Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1049/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1037/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1049
Ședința publică de la 17.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECĂTOR -
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.2244 R din 12.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, și.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 10.06.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3577/15.05.2008, Judecătoria Sectorului 5 Baa dmis în parte acțiunea formulată de către reclamanta, în contradictoriu cu pârâții, și prin reprezentant legal, a obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,-,.1, sector 5, compus din 2 camere și dependințe, în suprafață utilă de 34,54 mp, și 37,12 mp teren situat sub construcție, a dispus evacuarea pârâților, și din imobilul situat în B,-,.1, sector 5, respins ca inadmisibilă cererea de obligare a pârâților la plata daunelor cominatorii.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că la data de 25.08.1941 numitul a dobândit proprietatea asupra imobilului situat în B,-, compus din construcție și teren, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția notariat sub nr.28563/1941.
Aceasta a încheiat cu reclamanta actul de donație autentificat sub nr.27535/27.11.1944 de către Tribunalul Ilfov, înscris în CF nr.49324.
Reclamanta și-a dovedit calitatea procesuală activă prin depunerea la dosar certificatului de casatorie nr.48/04.03.1945, tradus și legalizat - fila 18, și a extrasului de stare civilă privind nașterea sa - fila 24.
Prin Decretul nr.92/1950, poziția 4552, imobilul a fost trecut în proprietatea statului, astfel cum s-a reținut în Dispoziția nr.8758/06.09.2007 a Primarului General al Municipiului B, fiind naționalizat în întregime. De altfel, prin aceasta dispoziție s-a restituit în natura imobilul reclamantei, cu excepția apartamentului nr.1.
Referitor la acest apartament, instanța a constatat că pârâtul a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.42859/1997 (filele 10-11), încheiat cu vânzătorul Primăria Municipiului B prin mandatar SC SA, apartamentul nr.1 din B,-, sector 5.
În litigiul de față, instanța a apreciat că acțiunea în revendicare este admisibilă și urmează a face aplicarea dreptului comun în materia revendicării imobiliare, procedând la compararea titlurilor prezentate de către ambele părți.
Titlul reclamantei este reprezentat de actul de donație autentificat sub nr.27535/27.11.1944 de către Tribunalul Ilfov, înscris în CF nr.49324.
De cealaltă parte, pârâtul deține ca titlu de proprietate contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.42859/1997, încheiat cu Primăria Municipiului B prin mandatarul SC SA.
Instanța a reținut că titlul reclamantei este preferabil, întrucât titlul pârâtului provine de la un neproprietar.
Instanța a apreciat că Decretul nr.92/1950 este neconstituțional față de dispozițiile art.8 alin.1 și 2 din Constituția din 1948 "Proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute și garantate prin lege. Proprietatea particulară, agonisită prin muncă și economisire, se bucură de o protecție specială". Așa fiind, modul de dobândire a proprietății și caracterul licit al acesteia sunt prezumate în temeiul textului constituțional sus-menționat, orice act legal de naționalizare a unui bun trebuind să înlăture aceste prezumții stabilite prin textul constituțional.
De asemenea, în baza art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998, interpretat în lumina art.20, dispozițiile tratatelor internaționale la care România era parte sunt direct aplicabile pentru verificarea legalității Decretului nr.92/1950. Astfel, conform art.17 pct.1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 1948 - deci în vigoare în 1950, anul adoptării Decretului nr.92) - "Orice om are dreptul de a poseda avere atât singur, cât și împreună cu alții. Nimeni nu poate fi deposedat în mod arbitrar de averea sa".
Nu mai puțin, reglementarea de dată recentă din art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001 modificată și republicată prevede în mod textual faptul că imobilele preluate în baza Decretului nr.92/1950 sunt considerate imobile "preluate abuziv", iar art.2 alin.2 face referire și la consecința juridică a unei asemenea caracterizări a imobilelor preluate în baza acestui act normativ: "persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării".
Astfel, cumpărând bunul de la o persoană care nu a avut niciodată calitatea de proprietar a imobilului din-, sector 5, pârâtul nu a putut dobândi mai multe drepturi decât vânzătorul însuși avea("nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habef),astfel încât nu poate avea calitatea de proprietar asupra apartamentului în discuție.
Cu privire la capătul de cerere privind evacuarea pârâților, și, instanța a constatat că faptul locuirii acestora în apartamentul asupra căruia reclamanta este titulara exclusivă a dreptului de proprietate (aspect pronunțat în primul capăt de cerere) drept o ingerință în exercitarea prerogativelor de proprietar, pârâții, și nejustificând vreun titlu care să le confere dreptul de a locui în imobil, fiind tolerați de către pârâtul.
Referitor la cererea de obligare a pârâților la plata de daune cominatorii, instanța a respins-o ca inadmisibilă.
Posibilitatea acordării acestora se justifică doar în situația în care dispozitivul hotărârii judecătorești conține o obligație de a face sau a nu face în sarcina debitorului, stabilită prin titlu executoriu.
În speță însă, prezenta hotărâre este supusă căii de atac a recursului, nefiind încă investită cu formulă executorie și neavând, deci, în prezent caracterul unui titlu executoriu, astfel încât cererea de acordare de daune cominatorii în dosarul civil de față este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă pentru următoarele motive:
- instanța de fond, în mod nelegal a considerat calea de atac împotriva sentinței nr.3577/15.05.2008 ca fiind cea a recursului și nu a apelului;
- sentința civilă este nelegală întrucât instanța de fond în mod greșit și nelegal a apreciat că este admisibilă acțiunea în revendicare promovată de reclamantă în baza dispozițiilor art.480-481 cod civil după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001;
- hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii întrucât instanța a ignorat prevederile art.1 alin.1 și 2, art.18 din Legea nr.10/2001 și art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, care impun exclusiv acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent atunci când restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de către stat nu mai este posibilă;
- hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât compararea titlurilor de proprietate deținute de fostul proprietar și de chiriașul dobânditor de la stat nu mai era posibilă față de dispozițiile art.2 și 9 din Legea nr.112/1995, art.1 alin.1 și 2, art.18 și art.46 din Legea nr.10/2001 care nu permit restituirea imobilului și exclud acțiunea în revendicare a fostului proprietar împotriva subdobânditorului de bună credință;
- hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât se încalcă principiul ocrotirii bunei credințe care consolidează titlul de proprietate al chiriașilor asupra imobilului dobândit de la stat ca proprietar aparent și garant al ordinii publice;
- hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea legii întrucât restituirea imobilelor preluate fără titlu valabil și înstrăinate chiriașilor este condiționată de constatarea prealabilă prin hotărâre judecătorească a nulității actului de înstrăinare.
La termenul din data de 05.12.2008, pârâții - recurenți, prin apărător, solicită calificarea căii de atac ca fiind apel și nu recurs. Instanța a acordat cuvântul pe această chestiune intimatului - reclamant, care a susținut că, față de valoarea imobilului indicată la fond, calea de atac împotriva sentinței civile nr.3577 este recursul.
Instanța de control judiciar a statuat și motivat prin considerentele deciziei pronunțate nr.2244/12.12.2008 că este învestită cu soluționarea unui recurs pronunțându-se în complet de 3 judecători.
Prin decizia civilă nr.2244/12.12.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis recursul formulat de recurenții-pârâți, și, împotriva sentinței civile nr.3557/15.05.2008, pronunțată de Judecătoria Sector 5 B, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimatul-pârât, a modificat în parte sentința civilă recurată în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că potrivit art.112 Cod procedură civilă, reclamantul este cel care stabilește printre alte aspecte și câtimea obiectului cererii deduse judecății. În fața instanței de fond nu s-a ridicat problema că imobilul ar avea o valoare ce ar atrage o altă cale de atac împotriva sentinței civile.
În privința inadmisibilității acțiunii în revendicare, tribunalul a apreciat și această critică ca fiind neîntemeiată.
Acțiunea în revendicare formulată împotriva chiriașilor cumpărători după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 nu este inadmisibilă, întrucât prin procedura prealabilă și obligatorie prevăzută de Legea nr.10/2001 se poate obține restituirea în natură a imobilului doar în cazul în care acesta se mai află în patrimoniul statului sau în cazul persoanelor juridice deținătoare prevăzute la art.21, iar în cazul persoanelor juridice privatizate integral la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 și în patrimoniul cărora se află imobilele preluate abuziv de către stat se pot obține decât măsuri reparatorii prin echivalent.
În condițiile în care fostul proprietar al imobilului preluat de stat, în cadrul acțiunii în revendicare, nu a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995 și nu o mai poate face după expirarea termenului special de prescripție de 1 an reglementat de art.45 din Legea nr.10/2001, dreptul de proprietate al chiriașilor cumpărători s-a consolidat, deoarece, nefiind formulată o acțiune în nulitatea contractului pe motivul relei credințe, un asemenea motiv nu mai poate fi invocat într-o acțiune în revendicare și, pe cale de consecință, el există în patrimoniul pârâților și este stins în patrimoniul reclamanților.
În aceste condiții, în mod legal se dă preferință titlului pârâților, deoarece numai acesta mai probează un drept actual.
În cauză nu operează principiul potrivit căruia nimeni nu poate transmită mai multe drepturi decât are, ci excepția de la acest principiu, respectiv ocrotirea subdobânditorului de buna credință și cu titlu oneros.
Textul art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 vorbește de faptul că reclamanții păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării și nu de faptul că li se recunoaște retroactiv dreptul de proprietate.
dreptului de proprietate nu poate fi considerată că încalcă prevederile constituționale privind garantarea proprietății private și dispozițiile art.1 din Primul Protocol adițional CEDO, deoarece este o măsură justificată, fiind pe deplin legală și constituțională, legală și proporțională, deoarece conținutul și limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege, iar neexercitarea dreptului ori nevalorificarea lui în termenele și condițiile prevăzute de lege poate atrage cu titlu de sancțiune pierderea sa.
Nu se poate spune că s-ar încălca dreptul la acces liber la justiție. Acesta nu se confundă cu dreptul subiectiv material ori cu interesul legitim dedus în justiție, astfel încât conținutul și limitele dreptului la acces liber la justiție sunt și rămân distincte de conținutul dreptului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta - intimată, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.1, 6, 7 și 9 Cod procedură civilă. Motivele de recurs invocate sunt structurate sub două aspecte: primul motiv vizează greșita calificare a căii de atac împotriva sentinței civile nr.3577/2008 a Judecătoriei Sectorului 5 B, care ar fi trebuit să fie apel și nu recurs, iar următoarele motive vizează fondul cauzei sub aspectul preferabilității titlului de proprietate al reclamantei - recurente față de titlul pârâților în acțiunea în revendicare.
La termenul din data de 10.06.2009, Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității căii de atac a recursului împotriva deciziei civile nr.2244/2008 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă.
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea va analiza prioritar excepția invocată pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă, sunt supuse recursului hotărârile judecătorești date fără drept de apel și cele date în apel.
Verificând decizia civilă nr.2244/2008 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă constată că această hotărâre nu se poate încadra în nici una dintre categoriile de hotărâri judecătorești prevăzute de dispozițiile art.299 Cod procedură civilă.
Instanța de control judiciar care a pronunțat decizia nr.2244/2008 a analizat, după ce a pus în discuția părților, calea de atac împotriva sentinței civile nr.3577/2008 a Judecătoriei Sectorului 5 B, a considerat în mod legal că această cale de atac este recursul și a pronunțat o decizie de recurs, în complet format de 3 judecători, care este irevocabilă, nemaiputând fi atacată la rândul ei cu o cale de atac ordinară.
Curtea constată că însăși recurenta a susținut în fața instanței - Tribunalul București - Secția a III-a Civilă calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr.3577/2008, aducând argumente în acest sens.
Ca atare, Curtea constată că în mod legal Tribunalul București - Secția a III-a Civilă s-a pronunțat în calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr.3577/2008 a Judecătoriei Sectorului 5 B și ca atare, va admite excepția inadmisibilității prezentei căi de atac și va respinge prezentul recurs ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.2244 R din 12.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, și.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - --
GREFIER
Red.
.
2 ex./08.07.2009
TB-3 -;
Jud.5 -
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold
