Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 57/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 57
Ședința publică de la 23 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costel Drăguț președinte instanță
JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin președinte secție
Grefier - - -
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulate de revizuienții, cu domiciliul în P,-,. 144,. 52, jud. P, cu domiciliul în Curtea de A,- A, jud. A, cu domiciliul în C,-, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 680 din 31 martie 2004, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr. 4007/2003, în contradictoriu cu intimații, cu sediul în C,-, jud. D, și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sect. 5,-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic, reprezentând intimata, și consilier juridic, reprezentând intimatul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că dosarul a fost repus pe rol pentru a se verifica dacă mai subzistă motivele de suspendare. În urma verificărilor efectuate pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat că dosarul nr- a fost soluționat în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 534/31.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Consilier juridic, pentru intimata, a depus copia deciziei mai sus menționate și a invocat excepția de autoritate de lucru judecat, întrucât, prin dosarul nr-, a fost soluționată în mod irevocabil cererea de revizuire a deciziei 680 din 31 martie 2004, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr. 4007/2003, cererea fiind întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2, 5 și 8. Există astfel identitate de obiect, părți și cauză.
Consilier juridic, pentru intimatul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, a solicitat admiterea excepției invocate.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin sentința civilă nr.275/28 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția civilă s-a respins contestația formulată de contestatoarele, și împotriva deciziei nr.22/2001 emisă de intimata Independența C, cu privire la imobilul din C,-.
Contestatoarele au declarat apel împotriva sentinței, apel respins ca nefondat prin decizia civilă nr.680/31 martie 2004 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția civilă.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către contestatoare, însă prin decizia nr.3321 din 30 martie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, recursul a fost respins ca nefondat.
Prin cererea înregistrată la data de 25 septembrie 2006 contestatoarele au formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 3321/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând drept temei legal dispozițiile art.322 pct.5 Cod pr.civilă și susținând că, după pronunțarea hotărârilor în cauză, au intrat în posesia unor înscrisuri doveditoare, relevante pentru o mai bună judecată a acțiunii pe fondul ei.
Ulterior, revizuentele - contestatoare și-au precizat cererea, atât în scris cât și oral în ședința de judecată din data de 7 decembrie 2006, în sensul că solicită revizuirea deciziei civile nr.680/2004 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA și a sentinței civile nr.275/2003 pronunțată de Tribunalul Dolj, în temeiul dispozițiilor art.322 pct.2 și 5 Cod pr.civilă.
Față de aceste precizări, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție competența materială în soluționarea cererii de revizuire.
Prin decizia nr.10051 din 7 decembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a declinat în favoarea Curții de APEL CRAIOVA competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuienții,.
S-a reținut că, în speță, hotărârea definitivă a fost pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, iar revizuientele au precizat că solicită revizuirea acestei hotărâri, respectiv a deciziei civile nr.680/2004, situație în care competența de soluționare a cererii revine Curții de APEL CRAIOVA.
Examinând cererea formulată de revizuienți, se constată că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit dispozițiilor art.323 alin.1 Cod pr.civilă, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere.
Textul are în vedere instanța care a pronunțat hotărârea pe fond, astfel că, în ipoteza în care apelul a fost respins, competența de soluționare a cererii de revizuire revine primei instanțe, dat fiind că în apel nu s-a evocat fondul.
În speță, fondul litigiului a fost soluționat prin sentința civilă nr.275/28.05.2003 a Tribunalului Dolj, hotărâre menținută de Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia nr.680/31.03.2004, prin care s-a respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței.
În consecință, cererea de revizuire îndreptată împotriva Curții de Apel este inadmisibilă și va fi respinsă.
De altfel, împotriva sentinței civile nr.275/2003 a Tribunalului Dolj, reclamantele au formulat cererea de revizuire care a făcut obiectul dosarului nr-, cerere întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.2,4 și 5 Cod pr.civilă.
Prin decizia civilă nr.407/25.04.2007 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.724/4.07.2007 a Curții de APEL CRAIOVA și irevocabilă prin decizia nr.534/31.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea a fost respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienții, cu domiciliul în P,-,. 144,. 52, jud. P, cu domiciliul în Curtea de A,- A, jud. A, cu domiciliul în C,-, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 680 din 31 martie 2004, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr. 4007/2003, în contradictoriu cu intimații, cu sediul în C,-, jud. D, și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sect. 5,-.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.7 ex
5.03.2009
Președinte:Costel DrăguțJudecători:Costel Drăguț, Tania Țăpurin