Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 105/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - revizuire -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 105
Ședința publică din 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 2: Dumitraș Daniela
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de revizuientul, domiciliat în satul -, județul S, împotriva deciziei civile nr. 445 din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns revizuientul recurent, intimatul asistat de avocat și intimații, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, recurentul a depus înscrisurile de la filele 17-18 dosar.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată - pentru schițele de la cadastru. A precizat că terenul este al său.
Avocat, pentru intimatul, a solicitat respingerea recursului, întrucât nici unul dintre motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, iar pe fond nu este dat nici un motiv de revizuire. A solicitat cheltuieli de judecată.
Având pe rând cuvântul, intimații prezenți au solicitat respingerea recursului.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1173 din 7 septembrie 2004 a Judecătoriei Fălticeni, definitivă prin decizia nr. 28 din 14 ianuarie 2005 a Curții de APEL SUCEAVA și irevocabilă prin decizia nr. 2140 din 12 decembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților, și, pentru revendicarea suprafeței de 146 teren din intravilanul satului, comuna, județul S, ridicarea gardului de pe terenul în litigiu și plata de daune pentru beneficiul nerealizat.
Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut, în esență, că potrivit înscrisurilor depuse și raportului de expertiză întocmit de ing. G, nu există suprapuneri între suprafețele de teren pentru care li s-a reconstituit părților dreptul de proprietate, pârâții nu dețin teren din cel aparținând reclamantului, iar garajul și gardul sunt amplasate pe terenul proprietatea acestora.
La data de 8 februarie 2006, reclamantul s-a adresat Judecătoriei Fălticeni cu o cerere de revizuire a sentinței, arătând că aceasta s-a întemeiat pe un raport de expertiză eronat, care nu a reflectat situația reală din teren.
În drept, a invocat dispozițiile art. 322 pct. 4 și 5 Cod procedură civilă.
Reinvestită după casarea cu trimitere ( prin decizia civilă nr. 1446 din 28 septembrie 2006 a Tribunalului Suceava ), Judecătoria prin sentința civilă nr. 665 din 19 martie 2007 a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că nu sunt date în cauză condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 4 și 5 Cod procedură civilă, invocate de revizuient. La judecata fondului litigiului, acesta a contestat concluziile expertizei, solicitând refacerea lucrării de către un alt expert, probă admisă de instanță, însă neefectuată din cauza poziției procesuale a părții.
Sentința a fost criticată în apel d revizuient pentru nelegalitate și netemeinicie. A arătat că soluția dată acțiunii în revendicare s-a întemeiat pe înscrisuri false, eliberate de Primăria comunei și pe expertiza părtinitoare efectuată de ing.
Prin decizia civilă nr. 445 din 16 octombrie 2007 Tribunalul Suceavaa respins apelul ca nefondat, obligând revizuientul să plătească intimatului suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că revizuientul nu a produs înscrisuri noi, conform dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, care să determine modificarea hotărârii atacate și nici nu face dovada constatării falsului în cadrul unei judecăți, astfel cum impun dispozițiile art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, cererea sa vizând de fapt completarea sau refacerea probatoriului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal revizuientul. În dezvoltarea motivelor a reiterat susținerile de la fond și apel, arătând că relațiile furnizate de Primărie și raportul de expertiză din dosarul de revendicare nu reflectă realitatea din teren și că va depune la dosar un plan de situație realizat de un alt expert, din care rezultă clar că pârâtul îi ocupă abuziv terenul revendicat.
La termenul de judecată, revizuientul a depus la dosar un plan de situație semnat, nedatat.
Recursul va fi respins din următoarele considerente:
În cadrul juridic actual al recursului, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă, se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă.
Conform dispozițiilor art. 3021alin. 1 lit. c Cod procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
Admițând că motivul invocat de recurent poate fi încadrat în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, privind încălcarea sau aplicarea greșită a legii în hotărârea atacată, Curtea îl constată neîntemeiat.
Cum corect au sesizat instanțele fondului, recurentul nu a produs dovezi de natură a atrage aplicarea în speță a dispozițiilor art. 322 pct. 4 și 5 Cod procedură civilă, pe care și-a întemeiat cererea.
În conformitate cu dispozițiile art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitivă dacă aceasta s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.
Or, simpla afirmație că relațiile furnizate de primăria comunei și raportul de expertiză din dosarul de revendicare nu corespund realității din teren, nesusținută de probe, nu este de natură a atrage aplicarea dispozițiilor legale citate.
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 cod procedură civilă, se poate dispune revizuirea hotărârii rămase definitive, dacă după darea acesteia s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
În speță, revizuientul nu a produs astfel de înscrisuri. Schița atașată dosarului de recurs nu este datată și certificată, încât nu poate fi avută în vedere la soluționarea cauzei.
În atare situație, Curtea, constatând că nu este dat în speță motivul indicat de revizuient și nici motive de nulitate a hotărârii ce pot fi invocate din oficiu, văzând și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, revizuientul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimatul, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței atașate la dosar ( fila 16 ).
Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de ceilalți intimați va fi respinsă ca nefondată, întrucât nu s-a produs nici o dovadă în acest sens.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de revizuientul, domiciliat în satul -, județul S, împotriva deciziei civile nr. 445 din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Obligă revizuientul - recurent să plătească intimatului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de intimații, și ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2003.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. Pl.
Dact. Sb.
Ex. 2/28.03.2008
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel, Dumitraș Daniela, Plăcintă Dochița