Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 81/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1529/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.81 A
Ședința publică de la 4 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihai Negoescu Gândac
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanții-reclamanți, și, împotriva sentinței civile nr.342 din 10.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă apelanții-reclamanți, și intimata-pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că apelanții-reclamanți au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 4.02.2010, note scrise, prin care solicită judecarea în lipsă, în temeiul art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată, având în vedere că apelanții-reclamanți, prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul de astăzi solicită judecarea în lipsă, în temeiul art.242 alin2. din Codul d e procedură civilă și reține pricina spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr- la data de 19.12.2008, contestatorii, și, în calitate de moștenitori ai defuncților și, au chemat în judecată pe intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând anularea deciziei nr.427/11.11.2008, emisă de intimată, și obligarea acesteia la plata de despăgubiri pentru suprafața de 17.268 mp. teren și construcții ce au făcut obiectul Decretului de exproprierea nr.72/1951 cu ocazia construirii Fabricii de Ciment.
În motivarea cererii contestatorii au arătat că prin decizia nr.334/17.09.2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-, s-a dispus trimiterea notificării formulate de contestatori către SC SA spre competentă soluționare având în vedere că aceste bunuri se află în incinta acestei unități, iar societatea amintită a înaintat intimatei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului notificarea motivând că în anul 1998 fostul a fost privatizat de, preluat de B, care este în măsură să soluționeze notificarea conform Legii nr.10/2001.
Intimata a emis decizia nr.427/2008, prin care a respins notificările, motivând că aceasta nu îmbracă forma prevăzută de lege, în sensul că nu sunt efectuate prin executorul judecătoresc, iar cele formulate în anul 2005 sunt tardive.
Contestatorii au solicitat repunerea în termen cu privire la depunerea notificărilor, deoarece defuncta a fost grav bolnavă, suferind de o boală incurabilă, și, întrebată fiind despre notificarea pentru acordarea despăgubirilor, spunea contestatorilor că a efectuat demersuri la Primăria Orașului și așteaptă un răspuns.
S-a arătat că abia când autoarea lor a fost într-o fază înaintată a bolii și ulterior după decesul acesteia au solicitat să se rezolve și în scris rezolvarea situației nu numai verbal, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.19 alin.2 din Decretul nr.167/1958, privind repunerea lor în termenul de formulare a notificării.
Contestatorii au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și audierea unui martor pentru dovedirea acestor împrejurări.
Pe fondul cauzei au arătat că prin Decretul nr.72/1951 au fost expropriate și trecute în proprietatea statului în vederea construirii Fabricii de Ciment proprietatea mamei lor și a defunctei, sora defunctului tată, respectiv suprafața de 17.268 mp. teren situat pe raza orașului, precum și construcție compusă din două case, grajduri și alte anexe.
În dovedirea contestației s-au depus la dosar următoarele acte: decizia nr.427/2008, plicul în care s-a trimis această decizie, adresa nr.4004/2008 emisă de Cement, copie după Decretul nr.72/1951, declarația celor două defuncte privind construcțiile ce au fost expropriate, actele de stare civilă ale contestatorilor și copie pentru comunicare.
Contestația nu a fost întemeiată în drept, fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 50 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată.
Intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, legal citată, nu a formulat întâmpinare, prezentându-se în fața instanței prin reprezentant convențional și solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.342 din 10.03.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorii, și, reținând în considerentele acestea că prin decizia nr.427/11.11.2008 emisă de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, au fost respinse cererea nr.8073/16.09.2005 adresată Primăriei Orașului de către contestatorul și notificările nr.88N/2008 adresată și nr.91/N/2008 adresată.
În considerentele deciziei s-a mai reținut că prin cererile și notificările amintite s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru suprafața totală de 17.268 mp. plus construcții, imobile preluate în mod abuziv de stat prin Decretul nr.72/1951, cu ocazia construirii Fabricii de Ciment.
Intimata a constatat că cererea nr.8073/16.09.2005 nu îmbracă forma prevăzută de art. 22 din Legea nr.10/2001 republicată, de notificare formulată prin intermediul executorului judecătoresc până la data de 14.02.2002, iar notificările nr.88/N/2008 adresată și nr.91/ adresată sunt tardive, deoarece sunt formulate peste termenul prevăzut de art.22.
Totodată, s-a reținut că imobilele revendicate se află în patrimoniul SC SA (societate înființată prin înființarea SC SA, privatizată, SC SA D, SC SA și România SRL B).
Cererea nr.8073/16.09.2006 a fost adresată de contestatorul Primăriei Orașului, și cuprinde solicitarea de a "i se plăti arenda" pentru terenul expropriat în anul 1951 de la defunctul, tatăl său, conform Decretului nr. 72/1951, precum și "refacerea lui".
În baza acestei cereri Primăria Orașului a emis dispoziția nr.403/2006, prin care a respins ca tardivă solicitarea, dispoziție desființată prin decizia civilă nr.334/17.09.2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția Civilă în dosarul nr-, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 08.10.2007.
Prin această hotărâre a fost admisă contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei nr.403/2006 și s-a dispus trimiterea notificării către SC SA, în temeiul art.27 alin.3 și 5 din Legea nr.10/2001, constatând că bunurile ce fac obiectul cererii se găsesc în perimetrul acestei societăți.
La data de 14.10.2008 contestatorii, și au formulat prin executorul judecătoresc notificarea nr.88/N/2008, adresată SC SA, prin care au solicitat acordarea de despăgubiri sau restituirea în natură a imobilelor în suprafață totală de 17268 mp. teren și construcții, ce au tăcut obiectul exproprierii prin Decretul nr.72/1951.
Prin adresa nr.4503/23.1O.2008 SA a înaintat către intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului atât cererea nr.8073/2006, cât și notificarea nr.88/N/2008, amintite mai sus, în temeiul art.29 din Legea nr.10/2001.
La intimată a fost înregistrată și notificarea nr.91/N/28.10.2008 prin executorul judecătoresc, având ca obiect solicitarea contestatorilor de acordare a despăgubirilor pentru același imobil.
Tribunalul a reținut, pe de o parte, că norma cuprinsă în dispozițiile art.22 alin.3 din Legea nr.10/2001 nu are caracter imperativ, astfel că omisiunea de a formula notificarea prin executor judecătoresc nu poate conduce la respingerea acesteia pentru considerente de formă, astfel că în mod greșit a reținut intimata acest aspect.
Pe de altă parte, instanța a reținut, în privința termenului pentru trimiterea notificării prin care se solicită măsuri reparatorii, prevăzut de art.22 din Legea nr. 10/2001 (de 6 luni, prelungit succesiv până la data de 14.02.2002), că acesta a fost calificat în mod unanim în doctrină și practica judiciară ca fiind un termen de decădere și nu de prescripție, concluzia rezultând din formularea alineatului 5 al textului, care prevede expres că "nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent".
Sancțiunea decăderii este stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege (în timp ce prescripția stinge dreptul material la acțiune), astfel încât termenul de decădere nu este supus suspendării, întreruperii, sau repunerii în termen, conform art.13, 14, 16, respectiv art.19 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Chiar dacă s-ar accepta posibilitatea aplicării prevederilor art.103 Cod procedură civilă, din materia termenelor procedurale (deși termenul în discuție nu este unul procedural), tribunalul a constatat că notificatorii nu au administrat dovezi apte a susține afirmația lor în sensul că au fost împiedicați să acționeze din cauza bolii de care suferea autoarea lor, deci nu au dovedit existența unei cauze mai presus de voința lor sau a autoarei lor.
În acest sens s-a reținut, pe de o parte, că cererea având ca obiect acordarea măsurilor reparatorii cuprinse în Legea nr.10/2001 a fost formulată de notificatorul la data de 16.09.2006, celelalte două notificări formulate de toți cei patru contestatori fiind emise la datele de 14, respectiv 28.10.2008.
La dosarul cauzei a fost depusă adeverința medicală emisă la data de 26.04.2006 de medicul specialist de medicină generală care atestă că la acel moment defuncta suferea de demență senilă, diagnostic confirmat de certificatul de încadrare în grad de handicap nr.15472/28.07.2003, eliberat de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți N, prin care se stabilește că aceasta suferea de deficiență funcțională gravă, data ivirii handicapului fiind 2003.
Aceste dovezi nu sunt suficiente a dovedi că în timpul curgerii termenului de formulare a notificării (de la intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, 14.02.2001 și până la 14.02.2002), a fost suferindă de această afecțiune, care ar fi putut să o împiedice să formuleze notificare, având în vedere că în certificat se menționează că handicapul s-a ivit în anul 2003, nefiind dovedite alte împrejurări anterioare acestui moment referitoare la starea sănătății defunctei.
Pe de altă parte, s-a mai reținut și că în notificările adresate autorităților, contestatorii au arătat că solicită măsuri reparatorii în calitate de moștenitori ai defunctului Barcă, astfel că, alături de mama lor, aveau și ei dreptul de a solicita măsuri reparatorii în calitate de moștenitori, conform art.3 alin.l lit.a și art.4 alin.2 din lege.
Or, lăsând la o parte starea sănătății mamei lor, nu s-a invocat și nici dovedit care a fost împrejurarea mai presus de voința contestatarilar de a formula notificare, câtă vreme ei aveau drepturi proprii dobândite de la autorul lor, împrejurare în care cererea de repunere în termen se găsește neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții, și, în termen legal au declarat apel solicitând admiterea căii de atac, modificarea sentinței civile apelate, cu consecința admiterii contestației și obligarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata măsurilor reparatorii pentru suprafața de 17.268 mp. teren și construcții, expropriate pentru construirea fabricii de ciment în anul 1951.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții au arătat că soluția pronunțată este netemeinică și nelegală, având în vedere că din copia fișei medicale a defunctei mame, rezultă că în anul 1993 aceasta a suferit un accident vascular cerebral cu paralizie partea dreaptă și de atunci, în timp, boala sa s-a agravat până în anul 2003, când au obținut o înscriere a acesteia în grad de handicap. Starea mamei s-a agravat în timp și nu în anul 2003.
Mai mult din copia fișei medicale rezultă că în perioada 2001-2002 mama a fost grav bolnavă și pe fondul accidentului vascular cerebral acuza dureri cu caracter degenerativ fapt ce a condus la eliberarea acelui certificat ce a încadrat-o în gradul de handicap corespunzător abia în anul 2003, deși boala a survenit încă din anul 1993. Și după această dată boala acesteia s-a agravat mergând până la diagnosticul de demență senilă. Astfel, din referatul medicului eliberat pe data de 3.07.2003 rezultă că aceasta a suferit un accident vascular cerebral, hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, bronșită cronică, cataractă drept.
Toate acestea s-au accentuat până pe data de 27.08.2006 când a suferit un edem pulmonar acut, stop cardio respirator eliberându-se un act constatator al decesului.
Fată de toate aceste acte medicale, rezultă fără nici un fel de dubiu că Tribunalul București în mod greșit a susținut că nu au dovedit împrejurări anterioare anului 2003 privind starea de sănătate a acesteia.
Un alt motiv de apel se referă la faptul că apelanții au solicitat aceste măsuri reparatorii numai în calitate de moștenitori ai defunctei nu și în calitate de moștenitori ai defunctului alături de defuncta mamă.
Or, evident că apelanții au solicitat alături de mama lor, în calitate de moștenitori ai defunctului tată și a surorii acestuia, dar tatăl lor a decedat în timpul războiului și defuncta mamă a fost văduvă de război așa cum rezultă din fișa medicală.
Așadar, rezultă că nici aceste susțineri ale Tribunalului nu sunt întemeiate și solicită să fie înlăturate.
Apelanții solicită instanței de apel să constate că un alt motiv de apel se referă la faptul că acest Decret de expropriere pentru toate bunurile rămase de pe urma defunctului tată și a surorii acestuia la data preluării bunurilor ei erau minori (9-10 ani) și de aceea toate bunurile au figurat pe numele defunctei mame și ca un respect profund ce i l-au purtat au dorit să nu iasă în nici un mod din cuvântul ei care pentru noi era lege.
De aceea arată că au fost de acord cu notificarea făcută de mama lor și ca ea să ocupe de aceste măsuri recuperatorii și nici într-un caz nu se poate pune problema că aveau drepturi proprii și că trebuia să se ocupe apelanții de ele.
Nu este normal și firesc ca instanța să justifice în mod superficial preluarea acestor bunuri de către stat, deoarece au fost privați de un părinte din cauza războiului, privați de bunurile lor prin expropriere și pe lângă acestea au avut-o și pe mama și sora tatălui lor grav bolnave trebuind să se ocupe de acestea.
La data de 27.08.2009, intimata-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
În dezvoltarea motivelor întâmpinării, intimata-pârâtă a arătat că prin sentința civilă apelată, instanța de fond în mod corect a respins contestația formulată de contestatori.
Din actele cauzei se poate constata că prin cererea nr.8073/16.09.2005 și notificările nr.88/N/2008 și nr.91/N/2008 contestatorii au solicitat acordarea de despăgubiri pentru suprafața totală de 17.268 mp. plus construcții, imobile ce au fost preluate în mod abuziv de stat prin Decretul nr.72/1951, cu ocazia construirii fabricii de ciment.
În exercitarea obligațiilor legale, a emis decizia nr.427/11.11.2008 prin care a respins cererea nr.8073/16.09.2005 adresata Primăriei orașului în conformitate cu dispozițiile art.22 din Legea nr.10/2001 republicată, întrucât aceasta nu îmbrăca forma prevăzută de lege (notificare formulate prin intermediul executorului judecătoresc până la data de 14.02.2002).
De asemenea, a respins notificările nr.88/N/2008 (adresata ) și nr.91/N/2008 (adresată ) ca fiind tardive (formulate peste termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr.10/2001 rep. - 14.02.2002.
Menționează intimata că termenul prevăzut de art. 22 fost prelungit succesiv prin nr.OUG109/2001 și prin nr.OUG145/2001, data limită de depunere a cererilor fiind 14.02.2002, ulterior acestei date prelungindu-se doar termenul de depunere a actelor doveditoare în susținerea notificărilor deja existente.
În baza alin.5 al art.22 din Legea nr.10/2001, nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent.
În mod corect instanța de fond a reținut că în privința termenului pentru trimiterea notificării prin care se solicita măsuri reparatorii, prevăzut de art.22 din Legea nr.10/2001 (de 6 luni, prelungit succesiv până la data de 14.02.2002), că aceasta a fost calificat în mod unanim în doctrină și practica judiciară ca fiind un termen de decădere și nu de prescripție, concluzia rezultând din formularea alineatului 5 al textului, care prevede expres că "nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție masuri reparatorii în natură sau prin echivalent".
Sancțiunea decăderii este stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege (în timp ce prescripția stinge dreptul material la acțiune), astfel încât termenul de decădere nu este supus suspendării, întreruperii sau repunerii în termen, conform art.13,14,16, respectiv art.19 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Chiar dacă s-ar accepta posibilitatea aplicării prevederilor art.103 Cod procedură civilă, din materia termenelor procedurale (deși termenul în discuție nu este unul procedural) tribunalul a constatat în mod corect că notificatorii nu au administrat dovezi apte a susține existența unei cauze mai presus de voința lor.
Nu constituie motive de repunere în termenul de formulare a notificării în baza Legii nr.10/2001, de asemenea aveau posibilitatea de a numi un mandatar care să se ocupe de întreaga procedura administrativă.
Pe de altă parte, în notificările adresate autorităților apelanții-contestatori au arătat că solicită masuri reparatorii în calitate de moștenitori ai defunctului, astfel că, alături de mama lor, aveau și ei dreptul de a solicita masuri reparatorii în calitate de moștenitori, conform art.3 alin.1 lit.a și art.4 alin.2 din lege.
Așa cum în mod întemeiat a reținut instanța de fond, apelanții-contestatori nu au invocat și nici dovedit care a fost împrejurarea mai presus de voința lor de a formula notificare câtă vreme ei aveau drepturi proprii dobândite de la autorul lor, împrejurare în care cererea de repunere în termen se găsește neîntemeiată.
În raport de dispozițiile imperative ale art. 22 din Legea nr.10/2001, a apreciat că este nelegală depunerea notificării peste termenul prevăzut de lege, astfel a procedat în mod legal la emiterea deciziei nr.427/2008.
Mai mult Legea nr.10/2001 nu prevedere repunerea în termenul de depunere a notificării, acest termen fiind prelungit succesiv prin nr.OUG109/2001 și prin nr.OUG145/2001.
Așadar, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a apreciat că decizia motivată nr.427/2008 este temeinică și legală fiind aplicate corect dispozițiile art. 22 din Legea nr.10/2001, republicată, în consecință, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Nu s-au administrat alte probe în apel.
Examinând sentința apelată și probele administrate în raport de apelul declarat de reclamanți și prevederile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat.
Dispozițiile aplicabile sunt cele ale art. 22 alin.1 și 5 din Legea nr. 10/2001, conform cărora pe rsoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, urmând a se face câte o notificare pentru fiecare imobil. Sancțiunea erespectării acestui termen (ce a fost, de altfel, prelungit succesiv prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2001 și prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 145/2001) prevăzut pentru trimiterea notificării este, potrivit aceluiași text legal, pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
In speță, așa cum a reținut și tribunalul prin sentința apelată, cererea având ca obiect acordarea măsurilor reparatorii cuprinse în Legea nr.10/2001 a fost formulată de notificatorul la data de 16.09.2006, iar celelalte două notificări formulate de toți cei patru contestatori au fost înaintate la datele de 14, respectiv 28.10.2008.
Curtea reține deci că în cauză contestatorii nu au formulat notificarea impusă de lege conform art. 22 alin.1 (cu modificările ulterioare), în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, care se calculează începând cu data de 14 februarie 2001, expirând la data de 14 februarie 2002.
Cu privire la calificarea acestui termen, tribunalul a stabilit corect că termenul impus de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificării este un termen de decădere substanțial, sancțiunea neexercitării dreptului fiind deci stingerea dreptului subiectiv, iar ca orice termen de decădere substanțial, și acest termen curge ireversibil, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen.
Este așadar în mod evident exclusă aplicarea în speță a dispozițiilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958, aceste prevederi fiind incidente oricum numai în ceea ce privește termenele de prescripție extinctivă. In situația termenelor de drept procesual se pot însă aplica prevederile art. 103.proc.civ. privind repunerea în termen ori de câte ori titularul dreptului a fost împiedicat să acționeze printr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Cu privire la acest aspect, în măsura în care s-ar accepta posibilitatea aplicării prevederilor art.103 Cod procedură civilă și în această materie, în lipsa altor prevederi legale exprese, Curtea constată că din probele dosarului nu rezultă existența unei asemenea impediment obiectiv pentru exercitarea dreptului în termenul impus de legiuitor, întrucât nu s-a dovedit din actele medicale depuse ). dosarul de fond, precum și alături de cererea de apel) că în tot timpul curgerii termenului respectiv afecțiunea de care a suferit a împiedicat-o să formuleze notificare.
Susținerile apelanților în sensul că starea mamei acestora s-ar fi agravat în timp și nu în anul 2003 - când s-a emis certificatul medical privind încadrarea într-un grad de handicap - sunt oricum irelevante ținând seama că pentru acordarea beneficiului repunerii în termen conform prevederilor legale sus-menționate motivele împiedicării ar fi trebuit invocate în 15 zile la încetarea împiedicării, iar actul de procedură, în speță, notificarea, să fi fost formulată înlăuntrul aceluiași termen.
În plus, astfel cum corect s-a remarcat și de către Tribunal, contestatorii au solicitat prin notificările adresate autorităților măsuri reparatorii în calitate de moștenitori ai defunctului Barcă, fiind incidente în acest caz dispozițiile art. 3 alin.1 lit.a și art. 4 alin.2 din Legea nr. 10/2001, context în care aceștia ar fi trebuit să invoce impedimente obiective pentru a se adresa personal (sau prin reprezentant convențional) unității deținătoare (sau entității învestite de legiuitor să soluționeze notificările), pentru valorificarea unor drepturi proprii dobândite de la autorul lor, starea de sănătate a mamei lor neavând nicio relevanță sub acest aspect.
Afirmațiile apelanților vizând o greșită reține a situației de fapt de către prima instanță în acest caz, întrucât aceștia ar fi solicitat măsuri reparatorii numai în calitate de moștenitori ai defunctei nu și în calitate de moștenitori ai defunctului, nu pot fi primite în condițiile din cererea adresată în anul 2005 și înregistrată sub nr. 8073 la Primăria reiese fără echivoc că numitul pretindea despăgubiri în calitate de "moștenitor al defunctului " (fila 41 dosar fond).
Constatând că cerința formulării notificării pentru solicitarea de masuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001 este imperativă, iar alin.5 al art. 22 din Legea nr.10/2001 îi împiedica pe apelanții-contestatori să mai solicite în justiție astfel de măsuri, instanța de fond a reținut în mod corect că decizia atacată este legală și a respins ca neîntemeiată contestația formulată și, în consecință, în baza art. 296.proc.civ. Curtea va respinge apelul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanții - reclamanți cu domiciliul în,-, județ N, cu domiciliul în comuna C, sat, 333, județ N, cu domiciliul în Râmnicu-V,-,.10, județ V și cu domiciliul în,-, județul N, împotriva sentinței civile nr. 342 din 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 4.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- --- - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.7/15.03.2010
Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Mihai Negoescu GândacJudecători:Mihai Negoescu Gândac, Ionelia Drăgan
