Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 7/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 7

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Emilian Lupean

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica

Grefier: - - -

Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul, cu domiciliul în Dr.Tr.S,-, -. 1,. 1,. 5, județul M, prin procurator, cu domiciliul în.Tr. S,-,. 3,. 1,. 3,. 22, județul M, împotriva sentinței civile nr. 257 de la 04 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR. TR. S, cu sediul în Dr.Tr.S, str. -. -, nr. 2, județul M, având ca obiect Legea 10/2001, ca urmare a casării deciziei nr. 99 de la 24 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr-, prin decizia nr. 8002 de la 07 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant personal, lipsind intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR. TR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului.

Apelantul reclamant, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.

A arătat că terenul a cărui restituire în natură o solicită este cel aflat la filele 25- 26, dosar fond. A mai arătat că, deși este stradă, poate fi restituit în natură. Nu solicită despăgubiri bănești, nu a propus și nici nu propune probe legate de cuantumul terenului.

A precizat că nu a cunoscut conținutul și nici comunicarea hotărârii Consiliului Local, că mama sa este decedată și că, în atare situație nu există nicio comunicare, contestația sa fiind formulată în termenul legal, de când a aflat întâmplător de existența acesteia.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinți la data de 23.04.2008 numitul a chemat în judecată Primăria municipiului Tr S contestând Dispoziția. nr.803/5.04.2005.

In motivarea contestației a arătat că, terenul în suprafață de 301,6 mp ce a făcut obiectul notificării nr.5/N/2002, deși nu este ocupat de construcții, prin Dispoziția nr. 803/2005 i-au fost acordate în mod nelegal măsuri reparatorii prin echivalent.

De asemenea a arătat că modul de evaluare al imobilul notificat a fost greșit, valoarea actuală acestuia fiind mult mai mare.

Intimata Primăria Tr Saf ormulat întâmpinare prin care invocat excepția tardivității contestației nr.803, care fost comunicată contestatorului la data de 7.04.2005.

Pe fond solicitat respingerea contestației cu motivarea că dispoziția a fost emisă cu respectarea dispoz. art. 10 din Legea nr.10/2001.

Instanța din oficiu a dispus efectuarea unei expertize specialitatea topo pentru identificarea terenului fi restituit în natură și pentru a stabili dacă acesta este afectat de amenajări supraterane și subterane.

De asemenea, au fost întocmite adrese către SC SA SC Romag și SC SA pentru a comunica dacă pe terenul solicitat a fi restituit se află amenajări subterane sau de suprafață.

Cu ocazia cuvântului pe fond instanța a pus în discuție excepția tardivității contestației formulată de contestator împotriva dispoziției nr.803 din 5.04.2000.

In conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr.10/2001 republicată, dispoziția de respingere cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pârâta Primăria Tr Saf ăcut dovada comunicării cu scrisoare recomandată a dispoziției la data de 7.04.2005, dovadă existentă la fila 22 dosar.

Tribunalul Mehedinți prin dec. civilă nr. 257/4 nov. 2008 admis excepția tardivității contestației formulată de pârâta Primăria Municipiului DTS.

A respins contestația formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului DTS.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a formulat tardiv contestația împotriva dispoziției nr.803/5.04.2005, emisă de Primăria Mun. Dr. S, după expirarea termenului imperativ de 30 zile de la comunicarea dispoziției, potrivit art. 26 din legea 10/2001.

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.

A susținut că în mod greșit a fost admisă excepția tardivității, întrucât dispoziția trebuia comunicată la adresa procuratorului, și nu la domiciliul reclamantului, care, la data primirii dispoziției nici nu se afla în țară.

La data de 19.02.2009, intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.

Prin decizia civilă nr. 99 din 24.03.2009, Curtea de APEL CRAIOVAa respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 257 de la 04 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR. TR.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 și faptul că reclamantul a depășit termenul de contestare a dispoziției, în condițiile în care aceasta i-a fost comunicată la data de 7.04.2005, iar calea de atac a fost înregistrată la tribunal, la data de 23.04.2008.

În considerentele aceleiași decizii s-a reținut că apelantul nu a făcut dovada indicării unui alt domiciliu la care să fie comunicată dispoziția și nici a unei alte persoane căreia aceasta să-i fie înmânată, procura dată mandatarului fiind ulterioară emiterii dispoziției.

S-a constatat aplicabilitatea art. 103 Cod pr.civ. cu sancțiunea decăderii pe care o atrage nerespectarea termenului imperativ reglementat de lege, reținându-se că nu a fost formulată cerere de repunere în termen, care să justifice depășirea excepției de tardivitate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, susținând incidența motivelor reglementate de art. 304 pct. 5 și 9 Cod pr. civ.

În motivele, de recurs s-a susținut că modalitatea în care s-a făcut comunicarea dispoziției este nelegală, având în vedere că pe confirmarea de primire apare semnătura mamei recurentului, persoană decedată în anul 1986, fiind astfel nesocotite dispoz. art. 25 alin.3 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora dispoziția motivată trebuie comunicată în termen de 10 zile de la data adoptării, persoanei îndreptățite.

În plus, excepția de tardivitate a fost invocată de către intimata pârâtă, cu nesocotirea art. 115 Cod pr. civ. text de lege care reglementează invocarea excepțiilor procesuale prin întâmpinare.

S-a arătat că intimata a invocat această excepție mult mai târziu, după ce s-au administrat probe, astfel încât a intervenit decăderea acesteia din dreptul de a mai propune excepții.

Prin decizia civilă nr. 8002 din 7.10.2009, pronunțată de ICCJ, s-a admis recursul declarat de reclamant, s-a casat decizia atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, s-au reținut că instanța de apel nu a examinat împrejurarea invocată de recurent potrivit căreia mențiunea de pe confirmarea de primire referitoare la comunicarea dispoziției ce s- realizat mamei petentului care, potrivit certificatului de deces depus în faza recursului era decedată încă din anul 1986, astfel încât nu era posibilă efectuarea unei comunicări valabile având ca semnatar o persoană decedată.

În privința criticii din recurs vizând invocarea excepției de tardivitate cu nerespectarea dispozițiilor procedurale ale art. 115 pct. 1 Cod pr.civ. s-a reținut că invocarea acestei excepții nu este limitată la momentul procesual determinat conform art. 1141alin. 2 Cod pr.civ. întrucât excepția este de ordine publică, termenul de exercitare a căii de atac având caracter imperativ.

Conform considerentelor arătate, soluția de casare cu trimitere a fost determinată doar de necesitatea efectuării verificărilor de fapt în legătură cu regularitatea comunicării dispoziției atacate, în funcție de care se va aprecia asupra excepției de tardivitate.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr-.

La data de 4.12.2009 apelantul reclamant, prin procurator, a depus note de ședință prin care a solicitat admiterea apelului și admiterea pe fond a contestației formulate.

Apelul se va admite pentru următoarele considerente:

Examinând sentința prin prisma motivelor de apel, în raport de actele și lucrările dosarului, se constată că în mod greșit a fost soluționată cauza în baza excepției tardivității formulării contestației.

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia, sau după caz dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare, sau după caz a entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Termenul de 30 de zile pentru introducerea contestației împotriva dispoziției unității deținătoare emisă în baza Legii nr. 10/2001 curge de la data comunicării dispoziției, iar în cazul în care unitatea deținătoare nu poate face dovada certă a datei la care a comunicat decizia atacată, contestația nu poate fi considerată tardivă.

În speță, înscrisurile depuse în apel (filele 24-26 dosar -) atestă că prin mențiunea de pe confirmarea de primire a dispoziției atacate, comunicarea acestei dispoziții emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a realizat mamei petentului, însă, potrivit certificatului de deces emis pe numele mamei reclamantului, aceasta a decedat la data de 18.01.1986, astfel încât nu era posibilă efectuarea unei comunicări valabile, în baza confirmării de primire a dispoziției la data de 12.04.2005, dată menționată pe ștampila aplicată de Dr.T

Se constată, astfel, că modalitatea în care s-a făcut comunicarea dispoziției este nelegală, întrucât pe confirmarea de primire apare semnătura mamei reclamantului, persoană decedată din anul 1986, conform certificatului de deces anexat.

Așadar, în condițiile în care dispoziția ce a făcut obiectul contestării în instanță nu a fost comunicată reclamantului, în calitate de persoană îndreptățită și nici mandatarului acestuia, unitatea deținătoare neputând face dovada certă a datei la care ar fi comunicat această decizie reclamantului, se constată că în mod greșit a fost soluționată cauza în baza excepției tardivității formulării contestației.

Față de considerentele expuse, constatându-se că prin sentința civilă atacată nu a fost cercetat fondul cauzei, neputând fi examinate direct în apel criticile ce privesc fondul pretențiilor deduse judecății și respectând principiul dublului grad de jurisdicție, în temeiul art. 297 alin. 1 Cod pr.civ. urmează a se admite apelul declarat de reclamant, a se desființa sentința civilă atacată și a se trimite cauza pentru rejudecare pe fond, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamantul, cu domiciliul în Dr.Tr.S,-, -. 1,. 1,. 5, județul M, prin procurator, cu domiciliul în.Tr. S,-,. 3,. 1,. 3,. 22, județul M, împotriva sentinței civile nr. 257 de la 04 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR. TR. S, cu sediul în Dr.Tr.S, str. -. -, nr. 2, județul M, având ca obiect Legea 10/2001, ca urmare a casării deciziei nr. 99 de la 24 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr-, prin decizia nr. 8002 de la 07 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr-.

Desființează sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud.

Tehn.;

5 ex./2.02.2010

Președinte:Emilian Lupean
Judecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 7/2010. Curtea de Apel Craiova