Speta Legea 10/2001. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 56
Ședința publică de la 23 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costel Drăguț președinte instanță
JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin președinte secție
Grefier - - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta HG, cu domiciliul în C, str. -,. 5,. 1,. 1, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 339 din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI C, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns apelanta reclamantă și HG consilier juridic, reprezentând intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Apelanta reclamantă a HG arătat că nu dorește să își angajeze apărător, și nu solicită administrarea altor probe.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Apelanta reclamantă a HG solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul de a i se restitui în natură terenul, acesta nefiind afectat de utilități.
Consilier juridic, pentru intimații pârâți, a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile, arătând că este imposibilă restituirea în natură a terenului solicitat de reclamantă.
CURTEA
Asupra apelului de față:
La data de 5.12 2007 reclamanta formulat contestație împotriva dispoziției nr.22897 din 14 noiembrie 2007 emisă de primarul Municipiului C, prin care s-a respins cerere de restituire în natură suprafeței de 730. teren situat în C,-, solicitând anularea acesteia și obligarea Primarului Municipiului C să emită altă dispoziție de restituire în natură a terenului liber de construcții.
În motivarea contestației, a arătat că prin dispoziție s-a propus acordarea de despăgubiri pentru 699. teren, s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeței de 40. pe considerentul că nu s- făcut dovada preluării abuzive.
A mai arătat că decizia este nelegală, întrucât o mare parte din teren este liberă și se poate restitui în natură, s-a făcut dovada dreptului de proprietate inclusiv asupra celor 40.
De asemenea, prin Decizie nu s-au stabilit despăgubiri pentru construcție și nu s-a precizat cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru teren.
Prin sentința civilă nr.339 din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis în parte contestația formulată de reclamanta HG, împotriva dispoziției nr.22897/14 noiembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C și PRIMARUL MUNICIPIULUI
Au fost obligați pârâții să emită dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri și pentru construcția descrisă în procesul-verbal de preluare din 26.10.1981 și raportul de expertiză întocmit în cauză de ing..
S-au menținut restul măsurilor Dispoziției nr.22897/14 XI 2007 Primarului municipiului
S-a reținut că autorul reclamantei a dobândit în proprietate imobilul din C-, în baza a două contracte de vânzare cumpărare, respectiv nr.76840/21 ianuarie 1949 - pentru suprafața de 410 mp. teren și nr.1265/309/19 iunie 1955 pentru 289 mp. suprafața totală fiind de 699 mp.
În baza Decretului nr.304/1980 terenul și casa cu 2 camere, sală și bucătărie și o anexă au fost expropriate, fiind preluate de Stat prin procesul verbal din 26.10.1981, iar ulterior construcțiile au fost demolate.
În privința terenului, s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada deținerii în proprietate de către autor și a diferenței de 40 mp. solicitată prin notificare și respectiv prin acțiunea adresată instanței.
Terenul de 699 mp. nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de utilități publice, și anume alei betonate de acces la blocuri, parcări, spațiu, iar subteranul este străbătut de rețeaua de canalizare ce deservește blocurile de locuințe, situație în care nu sunt aplicabile prevederile art.10 din Legea nr.10/2991.
Nici prin acțiunea introductivă, nici ulterior, reclamanta nu a cerut teren în compensare, o astfel de solicitare fiind făcută pentru prima oară după închiderea dezbaterilor, în concluziile orale.
Asupra cuantumului despăgubirilor nu se putea dispune prin dispoziția contestată, competența revenind, conform prevederilor din Titlul VII al Legii nr.247/2005, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu posibilitatea ulterioară a atacării la instanța de contencios administrativ, întrucât notificarea s-a rezolvat după intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005.
Instanța de fond a apreciat întemeiată acțiunea pentru despăgubirile reprezentând contravaloarea construcțiilor demolate după preluarea imobilului naționalizat.
În baza art.282 Cod pr.civilă reclamanta a declarat apel împotriva sentinței, invocând nerespectarea principiului restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, consacrat de dispozițiile Legii nr.10/2001 și acordarea prevalenței restituirii în echivalent, măsură subsidiară instituită de lege.
Motivarea instanței este contrară prevederilor din art.10 și situației de fapt constatată în baza probelor, situație din care rezultă că terenul este liber. Instanța confundă noțiunile de "utilități publice" și "utilități proprietate privată", ignorând faptul că blocurile din zonă sunt proprietate privată și ca atare aleile, parcările și spațiile verzi reprezintă tot amenajări private.
Instanța și-a însușit concluziile expertului, care a întocmit o lucrare sumară, ale cărei erori nu au fost remediate prin completarea la expertiză.
Apelanta a solicitat completarea probatoriilor și verificarea pertinenței răspunsului expertului desemnat de prima instanță, la obiecțiunile formulate.
La termenul din 23.02.2009, acordat pentru soluționarea apelului, apelanta a declarat că nu cere completarea probelor administrate de prima instanță.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate, în raport de motivele de apel invocate, se constată nefondat apelul, pentru următoarele considerente:
Cu actele depuse la dosar, reclamanta a făcut dovada că autorul său -, a deținut în proprietate teren în suprafață totală de 699 mp. dobândit prin contractele de vânzare cumpărare nr.76840/21.01.1949 și nr.1265/309/19.06.1955, aceeași suprafață fiind înscrisă și în anexele la Decretul de expropriere nr.304/1980, la nr. crt. 28, poziția în planul de situație nr.34 (fila 16 din dosarul de fond).
În consecință, pentru diferența de 40 mp. solicitată prin notificare, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, în condițiile prevăzute de art.23 și 24 din Legea nr.10/2001, astfel încât prima instanță a reținut corect că nu este îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Calitatea reclamantei, de persoană îndreptățită, în sensul art.3 și 4 din Legea nr.10/2001, nu este contestată în ce privește terenul de 699 mp. și construcțiile existente pe teren la data preluării, demolate ulterior, imobile pentru care, prin dispoziția contestată și prin sentința apelată i s-a recunoscut reclamantei dreptul la despăgubiri, conform art.11 din lege.
Cât privește modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii, instanța a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art.7 și 10 din legea nr.10/2001.
Norma prevăzută în art.7 consacră în alin.1 principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, ipoteza subsidiară a acordării celorlalte măsuri reparatorii intervenind, conform alin.2 din text, dacă măsura de la primul alineat nu este posibilă.
principiului restituirii în natură a terenurilor libere de construcții este reluată și de dispozițiile art. 10 alin.1 din lege, care are în vedere categoria imobilelor preluate abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, cum este cazul în speță.
Alineatul 2 al textului exceptează însă de la restituirea în natură terenurile afectate amenajărilor de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, pentru care prevede măsuri reparatorii prin echivalent.
Sintagma "amenajări de utilitate publică" este definită de art.10.3 din HG nr.250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 și are în vedere acele suprafețe de teren afectate de utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.
terenului în litigiu a fost stabilită prin expertiza efectuată în cauză de expert, prin care s-a reținut că pe teren sunt alei betonate de acces la blocurile, parcări betonate ce deservesc aceste blocuri, spații verzi, iar subteran terenul este străbătut de o rețea de canalizare aferentă blocurilor, cu 6 guri de canal la suprafață.
Împrejurarea că în blocurile din zonă sunt locuințe proprietate personală, nu schimbă afectațiunea publică a terenului, atâta timp cât toate amenajările enumerate sunt destinate să deservească nevoile comunității.
Prin urmare, prima instanță justificat a reținut că terenul nu poate fi restituit în natură în condițiile art.10 alin.1 din Legea nr.10/2001, în cauză fiind incidente prevederile alin.2 din norma menționată.
Prin sentința apelată s-a reținut o situație de fapt conformă probelor administrate, iar raportul de expertiză și completarea acestuia au lămurit toate aspectele avute în vedere prin obiectivele formulate, ceea ce nu justifica suplimentarea probatoriului.
De altfel, deși prin motivele de apel depuse, reclamanta a solicitat administrarea de noi probe, în ședința publică nu a formulat o astfel de cerere, aspect consemnat în practicaua hotărârii.
Față de considerentele arătate, apelul este nefondat și urmează să fie respins, conform art.296 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta HG, cu domiciliul în C, str. -,. 5,. 1,. 1, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 339 din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.5 ex
5.03.2009
Președinte:Costel DrăguțJudecători:Costel Drăguț, Tania Țăpurin