Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 97/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 97/
Ședința publică de la 13 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea Delegație vicepreședintele Curții, cu -
JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu
Grefier - -
-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului civil declarat de către reclamanta, cu domiciliul ales în G,-, -escăruș,.6, împotriva sentinței civile nr. 239 din 06.03.2006 pronunțată de Tribunalul galați, în dosarul nr. 547/C/2004, în contradictoriu cu pârâtaPRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în G,-, în acțiune civilă formulată în baza Legii 10/2001, cauză venită spre rejudecare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data 6 mai 2008, consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când, Curtea având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 12 mai 2008, apoi la 13 mai 2008.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 309 din 07.08.2001 la Primăria Municipiului G, petiționara a solicitat în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului situat în G- preluat în mod abuziv de către stat.
În motivarea notificării petiționara a arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea bunicilor ei și, fiind apoi transmis părinților săi și. ea fiind moștenitoarea acestora din urmă. Prin actul de partaj voluntar nr. 2309 din 30.09.1946, tatăl său a devenit proprietarul imobilului în urma partajului voluntar realizat cu fratele său, ulterior imobilul fiind naționalizat în mod abuziv de către stat.
La data de 31.05.2004 reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local G, reprezentat legal prin Primarul Municipiului G, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea imobilului situat în G,- actualmente nr. 48 alcătuit din teren și construcții, cererea fiind justificată prin refuzul pârâtului de a soluționa notificarea.
Ulterior, la data de 12.12.2005 reclamanta și-a completat acțiunea solicitând în contradictoriu cu pârâta constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 23.472 din 24.02.1997 prin care Primăria Municipiului G i-a vândut acesteia o parte a imobilului în litigiu.
Prin încheierea de ședință din data de 01.03.2006, Tribunalul galați, investit cu soluționarea cauzei, a respins cererea reclamantei de completare a acțiunii întrucât aceasta nu a fost formulată în concordanță cu dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 249 din 06.03.2006 a Tribunalului Galația fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Primăria Municipiului G și, pe cale de consecință, s-a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu despăgubiri ce vor fi acordate conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. a fost respinsă ca nefondată cererea de restituire în natură a imobilului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că imobilul nu poate fi restituit în natură întrucât în baza Legii nr. 112/1995 construcțiile situate pe terenul din G- au fost vândute iar potrivit art. 50 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare este prescrisă fiind introdusă la data de 12.12.2005, peste termenul de un an socotit de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 272 din 11.09.2006, Curtea de APEL GALAȚIa admis apelul reclamantei, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că potrivit art. 132 Cod procedură civilă la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii. În cauză, reclamanta a depus o astfel de cerere de completare a acțiunii solicitând și constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr. 23.472/1997. având în vedere că soluționarea primului capăt de cerere era determinată de soluția capătului de cerere în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, s-a apreciat că instanța de fond nu trebuia să respingă cererea de completare a acțiunii ca tardivă ci trebuia să dispună disjungerea acesteia și soluționarea ei separată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâtul.
Reclamanta a susținut că hotărârea atacată este nelegală în condițiile în care instanța de apel trebuia să soluționeze cauza în fond și nu să dispună trimiterea acesteia spre rejudecare la prima instanță cu îndrumarea ca aceasta să disjungă cele două capete de cerere ale acțiunii.
Pe fond, reclamanta a arătat că imobilul ce a aparținut autorilor săi este alcătuit din suprafața de 432,36 mp pe care se află două corpuri de clădire, corpul 1 format din locuința C1 și locuința C2 în suprafață totală de 112,44 mp și corpul 2 format din locuința C3 în suprafață de 45,76 mp, conform expertizei efectuate la fond.
Din întregul imobil nu a fost înstrăinat decât apartamentul locuit de pârâta, celelalte două apartamente fiind locuite de chiriași, așa încât, urmare a efectului devolutiv al apelului instanța de apel trebuia să dispună restituirea în natură a apartamentelor neînstrăinate dar și o diferență de teren de 340,79 mp reprezentând terenul aferent construcției înstrăinate pârâtei.
Pârâtul Consiliul Local Gas usținut prin recursul declarat că în mod nelegal cauza a fost trimisă spre rejudecare în condițiile în care cererea completatoare formulată de reclamantă la data de 12.01.2005 având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului în litigiu a fost formulată cu încălcarea termenului prevăzut de art. 45 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 4519 din 01.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise cele două recursuri, a fost casată decizia atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut următoarele:
Ca regulă, calea de atac a apelului este devolutivă, prin excepție instanța de apel putând desființa hotărârea apelată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe în situațiile limitativ prevăzute de art. 297 Cod procedură civilă.
În speță, deși cererea completatoare depusă de reclamantă la data de 12.12.2005 a fost respinsă de instanța de apel ca tardiv formulată, aceasta a fost totuși analizată instanța reținând ca fiind prescris dreptul reclamantei la acțiune în raport de prevederile art. 50 alin. 5 din Legea nr. 10 republicată potrivit cu care, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Instanța de recurs a reținut că admițând în parte cererea introductivă de instanță și constatând dreptul reclamantei la despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu, tribunalul s-a pronunțat pe fond nefiind incidentă situația prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă. Apelul fiind o cale devolutivă de atac în care se produce o nouă judecată asupra fondului, în temeiul art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă instanța de apel trebuia să verifice sentința tribunalului atât sub aspectul temeiniciei cât și al legalității ei în raport de criticile formulate de reclamantă. Neprocedând în acest mod instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală astfel încât instanța de recurs a dispus casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr-.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 239 din 06.03.2006 a Tribunalului Galați prin prisma criticilor formulate de reclamanta, critici care, în esență, vizează modul de soluționare a cererii completatoare având ca obiect constatarea nulității actului de vânzare-cumpărare prin care i s-a înstrăinat pârâtei un apartament din imobilul a cărei revendicare se solicită, precum și soluția de restituire a imobilului prin echivalent, în condițiile în care reclamanta apreciază că restituirea în natură a acestuia era posibilă, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a solicitat la data de 31.05.2004, prin acțiunea înregistrată sub nr. 547/2004 la Tribunalul galați, restituirea în natură a imobilului situat în G-, actualmente nr. 48, imobil format din teren și construcții și care, conform actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 2309/1946, a aparținut tatălui acesteia, fiind naționalizat în mod abuziv și fără titlu.
La termenul din data de 12.12.2005, reclamanta și-a completat acțiunea, în conformitate cu dispozițiile art. 132 punctul 2 Cod procedură civilă, în sensul că a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 23.472/1997, contract prin care pârâtei i-a fost înstrăinat un apartament din imobilul a cărei revendicare se solicită, contract care a fost apreciat ca fiind încheiat cu încălcarea legii în condițiile în care statul nu avea un titlu valabil cu privire la acesta.
Reclamanta a susținut că a formulat cererea completatoare la termenul din data de 12.12.2005 întrucât abia la 28.11.2005 a aflat de existența contractului de vânzare-cumpărare, când a luat cunoștință de conținutul raportului de expertiză dispus și efectuat în cauză.
Cu privire la această cerere Curtea constată că prin încheierea de ședință din data de 01.03.2006 a Tribunalului Galațis -a stabilit că a fost formulată tardiv, cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 132 Cod procedură civilă, astfel încât instanța a reținut că nu va fi luată în considerare.
Potrivit art. 132 Cod procedură civilă, la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi dovezi. Prin urmare momentul până la care poate interveni modificarea sau completarea cererii de chemare în judecată este prima zi de înfățișare, adică termenul la care părțile legal citate pot pune concluzii.
Curtea constată că în speță termenul din data de 12.12.2005 când a fost formulată cererea completatoare era al 16-lea acordat în cauză, astfel încât în mod corect s-a reținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă cererea nemaiputând fi analizată. De asemenea se constată că în mod nelegal în cuprinsul sentinței atacate se fac referiri cu privire la tardivitatea cererii completatoare raportat la dispozițiile art. 50 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 (de fapt art. 45 alin. 5 din actul normativ invocat) în condițiile în care o asemenea excepție nici nu a fost invocată iar pe de altă parte, așa cum s-a arătat deja, Tribunalul se pronunțase deja asupra cererii reținând că aceasta a fost formulată dincolo de prima zi de înfățișare neputând fi luată în considerare iar părțile nici nu au mai pus concluzii cu privire la aceasta. Mai mult decât atât aspectele reținute vin în contradicție cu soluția pronunțată, respectiv de respingere a cererii completatoare ca nefondată.
În concluzie, Curtea apreciază că atât timp cât prima instanță a stabilit că cererea completatoare a fost formulată dincolo de prima zi de înfățișare, fiind încălcate dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă, sancțiunea fiind aceea a neluării ei în considerare sau cel mult a respingerii acesteia ca tardiv formulată cu motivarea mai sus arătată, celelalte aspecte reținute în considerentele hotărârii referitoare la tardivitatea acesteia raportat la dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 precum și dispoziția de respingere a cererii ca fiind nefondată sunt nelegale urmând ca, admițând apelul reclamantei, prin schimbarea în parte a sentinței atacate, acestea să fie înlăturate din cuprinsul ei.
Pe de altă parte, împrejurarea că reclamanta a aflat de existența contractului abia la data de 28.11.2005 nu îi creează acesteia o situație specială și nu îi dă dreptul de a ignora termenul imperativ stabilit prin dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă până la care aceasta putea să își întregească acțiunea cu o cerere nouă.
Reclamanta are deschisă calea unei acțiuni separate pentru constatarea nulității actului de vânzare-cumpărare urmând ca, eventual, în cadrul acestei acțiuni să se verifice dacă, raportat la dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, aceasta mai este sau nu în termenul de formulare a unei asemenea cereri.
Sentința este nelegală și sub aspectul recunoașterii dreptului reclamantei la despăgubiri pentru imobilul în litigiu în condițiile în care prin acțiunea dedusă judecății se solicitase restituirea în natură a acestuia iar instanța de fond nu a arătat de ce această cerere nu poate fi primită.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză dispus și efectuat în cauză la fond, imobilul în litigiu compus din teren și construcții este ocupat de chiriași, un apartament din componența acestuia făcând obiectul unei vânzări-cumpărări dispuse prin contractul a cărui nulitate s-a solicitat a se constata în cauză prin cererea completatoare.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Așa cum rezultă din probele administrate în cauză nu există nici un impediment ca imobilul în litigiu, cu excepția apartamentului ce a fost vândut pârâtei, să fie restituit în natură reclamantei fiind lipsit de relevanță sub acest aspect faptul că la acest moment încă ființează două contracte de închiriere ce au ca obiect părți ale imobilului.
Față de această situație și de dispozițiile legale mai sus citate Curtea apreciază că se impune restituirea în natură către reclamantă a imobilului revendicat, mai puțin a apartamentului și a terenului aferent acestuia ce a fost înstrăinat pârâtei și pentru care reclamantei urmează a i se recunoaște dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Urmează astfel a admite apelul, conform art. 296 Cod procedură civilă, sentința civilă atacată urmând a fi schimbată și sub acest aspect în sensul celor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil declarat de către reclamanta, cu domiciliul ales în G,-, -escăruș,.6, împotriva sentinței civile nr. 239 din 06.03.2006 pronunțată de Tribunalul galați, în dosarul nr. 547/C/2004, în contradictoriu cu pârâtaPRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în G,-.
Schimbă în parte sentința civilă nr.239/06.03.2006 în sensul că:
Dispune restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în G,- format din teren și construcții, mai puțin a apartamentului și terenului aferent, care este proprietatea numitei conform contractului de vânzare-cumpărare nr.23472/27.02.1997.
Constată că pentru partea de imobil ce nu poate fi restituită în natură reclamanta are dreptul la despăgubiri ce vor fi acordate conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Înlătură dispozițiile contrare din sentință și menține celelalte dispoziții ale acesteia.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 mai 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. /13.06.2008
VM/26.06.2008
4 ex.
Fond: Tribunalul galați - jud.
Apel: Curtea de APEL GALAȚI - jud..- - decizia casată
Președinte:Irina Alexandra Boldea DelegațieJudecători:Irina Alexandra Boldea Delegație, Romeo Jirlăeanu
