Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 66/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea nr. 10/2001-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA NR. 66

Ședința publică din 12 mai 2009

PREȘEDINTE: Dumitraș Daniela JUDECĂTOR 2: Rață Gabriela

Grefier - -

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul Municipiul S prin Primar, împotriva sentinței civile nr.192 din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru reclamanta intimată, lipsă fiind reprezentantul pârâtului apelant Municipiul S - prin primar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, întrebată fiind, avocat pentru reclamanta intimată, arată că nu are alte probe de solicitat.

Constatând probatoriul epuizat și apelul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru reclamanta intimată, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală. Arată că în mod corect a fost anulată Dispoziția nr. 2991 din 11.11.2008 a Primarului municipiului S, terenul a fost preluat de Statul Român în jurul anului 1980 iar construcțiile demolate, iar la data preluării reclamanta avea calitatea de proprietar. Nu solicită cheltuieli de judecată.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra apelului de față, constată:

Prin dispoziția nr. 2991 din 11 noiembrie 2008 emisă de Primarul Municipiului S, s-a respins notificarea înregistrată sub nr. 26 din 17 iulie 2001 prin care solicita acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul casă de locuit în prezent demolată și teren în suprafață de 2864. situat în S,-, în prezent ocupată de blocuri, deoarece nu s-a făcut dovada proprietății la data preluării abuzive a acestora.

Prin contestația adresată Tribunalului Suceava la data de 8 decembrie 2008 și înregistrată sub nr-. reclamanta solicitat anularea acestei dispoziții și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești pentru suprafața de 2864. teren situat în str. -. - nr. 180, pe care l-a cumpărat cu soțul ei în anul 1969 și care a fost preluat în mod abuziv de Stat în anul 1980 în vederea construirii unor blocuri de locuințe.

Arată reclamanta că prin sentința civilă nr. 779/1999 a Judecătoriei Suceava s-a constatat vânzarea-cumpărarea, confirmându-se calitatea contestatoarei și a soțului ei de proprietari asupra imobilelor, astfel că prin emiterea dispoziției s- ignorat efectul declarativ al hotărârii, iar dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. din Legea nr. 10/2001 au fost greșit aplicate și interpretate.

Municipiul S, prin primar, solicitat respingerea contestației ca nefondată, având în vedere că la data preluării imobilului proprietari erau și și nu.

Prin sentința civilă nr. 192 din 2 februarie 2009, Tribunalul Suceavaa admis contestația având ca obiect legea nr. 10/2001, a anulat dispoziția atacată și a constatat că petenta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul casă de locuit și anexa și suprafață de 2864. teren situat în municipiul S, str. -. - nr. 180, reținând în motivare faptul că, reclamanta a făcut dovada proprietății asupra imobilelor cu sentința civilă nr. 779/1999 a Judecătoriei Suceava al cărei efect declarativ a fost ignorat de Primarul Municipiului la emiterea dispoziției contestate.

Împotriva acestei sentințe declarat apel pârâtul Municipiul prin primar, care, a criticat soluția ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că, instanța, în virtutea rolului său activ, era datoare să stabilească situația juridică a imobilului situat pe str. -. - nr. 180, constând în suprafața de 750. cu construcții, imobil care a fost expropriat de la familia și, pentru dovedirea calității de proprietar nefiind suficientă hotărârea judecătorească de care se prevalează reclamanta.

Examinând apelul prin prisma actelor și actelor dosarului și motivului invocat, Curtea constată că nu este fondat.

Astfel, prin actul de vindere - cumpărare încheiat la data de 6 iulie 1969 ( fila 6 dosar fond ), reclamanta împreună cu soțul ei predecedat au cumpărat de la, în schimbul sumei de 40.000 lei, teren arabil și livadă în suprafață de 16 prăjini, cu frontul de 20,5 situat în S, cartierul, str. G -, învecinat cu, C-tin, str. -. - și Agricolă, împreună cu construcțiile constând în casă compusă din două camere și sală acoperită cu draniță, o bucătărie în curte acoperită ci țiglă, una magazie, un de păsări și un de porci, toate situate pe același teren, care era împrejmuit cu un gard de 60.

Acest imobil a făcut obiectul exproprierii în temeiul Decretului nr. 385 din 22 decembrie 1980 emis de Consiliul de Stat al România, în vederea construirii unor locuințe și dotări comerciale în zona " ".

Susținerea pârâtului apelant potrivit căreia reclamanta nu a făcut dovada proprietății asupra imobilului solicitat este infirmată de sentința civilă nr. 779 din 16 februarie 1999 a Judecătoriei Suceava, prin care s-a constatat că familia a cumpărat de la imobilul identificat în actul privat de vindere-cumpărare încheiat la data de 16 iulie 1969, hotărârea pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 1073, 1077 și 969 cod civil confirmând retroactiv calitatea de proprietar a reclamantei și defunctului soț.

În considerarea celor reținute, apreciind că soluția atacată este legală, Curtea, în baza art. 296 din Codul d e procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.

Totodată Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul S prin Primar, împotriva sentinței civile nr.192 din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2009.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red.

Jud. fond:

Tehnored.

Ex. 4/1.06.2009

Președinte:Dumitraș Daniela
Judecători:Dumitraș Daniela, Rață Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 66/2009. Curtea de Apel Suceava