Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1050/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

INSTANȚĂ DE RECURS

DECIZIE Nr.1050

Ședința publică de la 15 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu

JUDECĂTOR 2: Paula Păun

JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu

Grefier: - - - -

*****

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.348 din 12 martie 2009, pronunțată de Curtea de apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și ().

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit contestatorul și intimații, ().

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat instanței faptul că, prin serviciul registratură, contestatorul a depus taxa judiciară de timbru în valoare de 10 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, concluzii scrise și bilete de călătorie.

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.

CURTEA:

Asupra contestației în anulare de față:

La data de 09. 07. 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, iar prin completările ulterioare de acțiune și pe, solicitând ca aceștia să fie obligați să-i cumpere o vacă de rasă, precum și să-i plătească despăgubiri începând cu anul 2006 și până în prezent.

Tribunalul, având în vedere disp.art.2 pct.1 lit.b Cod pr. civ. a constatat că nu aparține tribunalului competența soluționării pricinii, în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 262 din 10.11.2008 a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei V

Împotriva sentinței civile nr. 262/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- a formulat recurs reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 348 din 12 martie 2009, Curtea de apel Craiovaa respins recursul.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul, iar prin decizia civilă nr. 569 din 28 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de apel Craiova în dosarul nr- s-a anulat ca netimbrată contestația în.

Împotriva deciziei civile nr. 569 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de apel Craiova în dosarul nr- a formulat contestație în anulare contestatorul, fără însă aot imbra.

Prin decizia civilă nr.695 din 26 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, contestația în anulare a fost anulată ca netimbrată.

La 3 iunie 2009 a promovat o nouă contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.348 din 12 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, formulând critici care vizează fondul litigiului pe care acesta îl are pe rolul instanțelor judecătorești (respectiv faptul că nu i-a fost plătită bovina pentru a putea să-și cumpere alta și nici nu a primit o altă bovină în locul celei care i-a fost furată); a susținut, de asemenea, că hotărârile au fost date de judecători incompatibili, recuzați, care au refuzat să se abțină; a solicitat anularea hotărârii și rejudecarea recursului.

Contestația este nefondată.

Potrivit art.317 și 318 Cod pr.civilă hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare dacă procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu au fost îndeplinite potrivit legii sau dacă hotărârea a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Hotărârile din recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

În ce privește o eventuală greșeală materială, este de precizat că textul se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului (cum ar fi respingerea ca tardiv sau ca insuficient timbrat a recursului (deși la dosar se găseau dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat), pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Motivele invocate în contestația în anulare nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute în mod restrictiv în dispozițiile legale menționate, situație în care cererea se impune a fi respinsă.

În ce privește cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul, Curtea constată că aceasta nu a fost soluționată până în prezent din culpa contestatorului; prin sentința civilă nr. 262 din 10 noiembrie 2008 această cerere a fost declinată pentru a fi soluționată de Judecătoria Sentința a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 348/12 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care a fost respins recursul declarat de.

Reclamantul a promovat mai multe contestații în anulare la Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei pronunțată în recurs, ceea ce a pus instanța în imposibilitate de a restitui dosarul de fond la Judecătoria M pentru a fi soluționată cererea de chemare în judecată. Este evident deci faptul că întârzierea în restituirea dosarului de fond la judecătorie este cauzată de contestațiile pe care petentul le-a promovat la Curtea de Apel Craiova (soluționarea acestor contestații necesitând observarea dosarului de fond).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 348 din 12 martie 2009, pronunțată de Curtea de apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și ().

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- - -

Red.jud.

Tehn.3 ex

19.10.2009

Președinte:Paraschiva Belulescu
Judecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun, Tatiana Rădulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1050/2009. Curtea de Apel Craiova