Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 76/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA NR.76
Ședința publică din 6 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Andra Corina Botez
JUDECĂTOR 2: Veronica Grozescu
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanții, toți prin procurator, cu domiciliul în comuna, sat nr. 12, jud. D împotriva sentinței civile nr.773/29.05.2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimata SC SA B, cu sediul în- B, sector 1, cauza fiind venită spre rejudecare potrivit deciziei civile nr.7850 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții reclamanți și prin procurator, potrivit procurii judiciare autentificată la nr. 1295 din 11.05.2006 la BNP -Dobândă -, aflată la fila 49 dosar fond, intimata pârâtă SC "" SA B, prin consilier juridic, lipsind apelanta reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Procurator, pentru apelanții reclamanți și, pe linia de casare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ce privește necompetența materială, lasă la aprecierea instanței.
Cu privire la celelalte motive, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței, admiterea contestației, cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată la toate instanțele și plata daunelor morale și materiale.
Consilier juridic arată că sediul societății este în B, sector 1, în Târgoviște fiind numai un punct de lucru.În atare situație solicită admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre judecare instanței competente, respectiv Tribunalul Municipiului
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 1427/2006, în calitate de procurator al numiților, și, a chemat în judecată pe pârâta SC "
" SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 36 din 19 ianuarie 2006 și pe cale de consecință restituirea în natură a imobilului compus din 7 încăperi și un garaj precum și terenul aferent de 1000. situate în comuna G, județul
În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că aceste imobile au aparținut lui -., care a fost bunicul soțului său ( ambii decedați în prezent), iar reclamanții sunt descendenții acestuia din urmă, venind la succesiunea fostului proprietar prin reprezentarea autorului lor.
În continuare a menționat că ea este soția supraviețuitoare a lui și totodată mama reclamanților, iar notificarea nr. 283 din 10 august 2001 a fost făcută din eroare în numele său și în numele celor pe care îi reprezenta, fiind evident faptul că ea nu are calitate de succesoare a lui, ci doar soțul său, care în prezent este decedat, situație în care nu poate veni prin reprezentarea acestuia la succesiunea bunicului soțului.
Având în vedere că a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor solicitate în temeiul Legii 10/2001, precum și a calității de succesori a reclamanților față de - și s-a solicitat admiterea acțiunii formulate.
În baza art. 115 cod procedură civilă la data de 20 martie 2006 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat declinarea competenței de soluționare a pricinii la Tribunalul Municipiului B, conform, art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, având în vedere că sediul unității deținătoare se află în raza teritorială a acestei instanțe.
În ipoteza în care se va trece la soluționarea cauzei pe fond pârâta a învederat că urmează a fi respinsă acțiunea întrucât reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită și nici de moștenitor al persoanei îndreptățite potrivit art. 3 și 4 din Legea 10/2001, iar în prezent imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură în condițiile în care a suferit o serie de modificări de construcție prin compartimentarea spațiului existent.
După administrarea probei cu înscrisuri, prin sentința civilă nr. 773 din 29 mai 2006 Tribunalul Dâmbovițaa respins ca nefondată acțiunea formulată, reținând că în speță reclamanta nu a făcut dovada că imobilele ce au fost solicitate a fi restituite în natură au fost preluate de la numitul, simplele sale susțineri neconfirmate prin alte probe certe nefiind suficiente pentru admiterea cererii.
Împotriva hotărârii mai susmenționate reclamanții au formulat apel, în cuprinsul căruia au învederat că instanța de fond nu a primit niciuna din apărările pârâtei în ceea ce privește competența teritorială, ca fiind cea de la sediul pârâtei și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, reținându-se că toate corespondența dintre părțile implicate în proces s-a purtat prin menționarea reclamantei, ca fiind procurator.
În continuare a fost criticată sentința pronunțată pentru nelegalitate pe considerentul că în mod greșit s-a respins cererea formulată de procuratoarea lor în condițiile în care singura eroare ( care nu a avut însă consecințe cu privire la soluție ) era aceea că nu este soția supraviețuitoare a persoanei îndreptățite
-., ci fiica acestuia, iar și sunt descendenții lui, deci nepoți de fiică ai persoanei îndreptățite.
Pe cale de consecință au precizat apelanții că nelegal a fost respinsă acțiunea, deși cu actele depuse la dosar au făcut dovada că imobilele solicitate a fi restituite au fost în patrimoniul lui, iar pârâta nu a probat împrejurarea că preluarea acestora s-a realizat de la altă persoană decât autorul lor, fapt ce dovedește că deposedarea s-a realizat în mod abuziv.
Prin decizia civilă nr.330 din 25 octombrie 2006 Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins ca nefondat apelul declarat, reținând că numitul -. a fost înregistrat în evidențele fiscale cu mai multe suprafețe de teren și construcții, iar la data decesului său au rămas ca moștenitori soția supraviețuitoare
( decedată la 25 decembrie 2005) și cei doi copii și ( decedat la 24 iulie 2001).
Din înscrisurile care au stat la baza soluționării notificării înaintate unității deținătoare instanța a concluzionat că de fapt ( care este soția supraviețuitoare a lui și mama numiților și ) a acționat în permanență în nume propriu și nu ca mandatară a celor doi defuncți, nefăcând dovada că imobilele solicitate a fi restituite în natură au fost preluate de la numitul.
Decizia mai sus menționată a fost atacată cu recurs de către reclamanți învederându-se că hotărârea pronunțată de instanța de apel nu este motivată, fiind expuse totodată argumentele vizând nelegalitatea măsurii privind nedovedirea preluării imobilului de la fostul proprietar.
În baza art. 308 alin.2 cod pr.civilă intimata a formulat întâmpinare prin care contestat pretențiile recurenților arătând că instanța de fond și cea de apel au realizat o corectă soluționare a cauzei.
Prin decizia civilă nr. 2828 din 30 martie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanți, a casat decizia civilă nr. 330 din 25 octombrie 2006 Curții de APEL PLOIEȘTI și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului referitor la dovada preluării imobilului ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului în condițiile art. 304 pct. 7 și art. 312 alin.5 cod pr.civilă.
În fond după casare cauza a fost înregistrată pe rolul instanței de trimitere sub nr. 5737,- iar prin decizia civilă nr. 426 din 18 octombrie 2007 Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți reținând că Tribunalul Dâmbovița în considerentele sentinței atacate a motivat în fapt și în drept soluția pronunțată, arătând în final că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilelor de la numitul.
S-a reținut că, deși reclamanții au avut apărător și dovada preluării bunului trebuia făcută odată cu notificarea, nu s-au efectuat demersurile necesare în acest sens, iar în atare context prima instanță nu a avut probe suficiente pentru a se convinge că imobilele au fost preluate abuziv de la persoana susmenționată.
Totodată s-a concluzionat că numita cât și contestatorii, și nu au respectat dispozițiile Legii 10/2001 cu modificările și completările ulterioare " privind
emiterea notificării și introducerea ulterioară a contestației, neclarificând raporturile juridice dintre aceștia ".
La rândul său această hotărâre a fost atacată cu recurs de către reclamanți, motivat de faptul că în esență au fost încălcate prevederile art. 315 cod procedură civilă, iar Curtea de APEL PLOIEȘTI nu a respectat dispozițiile cuprinse în decizia de casare cu trimitere.
Prin decizia nr. 7850 din 9 decembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamanților, a casat decizia 426 din 18 octombrie 2007 Curții de APEL PLOIEȘTI și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului reținând că instanța de trimitere nu s-a conformat îndrumărilor cuprinse în decizia de casare încălcând prevederile art. 315 cod procedură civilă, în sensul că a omis a se pronunța cu privire la motivele de apel invocate prin cererea aflată la filele 14-16 din dosarul 5737/2006 referitoare la modificarea imobilului și a destinației acestuia.
S-a învederat că instanța de trimitere nu s-a pronunțat în totalitate nici cu privire la motivele invocate în prima cerere de apel privitoare la necompetența teritorială, iar în atare situație se impune casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În al treilea ciclu procesual, în fond după casare, cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, iar la termenul din 6 aprilie 2009, pe linia deciziei de casare, procuratorul apelanților a învederat că lasă la aprecierea instanței problema necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei, în timp ce pârâta a solicitat anularea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre judecare Tribunalului Municipiului B în raza teritorială a căruia își are sediul unitatea deținătoare.
Examinând decizia apelată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
Din interpretarea dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă rezultă că în caz de casare cu trimitere, instanța care urmează să rejudece trebuie să procedeze numai în sensul și în limitele stabilită prin hotărârea instanței superioare.
Având în vedere îndrumările cuprinse în decizia nr. 7850/9 decembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța conform art. 315 cod procedură civilă va proceda la analiza aspectului vizând instanța competentă teritorial să soluționeze pricina în fond.
Obiectul prezentei cauze îl reprezintă contestația formulată împotriva deciziei nr. 36/2006 prin care SA a respins notificările nr. 283/2001 și 184/2002 pe considerentul că petenta nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și nici calitatea de moștenitoare a persoanei îndreptățite în sensul art. 4 din Legea 10/2001.
Art.26 alin3. din Legea 10/2001 statuează că decizia sau după caz dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la Secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin noțiunea de " sediul unității deținătoare" ori " sediul entității investite cu
soluționarea notificării" aflate în circumscripția secției civile a tribunalului legea a stabilit o normă de competență teritorială exclusivă unei instanțe judecătorești de a soluționa cauzele civile legate de aplicarea Legii 10/2001.
Prin urmare "unitatea deținătoare" sau "entitatea investită cu soluționarea notificării" reprezintă acea persoană care are puterea și competența de a angaja patrimonial persoana juridică, indiferent dacă este regie autonomă, societate comercială sau instituție publică.
Capacitatea procesuală de folosință, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual, aparține doar persoanelor juridice, deci celor care au personalitate juridică, doar acestea putând să fie parte în judecată, în condițiile art. 41 alin.1 cod procedură civilă.
Potrivit art. 43 alin.1 din Legea nr. 31/1990, modificată și republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăți comerciale și în atare situație nu pot fi subiect de drept distinct.
Întrucât în speță persoana juridică deținătoare a imobilului în litigiu este SC SA adică persoana care poate angaja patrimonial societatea și nu Direcția de Telecomunicații D - care reprezintă un punct de lucru, fără personalitate juridică al acestei societăți comerciale, se constată că Tribunalul Dâmbovițaa soluționat cauza cu neobsevarea competenței teritoriale exclusive prevăzute de textul citat.
În raport de dispozițiile art. 26 alin.3 din legea 10/2001 coroborat cu art. 43 alin.1 din Lege 31/1990 Curtea, având în vedere că dispoziția atacată a fost emisă de SA cu sediul în B,- B, sector 1, apreciază că Tribunalului Municipiului B îi revine competența de soluționare a cauzei, deoarece unitatea deținătoare își are sediul în circumscripția acestei instanțe.
În raport de considerentele expuse anterior potrivit cărora judecata pricinii s-a realizat de o instanță necompetentă, Curtea în baza art. 296 cod procedură civilă va admite apelul, va anula sentința Tribunalului Dâmbovița și va trimite cauza spre soluționare instanței competente, respectiv Tribunalul Municipiului
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanții, toți prin procurator, cu domiciliul în comuna, sat nr. 12, jud. D împotriva sentinței civile nr.773/29.05.2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimata SC SA B, cu sediul în- B, sector 1.
Anulează sentința civilă nr. 773 din 29 mai 2006 pronunțată de Tribunalul
D și trimite cauza spre judecare instanței competente, respectiv Tribunalului Municipiului
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Red.VG/AV
7 ex./14.04.2009
1427/2006 Trib.
Președinte:Andra Corina BotezJudecători:Andra Corina Botez, Veronica Grozescu
