Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 64/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 64/Ap
Ședința publică din 12 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de intimatul ORAȘUL STAȚIUNE PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu intimatul contestator și cu intimații STATUL ROMÂN, PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și PREFECTURA JUDEȚULUI B, având ca obiect: "legea 10/2001", împotriva sentinței civile nr. 17 din 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 5 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 12 mai 2009.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 17/22.01.2009 Tribunalul Brașova admis excepția tardivității cererii formulate de contestator prin completarea de acțiune. A admis contestația formulata si precizata de contestatorul in contradictoriu cu intimatul Orașul Stațiune prin Primar. A anulat dispoziția nr.1181/1.11.2007 emisa in temeiul Legii nr.10/2001 de intimatul Orașul Stațiune prin Primar. A obligat pe intimat sa emită o noua dispoziție prin care sa propună acordarea către contestator de despăgubiri in condițiile legii speciale de stabilire si plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, pentru imobilul teren in suprafața de 366 mp situat in Dealul, înscris in CF 15645 B nr. top 13503/11. A respins cererea formulata de contestator prin completarea de acțiune in contradictoriu cu parații Statul R si Prefectura B ca tardiv formulata. Nu s-au acordat cheltuieli de judecata.
Prima instanță a reținut că prin notificarea nr. 417/12.06.2001 expediata prin executor judecătoresc, contestatorul a solicitat Primăriei acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul teren in suprafața de 366 mp situat in, pe Dealul care a fost expropriat de la defunctul, acesta dobândindu-l prin contractul de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Prahova sub nr. 11590/1947.
Prin dispoziția nr. 1181/01.11.2007 intimatul Orașul prin Primar a respins cererea de acordare de despăgubiri formulata de contestator,pentru imobilul teren situat in înscris in CF 15645, nr. top 13503/11, cu motivarea ca acest tern nu se afla in administrarea sau proprietatea orașului stațiune.
ontestatorul are calitatea de moștenitor testamentar după defuncta care la rândul sau a avut calitatea de moștenitoare legala după defunctul. Acesta din urma a dobândit in proprietate, prin actul de vânzare încheiat la data de 28.04.1947 cu vânzătorii - si moștenitorii lui G, un imobil teren in suprafața de 366 mp situat in Dealul, jud.
După cum rezulta din acest contract ce cuprinde vecinătățile terenului menționat coroborat cu copiile cărților funciare depuse la dosar si schițele planurilor cadastrale, imobilul in litigiu a figurat inițial in CF 13654 B sub nr. top 13503/11 fiind apoi trecut in CF 15645
Acest imobil, după ce a fost preluat in proprietate de către antecesorul contestatorului -care nu si-a intabulat insa dreptul in cartea funciara - a fost preluat de stat cu titlu de drept de deposedare, la data de 9.06.1960.
Prin sentința civila nr. 10521/2000 a Judecătoriei Brașova fost admisa acțiunea formulata de reclamanții si in contradictoriu cu paratul Orașul, constatându-se ca paratul ocupa abuziv o suprafața de teren proprietatea reclamanților in suprafața de 232 mp, apreciindu-se ca posibilitatea de restituire consta in schimbul cu parcela cu nr. top 13503/11 înscrisa in CF 15645
Ulterior, prin sentința civila nr. 1092/06.02.2004 Judecătoria Brașova dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților si asupra terenului in suprafața de 367,20 mp înscrisa in 15645 B nr. top 13503/11.
Așadar deși inițial imobilul in litigiu a fost deținut de unitatea administrativ teritoriala, acesta a fost înstrăinat in urma unei operațiuni de schimb.
Instanța a constatat ca in aceste condiții, deși in prezent imobilul in litigiu nu mai este deținut de intimatul Orașul, întrucât acesta l-a înstrăinat, totuși, raportat la prevederile art. 1, 18 lit. c si 20 alin.5 din Legea 10/2001, intimatul este obligat sa acorde contestatorului masuri reparatorii prin echivalent.
In ceea ce privește natura masurilor reparatorii instanța a reținut ca ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, pentru valorificarea tuturor pretențiilor de restituire prin echivalent, recunoscute în procedura administrativă de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, se impune a fi urmată o procedură administrativă, reglementată în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, potrivit căreia evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent, având ca obiect imobilele demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, va fi atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pe de alta parte, in cauza nu s-a solicitat administrarea de probe pentru determinarea valorii de circulație a imobilului in litigiu astfel încât în actuala reglementare a Legii nr. 10/2001, stabilirea efectivă a despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite, respectiv a măsurilor reparatorii în echivalent, urmează sa fie îndeplinita de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Ulterior acestei operațiuni, respectiv în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, ce se va transmite în termen de 10 zile de la emitere Societății de Administrare a Fondului Proprietatea și entității de depozitare și înregistrare a acțiunilor acestui fond, decizie ce poate fi atacată cu contestație, în condițiile Legii Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu Statul, ca reprezentant al acestei comisii.
Potrivit art.18 ind.1 din titlul VII din Legea nr. 247/2005 in cazul in care titlul de despăgubire individual este emis pentru o suma de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea sa solicite fie realizarea conversiei acestuia in acțiuni emise de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri in numerar, fie parte in acțiuni, parte in numerar.
Prin urmare doar după parcurgerea etapei administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 se va putea definitiva natura masurilor compensatorii oferite, acestea putând fi si bănești, in limita sumei de 500.000 lei iar persoana îndreptățita, in cazul in care este nemulțumita de decizia emisa de Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor, ce reprezintă titlul de despăgubire, o va putea ataca cu contestație, în condițiile Legii Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu Statul, ca reprezentant al acestei comisii.
Pentru aceste motive instanța a admis excepția tardivității cererii formulate de contestator prin completarea de acțiune și a admis contestația formulata si precizata de contestatorul
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Orașul Stațiune prin Primar. Apelul nu a fost motivat.
Examinând cauza în lumina dispozițiilor art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă curtea nu a constatat încălcări ale unor norme imperative în soluționarea cererii de chemare în judecată.
Neexistând motive de critică formulate de către apelantă, care să investească instanța cu verificarea de fapt și de drept a altor aspecte decât cele de ordine publică, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă apelul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de intimatul Orașul Stațiune prin Primar împotriva sentinței civile nr. 17/22.01.2009 a Tribunalului Brașov.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.05.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Grefier șef sectie, |
Red. -/22.05.2009
Dact. /25.05.2009
Jud. fond:
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif