Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1041/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1041
Ședința publică de la 03 2008
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 2354 din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant -. și intimatul pârât, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă, personal, intimatul reclamant -., personal și intimatul pârât, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, precum și declararea recursului împotriva unei decizii civile irevocabile, pronunțată de Tribunalul Gorj, ca instanță de recurs; de asemenea, s-a învederat depunerea de note scrise de către recurenta pârâtă și întâmpinare de către intimatul reclamant -. și intimatul pârât, precum și de către numitul a unei cereri de intervenție, după care;
Recurenta pârâtă a învederat instanței că nu înțelege să timbreze recursul.
Instanța, față de susținerea recurentei pârâte cu privire la faptul că nu înțelege să timbreze recursul, a pus în discuție excepția anulării recursului ca netimbrat, potrivit art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997.
Recurenta pârâtă a solicitat să se ia act că nu întelege să timbreze recursul.
Intimatul reclamant -. și intimatul pârât, având pe rând cuvântul, au precizat că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la excepția invocată de instanță.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci sub nr-, reclamantul -. a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că a cumpărat de la pârâți printr-o chitanță sub semnătură privată încheiată la data de 10 august 2007, următoarele bunuri: o construcție compusă din 3 camere, baie și hol; o bucătărie din lemn; un șopron din piatră; un teren în suprafață de 7969 situat în pct. Acasă, din comuna, jud. G și un teren în suprafață de 7981 cu vegetație forestieră, situat în pct. din comuna, jud.
Prin sentința civilă nr. 1082 din 2 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr-, a fost admisă acțiune civilă în constatare și autentificare act vânzare- cumpărare, formulată de reclamantul -, domiciliat în comuna jud. G, împotriva pârâților N și, domiciliați în comuna jud.
S-a constatat că reclamantul a cumpărat de la pârâți, următoarele bunuri:
- o construcție compusă din 3 camere, baie și hol, situată pe terenul din pct "Acasă";
- 2. o bucătărie din lemn situată pe terenul din pct Acasă;
- 3. un șopron din piatră, situat pe terenul din pct Acasă;
-4. terenul în suprafață de 7969 mp situat in pct "Acasă " de pe raza comunei jud G, având forma neregulată cu vecinii: N-.DS 2275, S- N, E- și V-, DE 2435 și .
- 5. terenul în suprafață de 7981 mp, cu vegetație forestieră, situat in pct " " de pe raza comunei jud G, cu vecinii: N- moșt., și, S -,E - Hotar comuna, V - moșt. .
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții pârâți,.
Prin decizia civilă nr. 2354 din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, a fost anulat ca netimbrat recursul formulat de pârâții, împotriva sentinței civile nr. 1082 din 2 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant -.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, fără însă a-l timbra.
La termenul de judecată din data de 03 2008, recurenta pârâtă a declarat în ședință publică faptul că nu înțelege să timbreze recursul.
În conformitate cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată, se timbrează anticipat, fiscal și judiciar, neîndeplinirea acestei obligații, în lipsa unei scutiri legale, fiind sancționată cu anularea.
În consecință, recursul formulat de recurenta pârâtă urmează a fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 2354 din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant -. și intimatul pârât.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2008.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
red. 2 ex/ 15 2008
red. rec.
red. fond Gh.
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț