Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 55/Ap
Ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Ligia Vîlcu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de intimat ORAȘUL PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. nr. 463/S din 19.10.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-, după casarea deciziei 17/Ap/21.02.2008 a Curții de Apel Brașov, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat consilier juridic pentru apelant intimat Orașul prin Primar, lipsă fiind intimata contestatoare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Nemaifiind formulate alte cereri, în baza art 150 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta apelantului intimat, consilier juridic solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, urmând a se avea în vedere toate înscrisurile depuse la judecarea cauzei pe fond.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin contestația înregistrată la 8 martie 2007, reclamanta, în calitate de moștenitoare a notificatorului, a solicitat anularea dispoziției și restituirea, în natură a cotei de 20/24 părți din imobilul în litigiu, ce se identifică în 3328, sub nr. top 1541 și 1542.
Prin sentința civilă nr. 463/S/19.10.2007, Tribunalul Brașova admis în parte contestația, a anulat dispoziția ți a obligat pe pârâtul Primarul Orașului să emită o nouă dispoziție de restituire în natură către reclamantă a cotei de 20/24 părți indivize din imobilul mai sus arătat, respingând pretențiile privind dezbaterea succesiunii după defunctul
Prin decizia civilă nr. 17/Ap/21 februarie 2008, Curtea de Apel Brașova admis apelul declarat de pârât și a schimbat sentința în sensul că a respins ca fiind tardivă contestația formulată de reclamantă.
În motivarea deciziei instanța a reținut că în mod eronat tribunalul a respins prin încheierea din 11 mai 2007 excepția tardivității contestației, motivat de faptul că înscrisurile depuse de intimat fac doar dovada expedierii dispoziției nu și dovada datei la care aceasta ar fi fost comunicată reclamantei.
În consecință, cum pârâtului nu i-a fost returnată scrisoarea recomandată nr. 277/10.12.2003 și cum, reclamanta nu a făcut dovada neprimirii acestei scrisori, instanța de apel a apreciat că se impune constatarea în sensul că reclamanta a formulat contestația cu depășirea termenului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia 7646/2008 a admis recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei 17/2008 a Curții de Apel Brașov și a casat decizia trimițând cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
În considerentele deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție lămurește chestiunea de drept dedusă judecății reținând că nu este tardiv formulată contestația, că instanța de apel a reținut greșit că ar fi fondată excepția tardivității contestației.
Îndrumarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul art. 312 (5) Cod procedură civilă este că instanța de apel trebuie să soluționeze în fond apelul, excepția tardivității contestației fiind nefondată.
În consecință, Curtea de Apel Brașov este învestită cu rejudecarea apelului declarat de apelantul Orașul prin Primar împotriva sentinței civile 463/2007.
Se constată că motivele de apel vizează aprecierea probelor ce țin de soluționarea excepției tardivității depunerii contestației.
Deci apelanta consideră că excepția tardivității contestației trebuie admisă.
Această chestiune de drept a fost deja dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 7646/2008.
Totuși, Curtea de Apel Brașov, învestită cu rejudecarea apelului va analiza apelul declarat de Orașul prin prisma efectului devolutiv al acestei căi de atac.
Se reține că sentința atacată prin care s-a admis în parte contestația formulată și s-a anulat dispoziția 1472/2.12.2003 emisă de intimat, obligând intimatul să emită nouă dispoziție de restituire în natură către contestatoare a cotei de 20/24 din imobilul situat în Orașul,-, este legală și temeinică.
Față de situația juridică a imobilului în cauză pentru care s-a solicitat restituirea în natură a cotei de 20/24, așa cum este confirmată și de înscrisul aflat la fila 66 dosar Tribunal, ce emană de la intimat, se impune anularea dispoziției contestate cu obligarea apelantului Orașul să emită o nouă dispoziție prin care să dispună restituirea în natură a cotei de 20/24 din imobilul în cauză, acesta fiind și obiectul notificării 79/2002 cu care a fost învestit Orașul și respectiv obiectul contestației.
Prin urmare, contestația formulată a fost corect soluționată în fond de Tribunalul Brașov, drept pentru care instanța va respinge apelul declarat de SC SA și va păstra sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul intimat Orașul prin primar împotriva sentinței civile nr. 463/2007 a Tribunalului Brașov pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 Aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red AP 22.05.2009Tehnored
AG 1.06.2009/ 4 ex
Jud fond
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Ligia Vîlcu