Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 6/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 6

Ședința publică de la 03 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Văleanu

JUDECĂTOR 2: Valeria Cormanencu Stanciu

Grefier: - -

S-a luat în examinare cererea de apel formulată de reclamanții, și - - împotriva sentinței civile nr. 1354 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în contradictoriu cu intimații Primăria municipiului Bârlad, și Regia Autonomă Gospodărie Comunală și Locativă Bârlad, având ca obiect Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanții și - - asistați de avocat, care răspunde și pentru apelantul, lipsă la termenul de astăzi, lipsă fiind și intimatul și reprezentanții intimaților Primăria municipiului Bârlad și Regia Autonomă Gospodărie Comunală și Locativă Bârlad.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că prin serviciul de registratură s-a depus:

- adresa nr. 247 din 28 ianuarie 2010 emisă de Regia Autonomă de Gospodărie Comunală și Locativă Bârlad;

- adresa nr. 445 din 02 februarie 2010 emisă de Primarul municipiului Bârlad.

Avocat pentru apelanți depune la dosar adresa nr. 12 din 15.01.2010 emisă de Cabinetul său de avocatură către Biroul de Carte Funciară Bârlad și adresa emisă de Cabinetul său de avocatură către Primăria municipiului Bârlad, precum și tichetele de recomandate, prin care face dovada că s-a adresat acestor instituții însă nu a primit nici un răspuns.

Apărătorul susține că a luat cunoștință de conținutul relațiilor ce au fost comunicate instanței de Regia Autonomă de Gospodărie Comunală și Locativă Bârlad și Primarul municipiului Bârlad și nu are alte solicitări de formulat. Arată că sunt prezenți în instanță și apelanții și - care înțeleg să își restrângă pretențiile la suprafața de 170,5 mp, apelantul făcând această solicitare de restrângere a acțiunii la termenul anterior.

La interpelarea instanței, apelanții și - susțin că își restrâng pretențiile, în sensul că solicită restituirea în natură a suprafeței de 170,5 mp și renunță la suprafața de 119,5 mp care se află în în posesia altor persoane fizice sau juridice.

Apelantul, legitimat cu seria - nr. - eliberat de SPCLEP G la 21.08.2007 declară că înțelege să restrângă solicitarea formulată prin notificare și cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită restituirea în natură doar a suprafeței de 170 mp ce se află în posesia Primăriei municipiului Bârlad, renunțând la solicitarea de restituire în natură a suprafeței de 119 mp care din actele dosarului rezultă că află în posesia unor persoane fizice sau juridice, declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal aflat la dosar.

Apelanta -, legitimată cu seria - nr. - eliberat de SPCLEP G la 16.03.2007 declară că înțelege să restrângă solicitarea formulată prin notificare și cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită restituirea în natură doar a suprafeței de 170 mp ce se află în posesia Primăriei municipiului Bârlad, renunțând la solicitarea de restituire în natură a suprafeței de 119 mp care din actele dosarului rezultă că află în posesia unor persoane fizice sau juridice, declarația acesteia fiind consemnată în procesul verbal aflat la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța consideră apelul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru apelanți având cuvântul, solicită admiterea apelului, apreciind că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Vaslui, având în vedere că instanța de fond nu a administrat probe esențiale soluționării cauzei, respectiv administrarea probei cu expertiză.

Prin prisma dispozițiilor articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apărătorul apreciază că se impune ca prezenta cauză să fie trimisă spre rejudecare, deoarece în condițiile de față acțiunea pierde un grad de jurisdicție, trecând prin filtrul a două instanțe, deși ar fi trebuit să treacă prin filtrul a trei instanțe.

Apărătorul susține că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, iar motivele de apel vizează trimiterea cauzei spre rejudecare tocmai pe acest motiv, că nu s-a cercetat fondul cauzei.

Solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece fiind administrată proba cu expertiză la instanța de apel, se poate verifica calitatea procesuală pasivă a Primăriei municipiului Bârlad.

Avocat solicită admiterea contestației formulată de reclamanții, și - - și obligarea pârâtei Primăria municipiului Bârlad la restituirea în natură a suprafeței de 170,5 mp teren, soluție ce este posibilă prin respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Bârlad, având în vedere expertiza efectuată la instanța de apel, din care rezultă că suprafața de 170,5 mp teren se află în proprietatea Primăriei municipiului Bârlad.

Susține că la fila 46 dosar fond se află dispoziția nr. 1123/2002 din care rezultă că la momentul formulării notificării Primăria municipiului Bârlad nu putea face o ofertă, neavând calitate procesuală să facă această ofertă. Solicită a se avea în vedere adresa emisă de Primăria municipiului Bârlad și depusă la dosar pentru termenul de astăzi prin care această instituție recunoaște că deține suprafața de 170,5 mp și prin urmare are calitate procesuală pasivă. Arată că suprafața de 276 mp teren a fost preluată de către stat cu titlu valabil și restul suprafeței de teren din vechea proprietate a fost preluată fără titlu. La momentul promovării acțiunii nu se știa în posesia cui se află terenul, respectiv a Primăriei municipiului Bârlad sau a Regiei Autonome de Gospodărie Comunală Bârlad, însă după administrarea probei cu expertiză la instanța de apel se constată că cea care are calitate procesuală pasivă este Primăria municipiului Bârlad, preluarea fiind făcută fără titlu.

Apărătorul solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Vaslui sau admiterea apelului și obligarea pârâtei Primăria Bârlad la restituirea în natură a suprafeței de teren care este liberă.

Susține că la instanța de fond a achitat onorariul pentru expert, însă apelanții nu au avut cunoștință că recipisa trebuie să cuprindă și numele expertului.

Solicită și cheltuieli de judecată, depunând în acest sens chitanța prin care face dovada achitării onorariului de avocat.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 1534 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vasluis -a admis excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului invocată de Regia Autonomă de Gospodărire Comunală și Locativă Bârlad și în consecință a respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu Bârlad împotriva dispoziției de restituire nr. 26 din 08.07.2008 emisă de pârâtă.

Reclamanții -, și -- au fost decăzuți din dreptul de a mai administra probele încuviințate și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Primăria municipiului Bârlad cu consecința respingerii acțiunii reclamanților -, și -- în contradictoriu cu Primăria Bârlad.

Totodată, a admis în parte acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Regia Autonomă de Gospodărire Comunală și Locativă Bârlad, dispunându-se modificarea dispoziției de restituire nr. 26 din 08.07.2008 emisă de societatea pârâtă în sensul obligării acesteia de propune reclamanților despăgubiri pentru suprafața de 10. teren intravilan nerestituit din Bârlad în conformitate cu Titlul VII art. 13-14 din Legea nr. 247/2005, dar numai după ce reclamanții vor restitui statului suma de 25.000 lei Ron reactualizată la data plății.

Restul dispozițiilor deciziei atacate au fost menținute.

În pronunțarea acestei soluții, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin contestația înregistrată sub nr. 2193/89/28 iulie 2008 a solicitat în contradictoriu cu Bârlad modificarea dispoziției de restituire nr. 26/08 august 2008 emisă de pârâtă în sensul acordării de măsuri reparatorii moștenitorilor numitului pentru imobilul din municipiul Bârlad, Str. -. -, nr. 1, motivat de împrejurarea că este chiriaș al imobilului amintit în baza contractului de închiriere nr. 12/2004.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul tribunalului sub nr. 2474/89/11.08.2008 reclamanții, și -- au solicitat în contradictoriu cu Bârlad modificarea dispoziției nr. 26/08.07.2008 emisă de societatea-pârâtă în sensul restituirii în natură și a terenului în suprafață de 264. S-a arătat că prin dispoziția atacată au fost primiți în natură doar 266. din totalul de 530. cât a avut autorul lor.

Prin încheierea de ședință din 22 septembrie 2008 tribunalul a dispus conexarea celor două cauze în temeiul art. 164 alin. 1 Cod procedură civilă, iar în ședința din 09 octombrie 2008 admis probele solicitate respectiv proba cu acte, interogatoriu și expertiză.

Examinând lucrările dosarului prin prisma excepțiilor invocate în cauză, tribunalul a reținut că drepturile chiriașilor din casele naționalizate sunt reglementate de art. 15 alin 1 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 40/199 sau alte acte normative referitoare la închiriere printre acestea neexistând dreptul chiriașului de a formula cereri în numele proprietarului naționalizat sau moștenitorilor acestuia.

În speță are numai drepturile convenite prin contractul de închiriere nr. 12/03 05 2004, adică cele legate de încheierea și executarea contractului amintit astfel că printre acestea nu figurează și dreptul de a contesta dispoziția de restituire în natură a imobilului închiriat.

Pentru acest considerent tribunalul a apreciat întemeiată excepția lipsei calității active procesuale a contestatorului iar în consecință a respins acțiunea acestuia împotriva societății pârâte.

Referitor la acțiunea reclamanților în temeiul art. 171 din codul d e procedură civilă instanța a dispus decăderea acestora din dreptul de a mai administra probele încuviințate întrucât la termenul când probele trebuiau administrate reclamanții au lipsit iar alte motive de amânare nu mai erau. Referitor la excepția lipsei calității pasiv procesuale a Primăriei municipiului Bârlad tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată având în vedere că unitatea deținătoare a imobilului este cealaltă pârâtă astfel că în temeiul art. 6 alin. 3 din legea nr. 10/2001 acesteia îi revine obligația de a rezolva cererea de retrocedare și în consecință a respins acțiunea reclamanților împotriva Primăriei Bârlad.

Pe fond, prin Decizia nr. 297 din 28 august 1987 Consiliului Popular al Județului Vat recut la stat o locuință proprietatea numitului, autorul reclamanților cu terenul aferent de 276. din Bârlad str. -. -, nr. 1 iar prin decizia atacată i s-a restituit doar 266 mp din acesta.

Prin urmare potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001 se restituie în natură imobilele astfel cum se aflau la data cererii.

Cum din probe nu a rezultat că ar mai fi liberă și diferența de 10 mp neretrocedată în conformitate cu prevederile art. 24 din lege tribunalul va obliga pe pârâtă să acorde despăgubiri bănești în conformitate cu prevederile Titlului VII art. 13-14 din Legea nr. 247/2005 pentru această suprafață.

Se reține că celelalte probe cu acte din care rezultă că autorul reclamanților ar mai fi avut dreptul și la diferența până la 530 mp sunt nerelevante în raport de decizia de trecere la stat numai a suprafeței de 276 mp.

Conform art. 11 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 reclamanții au fost obligați să restituie statului suma de 25 000 lei, reactualizată la data plății pe care autorul reclamanților recunoaște prin declarația de la dosar că a primit-o în compensarea casei luate.

Pentru considerentele de mai sus tribunalul a admis numai în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții -, și -- criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivarea apelului reclamanții au arătat că probatoriul solicitat la instanța de fond a vizat pe lângă proba cu înscrisuri și proba cu efectuarea unei expertize tehnice judiciare a căror obiective au fost stabilite la termenul de judecată din 09.10.2008. Ulterior acestui termen au depus prin fax recipisa privind achitarea onorariului de expert.

Consideră apelanții că în mod nelegal instanța de fond a dispus decăderea din proba încuviințată pe motiv că nu ar fi indicat numele expertului, cu consecința respingerii acțiunii de restituire a suprafeței de 264. față de Bârlad și a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive față de Primăria Bârlad. Decăderea nelegală din proba cu expertiză echivalează cu o necercetare a fondului pricinii, ceea ce în accepțiunea apelanților ar atrage soluția trimiterii cauzei spre rejudecare.

Susțin apelanții că înscrisurile aflate la dosarul cauzei demonstrează justețea pretențiilor formulate în sensul restituirii în natură a suprafeței de 264.

Întrucât apelul formulat de reclamanți produce un efect devolutiv integral, cu consecința rejudecării în fond a pricinii fără restricții în privința administrării probelor, Curtea în exercitarea rolului activ înscris în art. 129 Cod procedură civilă a pus în vedere apelanților să depună înscrisuri doveditoare referitoare la proprietatea autorilor lor asupra terenului litigios, precum și a necesității efectuării în cauză a unei expertize topografice privind suprafața de teren solicitată prin motivele de apel a fi restituită în natură în scopul lămuririi regimului juridic al terenului respectiv.

La dosarul cauzei apelanții au anexat copie certificată de pe sentința civilă nr. 1297 din 06 iunie 1957 Tribunalului Popular raion Bârlad, probatoriul fiind completat pe parcursul judecării cauzei în această fază procesuală.

Analizând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de apel incidente și dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea urmează a constata că apelul este întemeiat având în vedere următoarele considerente:

Critica apelanților referitor la nelegalitatea hotărârii atacate determinate de procedeul greșit al instanței de fond prin care a dispus decăderea acestora din proba cu expertiza tehnică judiciară deși întemeiată, neregularitatea procedurală a fost remediată în faza procesuală a apelului prin efectuarea expertizei topometrice, ce a avut în vedere obiective solicitate de reclamanți la instanța de fond.

Examinând materialul probator administrat instanța reține că urmare a efectului declarativ al sentinței civile nr. 1297 din 06 iunie 1957 pronunțată de Tribunalul Popular raional Bârlad prin care s-a dispus partajul judiciar de pe urma defunctei și al certificatului de moștenitor nr. 20/1956 eliberat de notariatul de Stat Bârlad, numiții și în calitate de moștenitori testamentari au dobândit în proprietate lotul nr. 3 format din 2 camere, bucătărie și 2 antrete, precum și suprafața de 467,80. din orașul Bârlad,- (fila 100-101 dosar apel).

Prin certificatul de moștenitor nr. 208/1968 ( 26 fond) moștenește de pe urma tatălui său, decedat la data de 15 octombrie 1967, cota de din J parte indiviză împreună cu mama sa, căreia îi revine cota de din aceeași J parte indiviză din suprafața de 530. teren clădit și neclădit situat în Bârlad,-, dobândit de defunct prin sentința civilă nr. 1297/1957 a Tribunalului Bârlad și a certificatului de moștenitor nr. 20/1956 al Notariatului Bârlad.

În anul 1974 (autorul apelanților) donează prin actul autentificat sub nr. 268/1974 mamei sale, drepturile indivize în cotă de 3/8 din imobilul clădit și neclădit dobândit prin moștenire de la tatăl său, potrivit certificatului de moștenitor nr. 208/1968.

În urma decesului mamei sale, prin certificatul de moștenitor nr. 486/1986 eliberat de Notariatul Bârlad, moștenește imobilul din Bârlad,-, compus din casă de locuit și suprafața de 276. teren.

Prin decizia nr. 297/1987 emisă de Consiliul Popular al județului V și a procesului-verbal nr. /02.09.1987 imobilul proprietatea lui compus din casă de locuit și terenul aferent în suprafață de 276. din Bârlad,- a trecut în proprietatea statului ( 27-29). Pentru casa de locuit preluată de către stat autorul reclamanților a recunoscut că a primit despăgubiri de la stat în cuantum de 25.000 lei.

Urmare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 491/13.08.2001 (autorul apelanților) a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul construit și neconstruit în suprafață de 530. teren ( 35 fond).

Prin dispoziția nr. 26/08.07.2008 Regia Autonomă de Gospodărire Comunală și Locativă Bârlad în calitate de unitate deținătoare a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Bârlad,-, compus din teren în suprafață de 266. și corp de clădire aflat în administrarea Bârlad către moștenitorii defunctului, avându-se în vedere că imobilul restituit se află în administrarea Bârlad, fiind înregistrat în evidențele contabile la nr. de inventar 10107 în anul 1987, în prezent acesta fiind înscris sub nr. de inventar 10239.

Prin acțiunea de față apelanții-reclamanți au contestat dispoziția nr. 26/2008 emisă de Bârlad, solicitând restituirea în natură și a suprafeței de 264. teren din Bârlad,-, până la întregirea proprietății de 530. sau în funcție de situația juridică a terenului, solicită acordarea de despăgubiri pentru diferența de teren.

Prin raportul de expertiză tehnică-judiciară topo-cadastrală efectuat în faza judecății apelului s-a procedat conform obiectivelor stabilite la identificarea suprafeței totale pretinsă prin notificare, precum și a suprafeței de 264. ce face obiectul cauzei în apel în legătură cu care se solicită restituirea în natură pentru a se determina regimul juridic al terenului litigios.

Urmare a măsurătorilor efectuate în teren se concluzionează prin raportul de expertiză topometrică că fosta proprietate și este compusă din parcela în suprafață de 276. din care 75. ocupat de construcție C 1/3 aflată în administrarea Bârlad (în privința căreia s-a dispus prin decizia de restituire nr. 26/2008), parcela în suprafață de 170,50. teren de stat neconstruit liber de construcții și utilități, precum și parcela în suprafață de 119,50. teren construit și neconstruit ocupat de fosta centrală termică, actualmente clădire cantină care ar aparține unei persoane fizice.

În legătură cu această din urmă parcelă în suprafață (construit și neconstruit) de 119,50. prin adresa nr. 445/02.02.2010 eliberată de Serviciul cadastru imobiliar și registrul agricol din cadrul Primăriei Bârlad, rezultă că aparține "MEDIA CLASS", împrejurare în raport cu care apelanții-reclamanți au arătat că înțeleg să renunțe la restituirea în natură a acestui teren.

În legătură cu terenul în suprafață de 170,50. identificați în cuprinsul raportului de expertiză se reține împrejurarea că suprafața de teren respectivă nu s-a aflat și nici nu se află în deținerea pârâtei Bârlad, acesta aflându-se în administrarea Consiliului local al municipiului Bârlad, aspect care este confirmat și de adresa nr. 445/02.02.2010 eliberată de Serviciul cadastru imobiliar și registrul agricol.

Întrucât din probatoriul administrat rezultă că partea din imobilul solicitat prin notificare ce face obiectul cauzei în apel, respectiv suprafața de 170,50. se află în materialitatea sa în deținerea Consiliului local al municipiului Bârlad, ce are în atare condiții calitatea de "unitate deținătoare" în accepțiunea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și întrucât prin dispoziția nr. 26/08.01.2008 a fost soluționată cererea de retrocedare pentru partea din imobil deținută de către pârâta Regia Autonomă de Gospodărire Comunală și Locativă Bârlad urmează a se constata că prevederile înscrise în articolul 25 și 27 din lege sunt pe deplin aplicabile. În atare condiții, procedura de restituire solicitată prin notificare trebuie analizată de către unitatea deținătoare a suprafeței de 170,5. situată în Bârlad, str. -. -, nr. 1, județul V, aflată în administrarea Consiliului local al municipiului Bârlad, pentru a dispune asupra solicitării reclamanților privind restituirea în natură a imobilului respectiv, ocazie cu care autoritatea publică locală va analiza incidența dispozițiilor art. 2 alin. 1 din lege, cu modificările și completările ulterioare.

În consecință, constatându-se că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică sub aspectul considerentelor mai sus analizate întrucât nu a fost respectată procedura instituită de lege pentru suprafața de 170,50. ce a făcut obiectul notificării, urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă apelul promovat de reclamanți să fie admis, sentința civilă nr. 1534/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui urmând a fi schimbată în parte în sensul mențiunilor cuprinse în dispozitivul prezentei decizii.

Reținând că intimații nu sunt în culpă procesuală în sensul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă urmează ca cererea reclamanților-apelanți privind acordarea cheltuielilor de judecată să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanții -, și -- împotriva sentinței civile nr. 1534/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui pe care o schimbă în parte, în sensul:

Obligă Regia Autonomă de Gospodărie Comunală și Locativă Bârlad să înainteze notificarea formulată de reclamanți Primăriei Municipiului Bârlad - unitate deținătoare a suprafeței de 170,50 mp situată în Bârlad str. -. -, nr. 1, jud. V, administrată de Consiliul local Bârlad.

Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamanții-apelanți.

restul dispozițiilor sentinței ce nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 03 Februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - --- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Vaslui:

23.02.2010

2 ex.

Președinte:Cristina Văleanu
Judecători:Cristina Văleanu, Valeria Cormanencu Stanciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 6/2010. Curtea de Apel Iasi