Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 91/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI --SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 91.A
Ședința publică de la 12.05.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
GREFIER -- - -
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă împotriva sentinței civile nr. 625/27.04.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în contradictoriu cu intimații pârâți Municipiul B, prin Primarul General, și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta reclamantă, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. -/12.05.2008 aflată la fila 48 dosar, lipsind intimata - pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și intimatul - pârât Municipiul B, prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 11.05.2009 domnul expert a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză construcții, într-un singur exemplar.
Reprezentantul apelantei-reclamante solicită lăsarea cauzei la doua strigare pentru a putea lua cunoștință de conținutul raportului de expertiză construcții depus la dosar într-un singur exemplar.
Curtea, deliberând, încuviințează cererea formulată de reprezentantul apelantei-reclamante și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei a răspuns apelanta-reclamantă, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. -/12.05.2008 aflată la fila 48 dosar, lipsind intimata - pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și intimatul - pârât Municipiul B, prin Primarul General.
Reprezentantul apelantei-reclamante învederează instanței că nu are de formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză construcții, nu mai are de formulat alte cereri și solicită cuvântul pe cererea de apel.
Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe apelul declarat.
Reprezentantul apelantei reclamante solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, desființarea în parte a sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată. De asemenea, solicită omologarea celor două rapoarte de expertiză întocmite în cauză respectiv expertiza topo și expertiza în construcții.
CURTEA,
Deliberand asupra apelului de, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 01.02.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Municipiul B, prin Primarul General, și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, soli citând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se rețină refuzul primei pârâte de a-i soluționa reclamantei cererea continuă în notificarea retransmisă de Prefectura Municipiului B sub nr. 3092/12.08.2002 privind retrocedarea imobilului din B,-, sector 3, refuz ce se constituie într-o soluție negativă și, în consecință, considerând prezenta acțiune o contesta ție, să se stabilească întinderea măsurilor reparatorii ce i se cuvin pentru imobilul de care părinții reclamantei au fost deposedați abuziv, să fie obligat al doilea pârât la emiterea unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire la nivelul sumei stabilite de instanță prin expertiză, precum și la daune cominatorii de 500 lei pe zi de întârziere în aducerea la îndeplinire a hotărârii definitive.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că părinții săi au cumpărat, cu actul autentificat sub nr. 49383/3.10.1945, imobilul susmenționat compus din 400 mp teren și o clădire cu o suprafață la sol de 200 mp.
Prin adresa din 19.08.1999 Departamentul Imobiliar i-a comunicat reclamantei că imobilul a format obiectul naționalizării, poz. 3795, măsură asupra cărei s-ar fi revenit, întrucât același imobil a format obiectul Decretului nr. 260/1986, anexa 2, poz. 31.
După apariția Legii nr. 10/2001 reclamanta a notificat Prefectura Municipiului B cu o cerere de retrocedare în natură a terenului și în echivalent a construcției, notificarea fiind retransmisă către Primăria Municipiului B, de unde nu a primit nici un răspuns de peste 5 ani.
A mai arătat reclamanta că este unica moștenitoare a părinților săi, dovedind această calitate cu certificatele de stare civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2 alin. 2, art. 32 alin. 4, art. 31 alin.6 și 7 și art. 23 din Legea nr. 10/2001.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei actele menționate în cererea introductivă și copie de pe certificatul de moștenitor nr. 1343/18.10.1988.
Pârâții au formulat întâmpinări în cauză.
Pârâtul Municipiul B, prin Primarul General, a susținut pe această cale că acțiunea este neîntemeiată, soli citând respingerea acesteia, deoarece instanța de judecată nu se poate subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, în sarcina unității deținătoare și nu poate soluționa fondul notificării.
În plus, potrivit actualelor reglementări, valoarea echivalentă a imobilului nerestituit în natură o poate stabili numai Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca unitate deținătoare, emițând doar o dispoziție cu propunerea de măsuri reparatorii care se predă Comisiei, fiind aplicabile dispozițiile art. 16. cap. 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a susținut prin întâmpinare că se impune respingerea acțiunii.
Pârâta a invocat totodată excepția lipsei calității procesuale pasive a sa cu privire la primul capăt de cerere, excepția inadmisibilității celui de-al doilea capăt de cerere privind stabilirea întinderii măsurilor reparatorii și excepția prematurității cererii reclamantei îndreptată împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitându-se totodată respingerea ca neîntemeiat a acestui capăt de cerere privind plata de daune cominatorii.
Cu privire la prima excepție s-a arătat în esență că unității deținătore învestită cu notificarea formulată de persoana îndreptățită îi revine obligația de a emite o dispoziție sau o decizie motivată ca răspuns la această notificare, pârâta neavând calitate procesuală într-o acțiune ca aceea dedusă judecății, prin care se solicită a se lua act de soluționarea nefavorabilă a notificării la Primăria Municipiului
În susținerea inadmisibilității cererii de stabilire a întinderii măsurilor reparatorii constând în despăgubiri, pârâta a arătat că, potrivit Legii nr. 247/2005, își exercită atribuțiile specifice numai în cadrul procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de cap. V din acest act normativ. Astfel, Comisia Centrală dispune emiterea deciziilor reprezentând titluri de despăgubire numai pe baza unei decizii sau dispoziții motivate prin care s-a stabilit dreptul persoanelor la acordarea de despăgubiri și numai după ce au fost urmate procedurile administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Referitor la excepția prematurității, pârâta a arătat că nu a fost sesizată cu dispoziția sau decizia emisă după finalizarea procedurii administrative stabilite prin Legea nr. 10/2001 în fața unității deținătoare și nu au demarat în consecință procedurile administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, acestea din urmă fiind distincte de cele prin care se verifică de către unitatea notificată legalitatea și temeinicia cererii de restituire.
A mai arătat pârâta că nu există față de cele prezentate mai sus nici un refuz al său de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, fiind neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea sa la daune cominatorii.
La termenul de judecată din data de 30.03.2007 reclamanta, la solicitarea tribunalului, și-a precizat acțiunea arătând că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost chemată in judecată pentru opozabilitate în privința capătului de cerere referitor la stabilirea întinderii măsurilor reparatorii și a celorlalte capete de cerere subsecvente.
Tribunalul, conform art. 137.proc.civ. fată de precizările aduse și de ordinea firească a soluționării excepțiilor ridicate, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind stabilirea întinderii măsurilor reparatorii și excepția prematurității cererii reclamantei îndreptată împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, considerentele avute în vedere la soluționarea acestor excepții fiind expuse în încheierea de ședință de la același termen de judecată.
Prin sentinta civilă nr. 625/27.04.2007 pronuntata de Tribunalul București - Secția a III-a civilă a fost dmisa în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL B, prin Primarul General, și COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, a fost obligat pârâtul Municipiul B, prin Primarul General, să emită o dispoziție ca răspuns la notificarea formulată de reclamantă sub nr. 3092/12.08.2002, privind imobilul situat în B,-, sector 3, în condițiile Legii nr. 10/2001.
Totodata, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere privind stabilirea întinderii măsurilor reparatorii, a fost respins ca prematur formulat capătul de cerere privind obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire si a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.
Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut urmatoarele:
"Prin notificarea înregistrată la. și sub nr. 53521/29.10.2001 reclamanta a solicitat Prefecturii Municipiului B în termenul legal impus de Legea nr. 10/2001 acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul compus din construcții și teren în suprafață de 400. situat în B,-, sector 3, imobil ce ar fi fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 92/1950, de la autorii reclamantei.
Notificarea a fost ulterior transmisă de Prefectură Primăriei Municipiului B, unde s-a înregistrat sub nr. 3092/12.08.2002, reclamanta neprimind încă un răspuns la această notificare.
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 instituie o procedură administrativă obligatorie și prealabilă sesizării instanței pentru restituirea tuturor imobilelor ce fac obiectul acestui act normativ, fiind necesar, conform dispozițiilor art. 21 din lege, ca persoana îndreptățită să notifice în termenul legal persoana juridică deținătoare, solicitând astfel restituirea imobilului. De asemenea, potrivit art. 23-24 din aceeași lege (în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005), în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură, ori, după caz, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Față de aceste prevederi legale, tribunalul reține că pârâtul Municipiul B, prin Primarul General, nu și-a respectat, ca unitate deținătoare învestită cu notificarea formulată de reclamantă obligația de a se pronunța în termenul legal asupra notificării pentru acordarea de despăgubiri, acest termen fiind de mult depășit.
Chiar dacă Legea nr. 10/2001 este lacunară sub aspectul reglementării situației în care obligația respectivă nu este respectată, instanțele au apreciat că, întrucât procedura necontencioasă a soluționării unei asemenea notificări este obligatorie, cel vătămat are deschis accesul la justiție în vederea finalizării, avându-se în vedere tocmai împrejurarea că, potrivit legii, această procedură prealabilă se constituie într-o condiție eliminatorie pentru sesizarea tribunalului competent, prescrisă, în condițiile art. 109 alin. 4.proc.civ.
Tribunalul urmează deci a constata că în speță pârâtul Municipiul B, prin Primarul General, nu a justificat în nici un mod atitudinea sa în raport cu obligația legală prezentată, rămânerea sa în pasivitate o perioadă de timp atât de îndelungată constituind în aceste condiții un real impediment în realizarea drepturilor reclamantei, întrucât valorificarea drepturilor conferite acesteia de legea specială se face obligatoriu prin parcurgerea etapei procedurii administrative prealabile - procedură în cadrul căreia se naște de altfel și această obligație corelativă a unității deținătoare de a răspunde, în condițiile legii, solicitării persoanei îndreptățite.
Pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta, obligând pârâtul să emită dispoziția motivată conform Legii nr. 10/2001.
Conform încheierii interlocutorii din data de 30.03.2007 vor fi respinse capătul de cerere privind stabilirea întinderii măsurilor reparatorii și capătul de cerere privind obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire, ca fiind inadmisibil și, respectiv, prematur formulat.
Referitor la cererea de obligare a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la daune cominatorii, tribunalul constată că această cerere este neîntemeiată, având în vedere că nu s-a reținut în sarcina pârâtei o obligație actuală pentru asigurarea executării căreia să se impună plata unor asemenea daune, precum și dispozițiile art. 5803alin.5 proc.civ. modificat prin Legea nr. 459/6.12.2006."
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta-contestatoare, sustinand urmatoarele:
"Motivând apelul declarat susțin că instanța de fond nu a ținut seama de un principiu fundamental al procesului civil și a făcut o aplicare greșită a legii.
Hotărârea judecătorească, adoptată după administrarea și analizarea dovezilor și susținerilor părților în sprijinul obținerii dreptului încălcat de partea reclamantă, trebuie să soluționeze definitiv și complet relațiile dintre părți, trebuie să constituie un instrument prin care partea ce și-a demonstrat legalitatea și temeinicia pretențiilor să se poată folosi de dreptul său fără să fie nevoit să recurgă la alte demersuri, la alte procese.
Legiuitorul, prin Legea 10/2001, a urmărit înlăturarea grabnică și totală a abuzurilor vechiului regim. În realizarea acestui deziderat a instituit procedura administrativă de restituire a imobilelor preluate abuziv ca și termenul de numai 60 de zile pentru soluționarea cererilor de restituire.
Acțiunea inițiată de mine a fost promovată după 7 ani de la editarea legii, de la trecerea termenului de 60 de zile stabilit de legiuitor pentru restituirea imobilului.
Instanța de fond, analizând dovezile depuse la dosar, a constatat cererea întemeiată dar, dându-mi altceva decât i-am cerut, a obligat intimatul pârât, Municipiul B prin Primarul General să emită o dispoziție ca răspuns la notificarea făcută.
Vă să observați, Domnule Președinte, că am solicitat instanței de fond să constate refuzul intimatului pârât de soluționare a cererii conținute de notificare, refuz ce se constituie într-o soluție negativă a pretențiilor mele și, în această situație, să considere petiția ca pe o contestație la această soluție negativă.
Instanța admite cererea, adică, constatând nesoluționarea notificării în termenul legal, interpretează atitudinea intimatului pârât drept o soluție negativă de respingere a pretențiilor formulate dar, în loc să procedeze la judecarea cauzei, a contestației făcute împotriva respingerii pretențiilor mele, obligă intimatul să emită o dispoziție de răspuns, adică să pună în scris (când va dori, întrucât și cererea de daune cominatorii mi-a fost respinsă) ceea ce a demonstrat timp de 7 ani.
Soluția hotărârii atacate contravine flagrant spiritul legii și constituie o încălcare gravă a prevederilor acesteia, judecătorul care a pronunțat-o devenind complicele celor ce trenează aducerea la îndeplinire a dezideratului urmărit de legiuitor.
critica de încălcare a spiritului și literei Legii nr. 10/2001, vă solicit să observați că nici o prevedere a actului normativ nu impune că, odată procedura administrativa încheiată și este încheiată în cazul din speță, situația pe care judecătorul fondului o constată admițând în parte acțiunea, soluționând contestația față de decizia entității deținătoare, instanța stabilind temeinicia pretențiilor persoanei ce i s-a adresat, obligă pârâtul să emită o decizie/dispoziție. Asta a făcut-o legea și, mai mult, nu a fost cerut de mine prin cerere.
Dar, nu numai lipsa unei prevederi în actul normativ care să justifice soluția instanței de fond de a problemei către pârât mă îndreptățește să solicit admiterea apelului, ci și prevederile conținute de art. 2 alin (2) din Legea nr. 10/2001.
Textul invocat dispune că hotărârea judecătorească, ca și dispoziția/ decizia entității notificate constituie titlu de proprietate. Pentru că hotărârea judecătorească să constituie titlu de proprietate, trebuie să fi existat un litigiu soluționat prin hotărârea devenită titlu. Deci, judecătorul nu retrimite cererea entității notificate după ce constată că soluția acesteia nu era întemeiată și ca persoana ce a formulat-o era îndreptățită să o facă ci, pronunță o hotărâre care devine titlu. Și dacă pentru un drept real hotărârea judecătorească este titlu, de ce nu ar fi pentru un drept de creanță? Legiuitorul nu face nici o distincție astfel încât nici judecătorul nu o poate face.
Acestea sunt considerentele pentru care vă solicit ca, după admiterea administrării unei expertize care să stabilească valoarea de piață a imobilului, să admiteți apelul așa cum l-am formulat."
Intimata Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului.
Analizand lucrarile dosarului in raport cu motivele de apel invocate, curtea retine urmatoarele:
In mod corect a fost respins ca inadmisibil capatul de cerere privind stabilirea intinderii masurilor reparatorii si in mod corect a fost respins ca prematur formulat capatul de cerere privind obligarea paratei Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor.
Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 " Prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001"
Potrivit art. 16 din acelasi act normativ "(2)Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.
(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
(7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare"
Potrivit art. 19 alin. 1 din aceeasi lege " Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Plângerea suspendă exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire al titularului."
Ca atare, avand in vedere dispozitiile legale sus-mentionate, curtea constata ca stabilirea intinderii masurilor reparatorii nu este in competenta unitatii detinatoare, ci in competenta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, iar impotriva deciziilor acestei comisii legea stabileste ca se poate exercita calea de atac in conditiile Legii contenciosului administrativ.
In consecinta, intinderea masurilor reparatorii nu se poate face si nici nu poate fi cenzurata de de catre instanta civila in cadrul unei cereri prin care se tinde la solutionarea notificarii in cadrul etapei procedurii prealabile aflate in competenta unitatii detinatoare sau entitatii investite cu solutionarea notificarii.
Cat priveste insa critica vizand nesolutionarea contestatiei impotriva refuzului Municipiului B de solutionare a notificarii, curtea constata ca aceasta critica este fondata.
Astfel, contestatoarea a solicitat in mod expres ca cererea sa să fie considerata o contestatie impotriva refuzului unitatii investite cu solutionarea notificarii de a solutiona respectiva notificare.
Prin Decizia nr. XX/19 martie 2007 pronuntata de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite in solutionarea recursului in interesul legii s-a decis ca "Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate", retinandu-se ca "în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime."
Or, in conditiile in care contestatoarea-reclamanta a precizat in mod expres ca intelege sa formuleze contestatie impotriva refuzului unitatii de a solutiona notificarea formulata in temeiul Legii nr. 10/2001, iar prima instanta nu a solutionat cererea in sensul precizat, ci ca pe o cerere in obligatie de a face, respectiv in obligarea Municipiului B de a solutiona notificarea prin emiterea unei dispozitii, curtea constata ca prima instanta a schimbat obiectul cererii de chemare in judecata si nu a solutionat, sub aspectul precizat, cererea cu care a fost investita.
de aceasta imprejurare, avand in vedere ca prima instanta nu s-a pronuntat pe fondul contestatiei impotriva refuzului unitatii detinatoare de a solutiona notificarea, curtea va admite apelul si, desfiintand in parte sentinta apelata, va trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante pentru solutionarea capatului de cerere privind solutionara notificarii de catre unitatea detinatoare. Totodata, curtea va mentine restul dispozitiilor sentintei apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta reclamantă, cu domiciliul ales la avocat în B,--7,.B,.37, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 625/27.04.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în contradictoriu cu intimații pârâțiMunicipiul B,prin Primarul General, cu sediul în B,-, sector 5, șiComisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu sediul în B,-, sector
Desființează în parte sentința apelată și trimite spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea capătului de cerere privind soluționarea notificării de către unitatea deținătoare.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelante.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astazi, 12.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
Red. MS
.red.
5 ex./23.06.2009
Jud Fond Secția a III-a Civilă
Președinte:Mihaela ParaschivJudecători:Mihaela Paraschiv, Melania Stanciu
