Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 96/
Ședința publică din 11 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamanții, B,-,.25, sector 4, B, șos.- cel M nr.44,.33,.2,.31, sector 2 și, B, Calea nr.111-135,.9A,.G,.4,.230, sector 1 și de intervenienta, domiciliată în C N, Al. nr.13,.8,.131, județul C - prin procurator, B,-, sector 4, împotriva sentinței civile nr.532 din 01 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.3158/2003, venit spre rejudecare după casare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru intimata-pârâtă SC SA, în baza delegației nr.6343/13.09.2007, lipsă fiind apelanții-reclamanți, apelanta-intervenientă și intimatul-reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei-pârâte arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul intimatei-pârâte solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, arătând că reclamanții și intervenienta nu au notificat în termenul prevăzut de Lg.10/2001 atât Primăria cât și persoana juridică deținătoare, intervenienta nu a contestat în termen legal decizia nr.175/20.10.2003 prin care i-a fost respinsă cererea de restituire depusă în data de 15.05.2003 și nici nu are calitatea de persoană îndreptățită să moștenească întreaga avere a defunctului, ci numai apartamentul și terenul de 110 mp, în calitate de legatară cu titlu particular. Pe de altă parte SC SA a fost privatizată cu respectarea legii, astfel că, bunul în cauză nu putea fi restituit decât în condițiile în care instanțele de judecată dispuneau desființarea prin constatarea nulității actului de privatizare și anularea acestuia.(depune la dosar concluzii scrise)
CURTEA:
Constată că, a chemat în judecată -, solicitând constatarea nulității deciziei nr.174 din 20.10.2003 emisă de pârâtă prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în -, Calea lui nr.501, județul V, deținut de aceasta și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de restituire în natură.
În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că a notificat sub nr.212 din 8.11.2001 și anexa nr.1579/2002 Primăria - pentru restituirea în natură a imobilului menționat compus din suprafața de 1250 teren și construcția cunoscută sub denumirea de " ". Cu adresa nr.36 din 21.01.2003 SC - SA deținătoarea imobilului - așa cum a fost indicată de primărie - i-a solicitat depunerea unor înscrisuri, pe care le-a și transmis, iar ulterior, cu decizia nr.174 din 24.10.2003 i s-a făcut cunoscut că i-a fost respinsă cererea, motivat de faptul că nu a putut fi identificat imobilul, în baza actelor depuse, cu nici un imobil existent în proprietatea societății.
Referitor la terenul de 1250 s-a precizat și că nu constituie proprietatea societății nefiind obținut certificatul de atest6are a dreptului de proprietate.
S-a mai invocat nesocotirea dispozițiilor art.25(5) și 26 din Legea nr.10/2001 întrucât dacă pârâta nu era deținătoarea imobilului așa cum a pretins, trebuia să comunice acest lucru și în nici un caz nu se putea pronunța pe fond cu privire la cererea de restituire în natură. De asemenea, s-a reproșat pârâtei că nu a procedat conform art.23(3) din Legea nr.10/2001 deși primăria i-a transmis notificarea, indicând-o ca persoană deținătoare. Totodată s-a evidențiat că imobilul în litigiu se află amplasat pe aceeași stradă cu pârâta și că este închiriat unor locatari.
În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu în calitate de succesoare testamentară a coproprietarului, în cotă de, asupra imobilului în dispută, solicitând constatarea nulității absolute a deciziei nr.175 din 20.10.2003 emisă de SC - SA prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a menționatului imobil ce a constituit coproprietatea în cote de câte a dobânditorilor și respectiv, autorul reclamantei.
Intervenienta a invocat încălcarea dispozițiilor art.25(5) și 26 din Legea nr.10/2001, a art.23(3) din aceeași lege și a formulat aceleași critici ca și reclamanta.
Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința nr.532 din 1.06.2004 a respins contestația formulată de, decedată în timpul procesului, și continuată de moștenitorii, și împotriva deciziei nr.174 din 20.10.2003 emisă de SC - SA.
A respins cererea de intervenție în interes propriu introdusă de împotriva deciziei nr.175 din 20.10.2003 a SC - SA.
Instanța a reținut că autorii părților, și au dobândit prin contractul autentic de vânzare-cumpărare din 10.11.1946 în cote de câte fiecare, imobilul cunoscut sub denumirea de " " pe un teren de 1250 din -, fiind înregistrat la Registrul de transcripțiuni în vol.III sub nr.5006/1947. Prin Decretul nr.92/1950, imobilul a fost naționalizat de la coproprietarul, preot, figurând la poz.15 din anexa la decret, și a fost dat în folosința și administrarea unor unități turistice.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.166 din 2.06.1999 Bad evenit acționar, cumpărând de la fostul FPS pachetul de acțiuni în procent de 43,2%, iar ulterior, prin programul de investiții pe anii 2000-2002 impus prin caietul de sarcini, a efectuat investiții în sumă de 1.462.482 USD, sumă cu care și-a majorat capitalul social prin act adițional, devenind astfel acționar majoritar. De asemenea, din structura acționariatului rezultă că deținea 69,84% din capitalul social al SC - SA, restul de 32,16% fiind deținut de acționari persoane fizice.
Prin urmare, pârâta a fost integral privatizată și întrucât reclamanta și intervenienta nu au solicitat în termenul prevăzut de art.46 din Legea nr.10/2001 constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, opera prezumția că acestea au fost încheiate cu bună-credință, chiar dacă imobilul a fost preluat de la proprietarii inițiali fără titlu valabil.
Pe cale de consecință, restituirea în natură a bunului nu era posibilă, notificatorii fiind îndrituiți doar la măsuri reparatorii prin echivalent.
Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă - Complet specializat pentru minori și familie, prin decizia nr.2196/A-MF din 24.11.2004 a admis apelul declarat de reclamanții, și intervenienta prin procurator, a schimbat în tot sentința nr.532 din 1.06.2004 a Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, în sensul că a admis acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu și în consecință a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.174 și 175 din 20.10.2003 emise de -, iar pe fond a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1250 și a construcției " " cunoscută în prezent sub numele de " " situate în -, Calea lui nr.501, județul V, către apelanții-reclamanți și intervenientă în cote de câte fiecare.
Instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu a constituit coproprietatea autorilor și în cote de câte ; că succesorii acestora erau reclamanții și intervenienta; că înstrăinarea imobilului prin privatizarea societății ce îl avea în administrare nu s-a făcut cu bună credință întrucât încă din anul 1991 reclamanta a solicitat Primăriei orașului restituirea imobilului în litigiu, iar aceasta, cu adresa nr.865 din 17.04.1991, i-a comunicat că restituirea se va putea face dacă printr-o lege se va prevede acest lucru.
Mai mult, cu minime diligențe, acționarii actuali puteau să cunoască nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu, iar în ceea ce privește terenul nu există un certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Pe cale de consecință, instanța a decis că în cauză erau incidente dispozițiile art.9 din Legea nr.10/2001 și că " " era una și aceeași cu imobilul denumit în prezent ""; a conchis că se impunea restituirea în natură către notificatoare atât a terenului de 1250 cât și a construcției.
În contra menționatei decizii a declarat recurs SC - SA invocând motivul de casare prevăzut de art.304 pct.4 Cod pr.civilă, pentru următoarele considerente:
- reclamantă inițială, nu a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent, a imobilului în litigiu, în termenul stabilit de dispozițiile imperative ale Legii nr.10/2001 (art.21), OUG nr.109/2001 și OUG nr.145/2001;
- restul moștenitorilor lui ie ca și intervenienta, de asemenea, nu au formulat notificare în termenul legal, iar excepția invocată în acest sens la instanțele de fond și apel, a fost respinsă eronat;
- greșit s-a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu unor persoane care nu au cerut în termenele prevăzute de lege (optat) restituirea în natură sau prin echivalent, astfel că s-au interpretat eronat dispozițiile art.4(1) din Legea nr.10/2001;
- restituirea în natură a imobilului în dispută nu putea fi decisă decât după desființarea actelor de înstrăinare efectuate în cadrul procesului de privatizare, ceea ce însă în cauză nu a avut loc; s-au încălcat prevederile art.9(1) și art.27 din Legea nr.10/2001; nu există proba relei-credințe la încheierea contractelor de privatizare;
- pârâta-recurentă este o societate de interes național fiind înființată prin nr.HG1041/1990 și prin urmare asupra proprietății acesteia nu puteau decide decât instituțiile abilitate, iar nu Primăria, emitenta adresei nr.865/1991 invocată de instanța de apel;
- greșit a fost admisă cererea de intervenție formulată de întrucât cota de din imobilul în litigiu ce a aparținut autorului nu a format obiectul acțiunii reclamantei, încălcându-se astfel dispozițiile art.21 și 24 din Legea nr.10/2001;
- intervenienta avea doar calitatea de legatară cu titlu particular al autorului și prin urmare nu putea să moștenească întreaga avere a acestuia;
- greșit s-a dispus restituirea către reclamanții, și a cotei de din imobilul ce a aparținut autorului ie, întrucât nu au formulat notificări în acest sens, iar în calitate de succesori ai autoarei le revenea doar cota de 1/5 din cota de cuvenită mamei lor.
În orice caz, dacă s-ar aprecia că apelanții erau îndreptățiți la despăgubiri, acestea se puteau acorda doar prin echivalent.
Față de considerentele invocate SC - SA a solicitat admiterea recursului și schimbarea soluției dată în apel, în sensul respingerii cererilor formulate de reclamanți și de intervenientă.
Prin decizia nr.6660 din 6 iulie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de SC SA, a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecare.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că prin contractul autentic de vânzare-cumpărare din 10.11.1946, transcris în registrul de transcripțiuni al Tribunalului Vâlcea sub nr.5126/1947, vânzătorul a transmis dobânditorilor, preot, și, imobilul proprietatea sa " " cu suprafața de teren de 1250 precum și întreg mobilierul, situat în -, înscris la Tribunalul Rm.V în registrul de transcripțiuni la nr.5006 vol.III cu data de 18.07.1923 la prețul de 10.000.000 lei, achitat integral de cumpărători la data semnării contractului (fila 20-23 dosar nr.3158/2003). La contract a fost anexat și planul terenului înstrăinat cu vecinătăți și dimensiunile celor patru laturi.
Ulterior, prin Decretul nr.92/1950, imobilul în discuție a fost naționalizat, figurând în anexa la decret pentru jud.V la poziția 14 pe numele fostului coproprietar u la adresa din, str.- nr.128 (fila dosar nr.3158/2003).
Conform certificatului de calitate de moștenitor nr.87 din 8.10.2002 emis de BNP, coproprietarul a decedat la 11.10.1980 și a fost moștenit de soția supraviețuitoare și descendenții, și (fila 15 dosar nr.3158/2003).
Prin acțiune, succesoarea a susținut că prin notificarea nr.212 din 8.11.2001 și anexa nr.1579/2002 comunicate prin executorul judecătoresc, a solicitat Primăriei - conform Legii nr.10/2001 restituirea în natură a imobilului în litigiu și a contestat decizia nr.174 din 20.10.2003 emisă de unitatea deținătoare SC -, la rândul ei notificată, prin care i s-a respins cererea.
Pe de altă parte, conform certificatului de moștenitor nr.2214 din 12.10.1994 emis de notariatul de Stat Județean C, coproprietarul a decedat la 25.05.1994 și a fost moștenit de intervenienta ca legatară cu titlu particular în baza testamentului autentificat sub nr.1681 din 6.02.1991 de Notariatul de Stat Județean C, prin care autorul lasă apartamentul proprietatea sa din C-N nepoatei sale de soră (45 și 46 dosar nr.3158/2003).
La rândul ei, în cererea de intervenție în interes propriu, învederat că în calitate de moștenitoare testamentară a coproprietarului a solicitat prin procuratorul său, cu notificarea nr.212/2001 de la SC - SA restituirea în natură a imobilului în dispută și a contestat decizia nr.175 din 20.10.2003 prin care i s-a respins notificarea (41-43 dosar nr.3158/2003).
La instanța de fond reclamantei i s-a cerut să depună originalul notificării invocate în acțiune (97 și 104 dos.nr.3158/2003). Ulterior, s-a învederat că reclamanta a decedat și au fost introduși în cauză în calitate de moștenitori, descendenții acesteia și ai autorului, respectiv, și -, care au preluat poziția procesuală a autoarei lor. La dosar nu a fost depus certificatul de deces și nici originalul notificării formulate de reclamanta inițială.
Cu ocazia dezbaterilor, atât oral, cât și prin concluziile scrise, pârâta SC - s-a apărat în sensul că reclamanta inițială nu a formulat notificarea în termenul prevăzut de art.21(5) din Legea nr.10/2001 și prin urmare a pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, iar în ceea ce o privește pe intervenienta că nu a contestat în termen de 30 zile prevăzut de art.24(7) din lege, decizia prin care i-a fost respinsă notificarea.
Instanța de fond a respins excepția privind tardivitatea formulării notificărilor reținând că a transmis două notificări către primăria orașului și respectiv - înregistrate la nr.212/8.11.2001 și ulterior în anul 2002. În ceea ce o privește pe intervenienta, aceasta a transmis separat notificare prin procuratorul său, la 8.11.2001, atât către societate cât și către primărie. S-a reținut că în cauză notificările au fost promovate cu respectarea termenului prevăzut de lege care s-a împlinit la 14.02.2002.
Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la apărarea pârâtei privind tardivitatea atacării în justiție de către intervenienta a deciziei nr.175/2003 emisă de pârâtă.
Acțiunea cât și cererea de intervenție au fost examinate pe fond și respinse.
În apel, s-a invocat decesul reclamantei-intimate și s-a solicitat introducerea în cauză a moștenitorului acesteia, la acea dată minor, aflat în plasament la sa, apelanta-reclamantă. Instanța de apel a omis să se pronunțe pe acest aspect. Cu ocazia dezbaterilor în fond, pârâta-intimată a reiterat excepțiile invocate și în primul grad de jurisdicție, aspecte ce însă nu au mai fost analizate de instanța de apel, deși la dosar au fost depuse și înscrisuri noi în susținerea lor.
Astfel, potrivit copiei notificării, invocată atât de reclamantă cât și de intervenientă (173 dos.nr.2227/2004) rezultă că cel ce a notificat, prin executorul judecătoresc atât Primăria - cât și SC - SA a fost și a făcut-o în nume propriu, în calitate de colateral privilegiat (frate) al coproprietarului. Acest înscris a fost depus și la instanța de fond. De asemenea, a fost prezentată în copie și anexa la notificarea nr.242/2001 formulată de reclamanta inițială ( ) înregistrată sub nr.1579/2002 prin care aceasta solicită restituirea în natură a imobilului " " compusă din teren în suprafață de 1250 și construcțiie situate în -, ca și o cerere olografă înregistrată sub nr.365/26.01.2003 adresată de pârâtei SC - SA prin care solicită să se anexeze la dosarul nr.212/8.11.2001 notificare pe numele () făcută la 14.08.2002 pentru restituirea în natură a imobilului " ", precizând și că notificarea purta nr.1579/2002 emisă de Biroul executorului judecătoresc și a fost primită de Primăria - la 19.08.2002 (175).
Potrivit art.21 din Legea nr.10/2001 persoana îndreptățită putea notifica persoana juridică deținătoare solicitând restituirea în natură a imobilului până la data de 14.02.2002, iar nerespectarea acestui termen de trimitere a notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Din cele expuse rezultă că termenul pentru notificarea persoanei juridice deținătoare este un termen de decădere.
Prin urmare, invocarea de către pârâta-recurentă a excepției vizând nedepunerea de către reclamanta inițială a notificării în termenul prevăzut de art.21 din Legea nr.10/2001, fiind o excepție de ordine publică trebuia examinată, chiar din oficiu de către instanța de apel și cu atât mai mult când a fost invocată de către intimata-pârâtă ca o apărare la susținerile reclamanților apelanți.
Tot astfel, trebuia examinată și apărarea vizând tardivitatea formulării contestației de către apelanta în raport de dispozițiile art.24 din Legea nr.10/2001.
În acest sens, cu ocazia rejudecării apelului, s-a solicitat de la pârâta recurentă întregul dosar întocmit în temeiul Legii nr.10/2001 privind pe reclamanți și intervenientă pentru a verifica data la care aceștia au notificat atât primăria cât și persoana juridică deținătoare având în vedere că din copia notificării nr.212/8.10.2001 rezultă că cel ce a formulat notificarea în termenul prevăzut de lege a fost, fratele autorului ie și că acesta a promovat-o exclusiv în nume propriu și nu ca mandatar al reclamantei inițiale sau al intervenientei. Tot astfel, s-a solicitat dovada comunicării deciziei nr.175/2003 către intervenienta pentru a se putea verifica și dacă aceasta a investit instanța de judecată în termenul de 30 zile prevăzut de art.24 din Legea nr.10/2001.
Cu ocazia rejudecări apelului, în măsura în care ar rezulta că excepțiile invocate nu ar avea suport probator, au fost examinate și celelalte critici formulate prin motivele de recurs, respectiv calitatea de persoană îndreptățită a intervenientei, legatară cu titlu particular al autorului, structura acționariatului pârâtei-reclamante la 14.02.2001 și în raport de aceasta dacă măsura restituirii în natură era posibilă sau dimpotrivă reclamanții și intervenienta erau îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent.
Instanța fiind sesizată cu rejudecarea apelului va avea în vedere dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare nr.6660 din 6 iulie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și având în vedere dispozițiile art.315 Cod procedură civilă, în ședința din 5 octombrie 2007, a dispus adresă către intimata-pârâtă -, în sensul de a se înainta întregul dosar întocmit în temeiul Legii nr.10/2001 privind pe autoarea și intervenienta, precum și actul de privatizare al societății, respectiv data la care s-a privatizat și structura acționariatului la data de 14 februarie 2001.
În aceeași ședința s-a emis o adresă către intervenienta în sensul de a depune la dosar dovada comunicării deciziei nr.175 din 20 octombrie 2003 de către deținătoarea imobilului, respectiv -
La filele 72 și următoarele din dosar, s-a depus de către intimata-pârâtă un set de acte, iar ulterior instanța a emis adresă către executorul judecătoresc din B de a înainta dosarul nr.212 din 8 noiembrie 2001 privind pe autoarea, și în fine, a fost emisă adresă și către Primăria orașului în sensul de comunica instanței dacă notificarea formulată de către este înregistrată la această instituție, ce dată poartă această cerere, dacă a fost soluționată și în ce sens, iar la fila 145 din dosar au fost depuse aceste relații de către primărie.
Pe parcursul rejudecării apelului, nu s-au formulat de către apelanții-reclamanți nici un fel de cereri, iar apelanta-intervenientă, deși a fost citată în mod legal nu s-a prezentat în instanță.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate de reclamanți și intervenienta în nume propriu și având în vedere îndrumările obligatorii din decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea va constata că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește pe apelanții-reclamanți în calitate de moștenitori ai autoarei se reține de către instanță că autoarea acestora trebuia să depună cerere de retrocedare a imobilelor în litigiu până la data de 14.02.2002, deoarece potrivit dispozițiilor art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001, așa cum a fost republicată și modificată, nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de lege pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent și cum termenul de 6 luni a fost prelungit prin nr.OUG109/2001 și nr.OUG6145/2001, termenul maxim era acela de 14.02.2002, iar autoarea apelanților a depus cererea așa cum rezultă din adresa de la fila 145 din dosar la data de 20.08.2002.
Referitor la cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienta, instanța a făcut verificări și a constatat că aceasta nu a formulat contestație împotriva deciziei nr.175/2003 emisă de către intimata-pârâtă, situație față de care această decizie a rămas irevocabilă prin necontestarea ei în termenul prevăzut de lege și și-a produs efectele.
în pronunțare, deci, pe excepțiile arătate mai sus, Curtea constată că este inutilă analiza fondului cauzei.
Reținând că atât reclamanta inițială, cât și intervenienta în nume propriu nu s-au conformat dispozițiilor legale privind formularea cererii în termenul prevăzut de lege, precum și contestarea deciziei emise pentru intervenientă în termen legal, Curtea în baza dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți și de intervenienta în nume propriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții, domiciliată în B,-,.25, sector 4, domiciliat în B, șos.- cel M nr.44,.33,.2,.31, sector 2 și, domiciliată în B, Calea nr.111-135,.9A,.G,.4,.230, sector 1 și de intervenienta, domiciliată în C N, Al. nr.13,.8,.131, județul C - prin procurator, domiciliată în B,-, sector 4, împotriva sentinței civile nr.532 din 1 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.3158/2003, venit spre rejudecare după casare.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
/21.04.2008
GM/8 ex.
Jud.fond:
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei
