Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 559/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(702/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.559
Ședința publică de la 5 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold Petre
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea apelului formulat de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.1894 din 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți PRIMARUL ORAȘULUI și PRIMĂRIA - COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.10/2001.
are ca obiect - Legea 10/2001.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 29.10.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 05.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1894/17.12.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Primarul Orașului și Primăria - Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001 prin care solicita să se constate că reclamanta este proprietara unui teren de 10.000 mp situat în comuna, str.- - fără număr și să fie obligați pârâții să emită dispoziție de restituire în natură pentru diferența de 547,74 mp teren ocupat de construcție.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că imobilul pretins de reclamantă face parte din suprafața de 2,5 ha teren arabil ce a fost dobândită de numita - prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.33652/26.11.1930.
Reclamanta a depus la dosar certificatul de calitate moștenitor nr.5/21.01.1999, din care rezultă că este unica moștenitoare a numitei -.
Nu a depus însă acte din care să rezulte că aceasta din urmă este una și aceeași persoană cu numita - de pe urma căreia solicită retrocedarea imobilului.
În ceea ce privește imobilul pretins, astfel cum a fost el identificat prin expertiza tehnică extrajudiciară depusă la dosarul administrativ, tribunalul a reținut că acesta este un teren arabil care făcea parte - la nivelul anului 1990din perimetrul fostului IAS, iar în prezent este cuprins într-un titlu de proprietate emis în baza Legii nr.18/1991, așa cum rezultă din planul cadastral depus în extras de Primăria și din Titlul de proprietate nr.47203/7.11.2000.
Față de aceste împrejurări, tribunalul a constatat că terenul face obiectul Legii nr.18/1991.
În anexa Decretului nr.92/1950 figurează numiții și cu anumite imobile naționalizate, între care nu se regăsește vreun imobil din.
În plus, potrivit art.1 și 4 din acest act normativ, obiectul naționalizării îl constituiau construcțiile cu destinația de locuințe terenurile și instalațiile aferente, și nu terenurile libere, cu atât mai puțin cele arabile, cum este cazul
celui în litigiu.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul nu a putut admite cererea reclamantei de a obliga pârâții să-i restituie un teren care este în prezent în proprietatea altei persoane, care nu urmează regimul juridic al Legii nr.10/2001 și pentru care aceasta nici nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, sub aspectul legăturii sale cu fosta proprietară, așa cum s-a arătat deja.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea - reclamantă, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive de apel:
- în mod greșit instanța de fond nu a pus în discuția părților faptul că reclamanta nu a făcut dovada că este moștenitoarea lui - care este aceiași persoană cu -. Mai mult, prin adresa nr.39380/25.11.2003 a Primăriei i se recunoaște reclamantei dreptul de proprietate pentru 10.000 mp teren. Trebuia ca tribunalul să rețină, față de aceste aspecte, calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei;
- greșit instanța de fond a reținut că terenul în litigiu cade sub incidența Legii nr.18/1991 și nu a Legii nr.10/2001. Acest teren este un teren intravilan care cade sub incidența Legii nr.10/2001, iar faptul că acest teren a fost atribuit abuziv altor persoane în temeiul Legii nr.18/1991, nu este un argument juridic de respingere a acțiunii. Pârâta nu a dovedit că terenul solicitat prin acțiune se suprapune pe terenul de 6,5 ha atribuit unei terțe persoane în baza Legii nr.18/1991;
- greșit a reținut instanța de fond aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001. Acest argument este în contradictoriu cu Decizia XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interesul legii prin care se reține că "instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".
Potrivit dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, Curtea va găsi nefondat apelul pentru următoarele considerente:
În apel reclamanta a depus acte noi prin care face dovada faptului că - a fost una și aceiași persoană cu -.
Prin copie după extrasul din Registrul de al Primăriei B Sector 1 s-a dovedit că - s-a născut în B la data de 10.02.1905 având ca părinți pe și.
- s-a căsătorit la data de 04.06.1932 cu conform copiei certificatului de căsătorie depus în apel fila 26, dobândind numele de familie.
Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr.5/21.01.1999 reclamanta - apelantă este unica moștenitoare în calitate de fiică a autoarei -, decedată la data de 26.12.1974.
Față de aceste probe, Curtea constată că reclamanta a făcut dovada primului motiv de apel.
Este fondată și ultima critică formulată de reclamantă, sub aspectul încălcării de către instanța de fond a dispozițiilor obligatorii ale Deciziei XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 19.03.2007, care statuează că, atâta vreme cât există o notificare legal depusă în raport cu cerințele Legii nr.10/2001 și nesoluționată în mod nejustificat în termen de către Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001, instanțele de judecată competente vor soluționa pe fond cererile de restituire în natură a imobilelor notificate.
Ca atare, instanța de fond a reținut greșit incidența în cauză a dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, reținere care a fost pur formală atâta vreme cât instanța a analizat pe fond acțiunea reclamantei.
Nu este fondat cel de al doilea motiv de apel, motiv pentru care apelul nu va fi admis, întrucât în mod corect instanța de fond a reținut că terenului în litigiu nu i se pot aplica dispozițiile Legii nr.10/2001.
S-a reținut că terenul în litigiu a căzut sub incidența Legii nr.18/1991 fiind reconstituit ca drept de proprietate numitei, prin Titlul de proprietate nr.47203/07.11.2000 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Județul
Curtea, analizând întregul material probator va reține că terenul în litigiu nu cade sub incidența Legii nr.10/2001.
În primul rând, apelanta - reclamantă susține că terenul în litigiu a fost naționalizat prin Decretul nr.92/1950 de pe numele autoarei sale -. La dosarul cauzei s-a depus extras din Decretul nr.92/1950 din care rezultă că la poziția 8059 s-au naționalizat de pe numele soților și un număr de 8 apartamente situate în: B, str.- - 27, str.- 11, Calea 101 și în S: str.6 - 21.
În decretul de naționalizare nu se regăsește naționalizarea de pe numele soților a nici unui teren, cu atât mai puțin a unui teren arabil cum este terenul în litigiu.
a operat ca o sancțiune de trecere a imobilelor construcții cu terenul aferent din proprietatea anumitor persoane prevăzute în decret în proprietatea statului. Obiectul decretului de naționalizare nr.92/1950 nu l-au reprezentat terenurile agricole.
Autoarea reclamantei - apelante a dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare nr.33652/26.11.1930 un drept de proprietate pentru un teren agricol în suprafață de 5 ha situat în comuna Pipera Tătărani, teren care nu putea să fie naționalizat prin Decretul nr.92/1950.
Față de cele reținute mai sus, Curtea constată că reclamanta - apelantă nu a făcut dovada preluării abuzive a terenului în litigiu de către stat într-una dintre modalitățile reglementate în art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Faptul că terenul s-a aflat în posesia statului nu este suficient pentru a atrage aplicarea dispozițiilor Legii nr.10/2001, atâta timp cât terenurile agricole au fost cooperativizate de către stat. Terenurile agricole cooperativizate cad sub incidența Legii nr.18/1991, așa cum a reținut și instanța de fond. De astfel, la data de 01.01.1990 terenul în litigiu se afla în extravilanul localității fiind în perimetrul fostului IAS.
În al doilea rând, apelanta - reclamantă susține că nu s-au administrat de către instanța de fond probe din care să rezulte că terenul revendicat se regăsește în terenul pentru care s-a emis Titlul de proprietate nr.47203/2000 în baza Legii nr.18/1991.
Această apărare nu va fi reținută de către instanța de apel întrucât sarcina probei în acest sens aparținea reclamantei - apelante. Aceasta a susținut prin acțiunea introductivă de instanță că terenul revendicat se află în intravilanul comunei, str.- - fără număr.
Pârâtul - intimata contestat că terenul este liber arătând că acesta nu-i mai aparține în proprietate întrucât l-a inclus în Titlul de proprietate mai sus arătat. În acest sens, pârâtul a depus la dosarul de fond Titlul de proprietate emis în baza Legii nr.18/1991 nr.47203/2000 și planurile cadastrale ale terenului.
În această situație în baza art.1169 cod civil sarcina de a proba că terenul revendicat nu face parte din terenul pentru care s-a emis Titlul de proprietate nr.47203/2000 aparținea reclamantei care a susținut prin acțiune că terenul se află încă la Primăria. Ori, reclamanta a depus în dovedirea acțiunii sale doar o expertiză extrajudiciară care nu face referire la terenul cuprins în Titlul de proprietate nr.47203/2000, iar la termenul din data de 08.12.2008 a precizat că nu mai solicită alte probe pentru dovedirea acțiunii.
Nici în fața instanței de apel reclamanta - apelantă nu a solicitat efectuarea de noi probatorii prin care să dovedească că terenul se află încă în proprietatea Primăriei.
Apelanta susține că intimatul a recunoscut dreptul său de proprietate pentru terenul în litigiu de 10.000 mp prin adresa nr.39380/25.11.2003.
Curtea constată că prin această adresă Primăria a recunoscut numai că "din actele depuse rezultă cu certitudine dreptul de proprietate pentru 10.000 mp" nu și faptul că acestui teren îi este aplicabilă Legea nr.10/2001 și nici individualizarea terenului, sens în care i s-a impus reclamantei să facă o expertiză topo. După efectuarea expertizei intimata - pârâtă a constatat că terenul în litigiu nu poate fi restituit în baza Legii nr.10/2001, întrucât nu se mai află în proprietatea sa fiind restituit în baza Legii nr.18/1991 unei terțe persoane.
Față de aceste considerente, Curtea constată că terenul în litigiu nu cade sub incidența Legii nr.10/2010, astfel încât potrivit dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta - reclamantă, cu domiciliul ales la avocat, în B,-,.8 C,.2,.41, sector 4, împotriva sentinței civile nr.1894/17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți PRIMARUL ORAȘULUI -,-, județ I și PRIMĂRIA - COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.10/2001, cu sediul în,-, județ
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - ---
GREFIER
-
Red.
.
5 ex./29.01.2010
TB-5 -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Ioana Aurora Herold Petre
