Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 7/2010. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITE ȘTI

SECȚIA CIVIL, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVIL NR. 7/

Ședința public din 14 Ianuarie 2010

Curtea compus din:

PREȘEDINTE: Ion Rebeca judector

Judector: - -

Grefier: - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declarat de pârâțiiPRIMARUL MUNICIPIULUI P și MUNICIPIUL, împotriva sentinței civile nr.107 din 01 iunie 2009, pronunțat de Tribunalul Arge ș - Secția civil, în dosarul nr-.

Procedura, legal îndeplinit.

Apelul este scutit de plata taxei de timbru.

Dezbaterile de fond asupra apelului au avut loc la data de 11 ianuarie 2010, susținerile prților fiind consemnate în scris în încheierea de ședinț de la acea dat, care face parte integrant din prezenta decizie, iar în urma deliberrii s-a pronunțat urmtoarea soluție:

CURTEA

Asupra apelului de faț, constat c:

Prin contestația înregistrat pe rolul Tribunalului Arge ș, la data de 03.05.2007, contestatoarea a solicitat desființarea dispoziției nr.2584/30.03.2007 a Primarului Municipiului Pitești.

În motivarea acțiunii s-a artat c, autorii contestatoarei au dobândit printr-un act de vânzare-cumprare încheiat în anul 1936, suprafața de 4500 mp, împreun cu construcțiile aflate pe aceasta în municipiul Pitești,-.

Prin Decretul nr.843/1966, statul a expropriat suprafața de 1340 împreun cu o construcție de 330,7 mp, iar restul suprafeței a fost preluat în 1975 fr titlu.

Din aceast suprafaț, contestatoarei i-a fost reconstituit dreptul în baza Legii nr.18/1991, asupra terenului de 1220 mp, iar diferența de 3486 mp trebuia restituit în temeiul Legii nr.10/2001. Asupra întinderii suprafeței de teren precum și a cldirilor în cauz, Primarul Municipiului Pitești a fcut o apreciere greșit atunci când a apreciat c se poate restitui contestatoarei numai suprafața de 120 mp și construcția în suprafaț de 326 mp.

Prin sentința civil nr.107, pronunțat la 01.06.2009 a fost admis în parte contestația în sensul c s-a constatat dreptul contestatoarei la msuri reparatorii pentru suprafața de 2182 mp și construcțiile demolate în suprafaț de 330,7 mp.

Împotriva hotrârii a formulat apel Primarul Municipiului Pitești pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a artat c instanța de fond a fcut o apreciere greșit asupra întinderii dreptului contestatoarei privind suprafața de teren, întrucât în perioada anilor 1930-1932, în planul cadastral era înscris suprafața de 2365 mp și nu 4500 mp, cât rezult din actul de vânzare-cumprare încheiat de ctre autorii acesteia.

De asemenea, la data exproprierii autorii reclamantei nu mai aveau în proprietatea lor întreaga suprafaț din actul de vânzare-cumprare, întrucât alte persoane sunt înregistrate ca titulare ale acestui drept, fiindc statul a expropriat suprafețe de teren și de la acestea.

Analizând apelul în limita motivelor invocate se apreciaz ca nefondat, pentru argumentele ce urmeaz:

Contestatoarea pentru a justifica dreptul de proprietate asupra imobilului în cauz a invocat calitatea de moștenitoare a autorilor și care au dobândit prin actul de vânzare-cumprare transcris la nr.3240/1936 de ctre Tribunalul Județean A, suprafața de 4500 mp aflat pe raza mun. Pitești,-.

Apelantul a contestat întinderea suprafeței de teren dobândit de ctre autor, în sensul c aceasta din evidențele cadastrale era de numai 2365 mp.

Aprarea apelantului este infirmat de constatrile efectuate în raportul de expertiz tehnic în raport de actul de vânzare-cumprare, potrivit crora întreaga suprafaț era de 4500 mp, așa cum a fost identificat în schița de plan (fila 131) a acestei lucrri.

Pentru a justifica existența unei suprafețe mai mici de teren, apelantul a artat c la data exproprierii autorii nu mai aveau în patrimoniul lor întreaga suprafaț cumprat, fiindc alte persoane figurau ca titulare ale dreptului expropriat, ceea ce presupune existența unor acte de înstrinare.

Nu s-a dovedit în cauz existența vreunui act translativ de proprietate încheiat de ctre autori, astfel c exproprierea terenului de la alte persoane decât aceștia dinainte nu poate avea nicio semnificație juridic cu privire la dreptul de proprietate, motiv pentru care se reține c la data exproprierii și aveau în patrimoniul lor întreaga suprafaț de 4500 mp.

La data exproprierii, statul a preluat prin Decretul nr.843/1966 suprafața de 1340 mp, iar diferența de pân la 4500 mp a fost preluat fr titlu, astfel c se înscrie în categoria acelora prevzute de art.2 din Legea 10/2001.

Tribunalul a fcut o apreciere corect asupra întinderii dreptului de proprietate asupra terenului solicitat de intimat și a regimului su juridic, motiv pentru care se va respinge apelul ca nefondat, în baza art.296 Cod procedur civil.

Având în vedere și dispozițiile art.274 Cod procedur civil,

PENTRU MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI P și MUNICIPIUL, împotriva sentinței civile nr.107 din 01 iunie 2009, pronunțat de Tribunalul Arge ș - Secția civil, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta, cu sediul în Pitești,-, jud. A și pârâtul PRIMRIA MUNICIPIULUI PITEȘTI.

Oblig apelantul s plteasc intimatei cheltuieli de judecat în sum de 700 lei.

Definitiv.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședinț public, astzi 14 ianuarie 2010, la Curtea de Apel Pite ști - Secția civil, pentru cauze privind conflicte de munc și asigurri sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judector,

- - - -

Grefier,

- -

Red.

/6 ex/03.02.2010

Jud. fond

Președinte:Ion Rebeca
Judecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 7/2010. Curtea de Apel Pitesti