Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 78/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 78/

Ședința publică din 15.04.2008

PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu judecător

JUDECĂTOR 2: George Popa

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea apelului civil declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 703 din 6.12.2007, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Primăria, în acțiunea civilă având ca obiect Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal a răspuns apelanta-reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind intimata-pârâtă.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că: procedura este legal îndeplinită.

Av., precizează că nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Av., precizează faptul că reclamanta a promovat prezentul apel întrucât consideră sentința pronunțată de instanța de fond ca fiind nelegală și netemeinică, dată contrar dispozițiilor legale și a probelor administrate.

Tribunalul Vranceaa respins acțiunea motivând că terenul solicitat se află în domeniul public, suprafața de 130. este deținută de iar diferența până la 282. are destinația de spațiu și pe acest terne este amenajat un parc, sunt amplasați stâlpi electrici, existând posibilitatea să fie afectate rețelele subterane.

Mai mult, prin Decretul 144 din 1987 proprietatea părinților reclamantei a fost expropriată pentru construirea de blocuri, lucru care nu s-a făcut, astfel că suprafața de teren poate fi restituită.

Având în vedere cele prezentate pe scurt, motivele de apel formulate pe larg și actele dosarului, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței civile în sensul admiterii contestației și apelantei-reclamante să i se atribuie terenul în natură. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- petenta a formulat contestație împotriva dispoziției nr.2448/11 aprilie 2007 emisă de Primarul orașului, jud.V, solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a terenului și acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate, imobile ce au aparținut autorilor săi - G și.

A depus la dosar un set de 4 fotografii și a solicitat audierea martorilor și precum și efectuarea unei expertize topometrice pentru identificarea și măsurarea terenului în suprafață de 282 mp ce a aparținut autorilor săi.

Pârâta, Primăria orașului a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat de faptul că terenul revendicat aparține domeniului public al orașului și face parte din centrul civic al orașului.

A depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii deciziei.

În urma analizării probelor administrate,prin sentința civilă nr.703/6 decembrie 2007 Tribunalului Vranceaa fost respinsă ca nefondată contestația petentei, reținându-se în esență faptul că terenul revendicat de aceasta se află în domeniul public al orașului și este afectat de utilități.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea,care a susținut că terenul revendicat poate fi restituit în natură întrucât o parte din acesta este ocupat de biserică,iar pe o altă parte este semănat gazon.

Apelul de față nu este fondat.

Așa cum rezultă din actele aflate la dosar,imobilul situat în orașul,str.- nr.72 a aparținut autorilor petentei și a fost expropriat în baza Decretului nr.144/1987 cu acordarea de despăgubiri.

Din concluziile raportului de expertiză efectuat la instanța de fond rezultă că suprafața de teren revendicată este de 282 mp din care 152 mp este spațiu și face parte din domeniul public al orașului,iar suprafața de 130 mp este folosită de noua biserică construită în oraș în baza HCL nr.52/28 decembrie 1995.

S-a mai precizat de către expert că pe terenul în discuție sunt amplasați stâlpi ce susțin conductorii de electricitate,iar având în vedere că terenul se situează în zona centrală a orașului,există posibilitatea ca acesta să fie străbătut de rețele subterane.

Față de concluziile raportului de expertiză,Curtea apreciază că terenul nu poate fi restituit în natură,astfel că măsura dispusă de către pârâtă,privind acordarea de despăgubiri pentru teren și construcțiile demolate este legală.

Pentru aceste considerente,Curtea,văzând și disp.art.296 Cod procedură civilă,va respinge ca nefondat apelul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 703 din 6.12.2007, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Primăria, în acțiunea civilă având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 15 Aprilie 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

- /24.04.2008

- /25.04.2008

4 ex.

FOND:

Com.2 ex./05.05.2008

Președinte:Viorica Mihai Secuianu
Judecători:Viorica Mihai Secuianu, George Popa

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 78/2008. Curtea de Apel Galati