Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 80/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(931/2007)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.80
Ședința publică de la 09.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea acțiunii civile formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR "ROMSILVA" - DIRECȚIA SILVICĂ
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 02.02.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.02.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin cererea introdusă la data de 15.01.2003 pe rolul Tribunalului Ialomița și înregistrată sub nr.157/2003 reclamanta a chemat în judecată pârâta Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică I pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la restituirea în natură a parterului imobilului situat în F,-, județul I și a suprafeței de teren aferentă acestui imobil de 1300 mp. bunuri care au aparținut autorilor săi și, naționalizate la data de 20.04.1950.
De asemenea, prin cererea de la 18.02.2003, reclamanta și-a completat acțiunea, în sensul că solicită, ca pe baza probelor ce vor fi administrate, pârâta să fie obligată la plata sumei de 300.000.000 lei reprezentând daunele morale pe care le solicită ca urmare a tergiversării soluționării cauzei civile pe cale amiabilă, deoarece, deși pârâta a fost inițial de acord cu soluționarea obiectului cererii de chemare în judecată pe cale amiabilă, a motivat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului pe care îl solicită (fila 40 dosar fond).
Reclamanta și-a completat și modificat cererea la data de 04.03.2003 în sensul că solicită obligarea pârâtei la restituirea în natură a parterului imobilului din litigiu și a suprafeței de teren aferent acestui imobil de 3.437 mp. iar în subsidiar, în cazul în care restituirea în natură a parterului imobilului cât și a terenului aferent în suprafață de 3.437 mp. nu este posibilă, solicită obligarea pârâtei la despăgubiri civile în cuantum de 2.000.000.000 (miliarde) lei sumă care reprezintă echivalentul în lei a bunurilor solicitate, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (fila 49 dosar fond).
Prin sentința civilă nr.114 F din 15.04.2003, Tribunalul Ialomițaa respins această cerere consecință a admiterii excepției tardivității, în condițiile prevăzute de dispozițiile art.24 pct.7 din Legea nr.10/2001, iar Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă, prin decizia civilă nr.398 din 08.09.2003, a admis apelul reclamantei împotriva acestei sentințe, pe care a anulat-o, iar în evocarea fondului, prin decizia civilă nr.675 A din 15.12.2003 a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală prin decizia nr.7263 din 20.09.2006, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel în evocarea fondului, decizie pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că înscrisurile aflate la dosar atestă că autorii reclamantei au fost proprietarii parterului imobilului - construcție - în litigiu în care are sediul Ocolul Silvic F, în vreme ce pentru terenul aferent și pretins prin notificare și pe parcursul procesului dovezile sunt incomplete astfel că, constatând că recurenta a făcut dovada că autorii săi au fost proprietarii construcției în litigiu și văzând că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei, se impune rejudecarea acestuia, ocazie cu care se vor completa probatoriile și cu privire la proprietatea asupra terenului pretins de recurentă prin notificare și prin modificarea acțiunii din data de 04.03.2003.
Astfel învestită, Curtea a încuviințat reclamantei proba cu expertiză tehnică construcții în vederea identificării imobilului din litigiu și a construcțiilor existente pe terenul pretins de reclamantă precum și al stabilirii valorii de circulație a acestui imobil.
Examinând actele și lucrările dosarului, având în vedere și dispozițiile art.315 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține că, așa cum rezultă din copia - extras din Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricol din orașul F întocmit conform recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948, autorii reclamantei au avut în proprietate suprafața de teren de 4650 mp. reprezentând curți, iar din această suprafață, pentru suprafața de 413 mp. cât și pentru spațiul folosit ca locuință (etajul I) și magazie anexă, reclamantei, în calitate de moștenitoare a foștilor proprietari și, i-au fost acordate prin sentința civilă nr.2137 din 26.10.1998 de către Judecătoria Fetești, despăgubiri în valoare totală de 202.237.530 lei (fila 21 dosar fond).
Așa cum rezultă și din adresa cu nr.3539/2004 Ocolul Silvic F figurează în evidențele fiscale cu teren proprietate conform actului de vânzare nr.6848/1992 cu suprafața de teren de 1211 mp. și cu teren în folosință de la stat în suprafață de 4.870 mp. (fila 38 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție).
Înscrisurile administrate de părți în prezenta cauză coroborate cu concluziile rapoartelor de expertiză, dovedesc aspectul că imobilului construcție i-au fost aduse anumite îmbunătățiri de către pârâtă, îmbunătățiri efectuate cu respectarea dispozițiilor legale în materie și necesare desfășurării activității acestei instituții (filele 36 -78 dosar nr- - volumul 1), expertul identificând 12 construcții existente pe terenul în suprafață de 4.150,51 mp.
Construcțiile în suprafață de 1556,14 mp. reprezintă un procent de 37,5% din suprafața terenului, iar restul curții de 2594,37 mp. este folosit ca platformă tehnologică strict necesară în desfășurarea activității de producție: prelucrare și împletire.
Prin adresa din 09.04.2008 emisă de Primăria Municipiului F (fila 145 dosar apel vol.I) se face dovada că imobilul din litigiu figurează în lista monumentelor istorice aprobată prin Ordinul nr.2314/2004 și este supus prevederilor Legii nr.422/2001.
Prin urmare, în condițiile prevăzute de dispozițiile art.24 din Legea nr.10/2001, coroborate cu cele ale art.23.1 din nr.HG250/2007, Curtea apreciază că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra imobilului din litigiu compus din 12 camere și 6 dependințe, precum și asupra suprafeței de teren care în prezent deservește Ocolul Silvic F, determinată ca având suprafața de 4.150 mp. imobilul fiind ocupat la data de 21.04.1950 de Ocolul Silvic și de 13, fără a se face dovada de către stat a unui titlu valabil.
Față de situația juridică a imobilului din litigiu precum și de dispozițiile art.7, art.21 din Legea nr.10/2001, Curtea constată că reclamanta este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din litigiu, astfel cum s-a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță și precizată ulterior, respectiv pentru parterul construcției și pentru suprafața de teren de 3.474,5 mp. astfel cum s-a solicitat de către reclamantă în condițiile respectării principiului disponibilității procesului civil.
Aceste despăgubiri vor fi acordate potrivit dispozițiilor deciziilor nr.XX/2007 și nr.LII/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, precum și ale Titlului VII din Legea nr.247/2005 avându-se în vedere valoarea de circulație stabilită prin lucrările de specialitate ce au fost efectuate în cauză.
În ceea ce privește capătul de cerere relativ la acordarea daunelor morale, Curtea a apreciat că acesta este neîntemeiat prin raportare la dispozițiile art.274 din Codul d e procedură civilă cât și ale art.998 - 999 din Codul civil.
Sancțiunea aplicabilă pârâtei pentru nesoluționarea pe cale amiabilă a prezentului litigiu este cea care rezultă din aplicarea dispozițiilor art.274 din Codul d e procedură civilă, aceasta urmând a fi obligată, pentru ipoteza în care se solicită acest lucru, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de declanșarea și soluționarea procesului civil.
Mai mult, aceste daune nu au fost nici dovedite în condițiile dispozițiilor legale precitate.
În condițiile prevăzute de dispozițiile art.274 din Codul d e procedură civilă, Curtea va lua act că reclamanta nu solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
fondul:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta cu domiciliul ales în B,-,.3, județul B la Cabinetul de Avocat - în contradictoriu cu pârâta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR "ROMSILVA" - DIRECȚIA SILVICĂ S cu sediul în S, șos.B - C, nr.1, județ
Modifică în parte decizia nr.163 din 11.12.2002 emisă de pârâtă în sensul că:
Se va propune acordarea de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr.247/2005, pentru imobilul din litigiu compus din construcție - parter, situat în F,-, județul I, evaluat la suma de 151.050 lei și teren în suprafață de 3.437 mp. evaluat la suma de 651.311 lei.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei contestate.
Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.5/24.02.2009
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Mariana Haralambe