Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 60/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 60/
Ședința publică din data de 11 martie 2008
PREȘEDINTE: George Popa
JUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea Delegație vicepreședintele Curții, cu -
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de către reclamanții și -, domiciliate în G,-, -.7,.42, împotriva sentinței civile nr. 1487 din 11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI G, cu sediul instituției în G,-.
La apelul nominal a răspuns pentru apelantele-reclamante lipsă av., în baza împuternicirii avocațiale fila 13 dosar, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul apelantelor stăruie în efectuarea expertizei tehnice de specialitate care să identifice suprafața din imobilul ce a fost restituit în natură, și pentru cea nerestituită (construcție și teren), urmând a se emite dispoziție de acordare de despăgubiri.
Curtea, având în vedere că instanța de fond, după formularea de către reclamante a cererii completatoare a admis proba cu efectuarea expertizei tehnice acordând mai multe termene pentru efectuarea acesteia, apreciază că s-a pronunțat implicit și cu privire la cererea completatoare a acțiunii principale, motiv pentru care pune în vedere apărătorului apelantelor să pună concluzii în acest sens.
Apărătorul apelantelor-reclamante susține că instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată pe motiv că nu s-a formulat cererea în termen. În opinia sa, consideră că, cererea completatoare a fost formulată în termen.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Galați sub nr-, reclamantele și - au solicitat în contradictoriu cu Primarul Municipiului G obligarea acestuia la comunicarea planului de situație ce face parte integrantă din Dispoziția nr. 1960/SR/07.07.2005 și obligarea la plata sumei de 100 lei pe fiecare zi de întârziere daune cominatorii începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că pârâtul a emis Dispoziția mai sus menționată prin care le-a fost restituit parțial imobilul situat în G-, reclamantele întrunind toate condițiile impuse de lege.
Cu toate că restituirea imobilului a fost doar parțială, pârâtul nu a dispus ca pentru partea de imobil nerestituită să se acorde despăgubiri așa cum prevede Legea nr. 10/2001 republicată.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect pe considerentul că la data de 09.01.2007 le-a fost comunicat reclamantelor planul de situație.
La termenul din data de 03.04.2007 reclamantele și-au modificat obiectul cererii de chemare în judecată solicitând anularea în parte a dispoziției emise de Primar și obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții de acordare de despăgubiri pentru partea din imobil ce nu a fost restituită în natură.
Prin sentința civilă nr. 1487 din 11.10.2007 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr-, acțiunea reclamantelor a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că cererea de întregire a obiectului acțiunii deduse judecății trebuia făcută în temeiul art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă la prima zi de înfățișare cu atât mai mult cu cât planul de situație a fost înaintat la data de 09.01.2007 iar prima zi de înfățișare a fost la data de 05.02.2007.
Față de aceste considerente s-a apreciat că acțiunea reclamantelor este nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În esență, apelantele au arătat că au luat cunoștință de schița imobilului abia la data de 08.03.2007 și că imediat după aceasta, în termen de 30 de zile și-au modificat acțiunea dedusă judecății în sensul că au solicitat anularea parțială a dispoziției emise de Primar.
În aceste condiții, considerând că modificarea obiectului cererii deduse judecății s-a făcut în termenul prevăzut de lege, apelantele au solicitat administrarea de probe pe fondul pretențiilor formulate.
Apelul este fondat și urmează a fi admis cu consecința desființării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru următoarele motive:
Din analiza considerentelor sentinței atacate și a dispozitivului acesteia Curtea constată că între acestea există o contradicție evidentă întrucât, deși în considerente se reține că modificare acțiunii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 132 Cod procedură civilă, adică dincolo de prima zi de înfățișare, în dispozitiv se consemnează respingerea acțiunii ca nefondate.
Este cert că, în condițiile în care prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, nu a administrat probe în dovedirea pretențiilor reclamantelor și nu a analizat în nici un fel solicitările acestora pe fond, limitându-se la a constata că cererea de modificare a obiectului acțiunii deduse judecății s-a făcut peste termenul prevăzut de lege, aceasta nu putea dispune respingerea acțiunii ca nefondate ci, cel mult, putea respinge cererea de modificare a obiectului acțiunii ca fiind tardiv formulată, urmând a se pronunța cu privire la cererea formulată inițial în sensul respingerii acesteia ca fiind rămasă fără obiect.
Prin urmare, o hotărâre pe fondul cererii de anulare în parte a dispoziției emise de Primar și de emitere a unei noi dispoziții de acordare de despăgubiri pentru partea de imobil imposibil de restituit în natură nu putea fi pronunțată câtă vreme cererea nu a fost analizată pe fond în nici un fel ci doar pe excepție.
Mai mult decât atât, excepția nu a fost pusă în discuția părților iar cauza a fost soluționată în lipsa părților deși la dosar exista o cerere de amânare pentru lipsă de apărare formulată de avocatul reclamantelor.
Pe de altă parte, actele care au stat la baza emiterii dispoziției contestate inclusiv planul de situație al imobilului în litigiu (fila 65) au fost depuse de pârât la dosar la data de 08.03.2007, termen la care instanța a pus în vedere reclamantelor să își întregească obiectul acțiunii.
Până la următorul termen de judecată acordat în cauză, respectiv la data de 03.04.2007 reclamantele au depus la dosar cererea de modificare a acțiunii instanța luând act de aceasta în mod legal.
Este evident că modificarea obiectului acțiunii deduse judecății a fost determinată doar de atitudinea pârâtului care, pe parcursul judecății, a depus la dosar planul de situație, răspunzând astfel pretențiilor inițial formulate de reclamante prin cererea de chemare în judecată și, ca urmare a acestui lucru, determinat de noua situație intervenită pe parcursul derulării procesului, reclamantele și-au modificat acțiunea, în termen procedural respectiv până la următorul termen acordat în cauză.
În consecință, aprecierea instanței de fond (bazată de altfel pe susținerea că planul de situație ar fi fost depus la dosar la termenul din data de 09.01.2007) în sensul că cererea de întregire a obiectului acțiunii a fost făcută dincolo de termenul prevăzut de lege nu numai că vine în contradicție cu dispozitivul hotărârii pronunțate ci este și neîntemeiată, din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultând o cu totul altă situație decât cea reținută la fond.
Pentru aceste considerente, reținând că fondul litigiului nu a fost rezolvat, Curtea urmează a admite apelul reclamantelor, conform art. 297 Cod procedură civilă și, desființând în tot sentința atacată, va trimite cauza la aceeași instanță, în rejudecare urmând a fi administrate toate probele necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil declarat de către reclamanții și -, domiciliate în G,-, -.7,.42, împotriva sentinței civile nr. 1487 din 11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI G, cu sediul instituției în G,-.
Desființează sentința civilă nr. 1487 din 11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red./17.03.2008
VM/17.03.2008
5 ex./17.03.2008
Fond: Tribunalul Galați - judecător
COM.3 EX/18.03.2008
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Judecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea Delegație