Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 70/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 70/
Ședința publică de la 03 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Truță
JUDECĂTOR 2: Ana Budacu
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamantul și intervenienta ORTODOXĂ ROMÂNĂ, împotriva sentinței civile nr. 432/02.11.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu nr. de mai sus, având ca obiect legea 10/2001.
Procedura este legal îndeplinită.
Se constată că s-a înregistrat la dosar prin serviciul registratură al instanței: concluzii scrise formulate de apelantul reclamant, precum și concluzii scrise formulate de intervenienta Ortodoxă Română, prin mandatar.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 27 martie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față,
Prin sentința civilă nr.559/14.09.2005 a Tribunalului Hunedoaraa fost respinsă acțiunea reclamantului împotriva pârâtului Primarul comunei, Consiliul local al comunei, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP H, Direcția de Sănătate Publică H, Spitalul Județean H, precum și cererea de intervenție în interes propriu și al pârâților formulată de Ortodoxă Română.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a constatat că notificarea reclamantului întemeiată pe Legea 10/2001 a vizau retrocedarea în natură a imobilului din nr.5 jud.H înscris în CF 402 nr.top.5556.
Primarul i-a comunicat petentului că imobilul se află în folosința Parohiei Ortodoxe Română și că acesta nu a urmat procedura dispusă de art.21 și 25 din lege.
Cum imobilul a fost trecut în proprietatea statului în baza.223/1974 de la defunctul, tatăl reclamantului, care a primit despăgubiri de 35.500 lei, reclamantul nu a făcut dovada că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.
Această sentință a fost apelată de către reclamant, iar Curtea de APEL ALBA IULIA prin.148/A/2006 a respins apelul, menținând constatarea că reclamantul nu se încadrează în categoria persoanelor care pot beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de art.3 și 4 din Legea 10/2001, iar cercetarea cererii de intervenție era de prisos câtă vreme acțiunea principală a fost respinsă.
Decizia a fost recurată de reclamant care a invocat dispoz.art.304 puct.9 Cod procedură civilă iar prin Decizia 1271/2006 a ICCJ a fost admis recursul, casate hotărârile cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
S-a constatat că preluarea la stat a imobilului în baza.223/74 este abuzivă, că dispoz.pct.1.4 lit.B din aprobate prin HG 489/2003 nu pot produce efecte deoarece derogă de la actul normativ cu superior care trebuie să se aplice.
De asemenea reclamantul are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, hotărârile fiind nelegale sub acest aspect.
Necercetâdu-se cauza pe fond, s-a dispus rejudecarea ei, cu obligația instanței de administrare a probelor pentru stabilirea entității deținătoare a imobilului, care este obligată să acorde măsuri reparatorii.
După casarea cu trimitere, intervenienta Ortodoxă Română a precizat cererea susținând că potrivit art.1,2,3, 4 din Legea 10/2001, măsurile reparatorii la care s-a referit ICCJ înlocuiesc restituirea în natură prin echivalent, fie despăgubiri bănești sau alte bunuri sau servicii în compensare în condițiile legii, că această obligație revine Primarului comunei, susținând că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea sa cu titlu de schimb, de la Comisia de lichidare a patrimoniului fostului CAP.
Acest imobil a avut destinația de dispensar comunal, că anterior anului 1990 s-a adăugat o construcție ce se află în stadiu ridicată în roșu.
La cererea parohiei, s-a propus să fie această construcție casă lă.
Deoarece dispensarul funcționa în imobilul din litigiu care devenise impropriu pentru activități sanitare, sătenii s-au hotărât să termine clădirea nouă, schimbându-i destinația în dispensar, iar parohiei i-a fost distribuită clădirea în care funcționa dispensarul.
La această clădire preluată de către intervenientă, aceasta a făcut investiții de peste 60% din valoare, a adăugat o clădire, anexe gospodărești, a amenajat o fântână și adăpost pentru animale.
Cum la data întocmirii proceselor verbale din 29 iulie 1991 nu exista nici o interdicție privind înstrăinarea proprietăților statului, Direcția Sanitară a confirmat actul Comisiei de lichidare, și așa imobilul s-a atribuit în proprietatea parohiei, cu obligația de a-l aduce în stare funcțională ca dispensar.
Ca urmare a schimbului, a acceptat să primească imobilul în care a funcționat anterior dispensarul.
În subsidiar intervenienta a solicitat, dacă nu se recunoaște dreptul de proprietate asupra imobilul litigios, revendică imobilul atribuit de Comisia de lichidare a CAP, împotriva pârâților din dosar și împotriva deținătorilor acestuia, precizând că valoarea de circulație este de 5,2 mld.lei. Cu privire la valoarea investițiilor la Casa lă se precizează suma de 2.500.000 lei.
Consiliul local al comunei și Primarul comunei au susținut prin note scrise că niciodată imobilul nu s-a aflat în administrarea lor, că au comunicat la 31.08.2001 unitatea deținătoare care este Centrul de Sănătate, așa cum rezultă din adresa 236/1985, și că prin.630/5.09.2002, Centrul de Sănătate se pronunță în favoarea retrocedării imobilului.
Cererea de intervenție este considerată nefondată, deoarece actele invocată de parohie nu pot constitui acte de transmitere a dreptului de proprietate, mai mult, procesele verbale se referă la 4 grajduri, padocuri, fânare și nicidecum imobilul în litigiu. Având în vedere această cerere de intervenție ce vizează revendicarea și respectiv, un drept de creanță, nu este o cerere incidentă Legii 10/2001, astfel că se impune a fi timbrată și disjunsă pentru că împiedică soluționarea cererii reclamantului.
Prin sentința civilă 432/2007, Tribunalul Hunedoaraa admis acțiunea reclamantului față de pârâții Primarul comunei și Consiliul local.
A obligat pe Primar să emită dispoziție de restituire a imobilului identificate cu datele de CF și a stabilit în sarcina reclamantului să restituie suma de 35.500 lei ce a reprezentat despăgubiri achitate antecesorului său și actualizată conform OG.184/2002.
S-a respins acțiunea față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin H, Direcția de Sănătate a județului H și Spitalul județean H,
Cererea de intervenție, în privința capetelor de cerere privind dobândirea cu titlul de schimb a imobilului și întabularea în CF a fost respinsă, iar capetele de cerere privind revendicarea și acordarea despăgubirilor s-au disjuns, fixându-se termen de judecată la 7.12.2007.
Instanța a constatat că prin decizia ICCJ a fost stabilit atât faptul că imobilul preluat de la tatăl reclamantului în temeiul.223/1974 s-a făcut abuziv, fără titlu valabil, precum și că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobil.
Este adevărat că entitatea deținătoare a imobilului la data notificării a fost Centrul de Sănătate și că, după primirea adresei 830/15.08.2001 reclamantul s-a adresat acesteia iar prin.630/15.07.2002 s-a comunicat reclamantului acordul cu privire la restituire. Ulterior, după 1.01.2003 când a intrat în vigoare HG 866/2002, imobilul a revenit în administrarea Consiliului local, astfel că prin Ordinul 326/8.04.2003 art.1 anexa 1 privind reorganizarea activității sanitare la nivelul comunei s-a emis Dispoziția 91/20003 prin care s-a desființat Centru de Sănătate, iar patrimoniul imobiliar teren și clădiri a revenit Consiliului local al comunei.
În aceste condiții instanța a reținut că unitatea deținătoare este Consiliul local și că Primarul comunei trebuie să emită dispoziția de retrocedare în natură a imobilului.
De asemenea, având în vedere că s-a făcut dovada că antecesorul reclamantului a primit despăgubiri la data preluării imobilului, s-a făcut aplicarea art.12 din Legea 10/2001.
Față de ceilalți pârâți acțiunea evident a fost respinsă.
Cu privire la cererea de intervenție, instanța a constatat că intervenienta nu are calitate de unitate deținătoare în sensul Legii 10/2001, că actele prezentate nu dovedesc nici atribuirea prin hotărâre de către Comisia de lichidare a CAP a clădirii în roșu ce a avut anterior destinația de sediu al CAP-ului și nici schimbul, Pe de altă parte, susținerea intervenientei că a făcut investiții la imobil, nu poate restituirea lui în natură față de prevederile exprese ale art.7 și 9 din Legea 10/2001.
În privința celorlalte capete de cerere, instanța a reținut că nu au o legătură indisolubilă ci obiectul litigiului și în temeiul art.55 cod procedură civilă a dispus disjungerea lor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul și intervenienta Ortodoxă Română.
Reclamantul a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în parte în sensul înlăturării obligației de restituire a despăgubirilor în sumă de 35.500 lei.
S-a critica netemeinicia sentinței sub acest aspect, deoarece antecesorul său nu a primit despăgubirea, nedovedindu-se acest fapt câtă vreme nu a semnat chitanța la care se referă instanța.
Intervenienta a solicitat în urma admiterii apelului său, schimbarea sentinței, respingerea acțiunii reclamantului și admiterea cererii de intervenție.
Se invocă nulitatea hotărârii deoarece nu este motivată, iar pentru asigurarea unei judecăți unitare și neprivarea unui grad de jurisdicție, să se trimită cauza spre rejudecare.
Se critică sentința pentru că:
- S-au nesocotit dispozițiile art.22 alin.1 din Legea 10/2001 pentru că reclamantul, deși a fost informat că imobilul este Casa lă, acesta nu a urmat dispozițiile art.28, 25, 27 și 22 din Legea 10/2001, sens în care cererea este prescrisă;
- Acțiunea exercitată față de Primarul com. este inadmisibilă, iar reclamantul deși cunoștea că deține imobilul, nu a înțeles să o introducă în cauză în calitate de pârâtă în termenul de 6 luni;
- Instanța de fond a preluat fără argumente dezlegarea unei probleme de fapt din decizia ICCJ referitoare la calitatea reclamantului de persoană îndreptățită, astfel că sentința este lipsită de motivare și lovită de nulitate;
- Referirile cu privire la instituțiile sanitare care au deținut imobilul sunt irelevante;
- Primăriile administrau numai terenurile pe care se află construcțiile conform Legii 18/1991;
- Prin nesocotirea Cap.II-1 din probate prin HG 250/2007 nu a stabilit legal unitatea deținătoare și au fost interpretate eronat și cu nesocotirea actelor privind succesiunea trecerii imobilului litigios de la Statul Român la unitățile sanitare și apoi din nou la Statul Român prin Consiliul local, deși s-a dovedit să deținătorul imobilului este intervenienta Ortodoxă Română și se impunea constatarea existenței legale a schimbului de imobile;
- Fără nici un temei s-a reținut că intervenienta este doar un detentor precar;
- Nelegal s-a susținut identitatea neîndoielnică dintre imobilul solicitat și ceea ce există în fapt, întrucât instanța nu a dat curs probelor pentru stabilirea suprafeței de teren în limita a 250 mp în favoarea reclamantului, întrucât la aceasta se referă decizia 236/1985, restul terenului trebuia redobândit pe dreptul comun ce constituie Legea 18/1991;
- Instanța a acordat plus petit deoarece obiectul litigiului constituia restituirea în natură a imobilului liber de orice sarcini, iar instanța a obligat Primarul să restituie în natură imobilul, și totodată a obligat pe reclamant la restituirea despăgubirilor de 35.500 lei deși nu a existat o cerere în acest sens și nu există creditor;
- Hotărârea a fost pronunțarea cu depășirea puterii judecătorești pentru că nelegal s-a stabilit de instanță că obiectul acțiunii principale nu are legătură cu capetele de cerere din cererea de intervenție pe care le-a disjuns și instanța s-a substituit obligației reglementate de art.21 alin.1 din Legea 10/2001 în sarcina unității deținătoare, singura abilitată să emită dispoziție de retrocedare a imobilului.
Prin întâmpinarea depusă de Consiliul local și Primarul comunei au solicitat respingerea apelurilor.
Apelantul reclamant prin întâmpinarea sa, de asemenea a cerut respingerea apelului intervenientei.
Curtea, examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, urmează să respingă ambele apeluri.
Apelul reclamantului a vizat netemeinicia sentinței pentru că nu s-a dovedit încasarea despăgubirii acordate antecesorului său. Această critică este nefondată, având în vedere că suma menționată în 40/29.06.1985 pe numele lui se coroborează cu dispoziția de plată din 10.07.1985 în care despăgubirile pentru de 35.000 lei și pentru de 126.200 lei au fost ridicate chiar dacă există o singură semnătură, întrucât evident suma a ieșit din casieria unității la data de 10.07.1985, fiind operată și cuprinsă în suma totală evidențiată la rubrica finală a actului.
Apelantul nu a făcut nicio dovadă contrară astfel că instanța a procedat corect dând eficiență art.12 din Legea 10/2001.
În privința apelului intervenientei Ortodoxă Română se reține că toate criticile sunt nefondate, iar interpretările date cu privire la dispozițiile legale invocate sunt eronate.
Astfel, notificarea reclamantului și-a urmat cursul legal față de situația imobilului de la acea dată, iar unitatea deținătoare în Decizia 630/5.09.2002 i-a adus la cunoștință că Centrul de Sănătate nu are obiecții cu privire la retrocedarea în natură. Ulterior introducerii acțiunii, desigur situația unității deținătoare s-a schimbat și în mod legal instanțe de fond a stabilit că obligația acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 revine Primarului comunei, deoarece imobilul litigios se află în administrarea comunei.
Fără niciun temei se susține de către intervenientă că este unitate deținătoare, că nu i s-a recunoscut nu numai această calitate ci și dreptul de proprietate cu titlul de schimb, deși într-adevăr actele prezentate au fost analizate temeinic de către instanță, și s-a concluzionat că ele nu sunt de natură a-i conferi intervenientei dreptul de a deține legal imobilul. În acest context, neprezentând un titlu intervenienta, este doar un detentor precar.
Referirile cu privire la tardivitatea și inadmisibilitatea acțiunii pentru că reclamantul nu a urmat procedura și nu s-a adresat intervenientei, nu a chemat-o în proces în calitate de pârâtă, nelegal a fost obligat primarul comunei la emiterea dispoziției, sunt fără suport având în vedere situația juridică a imobilului și procedura urmată de reclamant, demonstrate cu actele de la dosar.
Nici critica vizând acordarea de plus petit (retrocedarea imobilului cu obligarea reclamantului de restituire a despăgubirii primite la data preluării la stat a imobilului de la antecesorul său) nu poate fi primită, față deî mprejurarea că reclamantul care a solicitat retrocedarea și nici statul prin unitatea deținătoare nu sunt obligați să formuleze capete de cerere exprese câtă vreme ori de câte ori instanța constată că la preluarea imobilului de către stat s-au acordat despăgubiri, restituirea în natură a imobilul în temeiul Legii 10/2001 este condiționată de restituirea sumelor în condițiile art.12 din Legea 10/2001.
Față de faptul că prin Legea 10/2001 instanțele de judecată au fost abilitate să soluționeze ele însele raporturile juridice privind acordarea măsurilor reparatorii ori de câte ori în faza administrativ jurisdicțională nu se finalizează procedura sau actele emise sunt atacate de părțile interesate, nu se poate susține că hotărârea atacată s-a pronunțat cu încălcarea puterii judecătorești.
În același sens s-a pronunțat și Decizia în interesul legii nrXX/2007 a ICCJ.
Sub un ultim aspect, nu pot fi reținute nici criticile referitoare la retrocedarea dispusă de instanță cu privire la imobilul identificat cu datele de CF fără observarea faptului că numai suprafața de 250 mp a trecut în proprietatea statului, și că diferența de teren în prezent ar fi deținută de persoane particulare, posibil și de către intervenientă.
Potrivit art.7 coroborat cu art.9 din Legea 10/2001, imobilele a căror restituire în natură este posibilă sunt restituite în starea în care se află și libere de orice sarcini, indiferent în posesia cărora se află acestea. Rezultă că instanța a dat eficiență dispozițiilor legii, și nu era datoare să facă verificări pe temeiul altor legi speciale, cu atât mai mult cu cât terenul nu putea fi valorificat de către reclamant pe temeiul Legii 18/1991 câtă vreme i-a fost preluat ca urmare a aplicării.223/1974 odată cu construcțiile.
Față de principiile cuprinse în art.7 și 9 din Legea 10/2001 și nefiind incidente dispozițiile art.19 din aceeași lege, în mod legal instanța de fond a considerat că cererea privind recunoașterea investițiilor pretinse a fi făcute la imobil de către intervenientă nu pot împiedica retrocedarea în natură solicitată prin acțiunea principală, și că dimpotrivă, judecarea acestui capăt de cerere ar întârzia nejustificat soluționarea cauzei, neavând nicio legătură intrinsecă cu obiectul acesteia.
Această parte a cererii de intervenție precum și cea referitoare la revendicarea imobilului, în mod corect s-au disjuns de către instanță pe temeiul art.55 cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, se vor respinge ambele apeluri iar hotărârea de fond va fi menținută.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamantul și intervenienta Ortodoxă Română, împotriva sentinței civile nr.432/2007 a Tribunalului Hunedoara -Secția civilă, pronunțată în dosarul civil nr-.
Compensează cheltuielile de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 03.04. 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - --încetat activitatea
semnează președintele Curții de Apel,
GREFIER,
- --concediu odihnă
semnează prim grefier,
Red.
Dact.9ex/28.05.2008
Jud.fond
Președinte:Ioan TruțăJudecători:Ioan Truță, Ana Budacu
