră Târgoviște. Astfel, se arată prin hotărârea menționată că pârâta Primăria Comunei nu era competentă să soluționeze notificarea, competența revenind instituției care a efectuat privatizarea.
Prin sentința civilă nr. 4963/1998 pronunțată de Judecătoria Târgoviștea fost admisă în parte plângerea formulată de moștenitorii lui, printre care și reclamantul din prezenta acțiune, fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de 12.809. teren, situat pe raza comunei, jud. S-a reținut prin sentința civilă mai sus invocată, ce are ca obiect plângere întemeiată pe prevederile Legii nr. 18/1991, că din parcela de teren de 47.180. identificată în actul de partaj din 1930, fost atribuită în anul 1971 suprafața de teren de 3,6274 ha unității nou create la cea dată Târgoviște, rămânând în patrimoniul doar 1,0906 ha.
În urma rejudecării, s-a stabilit că suprafața de teren, din suprafața totală de 47.180. deținută de preotul, care s-a regăsit în patrimoniul la data de 01.01.1990 a fost de 12.809. motiv pentru care, în temeiul Legii nr. 18/1999, a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de teren.
Prin decizia civilă nr. 1349/1998 a Tribunalului Dâmbovițaa fost respins recursul declarat împotriva acestei sentințe civile, cu obiect plângere întemeiată pe depozițiile Legii nr. 18/1991, fiind irevocabilă și bucurându-se de aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat cu privire la suprafața de teren ce a făcut obiectul acestei legi speciale.
Prin decizia contestată nr. 455/2007, S și-a declinat competența soluționării notificării nr. 45/2002 către Primăria, soluție care din ansamblul probator rezultă ca fiind neîntemeiată, prin raportare la dispozițiile art. 29 din Legea nr.10/2001 și la faptul că s-a stabilit irevocabil că restul suprafeței de teren, ce excede celui pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 se află în patrimoniul unor societăți comerciale integral privatizate, astfel că tribunalul a admis primul capăt de cerere, a anulat dispoziția nr. 455/2007 emisă de, stabilind în sarcina acesteia competența de soluționare a notificării.
Fată de cele reținute în mod irevocabil de sentința nr. 4963/1998 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, rezultă că reclamantul a făcut dovada că autorul său, reținându-se și calitatea de moștenitor a reclamantului, a deținut în proprietate o suprafață de teren de 47.180. identificată în actul de partaj din 1930, din care suprafața de teren de 30.871 mp, se regăsește în patrimoniul P, iar 3500. în patrimoniul a de Producție petrolieră Târgoviște.
Astfel, tribunalul, având în vedere că reclamantul a făcut dovada că este persoană îndreptățită la restituire, în sensul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și că terenul notificat a fost preluat abuziv, în sensul art. 2 din același act normativ, a constat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită și în temeiul art. 25 din Legea nr.10/2001 a obligat pârâta să soluționeze notificarea nr. 45/2002.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 23.12.2008 a declarat apel pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 26.01.2009.
În motivare, a arătat că sentința de fond este netemeinică și nelegală, în principal sub aspectul constatării de către instanța de fond a calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, cu ignorarea procedurii administrative prealabile de soluționare a notificării.
Față de petitul cererii și de considerentele sentinței de fond, pe cale de excepție, pârâta a invocat prematuritatea acțiunii prin care reclamantul tinde să se constate de către instanța de judecată că este persoană îndreptățită la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin Legea nr. 10/2001, republicată, s-a instituit o procedură administrativă necontencioasă obligatorie, în așa fel încât la finalizarea ei să se definească statutul juridic al imobilelor revendicate, prin emiterea deciziei sau dispoziției motivate, în speță de către
a fost notificată în condițiile din Legea nr.10/2001, republicată, dar procedura prealabilă administrativă prevăzută de aceasta nu s-a finalizat prin emiterea unei decizii motivate în sensul art. 29 din lege. nu a soluționat pe fond notificarea, ci doar a constatat că nu îi revine această competență.
În acest sens, își menține poziția că în mod nelegal instanța a soluționat cauza, depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești și s-a investit cu puteri administrative, soluționând, în fond, anticipat și fără a avea dreptul de a soluționa o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.
În ceea ce privește obligațiile ce revin în condițiile Legii nr. 10/2001, apelanta solicită ca instanța de judecată să constate că prin emiterea deciziei motivate nr. 455/28.12.2007, de declinare a competenței de soluționare a notificării nr. 45/13.02.2002 către Primăria Comunei, în baza art. 8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, republicată și a dispozițiilor art. V alin. 1 si 2, Titlul I al Legii nr. 247/2005, a aplicat dispozițiile legale.
Pentru a pronunța aceasta soluție, a analizat actele doveditoare aferente notificării și a constatat că nu este competentă să soluționeze notificarea în fond, soluția legală fiind de declinare către Primăria.
Apelanta pârâtă a mai arătat că Primăria Comunei, prin Dispoziția nr. 43/09.12.2002, a respins ca neîntemeiată aceeași notificare cu nr. 45/N/2002, deoarece terenul solicitat de petent nu intră sub incidenta Legii nr. 10/2001, republicată, regimul juridic al acestuia fiind reglementat de Legea nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare, urmând în consecință să elibereze titlu de proprietate.
Astfel, s-a dovedit din actele cauzei că imobilul-teren a intrat în patrimoniul unei cooperative agricole de producție și apoi în proprietatea statului prin expropriere în baza Decretului nr.169/1971; drept urmare, acesta nu intră sub incidenta prevederilor Legii nr. 10/2001,onform cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din lege.
Regimul juridic al imobilului - teren adus in - conferă moștenitorilor fostului proprietar drepturile reglementate prin Legea nr. 18/1991, La data preluării abuzive a terenului de către stat, acesta era situat în extravilan.
Potrivit dispozițiilor art. 8.1 din Legea nr.10/2001, republicată: "nu fac obiectul legii terenurile situate în extravilanul localităților, indiferent că aveau această situare la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată. ",
În același sens, conform art. V alin 1 si 2, Titlul 1 al Legii nr. 247/2005: "Notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentului titlu. se vor înainta în vederea soluționării în termen de 60 zile, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată. ".
Apelanta pârâtă a mai învederat că nu a fost parte în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 318/01.07.2003; așadar, efectele juridice ale acesteia nu îi sunt opozabile.
Astfel, nu poate fi un argument întemeiat al instanței de fond că se poate reține cu autoritate de lucru judecat și în prezenta cauză constatarea lipsei calității procesuale pasive a Primăriei în raport de situația juridică a terenului revendicat în acea cauză.
Așadar, în primul rând a constatat că nu este competentă să soluționeze această notificare în fond, în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, și în al doilea rând și-a îndeplinit obligațiile legale prin emiterea deciziei motivate nr. 455/28.12.2007.
În considerarea celor de mai sus, în mod temeinic si legal prin decizia motivată nr. 455/28.12.2007, a declinat competența de soluționare a notificării nr. 45/2002 către Primăria Comunei, în baza art. 8 alin.1 din Legea nr. 10/2001 republicată, și a dispozițiilor art. V alin. 1 și 2, Titlul I al Legii nr. 247/2005.
În drept, au mai fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001 republicată, Legea nr. 247/2005, art. 282 și următoarele Cod de procedură civilă.
La data de 18.02.2009, intimatul reclamant Gaf ormulat întâmpinare, prin care, în primul rând, a invocat excepția tardivității formulării apelului, solicitând respingerea apelului ca tardiv formulat.
Pe fond a arătat că faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu cele ale Legii nr.18/1991 reiese clar atât din recunoașterea Primăriei, din cadrul deciziei civile nr. 318/2003 a faptului că în dispoziția nr. 543/09.12.2002 s-a specificat în mod greșit că terenul ar fi făcut obiectul Legii nr.18/1991, cât și din conținutul celor două hotărâri civile menționate de prima instanță, care au admis lipsa calității procesuale pasive a Primăriei cu privire la soluționarea acestei spețe, astfel încât competența revine B, în baza Legii nr.10/2001.
Apelanta pârâtă însă își întemeiază întreaga apărare tocmai pe această dispoziție nr. 543/09.12.2002 a Primăriei, ignorând intenționat faptul că personal în instanță reprezentantul Primăriei a precizat că această dispoziție este emisă în mod greșit, întrucât la 01.01.1990 terenul nu se afla în patrimoniul, cât și faptul că hotărârile judecătorești nr. 318/2003 și 208/2003, chiar dacă nu a fost parte în aceste procese, statuează cu autoritate de lucru judecat situația de fapt a terenului, care este aceeași și atunci și acum, adică nu se află la dispoziția Primăriei, astfel încât nu poate face obiectul Legii nr. 18/1991, terenul fiind ocupat de societăți comerciale.
În mod greșit a apreciat că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 8 alin.1 din Legea nr.10/2001, întrucât terenul ar fi situat în extravilanul localității și că regimul său juridic ar fi reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată și prin Legea nr. 1/2000, întrucât în condițiile în care la ora actuală terenul e deținut de societăți comerciale privatizate de către (lucru pe care poate să-l confirme foarte ușor), apărările acesteia în sensul că terenul în cauză a fost preluat prin expropriere de la fosta sunt lipsite de relevanță.
Pentru a fi exclus de la incidența Legii nr. 10/2001, imobilul trebuie să fi făcut obiectul de reglementare al legilor fondului funciar și reparația pentru preluarea abuzivă să se fi putut realiza în temeiul acestor acte normative.
Or, nicio dispoziție din legile fondului funciar nu prevede modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru situația în care terenul se află inclus în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate.
Edificator pentru speța de față este faptul că la momentul soluționării, imobilul este deținut de societăți comerciale privatizate de către și nu sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr.10/2001, modificată și republicată, întrucât nu este vorba de un teren al cărui regim juridic este supus Legii nr. 18/1991, atâta vreme cât este deținut de societăți comerciale și, de asemenea, raportat la această împrejurare nu are relevanță faptul că este cuprins în extravilan.
În cauză nu pot fi incidente nici dispozițiile art. V alin.1 și 2 din Legea nr. 247/2005, întrucât acestea se referă la terenurile prevăzute la art. 8 alin.1 din Legea nr. 10/2001 republicată, care nu e aplicabil în speță.
La solicitarea instanței, cu adresa nr. 2608/p/17.09.2009, Primăria Comunei a comunicat situația juridică a terenului în litigiu la data preluării abuzive de către stat și la data formulării notificării.
Analizând excepția tardivității formulării apelului, Curtea are în vedere dispozițiile art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora termenul de apel, care este unul imperativ, legal și absolut, este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Hotărârea a fost comunicată apelantei pârâte la data de 19.12.2008, conform dovezii de comunicare aflate la dosar, astfel că cererea de apel putea fi depusă conform regulii de calcul stabilite de art. 101 Cod procedură civilă cel târziu la data de 4.01.2009, fiind însă predată serviciului poștal la 23.12.2008, astfel cum rezultă din ștampila aplicată pe plic de acest serviciu. Stabilirea în modalitatea arătată a datei depunerii a avut la bază prevederile art. 104 Cod procedură civilă.
Prin urmare, excepția tardivității formulării apelului este nefondată, astfel că urmează a fi respinsă.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția prematurității formulării contestației, Curtea constată că prin decizia nr. 455/28.12.2007 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statuluia fost declinată competența de soluționare a notificăriinr. 45/13.02.2002, formulate de petentul -, către Primăria comunei, conform art. 8, 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, întrucât terenul revendicat a fost inclus în, de unde a fost expropriat.
Într-adevăr, potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001: "Decizia sau, după caz, dispoziția motivatăde respingerea notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Prevederea legală care reglementează situația în care entitatea învestită cu soluționarea notificării apreciază că rezolvarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii nu este în competența sa este însă art. 27 din Legea nr. 10/2001, iar potrivit art. 27.1 din nr.HG 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001: "În cazul în care persoana juridică notificată nu deține bunurile imobile solicitate, aceastava proceda la direcționarea notificăriientității învestite cu soluționarea acesteia, fie unitate deținătoare a bunurilor imobile solicitate, fie entitate învestită cu soluționarea acesteia, după caz". De această dată nu se mai face referire la denumirea actului juridic unilateral prin care persoana juridică notificată dispune măsura prevăzută de textul legal citat, aspect care nu prezintă relevanță, întrucât art. 27 alin. 6 din Legea nr. 10/2001 face trimitere la dispozițiile art. 26, deci inclusiv la posibilitatea formulării unei contestații adresate tribunalului.
Din acest considerent, Curtea va înlătura argumentul apelantei reclamante potrivit căruia se pot formula contestații numai la eventualele decizii emise pe fond de către instituțiile abilitate, ca acte finale ale procedurii administrative.
În ceea ce privește chestiunea dacă în cadrul unei asemenea contestații instanța de judecată poate soluționa pe fond notificarea, Curtea are în vedere faptul că aprecierea în sensul că direcționarea notificării s-a făcut cu aplicarea greșită a legii conduceimplicitla oconstatare a refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Or, prin decizia în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că: "În aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care, s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".
Mai mult decât atât, de vreme ce prin direcționarea notificării entitatea învestită cu soluționarea notificării s-a dezînvestit, în mod rezonabil se poate presupune că nu mai intenționează să analizeze pe fond notificarea, astfel că a admite susținerea apelantei pârâte în sensul că instanța nu poate trece peste procedura specială și obligatorie, în cadrul căreia notificarea trebuia mai întâi analizată pe fond de către aceasta, ar echivala cu lăsarea nesoluționată, practic pe termen nelimitat, a cererii formulate de persoana îndreptățită.
Pe de altă parte, o decizie de retrimitere a cauzei la entitatea învestită cu soluționarea notificării în ipoteza constatării de către instanță a greșitei direcționări a acesteia de către respectiva entitate, dat fiind că implică reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ar contraveni principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte. Acest argument juridic, folosit de Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele deciziei în interesul legii sus menționate cu referire expresă la situația în care unitatea deținătoare nu emite niciun fel de răspuns în termenul prevăzut de lege, este pe deplin valabil și în cazul în care se emite o decizie, dar aceasta se referă la constatarea propriei necompetențe de soluționare a notificării formulate de către persoana îndreptățită.
II.1. Pe fondul cauzei, se constată că prin sentința civilă nr. 4963/22.05.1998 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 8053/1997, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1349/11.12.1998 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Civilă în dosarul nr. 6318/1998, a fost admisă în parte plângerea formulată de autorul reclamantului și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 12.809. teren extravilan, situat pe raza comunei, jud. În considerentele acestei hotărâri judecătorești s-a reținut că preotul a fost proprietarul terenului în suprafață de 47.180. situat în fosta moșie Mănăstirea Dealu, pe care l-a transmis descendenților săi și care a fost preluat de în anul 1962. În anul 1971 suprafața de 34.371. a fost atribuită unității nou create Târgoviște, astfel că la data de 1.01.1990 se mai afla în patrimoniul fostei numai diferența de 12.809. care a fost reconstituită în baza Legii nr. 18/1991.
Prin notificarea adresată Prefecturii Județului D nr. 45/13.02.2002, comunicată prin intermediul executorului judecătoresc, reclamantul a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, acordarea unor despăgubiri în cuantum de 1.000.000.000 ROL, contravaloarea suprafeței de teren de 34.371. ocupată de P - Fabrica de Cherestea și de Baza a de Producție Târgoviște.
Prin adresa nr. 1165/22.04.2002, Prefectura Județului Dac omunicat reclamantului faptul că cererea sa privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul expropriat a fost transmisă Primăriei comunei.
Prin Dispoziția nr. 543/9.12.2002, Primăria comunei a respins ca neîntemeiată notificarea nr. 45N/2002 formulată de reclamantul -, având în vedere că terenul solicitat prin notificare nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, regimul lui juridic fiind reglementat de Legea nr. 18/1991, modificată de Legea nr. 169/1997 și de Legea nr. 1/2000, urmând a se elibera titlu de proprietate.
Împotriva acestei dispoziții a formulat contestație reclamantul -, iar prin sentința civilă nr. 318/1.07.2003 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Civilă în dosarul nr. 1623/2003, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 208/7.10.2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 7342/2003, a fost admisă excepția invocată din oficiu și a fost respinsă acțiunea ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că suprafața pentru care se solicită despăgubiri a fost preluată prin Decretul nr. 161/05.05.1971 de expropriere, care a fost apreciat astfel ca un titlu valabil, ea aflându-se în proprietatea a trei societăți comerciale despre care se susține că au fost privatizate și în aceste condiții devin aplicabile dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Prin notificarea adresată B nr. 57/3.11.2005, comunicată prin intermediul executorului judecătoresc, reclamantul a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în baza legii speciale privind regimul stabilirii și acordării despăgubirilor pentru bunurile abuziv preluate, pentru terenul în suprafață de 34.371. situat în comuna, jud.
Prin decizia nr. 455/28.12.2007 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost declinată competența de soluționare a notificării nr. 45/13.02.2002, formulate de petentul -, către Primăria comunei, conform art. 8 alin. 1, 26 din Legea nr. 10/2001 republicată și art. V, Titlul I al Legii nr. 247/2005, întrucât terenul a fost inclus la. de unde a fost expropriat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație reclamantul -, care constituie obiectul cererii principale. Ulterior, și reclamanta Primăria comunei a formulat o cerere de anulare a deciziei, care formează obiectul cererii conexe.
2. Chestiunea litigioasă o constituie în cauză, conform celor ce preced, împrejurarea dacă regimul juridic al imobilului care formează obiectul celor două cereri de chemare conexate este reglementat de dispozițiile Legii nr. 10/2001 sau de cele ale Legii nr. 18/1991.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate: "Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării,precum șicele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare".
Prin urmare, este exclusă din domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 nu numai categoria terenurilorce formează obiectul legilor de restituireenumerate de textul de lege citat, ci și oad oua categorie, cea a terenurilor situate în extravilanul localităților, care nu se confundă în totalitate cu prima. Rezultă astfel că, deși Legea nr. 10/2001 ar fi trebuit să fie nu numai de aplicabilitate subsidiară, ci și complementară, există și terenuri a căror restituire, în natură sau în echivalent, nu este dispusă nici de prevederile Legii nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, și nici de cele ale Legii nr. 10/2001.
În această situație se regăsește și terenul din speță, care era situat în extravilan atât la data preluării abuzive, cât și la data notificării, potrivit adresei emise la solicitarea instanței de apel d e către Primăria comunei și în privința căruia s-a reținut în cadrul procedurii judiciare desfășurate în temeiul Legii nr. 18/1998 că nu poate fi reconstituit în temeiul actului normativ respectiv.
Tocmai pentru a acoperi această lacună legislativă, prin dispozițiile art. V alin. 2 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, intitulat "Modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv
în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989" s-a prevăzut că notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a respectivului titlu, având ca obiect terenurile prevăzute la art. 8 alin. 1 se vor înainta în vederea soluționării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare".
Întrucât sintagma "terenurile prevăzute la art. 8 alin. 1" acoperă nu numai terenurile ce formează obiectul legilor de restituire la care face referire textul de lege menționat, ci și pe acelea situate în extravilanul localităților, iar art. V alin. 2 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 nu facenicio distincție, rezultă că în această modalitate este reglementat și regimul juridic al terenurilor a căror restituire nu era dispusă nici de prevederile Legii nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, și nici de cele ale Legii nr. 10/2001.
Se realizează astfel o modificare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum reiese chiar de titulatura Titlului I al Legii nr. 247/2005, care are totuși ca finalitate extinderea competențelor comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991. Această concluzie este impusă și deinterpretarea sistematicăa art. V din Titlul I al Legii nr. 247/2005, atât norma cuprinsă în primul alineat, cât și cea cuprinsă în cel de-al doilea alineat trebuind să exprime aceeași intenție a legiuitorului. Or, o modificare de natură similară, constând într-o schimbare a soluției legislative, operează și în temeiul alineatului 1, ce se referă la "construcțiile de orice fel, situate în extravilanul localităților, aparținând exploatațiilor agricole și care au fost trecute în proprietatea statului, construcțiile de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploatația forestieră la data trecerii în proprietatea statului", deoarece raportat la art. 31 din Legea nr. 1/2000, în forma existentă la data de 25.07.2005, nici construcțiile aferente fostelor exploatații agricole (ci numai cele aferente fostelor exploatații forestiere), nu intrau în domeniul de reglementare al legilor adoptate în materia fondului funciar.
În plus, pentru cazul în care s-a formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, iar entitatea învestită cu soluționarea notificării apreciază că regimul juridic al imobilului este reglementat de Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare,nu era necesar să se prevadă expressoluția înaintării cererii către comisia comunală, orășenească sau municipală competentă.
Referitor la incidența dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, Curtea reține că, potrivit acestui text de lege: "Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) si (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv -".
Întrucât în speță terenul este nu numai evidențiat în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, ci și situat în extravilanul localității, se pune problema identificării textului de lege care trebuie aplicat cu prioritate.
Or, prin folosirea interpretării sistematice și raționale, se ajunge la concluzia că acesta este art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 care, fiind așezat în capitolul I - "Dispoziții generale" conține una dintre normele juridice de delimitare a sferei de aplicare a actului normativ în discuție. Art. 29 este în schimb situat în capitolul III - "Proceduri de restituire" și, ca atare, procedura pe care o reglementează și care constituie unica sa menire trebuie să privească un imobil a cărui restituire poate fi dispusă în baza Legii nr. 10/2001.
În lumina celor expuse anterior, urmează a fi înlăturat și argumentul invocat de către intimatul reclamant referitor la faptul că s-a stabilit în mod irevocabil că restul suprafeței de teren, ce excede celui pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, nu poate fi restituit în temeiul acestui act normativ, întrucât nu se găsea în patrimoniul la data de 1.01.1990.
Dat fiind că actele emise de comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 sunt supuse controlului judecătoresc, instanța nu este ținută de poziția exprimată de această autoritate în cadrul unui alt dosar.
Principial este corectă susținerea intimatului reclamant potrivit căreia, pentru a fi exclus de la incidența Legii nr. 10/2001, imobilul trebuie să fi făcut obiectul de reglementare al legilor fondului funciar și reparația pentru preluarea abuzivă să se fi putut realiza în temeiul acestor acte normative. Există însă o dispoziție legală care reglementează modalitatea de restituire a terenului în litigiu, și anume art. V alin. 2 din Titlul I al Legii nr. 247/2005.
Opinia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nu are nicio valoare juridică în cauză, aceasta neavând nicio calitate în baza căreia să poată face interpretarea textelor de lege asupra cărora părțile din prezenta cauză au puncte de vedere diferite.
Referitor la efectele sentinței civile nr. 318/1.07.2003 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița - Secția Civilă în dosarul nr. 1623/2003, rămase irevocabile prin decizia civilă nr. 208/7.10.2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 7342/2003, invocate de ambele intimate reclamante, Curtea reține, în primul rând, că, în acea cauză, instanțele au reținut același aspect al neincidenței Legii nr. 18/1991. Cât privește considerentele legate de aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 la acel moment, cu referire expresă la dispozițiile art. 27 (în prezent 29) alin. 1, acestea nu pot fi opuse Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, care nu a fost parte în acel dosar.
Astfel, actul jurisdicțional, ca și un contract, își produce efectele substanțiale (modificarea situației juridice dintre părțile în litigiu, prin aplicarea regulii de drept la împrejurările de fapt) numai între părți,neputând creadrepturi șiobligații în privința terților care nu au fost atrași în niciun mod în proces. În anumite materii (în special cele privind starea și capacitatea persoanelor) însă modificarea unei situații juridice trebuie recunoscută și respectată de toate subiectele de drept, fiind vorba în aceste cazuri despre opozabilitateaerga omnesa efectelor substanțiale ale hotărârilor judecătorești respective.
În speță, statuarea instanțelor asupra incidenței art. 27 (în prezent 29) alin. 1 din Legea nr. 10/2001 implică chiar existența uneiobligațiia apelantei pârâte de a soluționa pe fond notificarea, care nu poate fi reținută în sarcina acesteia fără să fi fost atrasă în acel proces, deoarece i s-ar încălca în mod nepermis dreptul la apărare.
Față de aceste considerente, reținând nelegalitatea hotărârii primei instanțe, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită apelul, să schimbe în tot sentința apelată și să respingă acțiunea principală și acțiunea conexă, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția privind tardivitatea apelului, ca nefondată.
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1568/20.10.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în P, str. G-, -. D,. 1,. 6, județul A și cu intimata reclamantă PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în comuna, sat,-, județul
Schimbă în tot sentința apelată și respinge acțiunea principală și acțiunea conexă, ca nefondate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
Red.
Tehnored.,
5 ex/02.12.2009
---------------------------------------
- Secția a IV-a -
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica
