Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 83/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 83/
Ședința publică din 12 iunie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra - ca urmare a deciziei de casare nr.7949/11.12.2008 pronunțată de Inalta C de Casație și Justiție, dosar nr-, privind decizia nr.96/A din 23.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M - apelului declarat de reclamantul cu domiciliul ales la av., în Târgu S,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.1934 din 30 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
In lipsa părților.
Procedura completă.
dezbaterilor și susținerile reclamantului apelant au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 5 iunie 2009, care face parte integrantă din prezenta când s-a amânat pronunțarea pe data de azi, iar în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă 2829 din 29 iunie 2006 Tribunalului Harghitas -a respins acțiunea formulată de reclamantul considerându-se legală și temeinică dispoziția nr.392 din 27 martie 2006 emisă de Primăria.
Prin decizia civilă nr.2/A din 10 ianuarie 2007 Curții de Apel Tg-M,s-a admis apelul declarat de reclamantul și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Harghita.
Prin sentința civilă ner.1934 din 30 mai 2007 Tribunalului Harghita, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul reținându-se că:
Imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român conform Decretului 223/1974 și a fost folosit de pârâții.
Numiții au solicitat ieșirea din indiviziune cu Statul Român ca urmare a faptului că dețineau o cotă de 2/5-a parte din imobil iar Statul Român avea întabulată cota de 3/5-a parte în CF 1809 sub nr.top.444 și 445.
Prin sentința civilă 297 din 11 martie 1992, Judecătoria Odorheiu Secuiesca admis acțiunea pârâților atribuindu-le în natură după sistarea indiviziunii cota de 3/5 parte a Statului Român cu obligarea la sulta corespunzătoare, iar în atare condiții instanța de fond a apreciat că nu mai poate cenzura respectiva sentință definitivă și irevocabilă.
Referitor la întabularea dreptului de proprietate a pârâților conform sentinței civile din 1992 s-a apreciat că s-a făcut cu respectarea prevederilor art.20 alin.1 și 3 din legea 7/1996.
Ca urmare s-a procedat la respingerea acțiunii formulate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul solicitând admiterea apelului cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată arătându-se că nu este de acord că naționalizarea imobilului în litigiu a fost legală precizându-se că imobilul a fost preluat de stat în baza Deciziei 401/1975 a Consiliului popular Județean H, act administrativ adoptat în baza Decretului 223/1974 preluându-se 3/5 parte din imobil de la proprietarii decedați, în condițiile în care reclamantul este unicul moștenitor acceptat al defuncților.
Se arată că statul nu putea dobândi cu titlu valabil proprietatea pentru imobilul în cauză întrucât decretul în cauză nu îi poate conferi statului acest drept de proprietate. Se susține că partajul are caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi considerând că pârâții nu au titlu juridic valabil asupra cotei de 3/5-a parte din imobil așa cum nu a avut nici Statul Român, subliniindu-se că nu se poate pune problema bunei sau rele credințe a pârâților impunându-se anularea dreptului de proprietate a acestora asupra cotei de 3/5 parte dobândite de la Statul Român.
Se arată că nu era permisă întabularea cotei de 3/5 parte din imobil pe baza sentinței din 1992 invocându-se că la momentul solicitării întabulării era prescrisă orice posibilitate de valorificare a sentinței
Apelantul precizează că întrucât nu există nici un titlu valabil prin care Statul Român ar fi preluat de la antecesorii săi cota de 3/5 parte din imobil, proprietatea sa asupra acestei cote s-a menținut până în prezent iar statul nu putea transmite prin partaj cu efecte declarative în favoarea pârâților dreptul de proprietate asupra acestor cote pe care nu le-a avut în proprietate.
Prin decizia civilă nr.96/A din 23.10.2007 a Curții de Apel Tg-M s-a admis apelul declarat de reclamantul și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Prin decizia nr.7949 din 11.12.2008 a ÎCCJ s-a admis recursul declarat de reclamantul, s-a casat decizia atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.
Examinând apelul declarat prin prisma prevederilor art.294, 295.pr.civ. și ținând cont de considerentele deciziei civile 7949 ÎCCJ se constată că apelul declarat este nefondat urmând a se respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
La 17 septembrie 1991 s-a înregistrat la Judecătoria Odorheiu Secuiesc acțiunea prin care numiții și soția au solicitat ieșirea din indiviziune privind imobilul situat în și înscris în CF 1809, precizând că sun proprietari tabulari în cota de 2/5 parte iar Statul Român pe cota de 3/5 parte. La 11 martie 1992 s-a pronunțat sentința civilă 297 prin care s-a admis acțiunea formulată, s-a dispus sistarea indiviziunii asupra imobilului și atribuirea acestuia în natură reclamanților cu stabilirea unei sulte corespunzătoare și s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în CF.
Ca urmare, se constată că există hotărâre definitivă și irevocabilă prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune pentru imobilul în litigiu, hotărâre care nu poate fi cenzurată așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, Tribunalul Harghita.
Pârâții în 1996 au achitat sulta care le revenea și au procedat la înscrierea în CF a hotărârii civile pronunțată în 1992.
Ca urmare, se constată că Statul Român a preluat în baza Decretului 223/1974 cota de 3/5 parte înscrisă în CF 1809, sub nr.444, 445 în condițiile în care persoanele de la care s-au preluat aceste cote și și, au decedat cu mult datei de 1974 când a fost emis Decretul 223, mai exact a decedat la 17 august 1954 la Budapesta, la 31 ianuarie 1965 la din Ungaria și în 17 martie 1963 la în Ungaria.
Ca urmare, se constată că instanța de fond a apreciat că reclamantului nu i se putea restituii în natură imobilul în litigiu acordându-i-se despăgubiri conform art.24 alin.1 din Legea 10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005 și considerându-se că dispoziția nr.392 din 27 martie 2006 Primarului comunei, este corectă, în condițiile în care cota pe care o solicită reclamantul de 3/5 parte, a fost întabulată în CF pe nu,ele pârâților în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Așa fiind, se vor respinge criticile formulate în apelul declarat, ca nefondate, considerându-se că starea de fapt este conformă realității și, a fost încadrată corect în drept, considerându-se că apelantului reclamant i se cuvin despăgubiri neputându-i-se restitui în natură imobilul în litigiu pentru considerentele arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantul, cu domiciliul ales la av., în Târgu S,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.1934 din 30 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
9 exp.
31.08.2009.
Jud.fond:
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
