Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 81/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 81/
Ședința publică din 18 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu
Grefier - -
S-au luat în examinare apelurile civile formulate de:
- apelanta reclamantă, cu domiciliul procesual ales la. " și Asociații" din C,- și,
- apelantul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ( actual MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE) prin C, cu sediul în C, b-dul -, nr. 18, în contradictoriu cu intimații pârâți COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în B,-, sect. 1 și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediile în C,-, împotriva sentinței civile nr. 1547 din 8.1.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 11 martie 2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Având nevoie de timp pentru a delibera, completul de judecată a amânat pronunțarea asupra apelurilor la data de 18 martie 2009 când, a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra apelurilor de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul C prin Primar, Primarul Municipiului C, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să se constate refuzul nejustificat al Primarului Municipiului C de a soluționa notificarea înregistrată sub nr.764/ 09.08.2001 la., să se dispună restituirea în natură a terenului situat în, careul 68, lotul 13, în suprafață de 517,36. iar în subsidiar, în situația imposibilității restituirii în natură, să se dispună acordarea măsurilor reparatorii de compensare cu un teren echivalent valoric, edilitar și urbanistic sau despăgubiri bănești egale cu valoarea actuală de circulație a imobilului.
În considerentele cererii de chemare în judecată, reclamanta a învederat că este moștenitoarea legală, în calitate de descendentă, a numitei -, aspect care rezultă din actele de stare civilă atașate la dosar. Autoarea reclamantei este, la rândul său, unica moștenitoare în calitate de fiică, a defunctului G, decedat la data de 08.01.1977, conform certificatului de moștenitor nr.65/1977 emis de către fostul notariat de Stat Local al Sectorului 1
Autorul defunct Gad obândit dreptul de proprietate asupra unui teren situat în, în suprafață de 382,34 mp în baza contractului de vânzare cumpărare transcris la Grefa Tribunalului Constanța sub nr.3957/29.07.1936, contract încheiat cu Primăria Ulterior, prin contractul de schimb transcris sub nr. 908/20.03.1940, încheiat de asemenea cu Primăria Municipiului C, autorul reclamantei, defunctul G, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în, careul 68, lotul 13, în suprafață de 517,36 mp.
Prin decizia nr.22043/24.10.1958 emisă de către fostul S Popular al orașului C, autoritatea locală a dispus rezilierea tuturor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru loturile din Stațiunea, invocându-se nerespectarea obligației de construire a unei case de locuit sau vile, în cadrul unui termen de 4 ani de la data încheierii actului translativ de proprietate cu privire la teren.
S-a apreciat că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, neputându-se reține incidența pactului comisoriu de ultim grad, deoarece vânzătorul nu a procedat la investirea cu formula executorie a actului translativ de proprietate, decizia administrativă nu a fost comunicată tuturor persoanelor vizate de act, așa încât nu a putut forma obiectul unei acțiuni în justiție și, pe de altă parte, obligația de a construi nu a putut fi respectată de către autorul reclamantei, datorită forței majore reprezentate de starea de război, iar ulterior, de regimul comunist nou instaurat - autoritățile statului comunist l-au încarcerat pe autorul reclamantei și au confiscat întreaga avere a acestuia.
Astfel autorul reclamantei s-a aflat în imposibilitate de a-și îndeplini obligația contractuală, datorită evenimentelor istorice intervenite, actul de schimb a fost încheiat imediat înainte de începerea celui de-al doilea război mondial și aceasta, în condițiile în care, prin Legea nr.4215/10.12.1938, terenul în litigiu a fost încadrat în zona de graniță, executarea construcțiilor fiind interzisă, iar ulterior, stațiunea a fost ocupată de trupele sovietice.
Nu se poate reține culpa proprietarului pentru neexecutarea în termenul contractual a construcției și ca urmare a faptului că, proprietarul a fost persecutat politic, fiind încarcerat în perioada 1953-1956.
Dreptul de proprietate asupra terenului nu a fost pierdut ca urmare a emiterii deciziei nr.22043/24.08.1958 a fostului S Popular C prin care s-au declarat desființate și reziliate actele de vânzare cumpărare pentru terenurile din, deoarece această decizie aceasta nu are valoare juridică, întrucât are un caracter administrativ și nu civil, contractul de schimb neputând fi desființat pe această cale, după ce terenul a intrat în circuitul civil.
A mai arătat reclamanta că actul de schimb nu putea fi desființat în condițiile în care, acesta nu a fost investit cu formulă executorie și nu s-a acționat, pe cale judecătorească, pentru constatarea rezilierii.
Rezilierea nu se poate dispune generic, față de o categorie de acte, ci trebuia să fie expresă, individuală, pentru fiecare act în parte, conform principiului simetriei actului juridic și opozabilității acestuia.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr.10/2001.
Sub aspect probatoriu, la dosarul cauzei s-au anexat următoarele înscrisuri:
- contractul de vânzare cumpărare transcris la Grefa Tribunalului Constanța sub nr.3957/29.07.1936;
- deciziunea nr. 14581/1939 emisă de către fostul Primar al Municipiului C;
- actul de schimb transcris la Grefa Tribunalului Constanța sub nr.908/20.03.1940;
- certificat de naștere pe numele;
- certificat de căsătorie privind pe reclamanta;
- certificat de naștere pe numele -;
- certificat de căsătorie privind-o pe -, devenită;
- certificat de deces privind-o pe -;
- certificat de naștere pe numele G;
- certificat de căsătorie privindu-l pe G;
- certificate de deces privindu-l pe autorul reclamantei G și pe soția acestuia,;
- certificatul de moștenitor nr.65/ 08.01.1977 emis de către Notariatul de Stat local al sectorului 1- B emis de pe urma defunctului G;
- adresa nr. 68340/03.03.1957 emisă de către Ministerul Forțelor Armate al prin care s-a aprobat repunerea autorului reclamantei în drepturile de pensie începând cu data de 01.09.1956;
- adresa nr. 115 273/39320/2700/PC/A emisă de către Ministerul Forțelor Armate al la data de 19.11.1957 prin care i s-a comunicat autorului reclamantei că pentru perioada 01.10.1953-01.10.1956, deoarece a avut averea supusă exproprierii, nu putea să beneficieze de dreptul de a primi pensie;
- adresa nr. 39320/ 01.09.1956, emisă de către Ministerul Forțelor Armate al prin care i se comunicau autorului reclamantei, cuantumul drepturilor cuvenite cu titlu de pensie militară;
- decizia de pensie nr. 39320/22.12.1959 emisă de către Ministerul Forțelor Armate al;
- adresa nr. 30659/14.10.1943 emisă de către Primăria Municipiului C, prin care se confirmă ridicarea popririi asupra veniturilor autorului reclamantei, ca urmare a efectuării plății integrale cu privire la prețul terenului;
- chitanța nr. 9113/11.10.1943 privind efectuarea plății de către autorul reclamantei ultimei rate din prețul terenului;
- certificatul nr. CR/10450/ 04.01.1995 emis de către 02600 B privind situația militară a autorului reclamantei însoțită de nota documentară;
- deciziunea nr. 15493/21.11.1945 emisă de către Primarul Municipiului C;
- notificarea înregistrată sub nr.764/09.08.2001 la BEJ;
- adresa nr. 10150 / 02.10.2005 emisă de către Instituția Prefectului județului C;
- declarația autentificată sub nr. 1768/ 21.05.2003 la BNP -B, dată de către reclamanta;
- adresa nr. 2183/ 20.05.1993 emisă de către PROIECT;
- schița de plan a imobilului;
- adresa nr. 0526/ 23.09.1993 emisă de către Primarul Municipiului C;
- adresa nr.209/ 21.09.1992 emisă de către Consiliul Local al Municipiului C;
- adresa nr. 14 443/19.05.1969 emisă de către Consiliul Popular al Municipiului C;
- adresa nr.24930/ 16.09.1978 emisă de către Consiliul Popular al Municipiului C;
În cauză a fost administrată proba cu expertiza tehnică imobiliară, la dosarul cauzei fiind depus raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert tehnic judiciar, precum și răspunsul la obiecțiunile încuviințate.
Legal citată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și-a precizat poziția procesuală față de prezenta cauză arătând că este străină de raportul juridic devenit litigios și dedus judecății, neavând astfel calitate procesuală în cauză, iar în subsidiar a invocat excepția prematurității cererii referitoare la plata despăgubirilor în raport de dispozițiile conținute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin cererea completatoare adresată instanței la data de 17.04.2008 reclamanta a investit instanța în contradictoriu pârâții Municipiul C prin Primar, Primarul Municipiului C, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu soluționarea cererii subsidiare referitoare la obligarea Primarului Municipiului C să emită, în temeiul Legii nr.10/2001, o dispoziție prin care să acorde reclamantei măsuri reparatorii reprezentând despăgubiri bănești egale cu valoarea de circulație a imobilului teren, preluat abuziv în proprietatea statului.
Pârâții Municipiul C prin Primar, Primarul Municipiului C, și-au exprimat prin întâmpinare, poziția procesuală față de prezenta acțiune solicitând respingerea acestei ca nefondată, deoarece preluarea terenului litigios în proprietatea statului nu a avut caracter abuziv, ci a fost efectul pactului comisoriu de grad IV înserat în cuprinsul actului prin care autorul reclamantei a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în, careul 68, lotul 13, în suprafață de 517,36. decizia nr.22043/1958 fiind în concordanță cu legea, astfel încât dispozițiile Legii nr.10/2001, nu sunt incidente în cauză.
La rândul său, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, și-a exprimat, prin întâmpinare, poziția procesuală față de prezenta cerere arătând că este străină de raportul juridic devenit litigios și dedus judecății, neavând astfel calitate procesuală în cauză.
În temeiul art.137 din Codul d e procedură civilă Tribunalul Constanțaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deoarece aceasta este străină de raportul juridic devenit litigios și dedus judecății, atât în considerarea dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, cât și din perspectiva dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, a fost respinsă ca nefondată, deoarece în cadrul litigiului dedus judecății instanța a verificat titularul dreptului de proprietate asupra terenului litigios, distingând între reclamantă și acest pârât.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr. 1547 din 8.12.2008 prin care a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Municipiul C prin Primar, Primarul Municipiului C, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că autorul reclamantei a dobândit în proprietate terenul în suprafață de 517,36. situat în, careul 68, lot 13, conform contractului de schimb transcris sub nr. 908 din 20.03.1940 încheiat cu Primăria
Conform deciziei nr. 2243/1958 a fostului S Popular al orașului C contractul mai sus menționat a fost reziliat de drept, ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale, întrucât autorul reclamantei nu a edificat pe acest teren în termen de 4 ani o casă, termen ce a fost prelungit ulterior la 6 ani și nu a contribuit cu 25% la toate cheltuielile edilitare (pactul comisoriu de gradul IV).
Contractul de schimb a fost reziliat de drept, ca urmare a inserării unei clauze contractuale, respectiv rezilierea de plin drept a vânzării, fără somație, curs de judecată sau altă punere în întârziere, în caz de neexecutare a obligației asumate de către cumpărător, respectiv de a edifica construcția în termenul stabilit, de a achita prețul și de a contribui cu 25% la cheltuielile edilitare, astfel cum s-a menționat mai sus.
Terenul în litigiu a revenit în proprietatea municipiului C conform deciziei nr. 2243/1958 a fostului S Popular al orașului C, ca efect al desființării de plin drept.
În atare situație s-a constatat că terenul nu a fost preluat în mod abuziv, în cauză nefiind incidente dispozițiile Legii 10/2001.
S-a constatat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are calitate procesuală pasivă deoarece aceasta este străină de raportul juridic dedus judecății.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor deoarece instanța în cadrul litigiului dedus judecății a verificat titularul dreptului de proprietate asupra terenului litigios, distingând între reclamantă și acest pârât.
În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 1547 din 8.12.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, au declarat apel Statul Român prin ministerul Economiei și Finanțelor și.
Apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin C:
Motivează apelul arătând că ternul revendicat face parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale și nu are calitate procesuală pasivă, aceste atribute fiind în sarcina unității administrativ-teritoriale care îl deține în patrimoniu.
în nume propriu numai în litigiile al căror obiect îl formează bunurile din domeniul public de interes național, ori terenul în litigiu face parte din domeniul privat al municipiului
Pentru cele menționate mai sus a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat prin
Apelul declarat de reclamanta:
Motivează apelul arătând că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a respins acțiunea ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea pe fondul cauzei, instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea având în vedere următoarele aspecte:
Instanța a reținut că pactul comisoriu inserat în contractul de schimb este de gradul IV, cu consecința finală a operării de drept.
Pentru a constitui un pact comisoriu de orice grad, orice obligație asumată trebuie să țină de domeniul sinalagmaticului (interdependența și reciprocitatea obligațiilor). În materia dată: transmiterea proprietății contra prețului. Numai neîndeplinirea vreuneia dintre obligațiile specific sinalagmatice poate fi subsumată unui pact comisoriu de gradul IV.
În speță, obligația de a construi nu se circumscrie domeniului sinalagmatic ci unei condiții rezolutorii. Instanța de fond a confundat condiția rezolutoriu cu pactul comisoriu de gradul IV.
Pe de altă parte, în mod greșit instanța a considerat că în cazul unui pact comisoriu de gradul IV, intervenția instanței este înlăturată în totalitate. În acest caz, intervenția este atenuată și trebuie să fie prezentă și să aibă drept obiect constatarea îndeplinirii condițiilor pactului comisoriu.
Instanța soluționând cauza a ignorat complet conținutul clauzei care prevedea că vânzătorul trebuie să învestească actul cu formula executorie prevăzută de art. 20 din legea autentificărilor actelor și va proceda la executare fără somație, curs de judecată sau altă întârziere, clauză care se regăsește în cuprinsul actului de vânzare-cumpărare 3957/1936, a contractului de schimb care prevede expres că se vor menține toate clauzele actului de vânzare-cumpărare.
Ori, o asemenea dovadă nu a fost făcută. Din probele existente la dosar rezultă că după expirarea termenului de 6 ani, autorul reclamantului a fost lăsat în continuare în posesia terenului, neavând loc nicio executare contra acestuia, ceea ce a avut drept rezultat supraviețuirea contractului și ulterior datei de 20.03.1946, achitând taxele și impozitele până în anul 1958.
Instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1 al.2 și art. 2 lit."h" din Legea 10/2001, constatând că bunul nu a fost preluat în mod abuziv.
În realitate, cumpărătorul a folosit terenul până în anul 1958 când conform deciziei 22043/1958 a fost deposedat în mod abuziv de imobilul în litigiu.
Această decizie nu a fost dată ca urmare a aducerii la îndeplinire a clauzei ( învestirea cu formulă executorie a actului) ci independent de aceasta. Prin această decizie s-a pus capăt unor raporturi juridice. Decizia nu a fost comunicată niciodată, pentru a putea fi atacată în justiție.
În aceste condiții, preluarea bunului de către organele locale s-a făcut contrar dispozițiilor legale, fiind preluat cu titlu în mod abuziv ( art. 2 lit."h" din Legea 10/2001).
Neîndeplinirea obligației asumate în contract, în sensul de a edifica construcția în termenul stabilit, nu se datorează culpei autorului reclamantei, ci evenimentelor politice din acea vreme, fiind cadru militar a luptat pe front, după care a fost închis în perioada 1953- 1956, iar întreaga avere expropriată.
Din anul 1944 Stațiunea a fost ocupată în întregime de trupele sovietice până în anul 1958. În această perioadă nu s-au emis autorizații de construire pentru terenurile din Stațiunea și nu s-au promovat de către autoritatea locală, pe rolul instanțelor, acțiuni în rezilierea contractelor de vânzare-cumpărare.
În concluzie, cumpărătorul nu are nicio culpă în neîndeplinirea obligației contractuale.
Pentru considerentele expuse, reclamanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Analizând sentința apelată în baza motivelor de apel formulate, Curtea constată că apelurile sunt nefondate pentru următoarele:
Reclamanta a dedus judecății încălcarea dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 517,36. situat în Stațiunea, careul 68, lotul 13.
Reclamanta s-a legitimat ca succesor al defunctului G care prin contractul de vânzare-cumpărare transcris la Grefa Tribunalului Constanța sub nr. 3957 din 29.07.1936, încheiat cu Primăria C, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 382,34.
Ulterior, prin contractul de schimb transcris sub nr. 908 din 20.03.1940 încheiat cu Primăria C, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, în condițiile generale de vânzare-cumpărare, prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare 3957/1936 și transmise și contractului de schimb.
Actul de vânzare-cumpărare din 1936 fost încheiat de autorul reclamantei, în calitate de cumpărător și Primăria C, în calitate de vânzător, în condițiile generale de vânzare-cumpărare stabilite prin decizia nr. 25/1905 a Consiliului Comunal al Primăriei C, aprobată prin Decretul 76/1906, în care se stipula că terenurile situate în zona din Stațiunea se vor vinde cu condiția expresă ca subdobânditorii să construiască o casă de locuit sau o în termen de 4 ani, prelungit de 6 ani și să contribuie cu 25% la toate cheltuielile edilitare.
Condițiile generale de vânzare prevăzute în decizia 25/1905 conțin o clauză conform căreia nerespectarea vreunei obligații asumate de cumpărător prin acest act atrage rezilierea de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare fără nicio altă formalitate sau punere în întârziere, clauză ce constituie un pact comisoriu de gradul IV, desființarea convenției realizându-se de drept, fără intervenția instanței de judecată.
Pactul comisoriu inserat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 1936 de autorul reclamantei, care conține clauza potrivit căreia vânzarea se desființează "fără somație, judecată și fără nici un drept de despăgubire pentru cumpărător", în cazul în care partea nu își îndeplinește obligația de a construi în termen de 4 ani (ulterior 6 ani) este, după termenii folosiți, un pact comisoriu de gradul IV, care are drept efect desființarea necondiționată a contractului deîndată ce a fost expirat termenul de executare, fără ca obligația să fi fost adusă la îndeplinire.
În prezența unui asemenea pact, rolul instanței de judecată sub aspectul aplicării sancțiunii rezoluțiunii, este înlăturat în totalitate. operează de drept, fără a fi necesară intervenția instanței, sancțiunea desființării contractului fiind efectul direct al neexecutării obligației debitorului.
De aceea, se reține că nu era necesară intervenția instanței pentru a pronunța rezoluțiunea contractului, pentru că, prin voința părților s-a renunțat cu anticipație la caracterul judiciar al rezoluțiunii, iar în măsura în care ar fi sesizată, instanța nu poate aprecia asupra oportunității pronunțării rezoluțiunii, ci doar va constata că rezoluțiunea contractului a avut loc de plin drept, astfel cum a procedat și instanța de fond în soluționarea prezentei cauze
Critica apelantei că instanța de fond cu prilejul soluționării cauzei a făcut confuzie în ceea ce privește condiția rezolutorie cu pactul comisoriu este nefondată.
Instanța de fond nu a confundat cele două noțiuni, ci dimpotrivă, pentru a face o analiză completă și fără loc de interpretare asupra contractului de schimb 27350 din 20.03.1940 și asupra actului de vânzare-cumpărare, a judecat cauza sub toate aspectele, analizând speța din ambele perspective atât a celei care privește neîndeplinirea condiției rezolutorii, cât și din perspectiva riscului contractual.
Astfel, cu privire la încheierea actului de vânzare-cumpărare, precum și a contractului de schimb intervenit ulterior între părți, instanța a reținut în mod corect că respectivele acte de voință ale părților sunt afectate de condiția rezolutorie a desființării contractului în cazul neexecutării obligației care incumbă cumpărătorului, în speță autorului reclamantei care nu și-a respectat obligația de a construi în termenul stipulat, pe terenul dobândit în proprietate.
De altfel, cumpărătorul a rămas în aceeași pasivitate și după expirarea termenului de 4 ani, ulterior prelungit la 6 ani, fapt care a condus la desființarea contractului cu efect retroactiv, în sensul readucerii bunului imobil în patrimoniul vânzătorului, cumpărătorul fiind de acord cu această obligație afectată de condiție rezolutorie în virtutea dispozițiilor art. 969 Cod civil.
Neîndeplinindu-și această obligație contractuală, cumpărătorul și-a asumat acel risc contractual în calitate de proprietar și detentor al condiției imposibil de executat. Astfel, acesta a pierdut dreptul de proprietate asupra terenului cu efectul retroactiv de la data perfectării contractului.
În concluzie, ne aflăm în prezența unui pact comisoriu de gradul IV și rezoluțiunea contractului are loc de plin drept fără intervenția instanței, fapt reținut în mod corect și de către instanța de fond.
Manifestarea de voință a creditorului, de a face efectivă sancțiunea rezoluțiunii, a fost exprimată în 1958 prin decizia 22043.
Această decizie nu constituie în sine un act abuziv de naționalizare și de dobândire a proprietății asupra terenurilor de către stat, cum greșit susține reclamanta, ci reprezintă doar manifestarea de voință a creditoarei primăria C de a da eficiență pactului comisoriu și de a prelua efectiv în posesia sa terenul în litigiu, întrucât în urma rezoluțiunii de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare, terenul a reintrat în patrimoniul vânzătoarei.
Până la momentul emiterii deciziei nr. - prin care creditoarea și-a manifestat expres și neîndoielnic voința de a da eficiență pactului comisoriu, debitorul putea executa în mod valabil obligația, ori putea face dovada că, deși a încercat să își execute obligația, a fost împiedicat de creditor, ori de o cauză de forță majoră.
Se reține că actul de vânzare-cumpărare care consemnează obligația de a construi a fost încheiat în anul 1936, iar România a intrat în război în anul 1941, perioadă în care nu s-a dovedit că proprietarul ar fi făcut vreun demers pentru obținerea autorizațiilor necesare edificării unei construcții.
Ulterior, după terminarea războiului, prin deciziunea nr. 15493 din 21.11.1945, Primăria Caa probat prelungirea termenului de construcție pe locurile de casă de pe Plaja până la 1.12.1947.
Dacă pentru perioada războiului ( 1941 - 1945) e reține că neexecutarea construcției nu este culpabilă, proprietarul terenului fiind împiedicat de un caz de forță majoră să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, această cauză de înlăturare a răspunderii pentru neexecutarea obligației de a construi nu mai subzistă în perioada următoare, până la apariția deciziei 22043/1958 prin care vânzătorul și-a manifestat voința de a da eficiență pactului comisoriu de gradul IV.
Prin deciziunea nr. 15493 din 21.11.1945, autoritățile locale, recunoscând existența în timpul războiului a unei crize de materiale de construcție, a lucrătorilor specializați în construcția de case, cât și împrejurarea că este necesară o dezvoltare a construcției de locuințe, au aprobat prelungirea termenului de construire pe locurile de pe plaja, cu începere de la data acestei decizii și până la 1.12.1947 și nu au impus restricții speciale de construire pentru beneficiarii terenurilor dobândite în condițiile mai sus menționate.
De altfel, chiar adoptarea Legii nr. 215 din 10.12.1938 pentru crearea zonelor militare și pentru măsurile necesare apărării țării nu s-a interzis total și în mod absolut edificarea unor construcții în zona, în art. 13 din lege prevăzându-se obligația ca " orice lucrare, construcție, plantație pe care un particular ar avea să o facă pe terenul căzând într-o zonă militară, trebuie să fie în prealabil aprobată de Ministerul Apărării Naționale și ministerul și, care pot impune ca executarea să se facă astfel ca ea să corespundă cerințelor apărării naționale".
Ori, în cauză se reține că reclamanta nu a făcut dovada că autorul ei a fost împiedicat să construiască o casă pe terenul cumpărat sau că, în urma demersurilor efectuate pentru eliberarea autorizației de construcție, i s-au respins cererile de către cele două ministere implicate în realizarea măsurilor necesare apărării țării.
Se reține, pentru considerentele expuse mai sus, că terenul în litigiu nu a fost preluat abuziv de către stat de la autorul reclamantei, prin decizia 22043/1958, ci ca urmare a rezoluțiunii de drept a contractului de vânzare-cumpărare autorul reclamantei a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, situație în care reclamanta nu este îndreptățită la restituirea în natură sau prin echivalent a acestui teren în condițiile Legii 10/2001, așa cum corect a reținut instanța de fond.
Referitor la apelul declarat de către Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin C, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut că verificând titularul dreptului de proprietate asupra terenului litigios, a distins între reclamantă și acest pârât, ceea ce denotă că are calitate procesuală pasivă de a sta în proces. Calitatea procesuală pasivă a statului vizează capătul de cerere subsidiar, prin care reclamanta a solicitat instanței să dispună acordarea de despăgubiri, în situația în care se constată imposibilitatea restituirii în natură a imobilului teren deținut de autorul reclamantei, conform art. 8 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
De asemenea, instanța de fond în mod corect a reținut lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deoarece aceasta este străină de raportul juridic devenit litigios și dedus judecății, având în vedere dispozițiile art. 23 al.3 din Legea 10/2001, precum și dispozițiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și în mod special dispozițiile art. 13 al.1 din acest titlu referitoare la atribuțiunile acestei comisii.
În baza art. 296 Cod pr. civilă, instanța va respinge ca nefondate apelurile declarate de către apelanții Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor și.
În baza art. 274 Cod pr. civilă apelanta va fi obligată către intimații pârâți Primarul Municipiului C și Municipiul C reprezentat prin Primar la 357 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile civile formulate de apelanta reclamantă, cu domiciliul procesual ales la. " și Asociații" din C,- și de apelantul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ( actual MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE) prin C, cu sediul în C, b-dul -, nr. 18, în contradictoriu cu intimații pârâți COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în B,-, sect. 1 și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediile în C,-, împotriva sentinței civile nr. 1547 din 8.1.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondate.
Obligă apelanta către intimații pârâți Primarul Municipiului C și Municipiul C reprezentat prin Primar la 357 lei, cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2009.
Președinte, Judecător,
- - Pt.jud. - -,
pensionată, semnează conf.
art. 261 pct. 2.
Președinte instanță,
Grefier,
- -
Jud.fond.
Red.dec.jud.
5.05.2009
Dact.gref.
7 ex./7.05.2009
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Paulina Georgescu
