Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1035/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (708/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr. 1035

Ședința publică de la 16.06. 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mirela Vișan

JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu

JUDECĂTOR 3: Claudiu

GREFIER -

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.1635 din 05.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimatele pârâte -, și SC AL SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL, prin consilier juridic, în baza delegației depusă la dosar la fila 54, intimata - reclamantă personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 58060 din data de 13.04.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 24), lipsind reprezentantul recurentului - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, precum și reprezentanții intimatelor - pârâte -, SC AL SA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea, prin serviciul registratură, la data de 28.04.2009, a unei întâmpinări formulate de către intimata - reclamantă.

Intimata - reclamantă, prin avocat, invocă excepția nulității recursului promovat de pârâta Primăria Municipiului B prin Primarul General, în temeiul dispozițiilor art.3021art.1 lit. c din Codul d e procedură civilă, întrucât nu cuprinde motive de nelegalitate, mai mult, a fost întemeiat pe dispozițiile art.298 și art.282 din Codul d e procedură civilă, dispoziții care reglementează calea de atac a apelului și nu a recursului.

Recurenta - pârâtă Primăria Municipiului B prin Primarul general, prin consilier juridic, cu privire la excepția nulității recursului, susține că, din eroare, în motivele de recurs prezentate, s-a menționat aceste texte de lege, dar, prin criticile invocate se poate constata că este vorba de un recurs și nu de apel, critici întemeiate în baza dispozițiilor art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, solicită respingerea acestei excepții.

Curtea respinge excepția nulității recursului declarat de recurenta - pârâtă Primăria Municipiului B prin Primarul General, potrivit dispozițiilor art.306 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, întrucât criticile formulate pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, privind legea aplicabilă în cauză cât privește calitatea procesuală activă a apelanților în faza procesuală a apelului și având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursurilor.

Recurenta - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desființarea deciziei atacate, având în vedere următoarele argumente:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active în promovarea cererilor de apel și de recurs, susține că cererile au fost formulate de Primarul General al Municipiului B, în calitate de reprezentant al Municipiului În combaterea excepției, invocă dispozițiile art.1 alin.2 lit. d din Legea nr.215/2001 republicată privind administrația publică locală, motiv pentru care consideră că are calitate procesuală activă, iar potrivit dispozițiilor art.62 din aceeași lege, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în relațiile cu alte autorități publice.

Solicită admiterea și a recursului declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

Intimata - reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de Primarul General al Municipiului B prin Primarul General, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca temeinică și legală, considerând că în mod corect și legal instanța de apel a statuat că Primăria Municipiului B nu are calitate procesuală activă de a promova calea de atac a apelului; din punct de vedere juridic, nu există identitate între Primăria Municipiului B, ca structură funcțională și Municipiul B, ca unitate administrativ teritorial, persoană juridică de drept public cu capacitate juridică deplină.

Cererea precizatoare pe care a formulată, în prima fază procesuală, la data de 17.03.2008, aceasta nu vizează Municipiul B, calitatea procesuală activă deținând-o Municipiul B prin Primarul General.

În ceea ce privește recursul promovat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicită respingerea, ca nefondat și menținea sentinței civile ca temeinică și legală, întrucât Statul Român nu a fost parte, nu a fost citat, nu a formulat apărări, motiv pentru care consideră că nu are calitate procesuală activă, parte în cauză fiind Ministerul Economiei și Finanțelor, în sarcina căruia, instanța de fond a dispus măsuri.

Concluzionând, instanța de apel a soluționat temeinic și legal ambele apeluri; nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B, sub nr-, la data de 23 octombrie 2006, reclamanta a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții SC AL SA, Municipiul B, prin Primar General, Ministerul Finanțelor Publice, și, obligarea pârâtelor SC AL SA, Municipiul B, prin Primar General, Ministerul Finanțelor Publice la restituirea integrală a prețului plătit de reclamanta pentru cumpărarea apartamentului nr. 3, situat în B,-,. 2, sector 2, în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 2439 din 05 noiembrie 1996, restituirea prețului de 27.654.612 lei să se facă în cuantum actualizat cu indicele de inflație; obligarea pârâtelor SC AL SA, Municipiul B prin Primar General la restituirea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acțiune, obligarea pârâtelor SC AL SA, Municipiul B prin Primar General și pârâtele persoane fizice la plata daunelor interese, care constau în diferența între preț și sporul de valoare dobândit de lucru, din momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare și data producerii evicțiunii, pe care o apreciază la 150.000 lei/ron, plata cheltuielilor necesare și utile, pentru conservarea și consolidarea imobilului, pe care reclamanta la apreciază la 10.000 lei/ron, să se constate dreptul de retenție, în contradictoriu cu pârâtele persoane fizice, în favoarea reclamantei, asupra imobilului menționat, până la îndeplinirea obligațiilor din prezenta cerere, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3010 din 24 martie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților Municipiul B prin Primarul General și SC Al SA, pe capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la restituirea, către reclamant, a prețului reactualizat; a respins acest capăt de cerere împotriva paratelor SC AL SA și Municipiul B prin Primarul General, ca fiind introdus împotriva unor persoane fără legitimare procesuală pasivă, a respins cererile de chemare în garanție formulate de aceste două pârâte, a admis în parte acțiunea precizată privind pe reclamanta lolanda, în contradictoriu cu pârâții SC AL SA și Municipiul B prin Primarul General, Ministerul Finanțelor Publice, și cu și chemații în garanție Municipiul B prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice; a obligat pârâtul la restituirea prețului reactualizat, în sumă de 81.617,29 lei și a respins excepția invocată de Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la lipsa sa de legitimare procesuală pe capătul unu de cerere; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea împotriva pârâtelor persoane fizice; a obligat pârâtul Municipiul B prin Primarul General la plata către reclamanta a sumei de 5.145 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând contravaloarea cheltuielilor necesare și utile; a respins cererea de acordare a dreptului de retenție în favoarea reclamantei; a obligat pârâții Municipiul B prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 953,40 lei, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1635 din 24 octombrie 2008, Tribunalul București - Secția a Va Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a apelanților Primăria Municipiului B prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a respins apelul formulat de apelantul - pârât Primăria Municipiul B prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 3010 din 24 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații - pârâți SC Al SA, și, ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța această soluție, asupra excepției lipsei calității procesuale active a apelanților Primăria Municipiului B și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3010 din 24 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în dosarul nr-, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul B prin Primarul General și SC Al SA pe capătul de cerere privind restituirea către reclamantă a prețului reactualizat și a admis în parte acțiunea precizată privind pe reclamanta, în contradictoriu cu pârâții SC Al SA, Municipiul B prin Primarul General, Ministerul Finanțelor Publice, obligând pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului reactualizat, precum și pârâtul Municipiul B prin Primarul General la restituirea contravalorii cheltuielilor necesare și utile.

Împotriva acestei hotărâri au făcut apel Primăria Municipiului B prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel, din interpretarea art. 282 și următoarele Cod procedură civilă, rezultă că nu pot formula apel decât părțile din proces. În cauză, au participat la judecata în fond, Municipiul B prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice, iar calea de atac a apelului în dosarul de față a fost formulată de Primăria Municipiului B prin Primarul General și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care nu au fost părți în proces.

Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că apelanții nu au calitate procesuală de a ataca o hotărâre de prima instanță, la care nu au participat în calitate de părți, astfel încât a admis excepția lipsei calității procesuale active a apelanților Primăria Municipiului B prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins apelul introdus de aceștia, ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru judecarea apelului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după reiterarea obiectului cererii de chemare în judecată și a soluțiilor pronunțate în cauză, recurenții au arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât instanța, în mod greșit, a admis excepția lipsei calității procesuale active a apelantului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

În acest sens, recurentul a susținut că instanța de apel nu a luat în considerare considerentele sentinței civile apelate, în care instanța de fond a precizat că, la termenul din 17.03.2008, reclamanta, prin apărător, a depus cerere precizatoare, în care a indicat persoanele împotriva cărora înțelege să se judece, respectiv Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru restituirea prețului actualizat, astfel încât instanța de apel și instanța de fond au încălcat principiul disponibilității, prin pronunțarea soluției de admitere în parte a acțiunii în cauză, privind pe reclamanta, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, întrucât această instituție a fost scoasă din cauză, prin acțiunea precizatoare, prin care reclamanta a înțeles să se judece cu Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Împotriva aceleiași decizii, a formulat recurs și Primăria Municipiului B, reprezentată de Primarul General, solicitând admiterea recursului "desființarea deciziei civile pronunțată iar, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată".

În motivarea cererii de recurs, recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a respins apelul declarat de Municipiul B, reprezentat prin Primarul General, întrucât Primăria Municipiului B, la care face referire tribunalul, nu există ca persoană juridică, singurul care poate exercita apelul în cauză fiind Municipiul B, reprezentat prin Primarul General, în condițiile art. 21 și art. 62 din Legea nr. 215/2001.

Intimata a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea deciziei civile recurată, ca fiind temeinică și legală, susținând, în principal, excepția nulității recursului declarat de Primăria Municipiului B, prin raportare la faptul că acest recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, fiind invocate dispozițiile art. 282-298 Cod procedură civilă, ce reglementează calea de atac a apelului, iar dezvoltarea acestuia nu face posibilă încadrarea într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a Primăriei Municipiului B, intimata a apreciat că tribunalul a pronunțat o soluție legală și temeinică, întrucât nu există identitate între Primăria Municipiului B, ca structură funcțională și Municipiul B, ca unitate administrativ teritorială, persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină, astfel încât calitatea procesuală activă cu privire la restituirea cheltuielilor necesare și utile a fost recunoscută de lege Municipiului B, ca unitatea administrativ-teritorială deținătoare și nu primăriei, ca organ al administrației publice.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, intimata a apreciat că soluția instanței de apel, prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a apelantului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, este legală și temeinică, deoarece numai părțile din proces pot să se plângă împotriva hotărârilor judecătorești, folosind căile de atac, cererea sa fiind formulată în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, care a fost obligat la restituirea prețului reactualizat, ce s-a plătit pentru cumpărarea apartamentului nr. 3 din B,-,.1, sector 3, Statul Român nefiind parte în prezenta cauză, nefiind citat în cursul procesului și neformulând apărări.

În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 305 Cod procedură civilă.

În ședința publică din 16.06.2009, Curtea a respins excepția nulității recursului declarat de recurenta Primăria Municipiului B, reprezentată prin Primarul General, excepție invocată de intimata, considerând că pot fi încadrate, în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, criticile formulate, acestea privind legea aplicabilă în cauză, cu referire la calitatea procesuală activă a reclamanților în faza procesuală a apelului.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor formulate de către recurenți, și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Sub un prim aspect, Curtea consideră necesar să precizeze că examinarea recursurilor se va face doar din perspectiva măsurii în care Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Municipiului B puteau exercita calea de atac a apelului împotriva sentinței civile nr. 3010/24.03.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, prin raportare la soluția instanței de apel, care a admis excepția procesuală de fond absolută, peremptorie a lipsei calității procesuale active a acestor entități, în considerarea faptului că acestea nu au fost părți în proces, iar nu a legitimării procesuale în raportul juridic de fond dedus judecății.

În acest context, rămâne de analizat dacă apelul putea fi exercitat de către Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, sau acesta trebuia introdus, în mod exclusiv, de către Ministerul Economiei și Finanțelor și care sunt consecințele juridice produse de exercitarea recursului de către Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Astfel, Curtea apreciază, în considerarea dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, care reglementează că "Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afara de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop", că Statul Român este reprezentat, în principiu, ca regulă generală, de Ministerul Economiei și Finanțelor, și numai în mod excepțional, dacă legea dispune altfel, poate fi reprezentat de o altă entitate juridică, și în considerarea cererii precizatoare, formulate la data de 17.03.2008, existentă la fila 250 dosar fond, prin care însăși reclamanta preciza că "înțelege să se judece, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe capătul de cerere privind restituirea prețului reactualizat, în temeiul art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001", că Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, avea calitatea de parte în proces și, în această calitate, putea exercita căile de atac reglementate de lege în materie civilă împotriva sentinței civile nr. 3010 din 24 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3

Cum aceeași rațiune a determinat admiterea calității procesuale active a apelantei Primăria Municipiului B în exercitarea căii de atac a apelului, Curtea va face aceeași analiză și în ceea ce privește posibilitatea acestei instituții de a declara calea de atac a apelului împotriva sentinței civile nr. 3010/24.03.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3

Astfel, în acord cu dispozițiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 republicată, unitățile administrativ - teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean, iar art. 62 prevede că primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoane publice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.

În cauză, se constată că atât Primăria Municipiului B, cât și Municipiul B sunt reprezentate de către Primarul General și că, la momentul la care s-a invocat, de către intimata, excepția lipsei calității procesuale active a apelantei Primăria Municipiului B, pentru argumentul că aceasta nu a fost parte a litigiului declanșat în fața primei instanțe, această instituție a invocat existența unei erori materiale în cererea de apel.

Or, deși riguros juridic nu există identitate între Primăria Municipiului B și Municipiul B, Curtea apreciază, în considerarea doctrinei efectului util, potrivit căreia un act sau un fapt juridic trebuie interpretat în sensul în care poate produce efecte, că doar aplicarea unui formalism excesiv poate determina admiterea excepției lipsei calității procesuale active a Primăriei Municipiului B, reprezentată prin Primarul General, din perspectiva faptului că aceasta nu ar fi fost parte în cauză și că doar Municipiul B, reprezentat prin Primarul General, ar fi trebuit să exercite calea de atac a apelului.

În acest punct, Curtea consideră, de asemenea, necesar să sublinieze că aprecierea făcută asupra recursurilor exercitate împotriva deciziei civile nr. 1635 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V- a civilă, nu prejudecă în niciun fel soluția pe care instanța de apel va trebui să o pronunțe asupra legitimării procesuale a părților în raportul juridic de fond dedus judecății.

Pentru considerentele expuse, Curtea, constatând că, în mod nelegal, au fost soluționate excepțiile lipsei calității procesuale active a apelantei Primăria Municipiului B și apelantului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în exercitarea căii de atac a apelului, fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursurile formulate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Municipiului B, prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 1635 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și cu intimații - pârâți, și SC Al SA, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecarea apelurilor, către Tribunalul București - Secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Municipiului B, prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 1635 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și cu intimații - pârâți, și SC Al SA.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecarea apelurilor, către Tribunalul București - Secția Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnodact./cs

2ex.13.07.2009

-5.-;

Jud.3.-

Președinte:Mirela Vișan
Judecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Claudiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1035/2009. Curtea de Apel Bucuresti