Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 95/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.95/
Ședința publică din 23 aprilie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelantul reclamant, domiciliat în C,-, -.G,.93, împotriva sentinței civile nr. 2003, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 13 noiembrie 2007, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, cu sediile în C,-, având ca obiectLegea nr. 10/2001.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru apelantul reclamant, avocat, în substituire pentru avocat -, în baza delegației de substituire fără număr din 27 februarie 2008, depusă la dosar, iar pentru intimații pârâți, răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 1476 (07749) din 26.02.2008, aflată la fila 15 dosar.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Întrebat fiind de către instanță cu privire la dispozițiile instanței de la termenul de judecată anterior, apărătorul intimaților pârâți depune la dosar Lista conform art. 1 alin.5 din Legea nr. 10/2001, întocmită pentru luna martie 2008, cât și copie după procesul-verbal nr. 33290 din 03 martie 2008.
Menționează că, după cum rezultă din adresa nr. 34014 din 18.03.2008, emisă de Direcția Patrimoniu a Primăriei Municipiului C, terenurile au fost deja atribuite în compensare, în executarea unor sentințe, definitive și irevocabile, prin care Municipiul C prin Primar era obligat la emiterea de dispoziții motivate și atribuirea de teren, în echivalent.
Apărătorul apelantului reclamant consideră că este necesar să se dispună obligarea intimaților pârâți să depună la dosar și planurile cadastrale ale municipiului C, cu terenurile aflate în domeniul privat, pentru a folosi expertului, urmând ca apelantul reclamant să își poată alege unul dintre aceste terenuri.
Apărătorul intimaților pârâți nu este de acord cu administrarea unei astfel de probe; nu înțelege în ce măsură pot folosi planurile cadastrale.
Apărătorul apelantului reclamant se referă la faptul că pe rolul Tribunalului Constanțaa mai existat un dosar introdus pe dreptul comun, unde a fost efectuată o expertiză ce nu le este străină intimaților pârâți.
Învederează că prețurile terenurilor au crescut.
Revine cu solicitarea către instanță de a obliga pe intimații pârâți să depună la dosar planurile cadastrale ale municipiului C cu terenurile aflate în domeniul privat.
Instanța, având în vedere dispozițiile art.1 alin.5 din Legea nr. 10/2001, respinge solicitarea apărătorului apelantului reclamant pentru administrarea acestei probe, având în vedere că măsura în compensare se propune de către unitatea administrativ-teritorială, singura care poate enumera terenuri în lista întocmită conform legii speciale, în vederea atribuirii. Drept urmare, legiuitorul nu stabilește dreptul ca partea să poată să aleagă, ci doar unitatea administrativ-teritorială apreciază asupra acestui aspect.
Apărătorul apelantului reclamant solicită instanței acordarea unui termen de judecată pentru a i se da posibilitatea ca, personal, să efectueze demersuri în vederea obținerii listei cu bunurile ce pot fi atribuite în compensare, conform art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001, pentru luna aprilie.
Apărătorul intimaților pârâți, se opune și față de această solicitare a apărătorului apelantului reclamant. Este de părere că, probabil, va exista aceeași situație.
Instanța, respinge cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorul apelantului reclamant, pentru aceleași considerente, mai sus expuse.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul apelantului reclamant, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința admiterii acțiunii reclamantului, în sensul restituirii în natură a terenului în suprafață de 205,8 situat în C,-, așa cum fost identificat prin raportul de expertiză, proprietatea reclamantului, iar pentru diferența de teren afectată de construcții să-i fie atribuit alt teren în compensare, de aceeași valoare; cu obligarea intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Învederează că, așa cum rezultă din raportul de expertiză, suprafața de treen solicitată este liberă. Invocă dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Apărătorul intimaților pârâți, pune concluzii de respingere ca nefondat a apelului formulat de apelantul reclamant și menținerea soluției instanței de fond. Cu cheltuieli de judecată, astfel cum au fost dovedite cu chitanța aflată la fila 14 dosar.
Învederează că art. 11 alin.3 teza II - a fost corect stabilit; urmând a se acorda reclamantului despăgubiri în echivalent, având în vedere faptul că nu există terenuri libere spre a fi atribuite.
Despre raportul de expertiză extrajudiciară arată că, acesta, atestă faptul că o parte din terenuri sunt afectate de spații verzi, utilități publice și altele asemenea.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din analiza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamantul a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului C, Municipiul C prin Primar și Consiliul Local C anularea dispoziției nr. 611 din 01 martie 2007, acordarea în compensare a unui imobil de aceeași categorie, suprafață și valoare cu imobilul proprietatea sa, în suprafață de 276 și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, solicitând să i se atribuie în natură o suprafață de teren echivalentă ca valoare cu cea deținută în-, teren expropriat în baza Decretului nr. 321/21.08.1978, pe care se află amplasate în prezent străzi și blocuri.
În contradicție cu dispozițiile art.10 pct.10 din Legea nr.10/2001, prin dispoziția contestată s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, în loc să i se atribuie în compensare un teren de aceeași categorie, suprafață și valoare cu cel expropriat.
A susținut reclamantul că a formulat și acțiune civilă, prin care a solicitat atribuirea în natură prin compensare pentru vechiul amplasament afectat în prezent de domeniul public, ce face obiectul dosarului nr.4432/2006 al Tribunalului Constanța.
Pârâții nu au formulat întâmpinare, dar au depus în apărare documentația aferentă dispoziției contestate.
Prin sentința civilă nr. 2003 din 13 noiembrie 2007, Tribunalul Constanțaa respins contestația ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că terenul ce a făcut obiectul notificării nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de construcția blocului, alei de acces, trotuare, parcare și spațiu aferent acestora, în suprafață de 39,47, iar cu adresa nr. - din 09 noiembrie 2007 Primăria Municipiului Cac omunicat instanței că nu dispune de alte terenuri pentru a fi oferite în compensare.
S-a mai reținut că solicitarea reclamantului de a i se oferi un teren alăturat celui preluat abuziv, conform propunerii expertului nu poate fi primită, ca fondată, întrucât această propunere implică o modificare a planului urbanistic al localității.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul neacordării unui teren în compensare de aceeași valoare și cu aceleași caracteristici tehnico-edilitare precum cel preluat abuziv.
Apelantul a susținut că aprecierea primei instanțe, în sensul că nu este posibilă restituirea în natură a unui teren învecinat cu terenul preluat abuziv de stat, în suprafață de 205,8, identificat prin expertiza este greșită, situație în care se impune atribuirea acestui teren, iar pentru diferența de 70,2 ce nu poate fi restituită în natură, să fie acordate bunuri în compensare sau despăgubiri.
Se mai arată că expertul ar fi avut posibilitatea, în cadrul unei noi expertize, să identifice pe raza Municipiului C și alte terenuri libere, aflate în domeniul privat al Municipiului C, cec ar fi putut fi atribuite în compensare, dar prima instanță nu a încuviințat o expertiză cu acest obiectiv.
În apel, la cererea părților, s-a dispus suplimentarea probatoriului cu înscrisuri administrate în fața instanței de fond, fiind depusă adresa nr. 34014 din 18 martie 2008, emisă de Primăria Municipiului C, Direcția Patrimoniu, cu privire la situația terenurilor disponibile din Municipiul C, întocmită conform art.1 alin.(5) din Legea nr. 10/2001.
Analizând legalitatea hotărârii apelate, în raport cu criticile reclamantului, se constată că apelul este nefundat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a criticat sentința primei instanțe exclusiv pentru refuzul acesteia de a-i acorda în compensare, în schimbul terenului preluat abuziv, în suprafață de 276, ocupat de construcții de interes public și căi de acces, terenul în suprafață de 205,8 identificat în expertiza sau un alt teren în echivalent.
Este real că prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a stabilit o obligație alternativă în sarcina deținătorului imobilului a cărui restituire în natură nu mai poate fi dispusă, iar obligația de a acorda persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii are caracter principal în raport cu obligația subsidiară de a se acorda despăgubiri, dar acest text trebuie corelat cu prevederile art.(1) alin.(5) din același act normativ, astfel cum a fost modificat prin nr.OUG 209/2005, care instituie obligația primarilor sau, după caz, a conducătorilor unităților investite cu soluționarea notificărilor, de a afișa lunar tabelul bunurilor disponibile și/sau, după caz, al serviciilor care pot fi acordate prin compensare.
Examinarea coroborată a acestor norme legale conduce la concluzia că singura autoritate competentă să stabilească natura măsurilor compensatorii este entitatea investită cu soluționarea notificării, pentru că ea este singura care poate aprecia dacă măsura este posibilă din punctul său de vedere, iar instanța sesizată de cel nemulțumit poate dispune doar în limitele tabelului ce conține bunurile disponibile care se pot acorda în compensare.
Includerea bunurilor în categoria celor disponibile este o atribuție care revine Consiliului local în temeiul art. 38 lit."h" din legea nr. 215/2001, consiliul, ca autoritate deliberativă, fiind singura entitate care este îndrituită să analizeze dacă un bun proprietate a unității administrativ teritoriale trebuie sau nu menținut în proprietatea acesteia, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unității administrativ teritoriale respective.
Prin urmare, instanța nu poate dispune de bunuri care nu sunt incluse în lista bunurilor disponibile, pentru că, astfel, s-ar micșora patrimoniul unității administrativ teritoriale împotriva voinței titularului dreptului și în absența oricărei justificări legale.
Așa cum a reținut și instanța supremă în mai multe decizii de speță, acordarea în compensare de alte bunuri este o obligație a unității deținătoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare. Aceste considerente au justificat, de altfel, și soluția instanțelor de fond și de apel care au respins cererea reclamantului de a realiza o expertiză pentru identificarea unor terenuri libere pe raza municipiului C și care să fie atribuite reclamantului, deși nu erau înscrise în lista bunurilor disponibile.
Ori, în cauză, din înscrisurile depuse la dosar, atât în fond, cât și în apel, rezultă că terenurile ce au figurat în lista întocmită conform art.1 alin.(5) din Legea nr. 10/2001, republicată, au fost acordate, la data soluționării litigiului, în compensare altor persoane, care dețineau hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în acest sens, neexistând nici un alt teren liber și disponibil pentru a fi atribuit în compensare reclamantului (filele 28-30 dosar nr-).
În ceea ce privește terenul în suprafață de 205,8 indicat de apelantul reclamant și identificat prin raportul de expertiză întocmit la instanța de fond, se reține că acesta nu este inclus în lista bunurilor disponibile, întocmită conform dispozițiilor art.1 alin.(5) din lege, instanța neputând dispune atribuirea acestuia în compensare. În plus, refuzul pârâților de a oferi reclamantului acest bun nici nu poate fi calificat ca un abuz de drept, câtă vreme, chiar în raportul de expertiză s-a menționat că terenul face parte din planul urbanistic întocmit pentru zona respectivă, iar atribuirea lui către reclamant, ar implica o modificare a acestuia prin reducerea suprafețelor de teren afectate accesului pietonal la magazinul alimentar și la de gunoi, precum și o prelungire a aleii de acces pietonal la blocul (fila 112, expertiza efectuată de inginer ).
Oricum, în măsura în care apelantul reclamant apreciază că această suprafață de teren identificată prin expertiză s-ar putea atribui în compensare, fără a modifica substanțial planul urbanistic din zonă, se poate adresa eventual instanței competente pentru a solicita obligarea intimaților la includerea acestui teren în tabelul bunurilor disponibile, acesta fiind singurul cadru procesual în care se poate analiza, în contradictoriu cu titularul dreptului, necesitatea menținerii unui bun în domeniul privat al unității administrativ teritoriale.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă, se va respinge apelul reclamantului ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, obligă apelantul reclamant la 300 lei cheltuieli de judecată către intimații pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelantul reclamant, domiciliat în C,-, -.G,.93, împotriva sentinței civile nr. 2003, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 13 noiembrie 2007, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, cu sediile în C,-, având ca obiectLegea nr. 10/2001.
Obligă apelantul reclamant către intimați la 300 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel: /15 mai 2008
gref. AB/6 ex./16 mai 2008
Com.4 ex.
azi, 19.05. 2008
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
