Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 103/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.103/R
Ședința publică din 9 februarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.465 din 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții, Portugal de SA prin SC SA și SC, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu suma de 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Dezbaterea în fond a recursului și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 26 ianuarie 2010, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de 2 februarie 2010, apoi pentru data de 9 februarie 2010.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.465 din 15.05.2009, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.8535/24.06.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, Portugal de SA prin SC SA și SC.
A fost respinsă cererea apelantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Tribunalul a confirmat astfel sentința civilă nr. 8535/24.06.2008 pronunțată în dosarul nr-, prin care Judecătoria Timișoaraa respins ca prescrisă actiunea formulata de reclamantul impotriva paratilor, Portugal de din Portugalia reprezentata legal de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania si SC.- având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de -,64 lei ( 38174 USD) cu titlu de prejudiciu material direct și a sumei de 91452,13 lei (49400 DM) cu titlu de beneficiu nerealizat urmare a avarierii într-un accident de circulația a autocamionului proprietatea reclamantului.
Prin aceeași hotărâre, au fost respinse exceptiile de netimbrare, de perimare, de prematuritate a actiunii si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
Prima instanță a reținut că prin sentința penală nr.2141/11.07.2001 a Judecatoriei T, in temeiul art.184 alin.2 si 4.pen. paratul a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, iar, pe latura civila, acesta a fost obligat, in temeiul art.14 si 346.proc.pen. si art.998-999.civ. in solidar cu societatea asiguratoare, potrivit art.48 si urm.din Legea nr.136/1995, la plata sumei pretinse si in prezenta cauza, fiind respinse in rest pretentiile formulate de catre reclamant, constituit parte civila in procesul penal la data de 12.04.2000 ( in faza urmaririi penale).
Prin decizia penala nr.40/A/01.02.2002 a Tribunalului T, au fost admise apelurile formulate exclusiv pe latura civila de catre inculpat si Parchetul de pe lângă Judecătoria T si respins ca nefondat apelul formulat de partea civila - reclamantul in prezenta cauza, a fost desfiintata sentinta apelata in ce priveste latura civila si, in rejudecare, au fost respinse pretentiile civile cu motivarea ca recuperarea acestora se poate face doar pe calea unei actiuni civile separate, intrucat nu exista legatura de cauzalitate intre infractiunea retinuta in sarcina inculpatului si prejudiciul pretins; decizia penala mentionata a dobandit caracter definitiv prin decizia penala nr.470/R/2002 a Curtii de Apel
Exceptia de prescriptie a actiunii a fost admisă, cu consecinta respingerii actiunii ca prescrisa sub aspect material, in temeiul art.1 si art.3 rap. la art.8, 16 si 17 din Decretul nr.167/1958, reținând că reclamantul s-a constituit ca parte civila in procesul penal impotriva inculpatului (paratul in prezenta cauza) la data de 12.04.2000, inca de la acea data cunoscand prin urmare cine este persoana raspunzatoare de crearea prejudiciului pretins ( nefiind necesara in acest sens o hotarare penala de stabilire a vinovatiei; de altfel, hotararea penala de condamnare a inculpatului a retinut vinovatia acestuia pentru savarsirea infractiunii de vatamare din culpa si nu de distrugere, tocmai acesta fiind temeiul respingerii actiunii civile alaturate actiunii penale- inexistenta unui raport de cauzalitate intre fapta penala si prejudiciul solicitat a fi reparat).
S-a reținut că în ceea ce privește intinderea prejudiciului, instanta de fond a considerat ca a fost cunoscuta de catre reclamant inca de la data de 26.02.2001, data la care a precizat cuantumul prejudiciului efectiv (damnum emmergens), in raport si de modalitatea in care a inteles sa formuleze petitul cu obiect beneficiu nerealizat (lucrum cessans)- 100 DM/zi de la data accidentului si pana la data achitarii de catre parat a contravalorii lucrarilor de reparatie a autovehiculului.
Judecătoria a respins ca nefondate excepțiile de netimbrare, de perimare și de prematuritate a acțiunii invocate de către pârâtă și a admis excepția de prescripție a acțiunii, reținând că reclamantul a formulat acțiunea cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani și nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției nu este incidentă.
Reținând că polița de asigurare este un document internațional de asigurare valabil pe teritoriul României, raportat la disp.art.57 și 48 alin.2 din Legea nr.136/1995, prima instanță a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, societatea asiguratoare.
Prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 8535/24.06.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara, reclamantul a solicitat desființarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
In motivare a arătat că termenul de prescripție a răspunderii civile a fost suspendat pe parcursul procesului penal în care s-a pronunțat instanța asupra vinovăției inculpatului, pârât în această cauză, și că doar la rămânerea definitivă a hotărârii penale și la stabilirea vinovăției în acel dosar a putut formula cererea în fața instanței civile.
Apelantul a mai arătat că, deși a cunoscut persoana vinovată de producerea accidentului, nu a putut formula pretenții separate pe latură civilă întrucât până la stabilirea vinovăției pârâtul a negat vehement implicarea sa în distrugerea autovehiculului proprietatea reclamantului; doar la momentul stabiliri vinovăției pârâtului și a stării de fapt ce a condus la producerea accidentului s-a deschis calea civilă, a mai arătat apelantul.
În drept, apelul a fost întemeiat pe disp. art. 282 - 298.proc.civ.
Tribunalul a respins apelul declarat de reclamant cu motivarea în esență că prescripția dreptului material la acțiune a început să curgă încă de la momentul săvârșirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, acesta fiind data de 25.07.1999, dată indicată atât de reclamant în cererea de chemare în judecată cât și de către instanțele penale ce au pronunțat sentința penală 2141/2001 a Judecătoriei Timișoara, decizia penală 40/2002 a Tribunalului Timiș și decizia penală 470/R/2002 Curții de Apel Timișoara. De la acea dată reclamantul a cunoscut persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului și a avut posibilitatea cuantificării acestuia, prin estimarea prejudiciului efectiv produs și a beneficiului nerealizat, ținând cont și de modalitatea în care a fost formulată cererea de acoperire a acestui beneficiu nerealizat ( 100 DM/zi de la data accidentului și până la data achitării de câtre pârât a contravalorii lucrărilor de reparație a autovehiculului).
A reținut că nu se poate reține suspendarea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune și că acțiunea civilă introdusă în procesul penal fiind respinsă, acesta nu a întrerupt prescripția dreptului la acțiune.
În termen împotriva deciziei civile nr.465 din 15.05.2009 reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
In motivare a arătat că în mod greșit instanța de fond și cea de apel au respins acțiunea, întrucât pe parcursul procesului penal în care s- pronunțat instanța asupra vinovăției inculpatului pârât în prezenta cauză, termenul de prescripție a răspunderii civile a fost întrerupt.
A arătat că doar când s-a stabilit vinovăția și starea de fapt ce a dus la producerea accidentului i s-a deschis calea civilă, astfel că în mod eronat a reținut instanța de apel că termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii și nu de la data pronunțării deciziei penale de către Curtea de Apel Timișoara fără a lua în considerare faptul că termenul de prescripție a fost întrerupt odată cu constituirea reclamantului ca parte civilă în procesul penal și recunoașterea acestei calități de către organul de urmărire penală și instanța de judecată penală.
A arătat că exercitarea acțiunii civile în daune în cadrul procesului penal a întrerupt cursul prescripției până la data de 13.05.2002, când s-a pronunțat decizia penală nr.470/R/2002 în dosarul nr.2150/P/2002 de Curtea de Apel Timișoara, prin ultima hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Timișoaras -a înlăturat obligația inculpatului și a părții responsabile civilmente de a plăti despăgubirile către reclamant, cu argumentarea că acesta nu se poate constitui parte civilă, deoarece prejudiciul suferit nu este direct, și dintr-un raport cauzal penal nemijlocit cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, aspect ce nu induce concluzia respingerii acțiunii în daune formulată de reclamant, ci a nesoluționării ei pe această cale, situație în care potrivit art.20 pr.penală acestei părți i s-a creat, astfel dreptul de a obține despăgubirile pretinse pe singura cale rămasă, cea civilă.
Susține că nu a rămas în pasivitate ci s-a constituit parte civilă în procesul penal și a beneficiat de concursul justiției în valorificarea dreptului și în primă fază procesuală i s-a recunoscut, și confirmat acest drept, neputând folosi calea astfel aleasă, fără a aduce prejudiciul principiului "electa una non datur recursus ad alteram", decât după data pronunțării deciziei penale de către Curtea de Apel din 13.05.2002, prin care acțiunea civilă nu și-a găsit soluționare.
Arată că, în conformitate cu disp.art.16 din Decretul nr.167/1958 cursul prescripției se întrerupe printre altele și prin introducerea de către reclamant a unei cereri de chemare în judecată, în cazul în speță o plângere penală care a declanșat un proces penal împotriva numitului. Cauza penală a fost soluționată definitiv în 13.05.2002 când s-a stabilit persoana vinovată de producerea accidentului.
In drept, invocă disp.art.304 pct.9 pr.civilă.
Prin întâmpinare pârâta intimată societatea de asigurare de răspundere civilă auto Portugal de SA prin SC SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că din actele dosarului și din dispozițiile legale incidente rezultă în esență că reclamantul s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând despăgubiri civile pentru autoturismul avariat; prin sentința penală nr.2141/11.07.2001 a Judecătoriei Timișoaras -a reținut culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului și s-a admis cererea reclamantului privind despăgubirile civile; hotărârea instanței penale de fond a fost apelată, iar apoi recurată, numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei, cererea de despăgubiri civile fiind respinsă ca inadmisibilă în procesul panel; inculpatul nu a declarat apel în ceea ce privește latura penală, astfel că aceasta a rămas definitivă, sub aspect penal, deci și cu privire la vinovăție, de la data pronunțării - 11 iulie 2001.
Arată că, întrucât ambele condiții prevăzute de art.8 din Decretul nr.167/1958 au fost îndeplinite la data de 11 iulie 2001 - data pronunțării sentinței penale nr.2141/2001 - în mod corect a fost respinsă acțiunea reclamantului ca prescrisă.
Examinând decizia civilă atacată în raport de disp.art.304 pct.9 pr.civ. de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, în raport de faptul că acțiunea a fost soluționată pe excepție, prima critică a hotărârii atacate vizează data de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, reclamantul susținând că în mod greșit tribunalul a reținut că acest termen începe de la data săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii și nu de la data pronunțării deciziei penale de către Curtea de Apel Timișoara.
Critica este neîntemeiată, întrucât sentința penală nr.2141/11.07.2001 a Judecătoriei Timișoara nu s-a reținut culpa exclusivă a pârâtului în producerea accidentului, fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și s-a admis și cererea reclamantului în ceea ce privește despăgubirile civile.
Urmare a declarării apelurilor doar pe latura civilă, a fost desființată sentința apelată (decizia civilă nr.40/1.02.2002), fiind respinse pretențiile civile cu motivarea că recuperarea acestora se poate face doar pe calea unei acțiuni civile separate, neexistând legătură de cauzalitate între infracțiunea săvârșită de inculpat și prejudiciul ce a fost pretins, decizia penală mai sus-menționată a rămas definitivă prin decizia penală nr.470/13.05.2002 a Curții de Apel Timișoara - prin care s-a respins recursul declarat de partea civilă (reclamantul din prezenta cauză), instanța de recurs confirmând astfel soluția tribunalului care a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii ide vătămare corporală din culpă și nu de distrugere, acesta fiind de altfel motivul respingerii acțiunii civile.
Dispozițiile art.8 din Decretul nr.167/1958 prevăd că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Reclamantul se prezumă că a avut cunoștință de săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii încă din data de 25.07.1999 - data producerii accidentului de circulație de către inculpatul - aspect reținut de altfel de către instanțele de apel - Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara - care au pronunțat deciziile penale nr.40/1.02.2002 și respectiv decizia penală nr.470/13.05.2002 și confirmat de reclamant, prin chiar cererea de chemare în judecată.
Mai mult, un argument suplimentar în reținerea corectă a excepției prescripției dreptului la acțiune de către cele două instanțe îl reprezintă faptul că reclamantul s-a constituit parte civilă în procesul penal - în care s-au pronunțat hotărârile mai sus-reținute - încă din data de 12.04.2000 - dată la care cunoștea atât paguba (având posibilitatea cuantificării acesteia) cât și persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului.
Declanșarea procesului penal prin introducerea plângerii penale de către reclamant împotriva inculpatului și constituirea ca parte civilă în procesul penal - nu constituie un motiv de întrerupere a prescripției, nu se încadrează în nici unul din cele trei motive expres și limitativ prevăzute de art.16 din Decretul nr.167/1958 - având în vedere că instanțele penale au pronunțat hotărâri de respingere a acțiunii civile a reclamantului.
Cum reclamantul s-a constituit parte civilă în procesul penal, nu pot fi incidente cauzei disp.art.19 respectiv 20 din Codul d e procedură civilă - conform cărora persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiunea pentru repararea pagubei produsă prin infracțiune, iar persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiune în fața instanței civile dacă instanța penală prin hotărâre definitivă a lăsat nesoluționată acțiunea civilă - astfel că este neîntemeiată și critica adusă hotărârii atacate în sensul că urmare a pronunțării deciziei penale din 13.05.2002 i s-a creat dreptul de a obține despăgubiri pe cale civilă.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea în baza art.312 (1) pr.civ. va respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.465 din 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.465 din 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 februarie 2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.: /20.02.2010
Tehnored.// 2 ex./02.03.2010
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean
