Obligație de a face. Decizia 104/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - obligația de a face -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 104
Ședința publică din 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 2: Dumitraș Daniela
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de reclamanta, domiciliată în municipiul I,-, județul I și pârâta, domiciliată în municipiul I,-, județul I, împotriva deciziei civile nr. 188 A din 18 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns avocat care substituie pe avocat - apărător ales al recurentei, lipsă fiind recurentele, avocata pentru reclamanta recurentă și avocat pentru pârâta recurentă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, cauza s-a lăsat la a doua strigare.
La reluarea cauzei, s-au prezentat reclamanta recurentă asistată de avocat și avocat pentru pârâta recurentă, lipsă fiind acesta din urmă și avocat.
Avocat, pentru pârâta recurentă a precizat că partea pe care o reprezintă este în drum spre instanță și nu a ajuns întrucât vine de la A depus copia acțiunii în anulare certificat moștenitor - reducțiune precizând că partea pe care o reprezintă insistă în suspendarea prezentei cauze.
Avocat s-a opus suspendării precizând că între cele două cauze nu există legătură, nefiind, deci, incidente dispozițiile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
Instanța a respins cererea de suspendare constatând că nu este incident cazul reglementat de dispozițiile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă și din oficiu a invocat excepția nemotivării recursului formulat de pârâta recurentă, dând cuvântul atât asupra aspectul invocat, cât și cu privire la recursul formulat de reclamanta recurentă.
Avocat, pentru recurenta, a solicitat admiterea recursului acesteia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Botoșani, ocazie cu care se impune și efectuarea unei expertize. În susținere, a precizat că nu s-a răspuns tuturor capetelor de cerere și nu a fost rezolvată situația privind calea de acces la imobilul în litigiu. A solicitat cheltuieli de judecată. Referitor la recursul formulat de pârâta a solicitat anularea acestuia ca nemotivat, întrucât în declarația de recurs de la fila 3 dosar nu sunt trecute motivele de casare a deciziei atacate, recurenta precizând că invocă motive de ordine publică, fără însă a le preciza.
Avocat, pentru recurenta, a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta recurentă, fără cheltuieli de judecată. Referitor la recursul formulat de partea pe care o reprezintă a lăsat la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate, precizând că nu este în posesia motivelor de recurs pe care partea susține că le-ar fi trimis.
După închiderea dezbaterilor și deliberări, în momentul pronunțării soluțiilor, s-a prezentat pârâta recurentă solicitând să i se dea cuvântul.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la judecătoria Iași la data de 31.01.2005, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să îi permită accesul în imobilul proprietatea sa, prin curtea interioară, în condițiile stipulate prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 12679 din 6.06.1992, să îi permită branșarea la rețeaua de apă și să facă reparații la partea de construcție proprietatea acesteia.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara unei părți din imobilul situat în I,-, restul imobilului fiind proprietatea pârâtei. Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 12679 din 6.06.1992 s-a stabilit că are acces la partea sa de imobil prin curtea acestui imobil, acces care, însă, i-a fost îngrădit de către pârâtă, care i-a lăsat o cale insuficientă de acces.
Precizează că pârâta a tăiat branșamentul la rețeaua de apă, motiv pentru care nu are apă curentă, deși rețeaua de apă este de uz comun, precum și aspectul că datorită neîntreținerii părții pârâtei din imobil, respectiv a beciului aflat sub locuința sa, s-au fisurat pereții la imobilul său, care este în pericol de autodemolare, motiv pentru care se impun a fi efectuate lucrări de reparații la partea pârâtei de imobil.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea cauzei la Judecătoria Botoșani, prin încheierea din 20.06.2005, motiv pentru care judecătoria Iașia dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea ei instanței investite prin încheierea menționată.
Ulterior înregistrării cauzei pe rolul Judecătoriei Botoșani, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul obligării pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 120 mp teren aferent imobilului proprietatea pârâtei care constituie calea de acces, stabilită prin actul de vânzare cumpărare, obligarea pârâtei să ridice împrejmuirea care îngrădește căminul de apă și face imposibilă racordarea ei, a reclamantei, la rețeaua de apă, împiedicând accesul la beci și camerele situate la parterul și demisolul părții din imobil proprietatea ei.
În cauză, ca urmare a decesului reclamantei la data de 30.04.2006, a fost introdusă moștenitoarea testamentară a acesteia, numita.
Judecătoria Botoșani, prin sentința civilă nr. 5776 din 14.12.2006, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să permită accesul reclamantei la branșamentul din conducta publică de alimentare cu apă, contorizat în căminul apometru situat pe proprietatea pârâtei.
Au fost respinse restul pretențiilor ca nefondate și a fost obligată pârâta la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta a cumpărat de la autoarea reclamantei și de la numita parte din imobilul proprietatea acestora, respectiv încăperile identificate în planul de situație anexă contractului și terenul construit și neconstruit în suprafață de 355,89 mp.
Întrucât contractul de vânzare cumpărare menționat stabilește că accesul vânzătoarelor la imobilul rămas în proprietatea lor se face prin curte, fără însă a se identifica prin coordonate precise drumul de acces, prima instanță a conchis că s-a avut în vedere calea de acces care există în prezent și care era folosită de autoarea reclamantei la data întocmirii actului, nefiind dovedită îngrădirea sa sau modificarea traseului inițial.
S-a reținut, de asemenea, că accesul reclamantei la conducta de apă este îngrădit de către pârâtă, astfel încât furnizorul nu poate efectua lucrările de branșare a instalației reclamantei la rețeaua de alimentare cu apă din căminul apometru comun.
Cu privire la ultimul capăt de cerere, s-a reținut că pârâta a efectuat lucrările de reparație la partea de imobil proprietatea sa, care se află într-o stare bună, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, respectiv planșe foto, declarații martori și expertiză de specialitate.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs ambele părți, calificate la primul termen ca fiind cereri de apel.
Reclamanta, în dezvoltarea motivelor de apel a invocat următoarele critici: nepronunțarea instanței asupra capătului de cerere vizând revendicarea suprafeței de 120 mp teren, reprezentând calea de acces stabilită în favoarea sa prin contractul autentic de vânzare cumpărare, arătând că în acest mod a rămas nerezolvată starea conflictuală dintre părți.
În dezvoltarea motivelor de apel pârâta a invocat, în esență, critici, ce vizează nulitatea expertizei efectuate în cauză, aprecierea eronată a probelor ce au stat la baza capătului de cerere admis, nestabilirea de către prima instanță a cadrului procesual corect, în ceea ce privește calitatea de reclamant, obligarea sa greșită la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Botoșani, prin decizia civilă nr. 188 din 18.09.2007, a respins ca nefondate apelurile părților.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, cu privire la apelul reclamantei, că cererea depusă ulterior de reclamantă la dosar nu constituie o veritabilă modificare a cererii de chemare în judecată, ci o precizare a pretențiilor acesteia, respectiv arătarea modalității practice prin care s-ar putea rezolva primul capăt de cerere.
Cu privire la apelul declarat de pârâtă s-a reținut, în esență, că prima instanță a stabilit corect calitățile procesuale în proces, respectiv inițial calitatea de reclamantă a avut-o, iar după decesul acesteia această calitate a fost preluată de moștenitoarea testamentară, care inițial a fost mandatară, respectiv de numita, în considerarea dispozițiilor art. 894 al. 2 Cod civil.
S-a reținut că probatorul a fost legal administrat, nefiind dat nici un motiv de nulitate a expertizei efectuate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți.
Reclamanta, în motivarea recursului a arătat că primele instanțe au lăsat nerezolvat capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 120 mp teren, care reprezintă calea de acces spre locuința ei.
În acest sens, arată reclamanta recurentă, primele instanțe au trecut peste mențiunea expertului în construcții, care precizează că nefiind specialist topo, ar fi recomandabil să se efectueze o asemenea expertiză de către un expert autorizat. De asemenea, același expert menționează că prin montarea gardurilor de către pârâtă, a devenit imposibil accesul și folosirea de apă, precum și accesul la partea de imobil proprietatea reclamantei.
Împrejurarea reținută de către instanța de apel precum că prin admiterea în parte a acțiunii promovată de către reclamantă și obligarea pârâtei de a ridica împrejmuirea edificată la branșamentul comun (cămin de apă) ar soluționa și ar rezolva implicit și calea de acces este în totală neconcordanță cu situația reală expusă atât de expert, de martori, cât și de planșele fotografice, probe din care rezultă că împrejmuirea cu apă comun nu este tot una cu împrejmuirea și îngrădirea căii de acces a celor 120 mp teren, proprietatea ei.
Cu privire la recursul declarat de pârâta se constată că nu a fost motivat, excepție pusă în discuția părților de la termenul din 19.02.2008.
Cu privire la această excepție se reține că în conformitate cu art. 303 Cod procedură civilă, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care se socotește de la comunicarea hotărârii atacate, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Art. 306 Cod procedură civilă prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în aliniatul 2, potrivit cu care motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanță, care este însă obligată să le pună în dezbaterea părților.
În cauză, se constată că pârâta a depus la dosar, în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, doar cererea declarativă de recurs, fără arătarea motivelor de casare.
Cum această dispoziție imperativă a legii nu a fost îndeplinită și în cauză nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie puse în discuția părților din oficiu, conform art. 306 Cod procedură civilă, instanța urmează să anuleze recursului declarat de pârâta ca nemotivat.
Analizând recursul declarat de reclamanta, prin prisma motivelor formulate, ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Verificând conținutul acțiunii introductive se constată că reclamanta a solicitat, ca prim capăt de cerere, obligarea pârâtei de a-i permite accesul la partea de imobil proprietatea ei, prin curtea imobilului, în condițiile stabilite prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 12679 din 6.06.1992.
Ulterior reclamanta a depus la dosar o cerere intitulată "precizări", în care, cu privire la primul capăt de cerere, solicită "obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 120 mp teren", pe care se realizează accesul la imobilul proprietatea ei, demisol, parter și etaj, conform contractului menționat.
Pentru a caracteriza acțiunea introductivă, instanța trebuie să se orienteze nu după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după cel pe care reclamantul a înțeles să-l atribuie acelor termeni, după natura dreptului și a scopului urmărit prin exercitarea acțiunii.
Deci, în speță, deși reclamanta a solicitat în "precizările" la acțiune, într-o formulare improprie "obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 120 mp teren", această formulare nu caracterizează acțiunea ca fiind "în revendicare", câtă vreme din acțiunea introductivă și din înscrisurile depuse în susținerea ei rezultă că scopul urmărit de reclamantă prin promovarea acțiunii a fost apărarea dreptului de servitute, instituită prin contractul menționat.
Astfel, pentru apărarea dreptului la servitute, titularul său are la dispoziție o acțiune petitorie, numită confesorie de servitute.
Conform doctrinei juridice și jurisprudenței, acțiunea confesorie de servitute (ACTIO, SERVITUTIS) corespunde acțiunii în revendicare, prin ea apărându-se dreptul de servitute de către proprietarul fondului dominant ce se îndreaptă împotriva titularului fondului aservit.
Sub aspect probator, acțiunii confesorii i se aplică aceleași reguli ca la acțiunea în revendicare.
Pornind de la aceste similitudini între cele două acțiuni este explicabilă formularea din precizările la acțiune, ce s-ar circumscrie formal acțiunii în revendicare.
Cu toate acestea, avându-se în vedere scopul urmărit prin promovarea acțiunii, actele și înscrisurile invocate în dovedirea acesteia, data formulării cererii (cu mult după prima zi de înfățișare), faptul că pârâta este proprietara terenului construit și neconstruit (iar acțiunea în revendicare, prin definiție, este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar), corect au fost caracterizate ca "precizări" la acțiunea introductivă considerentele depuse de reclamantă la dosar la instanța de fond și nu ca o modificare sau completare a cererii.
Așa fiind, interpretând prin această prismă probatoriul administrat în cauză, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 12679 din 6.06.1992, depozițiile martorilor audiați și raportul de expertiză efectuat în cauză, corect au reținut primele instanțe că accesul reclamantei la partea de imobil proprietatea ei se face în aceleași condiții ca la momentul perfectării contractului, conchizându-se, deci, că pârâta nu a modificat calea de acces a reclamantei la partea ei de imobil.
Cu privire la celelalte critici din memoriul de recurs vizând greșita stabilire a situației de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat se reține că nu pot fi valorificate pe calea recursului, neconstituind motive de recurs în actuala reglementare a art. 304 Cod procedură civilă.
Cum controlul netemeiniciei hotărârii, vizat prin motivele invocate, excede limitelor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă se conchide că nu intră în atribuțiile instanței de recurs analizarea acestora.
Pentru aceste motive, Curtea, în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de reclamanta ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta, domiciliată în municipiul I,-, județul I, împotriva deciziei civile nr. 188 A din 18 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr-.
Anulează ca nemotivat recursul declarat de pârâta, domiciliată în municipiul I,-, județul I, împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact. Sb.
Ex. 2/16.04.2008
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel, Dumitraș Daniela, Plăcintă Dochița
