Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 61/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr.61/

Ședința publică de la 24 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu

Grefier - -

S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanta reclamantă, cu domiciliul procesual ales în C,- la Cabinet de avocat, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL COMUNEI, județul C,împotriva sentinței civile nr. 1206 din 26.06.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr- (nr.format vechi 1251/2006), având ca obiect contestație în temeiul Legii 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru apelanta reclamantă prin mandatar, potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. -/2007, și pentru intimatul pârât se prezintă consilier juridic conform delegatiei nr.10.907/2007 depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.

După referatul grefierului de ședință;

Apărătorul apelantei-reclamante, având cuvântul, arată că prin Dispoziția nr.49/06.03.2006 a fost respinsă notificarea motivat de faptul că nu ar fi indicat toate elementele de identificare ale imobilului în conformitate cu prevederile art.21 al.2 din Legea nr.10/2001; nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului revendicat în conformitate cu prevederile art.1 al.1 și art.2 al.2 din legea nr.10/2001.

Faptul că instanta a constatat că decizia este întemeiată, retrocedarea neputând avea loc deoarece imobilul revendicat a fost înstrăinat și nu se mai regăseste în patrimoniul pârâtului, ar fi trebuit să ducă la anularea deciziei contestate și obligarea pârâtului să facă o corectă aplicare a legii nr.10/2001.

În ceea ce priveste imposibilitatea Primarului Comunei de a identifica imobilul este o simplă afirmatie, nedovedită.Imposibilitatea identificării imobilului a fost invocată cu scopul de a justifica faptul că a înstrăinat imobilul revendicat, ulterior notificării.În speță imobilul teren și constructii s-a aflat în proprietatea statului începând cu anul 1975.

În concluzie, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea sentintei apelate și rejudecând cauza pe fond, admiterea contestatiei.

Reprezentantul intimatului pârât, având cuvântul, referitor la primul motiv de apel, reclamanta nu a solicitat și aplicarea unei măsuri reparatorii prevăzută de Legea nr.10/2001 în situația în care imobilul revendicat nu poate fi restituit în natură, ci a solicitat doar anularea dispoziției nr.49/2006 și restituirea în natură a imobilului.

Cu privire la al doilea motiv de apel, față de lipsa de înscrisuri - schite, planuri vechi Comisia Locală de aplicare a legii nr.10/2001 a fost în imposibilitate de a identifica imobilul după vecinătățile mentionate în actul de vânzare-cumpărare.

Referitor la ultimul motiv de apel, nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în perioada martie 1945 - decembrie 1989, în motivarea Dispoziției nr.49/2006 s-a tinut cont de prevederile Normele de aplicare a Legii nr.10/2001.

În concluzie, solicită respingerea apelului și mentinerea ca temeinică și legală a sentintei civile nr.1206/2007 a Tribunalului Constanta.

Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Reclamanta a investit instanța cu soluționarea acțiunii civile având ca obiect anularea deciziei nr. 49/06.03.2006 emisă de către pârâtul PRIMARUL com., obligarea pârâtului să-i restituie în natură imobilul situat în V comunei, compus din teren în suprafață de 2404 mp și construcțiile existente pe acesta.

Arată reclamanta că în mod greșit, prin decizia menționată, pârâtul a respins cererea de restituire în natură a imobilului indicat în notificarea nr.79/6.07.2001 înregistrată la BEJ, în considerarea faptului că nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului către stat și a absenței elementelor de identificare a imobilului, pentru a se putea face localizarea acestuia în funcție de sistematizarea localității.

Imobilul ce formează obiectul notificării nr. nr.79/6.07.2001 înregistrată la BEJ a fost dobândit de către defunctul conform actului de vânzare-cumpărare nr.3085/1939, fiind situat în comuna Schitul, satul, județ C, compunându-se din 2404 mp teren și "toate construcțiunile" aflate pe acesta.

După decesul defunctului, dreptul de proprietate asupra imobilului a fost preluat de către fiul acestuia, (aspect ce rezultă din situația juridică a terenului, act ce emană de la autoritățile locale- fila 83 din dosar), iar ulterior după decesul acestuia, patrimoniul defunctului a fost preluat, prin moștenire, de către soția acestuia, reclamanta, conform certificatului de moștenitor 74b VI 646/79 (aflat la fila 25 din dosar), act ce emană de la autoritățile judiciare germane.

In consecință, se constată că reclamanta, este îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 întrucât îndeplinește cerințele art.3 din lege, fiind moștenitoarea legală a fostului proprietar al imobilului intrat în proprietatea statului, în perioada cuprinsă între anii 1945-22.12.1989.

Conform raportului de expertiză întocmită în cauză de către dl. expert tehnic, imobilul se află în prezent în comuna,-, având următoarele vecinătăți: -la Nord-; -la - str.-; -la Sud-; -la Vest- calea ferată.

Imobilul face parte din lotizarea terenului fostă proprietate a numitei General, față de care a fost întocmit "planul vetrei satului, comuna Schitu, - ".

În prezent, întregul imobil se află în proprietate privată, fiind dobândit prin cumpărare, prin licitație publică organizată de Primăria în anul 2000, în cote egale,de către membrii fam..

Pe teren se află amplasate locuințe noi de tip executate din materiale durabile, precum și o construcție de tip terasă-restaurant, executată din materiale ușoare, respectiv din lemn de brad.

In partea dreaptă a imobilului, cum privești din stradă, domnul expert a identificat o construcție de tip parter, denumită "casa bătrânească" formată din 2 dormitoare, baie și un antreu, edificată din chirpici, învelită cu țiglă și tencuită la exterior.

Astfel, se constată că imobilul ce formează obiectul notificării nu se mai află în prezent în proprietatea unității notificate -autoritatea administrativă locală- Primarul Com. fiind înstrăinat în anul 2000, anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001,

In speță, se constată că imobilul ce formează obiectul notificării a fost preluat în proprietatea statului, pur și simplu, fără a fi incident vreun act normativ și nu poate fi restituit în natură reclamantei, întrucât nu se mai află în proprietatea unității deținătoare, reprezentată procesual de către pârât, fiind înstrăinat de către Comuna persoanelor fizice anterior menționate, prin acte de vânzare-cumpărare a căror valabilitate nu a fost contestată.

Cum reclamanta nu a solicitat, prin cererea formulată, aplicarea unei alte măsuri reparatorii prevăzută de Legea 10/2001, ci doar restituirea imobilului în natură, măsură reparatorie a cărei adoptare nu este posibilă, se constată că sub aceste aspecte, decizia contestată este întemeiat, iar soluția de respingere a notificării este corectă.

Tribunalul Constanta prin sentința civilă nr.1206 din 26.06.2007 a respins ca nefondată actiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei.

Împotriva sentintei civile a tribunalului a declarat apel reclamanta, criticând solutia ca fiind nelegală.

Astfel, notificarea formulată a fost respinsă, cu motivarea că persoana îndreptățită nu a furnizat elemente de identificare ale imobilului și nu a făcut dovada preluării abuzive.

Instanța de fond, unde s-a contestat decizia primarului, își motivează respingerea cererii pe imposibilitatea restituirii, întrucât imobilul a fost înstrăinat, de persoana detinătoare, astfel că bunul nu se mai regăseste în patrimoniul pârâtului.

Înstrăinarea bunului s-a făcut fără a se oferi măsuri reparatorii în echivalent.

Drept urmare, gresit primarul a decis că imobilul nu a fost identificat, atâta timp cât reclamanta a depus titlul de proprietate, cu indicarea adresei vechi și a vecinătăților.Modificările de stradă și număr - după o perioadă de 60 de ani pot fi verificate de primărie, care are un serviciu specializat în acest sens.

Mai mult, imobilul aflat la poziția de rol financiar - ordinea 389 lit.D, mentionează că imobilul a fost preluat în proprietatea statului în baza Deciziei nr.95 din 12.03.1975 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al Judetului C - fila 87 dosar fond.

Pe cale de consecință, apelanta arată că a făcut dovada dreptului de proprietate pretins, precum și preluarea abuzivă a imobilului.

Examinând motivele de apel și verificând probele administrate, instanta retine următoarele:

Cu notificarea nr.79/6.07.2001 depusă la BEJ și înregistrat la Primăria sub nr.3648/10.07.2001, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului ce constă în teren în suprafață de 2404 și constructiile existente pe acesta, situate în, judetul Constanta sau plata de măsuri reparatorii - fila 21 dosar fond.

Prin Dispoziția nr.49/6.03.2006, Primarul din Comuna respinge notificarea cu motivarea că nu sunt suficiente elemente de identificare a imobilului solicitat pentru a se putea face localizarea sa în funcție de sistematizarea actuală a localității.

Reclamanta a depus dovezi care îi conferă calitatea de persoană îndreptățită precum și de titulară a dreptului de proprietate pretins - depunând probe ca: titlu de proprietate, hotărâre judecătorească, sentința civilă nr.4730/16 decembrie 1968 a Judecătoriei Constanța istoricul de rol și acte de stare civilă și de moștenitor care atestă că are calitate procesuală activă și este titulara dreptului de proprietate.

Imobilul a fost preluat prin decizia nr.95/12.03.1975 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judetean Constanta, iar Legea nr.10/2001 și practica judiciară au statuat că din moment ce fostii proprietari sau moștenitorii acestora probează dreptul de proprietate, dar nu pot face dovada formală a preluării abuzive de către stat a proprietății, dacă imobilul se regăseste la un moment în patrimoniul statului, acest fapt este de natură a evidentia preluarea abuzivă și fără titlu al imobilului proprietatea antecesorilor reclamantei.

Drept urmare, imobilul a fost preluat abuziv, iar persoana detinătoare a vândut la licitatie astfel;

- suprafata de 639,85 mp teren, la data de 20.12.2002 familiei și;

- suprafata de 473,26 teren, la data de 2.06.2004 către și de la familia;

- suprafata de 640,89, la data de 7.12.2005 către.

Față de datele înscrise în contracte, se constată că persoana detinătoare, încălcând dispozițiile Legii nr.10/2001 a înstrăinat bunul, după notificare, iar reaua credință a persoanei detinătoare rezultă și din modul în care se apără - initial respinge notificarea cu motivarea că imobilul nu este identificat, iar după întocmirea raportului de expertiză, unde se constată edificarea unor constructii pe terenul pretins, în apel solicită respingerea, întrucât reclamanta nu a solicitat prin notificare măsuri reparatorii fără a verifica continutul notificării unde persoana îndreptățită a cerut în subsidiar măsuri reparatorii, în echivalent.

Pe cale de consecință, în baza art.296 Cod pr.civilă instanta va admite apelul constatând că apelanta este persoană îndreptățită, iar persoana detinătoare este de rea credință.

Prin urmare, va schimba în tot sentința apelată și judecând contestatia în fond, va admite contestatia, va anula Dispoziția nr.49/2006 a Primăriei Comunei judetul Constanta și va dispune obligarea Primarului să emită o nouă dispoziție prin care să acorde măsuri reparatorii în echivalent, în conformitate cu dispozițiile art.27 pct.3 din Legea nr.10/2001.

În acest sens, se retine că art.27 pct.3 din Legea nr.10/2001, așa cum a fost modificată prevede că în situația bunurilor imobile preluate cu titlu valabil, înstrăinate sub orice formă din patrimoniul administratiei publice centrale sau locale, persoana îndreptățită va notifica organele de conducere ale acesteia - fapt realizat la data de 6.07.2001.

În acest caz, măsurile reparatorii în echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi, cu solutionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D

Admite apelul civil declarat de apelanta reclamantă, cu domiciliul procesual ales în C,- la Cabinet de avocat, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL COMUNEI, județul C,împotriva sentinței civile nr. 1206 din 26.06.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr- (nr.format vechi 1251/2006),

Schimbă în tot sentința apelată, pe fond admite contestatia, anulează Decizia nr.49/2006 a Primarului Comunei judetul Constanta și dispune obligarea Primarului să emită o nouă decizie prin care să acorde măsuri reparatorii prin echivalent - art.27 pct.43 din Legea nr.10/2001.

Definitivă.

Cu recursul în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică,azi 24.03.2008.

Președinte Judecător

VB.ita - - -

Grefier

- -

jud.fond:

red.dec.jud.

tehnored,gref.-4 ex.

15.05.2008

Președinte:Vanghelița Tase
Judecători:Vanghelița Tase, Paulina Georgescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 61/2008. Curtea de Apel Constanta