Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 58/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 58

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008

PREȘEDINTE: Camelia Viziteu judecător

- - - - judecător GREFIER - - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare apelul civil promovat de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 1048/C din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta-reclamantă asistată de avocat, lipsă fiind intimatul-pârât Primarul Mun. P

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, învederând instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Compartiment Arhivă, la data de 18.03.2008, întâmpinare în 2 exemplare, de către intimatul-pârât Primarul Mun. P N, după care:

Instanța constată apelul ca fiind la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat și legal scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

I se înmânează un exemplar de pe întâmpinare apărătorului apelantei-reclamante.

Avocat pentru apelanta-reclamantă depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și chitanță reprezentând contravaloare onorariu avocat și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat având cuvântul pe fond pentru apelanta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile pronunțate de Tribunalul Neamț și pe fondul cauzei admiterea plângerii reclamantei, fără cheltuieli de judecată. În susținere arată că au fost respectate dispozițiile art.22 și 23 din Legea 10/2001. Mai arată că textele de lege sunt imperative, chiar dacă a cerut mai puțin a putut să probeze întreaga suprafață de teren cerută conform precizării de la fila 59 dosar fond. La fila 62 dosar fond există cerere făcută în anul 2006 pentru toată suprafața de teren expropriată. În concluzie solicită admiterea recursului. Nu solicită obligarea intimatului-pârât Primarul mun. P N la plata cheltuielilor de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă 1048/C/2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul - a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată în temeiul Legii nr.10/2001 a contestatoarei, împotriva dispoziției nr.4284 din 22.06.2007 a Primarului municipiului P

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Prin contestația formulată în temeiul Legii 10/2001 și înregistrată sub nr- contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu intimatul Consiliul local al municipiului PNr eanalizarea notificării nr.63/20.08.2001, soluționată prin dispoziția de restituire nr.4264/23.06.2007, în sensul de a i se acorda teren în compensare pentru întreaga suprafață de 1572 expropriată anterior anului 1989.

În motivarea cererii sale, contestatoarea arată că a cumpărat în anul 1947 suprafața de 1572 teren, situat în municipiul P N, b-dul. -, nr.159, teren ce a fost expropriat în două etape, respectiv în anul 1964 și 1986.

Contestatoarea precizează că în baza Legii nr.10/2001 este îndreptățită să obțină măsuri reparatorii prin acordare de teren în compensare pentru întreaga suprafață de teren expropriată și nu doar pentru suprafața de 250

Prin întâmpinarea formulată, intimata a formulat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că Legea 10/2001 stabilește competențe specifice de soluționare a notificărilor în sarcina Primarului unității administrativ teritoriale, în a cărei rază teritorială se află imobilul solicitat.

Față de excepția invocată, contestatoarea a precizat la termenul de judecată din 6.11.2007 că înțelege să se judece cu Primarul Municipiului P N, cel care este și emitentul dispoziției contestate.

Primarul municipiului P N, în calitate de intimat a arătat că prin notificarea nr.363 din 20.08.2001, contestatoarea a solicitat "despăgubiri bănești pentru imobilul compus din teren în suprafață de 250; construcții pe suprafața de 143,24 și împrejmuiri 20, expropriați prin Decretul 322/1986.

Prin notificare, contestatoarea a făcut referire expresă numai la ultimul decret de expropriere și la suprafața concretă de 250 care a fost preluată abuziv.

Ulterior fără să facă nicio referire la o eventuală modificare sau completare a notificării s-au depus celelalte două decrete de expropriere respectiv Decretul prezidențial nr.310/1976 și Decretul 220/6.05.1964.

În aceste condiții, intimata a arătat că dispoziția contestată este temeinică și legală, măsura acordării în compensare de teren, fiind în conformitate cu dispozițiile nr.405/23.11.2006.

Mai mult, arată intimatul, contestatoarea a fost de acord să primească terenul menționat în dispoziția contestată, fiind și pusă în posesie, împrejurări în care obiectul litigiului nu-l reprezintă contestarea dispoziției emise - cu care contestatorul este de acord, ci practic se solicită o modificare a acestui act de autoritate prin includerea compensării cu o suprafață mai mare de teren pentru care contestatoarea nu formulat notificare.

Părțile în susținerea cererilor și apărărilor, s-au folosit de acte.

Analizând probele de la dosar tribunalul a constatat ca fiind neîntemeiată contestația.

Din întreaga reglementare reparatorie prevăzută de Legea 10/2001, transpare principiul disponibilității voinței persoanelor îndreptățite a formula în termenele imperative, de decădere, notificare în vederea obținerii retrocedării în natură ori a altor măsuri reparatorii alternative pentru bunurile imobile trecute în mod abuziv în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 - 21 dec. 1989.

Măsurile reparatorii ori retrocedarea în natură a imobilelor nu se aplică "ex oficio", în lipsa unei cereri exprese denumită de legiuitor "notificare" (art.22 din Legea 10/2001).

Cum în cauză, contestatoarea prin notificarea înregistrată sub nr.363 din 20.08.2001 a solicitat expressis verbis, despăgubiri pentru imobilul compus din teren, în suprafață de 250, construcție 143,24 și împrejmuiri 20, situate în municipiul P N,-, jud.N, expropriat prin Decretul nr.322/1986, fără ca ulterior datei luării la cunoștință de adresele emise de Calor, nr.78841/17.08.2001 și 16.03.2004, să completeze ori să precizeze notificarea inițial formulată, cererea contestatoarei, înregistrată sub nr.19410 din 14.05.2005, prin care se menține solicitarea inițial formulată, tribunalul a constatat respectat pe deplin principiul voinței contestatoarei în raport de care intimata și emis dispoziția contestată, a cărei executare prin punere în posesie a și fost acceptată de contestatoare.

Împrejurarea că prin adresa intimatei din 16.03.2005 se menționează că imobilul compus din construcție și teren, situat pe- din PNa fost afectat de trei decrete de expropriere: 220/1963; 310/1976 și 322/1986, nu este de natură a completa voința contestatoarei de a obține măsuri reparatorii pentru întreg imobilul, atâta timp cât aceasta nu a înțeles să formuleze în scris, în termen legal, o completare a notificării nr.363/2001, în sensul urmărit de aceasta.

Împotriva hotărârii pronunțate de tribunal a declarat apel contestatoarea.

Apelanta a criticat hotărârea primei instanțe susținând că nu s-au avut în vedere dispozițiile art.22 din Legea 10/2001 privitoare la termenul permis de lege pentru procurarea actelor doveditoare ale proprietății și că actele depuse pentru soluționarea notificării fac dovada incontestabilă a faptului că are dreptul la despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren expropriată, respectiv pentru 1572 și nu numai pentru 250 teren.

Apelul este nefondat.

Dispoziția 4264 din 22.06.2007 emisă de Primarul municipiului P N, s-a pronunțat pe ceea ce a solicitat apelanta-contestatoare prin notificarea din 20.08.2001, prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul compus din suprafața de 250; construcții 143,24 și împrejmuiri 20, situat în P N,-, jud.

Deși în cursul soluționării notificării, actele ce s-au depus au făcut dovada faptului că de fapt contestatoarea a deținut 1572 teren, ce a făcut obiectul a trei exproprieri succesive, această împrejurare nu este de natură a modifica voința părții care prin notificare a cerut doar 250 iar asupra cererii inițiale nu a revenit în termenul prevăzut de Legea 10/2001 pentru depunerea notificării.

Disponibilitatea, constituie un principiu specific procesului civil și lasă la aprecierea părții atât fixarea cadrului procesual cât și limitele cererii sale, autoritatea administrativă și instanța neputând schimba sau depăși obiectul cererii.

Pentru aceste considerente, reținute de altfel și de instanța de fond în soluționarea contestației, curtea constată apelul nefondat soluția apelată fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul civil promovat de apelanta-reclamantă, domiciliată în P N, str.- -, - 3,.B,.1, Jud.N, împotriva sentinței civile nr. 1048/C din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI P N, cu sediul în P N, Jud.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu

- - - -

GREFIER,

- -

Red.

Red.

Tehnored./4 ex.

8/8.04.2008

Președinte:Camelia Viziteu
Judecători:Camelia Viziteu, Liliana Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 58/2008. Curtea de Apel Bacau