Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 106
Ședința publică din data de: 19.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 565A/23.04.08, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, C, și și intimații - pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta - pârâtă, reprezentată de consilier juridic -, cu împuternicire de reprezentare juridică nr. 2356/09, aflată la fila nr. 21 din dosar și de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. 6906/16.02.2009, intimata - reclamantă, personal și asistată de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. -/17.12.2008 și intimații - reclamanți C, și, reprezentați de avocat cu împuternicire avocațială nr. -/07.01.2009, aflată la fila nr. 22 din dosar, lipsind intimatul - reclamant și intimații - pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost comunicată întâmpinarea formulată de către intimații - reclamanți C, și intimatului - reclamant și intimaților - pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.
Reprezentantul recurentei - pârâtă, consilier juridic -, învederează că parte pe care o reprezintă a înțeles să își întemeieze motivele de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, reținând că instanța de apel nu a respectat toate indicațiile instanței de casare.
Precizează că instanța de casare a apreciat că sunt necesare noi probe pentru identificarea construcției pretinse și proba cu acte pentru a dovedi suprafața construcției ce a aparținut autorului reclamanților și, totodată, a se lămuri și situația construcției revendicate pe teren.
Subliniază că pentru terenul pe care se află construcția, intimații nu au prezentat niciun fel de titlu, ci se face referire la tarlaua nr. 17 și nu la cea nr. 20.
Cu privire la expertiza efectuată în cauză, învederează că aceasta s-a făcut fără a se fi depus niciun fel de înscrisuri, fără să fie măsurate anumite încăperi sau eliminând anumite încăperi.
Menționează că expertul care a efectuat expertiza are o vârstă foarte înaintată, aceasta fiind singurul motiv care a determinat-o pe recurenta - pârâtă să nu formuleze plângere penală împotriva sa.
De asemenea, arată că la nivelul anilor 1940 - 1952 se întocmeau acte juridice și precizează că în dosarul de fond se regăsește o adresă din anul 2003, prin care se aduce la cunoștință intimatei - reclamante împrejurarea că imobilul figurează pe numele societății.
Concluzionând, solicită admiterea recursului promovat de către partea pe care o reprezintă.
Reprezentantul recurentei - pârâtă, avocat învederează că, în opinia sa, instanța de apel nu s-a conformat indicațiilor primite de la instanța de casare, rezolvând problema dedusă judecății pe baza unei expertize.
Totodată, subliniază că în speță este vorba despre tarlaua nr. 17 și despre tarlaua nr. 20, imobilul situându-se pe tarlaua nr. 17, iar intimații dețin un titlu pentru tarlaua nr. 20.
Mai arată că, în situația în care intimații erau convinși că sunt proprietarii imobilului situat pe tarlaua nr. 17 și nu 20, așa cum rezultă din titlul de proprietate, aceștia aveau timp suficient să ceară modificarea titlului pe cale administrativă sau judecătorească.
De asemenea, învederează că nu a fost lămurit temeiul juridic, iar instanța nu a pus în discuție eventuala incidență în speța de față a dispozițiilor art. 5 și 6 din Nota anexă la dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Concluzionând, solicită admiterea recursului promovat de către recurenta - pârâtă, modificarea în tot a hotărârii pronunțate de către instanța de apel, în sensul respingerii cererii de apel, iar pe fondul cauzei menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei - reclamantă formulează concluzii de respingere a recursului promovat de către recurenta - pârâtă
În susținerea poziției sale, învederează că motivele de recurs formulate de către recurenta - pârâtă prezintă situații de fapt și, față de dispozițiile art. 306 Cod procedură civilă, apreciază că acest recurs este unul informal și invocă excepția nulității recursului.
De asemenea, arată că, așa cum rezultă din adresa emisă de Primăria Comunei, s-a produs o greșeală de notare în titlul de proprietate al intimaților.
Apreciază că numărul de nu are niciun fel de relevanță, important fiind numărul de parcelă, care este nr. 547, indiferent de numărul de și menționează că numărul de a fost rectificat de către Primărie.
Mai învederează că partea pe care o reprezintă a făcut dovada dreptului său de proprietate atât asupra terenului, cât și asupra construcției și face referire la dispozițiile art. 482 cod civil și art. 492 Cod civil.
În ceea ce privește raportul de expertiză, arată că au fost formulate obiecțiuni la raportul de expertiză, obiecțiuni care au fost respinse și subliniază că partea adversă a beneficiat de un consilier parte la efectuarea expertizei.
Totodată, apreciază că, în raport de motivele de recurs invocate de către recurenta - pârâtă, în caz de admitere a recursului, s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare și nu modificarea în tot a hotărârii pronunțate de către instanța de apel.
Concluzionând solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților - reclamanți C, și formulează concluzii de admitere a excepție nulității recursului, invocată de către intimata - reclamantă, prin apărător.
De asemenea, învederează că în cauză au fost depuse acte de proprietate cu privire la terenul deținut de autorul reclamanților, existând la dosar actul de proprietate din 1942.
Precizează că forma scrisă autentică a titlului de proprietate asupra terenurilor este cerută expres de legead solemnitatemși subliniază că dovada dreptului de proprietate supra clădirilor se poate face practic prin orice mijloc de probă admis de lege.
Menționează că la acea dată se construia fără autorizație de construire și apreciază că dreptul de accesiune poate să constituie o bază a dreptului de proprietate asupra construcției.
Cu privire la cel de al șaselea motiv de recurs invocat de către recurentă, învederează că a prezentat în fața instanței de apel opinia părții pe care o reprezintă cu privire la acest aspect, precizând de ce nu sunt aplicabile dispozițiile avute în vedere de către instanța de casare cu privire la taxa judiciară de timbru și face referire la prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001.
Concluzionând, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei - reclamantă apreciază că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul nu a fost preluat în baza niciunui act normativ prevăzut de art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Menționează că potrivit legii din 1928, autorizația de construire era necesară numai în localitățile urbane, în zona rurală putându-se construi și fără autorizație de construire.
Reprezentantul recurentei - pârâtă, avocat formulează concluzii de respingere a excepție nulității recursului promovat de către partea pe care o reprezintă, excepție invocată de către intimata - reclamantă, prin apărător.
Precizează că recurenta - pârâtă a indicat temeiul de drept pe care a înțeles să își întemeieze motivele de recurs, respectiv dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Reiterează susținerile potrivit cărora, la dosar există depuse înscrisuri din care rezultă că imobilul nu a fost înscris pe numele intimatei - reclamante și face trimitere la adresa emisă de Primăria Comunei.
Curtea, dispune încheierea dezbaterilor și reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 565A/23.04.08, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, C, și și intimații - pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub numărul 6235/18.09.2002, reclamanții, -, C, și au chemat în judecată pârâtele C -, Consiliul Local al comunei, județul I și Primăria comunei, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunță să oblige pârâtele să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în comuna, sat, str. - -, județul I, compus din teren în suprafață de 2000 și construcție de 114. situată pe acesta; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că imobilul revendicat a aparținut autorului reclamanților, defunctul, decedat la 27.02.1995 și a fost preluat în mod abuziv de către stat imediat după anul 1944, respectiv în anul 1952, fără nici un fel de titlu.
În prezent imobilul se află în administrarea și folosință pârâtei - care nu înțelege să recunoască dreptul reclamanților.
În drept, reclamanții s-au prevalat de dispozițiile art. 480 Cod civil, art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 13 și 112 Cod procedură civilă.
Pârâta - a depus întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând instanței respingerea cererii reclamanților, să se constate calitatea sa de proprietar asupra bunului situat în comuna, sat, str. - -, județul I; cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, susținând că aceștia nu dovedesc calitatea de proprietari asupra bunului revendicat, iar cu privire la fondul cauzei fond s-a susținut că reclamanții nu dovedesc faptul că pârâta - stăpânește fără drept bunul revendicat.
Prin sentința civilă nr. 4457/29.11.2002 a Judecătoriei Bufteas -a dispus în sensul declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, tribunal care prin decizia civilă nr. 274/R/2003 a admis recursul declarat de reclamanți, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Buftea pe rolul căreia cauza a fost reînregistrată sub nr. 2744/2003/
În cauză a fost efectuată expertiza tehnică imobiliară topometrică fiind depus la dosarul cauzei raportul de expertiză întocmit de expert inginer G, expertiza tehnică imobiliară construcții, fiind depus la dosar raportul de expertiză întocmit de expert inginer.
De asemenea, la dosarul cauzei a fost depus nr. 30813/2.07.1996 și dosarul constituit pentru aplicarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 112/1995.
Prin sentința civilă nr. 785/25.03.2004 pronunțată de Judecătoria Buftea au fost respinse, ca neîntemeiate, atât cererea formulată de reclamanții, -, C, și, cât și cererea reconvențională formulată de pârâta rec1amantă -.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, astfel cum rezultă din titlul de proprietate depus la dosarul cauzei, reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe urma defunctului pentru suprafața de 1,75 ha, din care 9270. situat în extravilan, tarlaua 95, parcela 373 și 8232. situat în intravilan, tarlaua 20, parcelele 547 și 548.
După cum reiese din raportul de expertiză topometrică întocmit de expert ing. G, suprafața de 2400. revendicată de reclamanți nu se suprapune cu suprafața deținută de pârâta -, rezultând că reclamanții sunt proprietarii terenului intravilan din tarlaua 20, parcela 547 și pârâta deține o suprafață de teren situată în tarlaua 17.
Cu privire la construcția revendicată de către reclamanții cu prilejul expertizei imobiliare, construcții expertizate în cauză, s-a reținut că nu se poate stabili cu certitudine care din construcțiile edificate pe terenul deținut de pârâta - a fost preluat de stat de la autorii reclamanților, imposibilitatea identificări imobilului revendicat fiind determinată de lipsa oricăror date privind caracteristicile tehnice ale construcției. expertul a constatat că pe terenul deținut de - există clădire cu suprafața de 122,05 în timp ce reclamanții revendică o construcție în suprafață de 114. și încă o clădire cu o suprafața de 92,78.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat apel.
În motivarea apelului s-a susținut în esență că hotărârea instanței de fond s-a bazat pe concluziile celor două expertize tehnice efectuate în cauză, expertiza topometrică efectuat de ing. G fiind complet greșită, în raport de realitatea fizică, juridică privind existența imobilului revendicat.
Este fără dubiu, în opinia apelantei, că imobilul revendicat (teren și construcție) i-a fost restituit într-o primă fază, printr-o hotărâre a Consiliului Local, județul I, în baza Legii nr. 112/ 1995, fiind identificat atunci in mod corect.
Faptul că hotărârea Consiliului Local a fost desființată pe motiv că imobilul nu a fost preluat de stat cu titlu valabil, și ca atare nu face obiectul Legii 112/1995 nu poate duce la concluzia că între imobilul revendicat și cel restituit nu ar exista identitate.
În ceea ce privește al doilea raport de expertiză tehnică construcții, apelanta a arătat că expertul desemnat în cauză, în ciuda faptului că avea la dispoziție toate datele necesare, a stabilit în mod nelegal că nu poate identifica corect clădirea.
La termenul din 4.10.2004, reclamanții C, și și au formulat cerere de aderare la apelul declarat de apelanta - reclamantă.
În apel,s-a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri și expertiză topometrică având ca obiectiv indicarea și identificarea mobilului.
Apelul astfel formulat a fost înregistrat la Curtea de Apel București secția a IV-a civilă sub numărul 2383/2004.
Această instanță s-a desesizat de soluționarea apelului la data de 21.07.2005, prin scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea acesteia spre soluționare la Tribunalul București.
Urmare a sesizării în acest mod cu soluționarea apelului, la Tribunalul București cauza a fost înregistrată pe rolul secției a IV-a civile sub numărul 3326/2005.
Prin decizia civila nr. 320/14.02.2006 a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, dispunându-se schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantii, -, C, și, în contradictoriu cu pârâtele C -, Consiliul Local al Comunei și Primăria Comunei; au fost obligați intimații-pârâți să lase apelantei-reclamante și intimaților reclamanți în deplină proprietate și posesie imobilul compus din teren în suprafață de 2570.p și construcție, individualizat în schița anexă la raportul de expertiză efectuat în apel; au fost obligați intimații-pârâți să plătească apelantei - reclamante și intimaților-reclamanți suma de 400 lei cheltuieli de judecată (onorariu pentru expertiza).
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârât a - -.
Prin decizia civilă nr. 362 din 22 februarie 2007 Curții de Apel București - Secția a IV a Civilă s-a admis recursul declarat de recurenta - -, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Instanța de recurs a reținut că instanța nu a lămurit natura juridică a litigiului dedus judecății, luând în considerare modul de formulare a acțiunii și temeiul juridic indicat cât și titlul (emis în baza Legii 18/1991) în baza căruia și-au fundamentat acțiunea reclamanții și și-au făcut probatoriile.
S-a mai reținut că este necesară administrarea de noi probe pentru lămurirea situației construcției, respectiv un supliment de expertiză pentru a identifica această construcție în litigiu și proba cu acte pentru a dovedi suprafața construcției ce a aparținut autorului reclamanților.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III a Civilă sub nr- din data de 27.03.2003.
În apel intimații - reclamanți au reiterat cererea de aderare la apelul formulat de apelanta - reclamantă, precum și precizări față de decizia civilă prin care s-a admis recursul.
Astfel, s-a arătat că este incidentă în speță Legea 10/2001, acțiunea este scutită de taxa de timbru în baza art. 15 al. 1 lit. r din Legea 147/1997 și, conform dispozițiilor instanței de recurs, se impune efectuarea unei expertize pentru identificarea suprafeței revendicate, precum și a construcției.
S-a administrat proba cu acte și expertiză tehnică construcții.
Prin decizia civilă nr. 565A/23.04.2008 au fost admise atât cererea de apel formulată de către apelanta-reclamantă cât si cererea de aderare la apel formulată de ceilalți reclamanți. S-a dispus schimbarea în parte a deiziei recurate, în sensul admiterii acțiunii principale astfel cum a fost precizată; a fost obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul compus din teren în suprafață de 2570. și construcție, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert, imobil situat în com, sat, str. -, jud.
Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.
Au fost obligați intimații-pârâți, în solidar, la plata sumei de 601,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta-reclamantă.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în esență că:
Expertiza tehnică efectuată în cauză a concluzionat că imobilul-construcție în litigiu se identifică, din înscrisuri și măsurători la fața locului, suprafața construită a acesteia de 114. stabilită de expert prin măsurători fiind aceeași cu cea menționată în înscrisurile întocmite de autoritatea locală; deci este vorba de aceeași clădire.
exactă a suprafeței utile a clădirii efectuată de expert (cu sprijinul colegial al d-lui expert parte al - -) a condus la stabilirea suprafeței construite prin prevederea unor grosimi ale zidăriei perimetrale și a două ziduri transversale interioare de 34 cm (dimensiunile cărămizilor de la data construirii clădirii fiind de 7x14x28cm+2x3cm tencuieli).
Vechimea construcției, având în vedere starea fizică actuală a acesteia, a fost apreciată de 60 - 65 ani, care ar corespunde și cu anul construirii acesteia (după anul 1942 sau chiar în același an).
Clădirea care face obiectul litigiului a fost edificată integral și la același moment de fostul proprietar, fapt care se poate constata la fața locului, având în vedere că eventualele adăugiri de spații construite lasă urme vizibile.
S-a mai reținut mențiunea expertului potrivit căreia, în afara clădirii utilizate până în anul 1952 ca locuință personală a proprietarului, administratorii bunului colectivizat, CAP, în perioada 1952 - 1981 sau - - până în prezent, au edificat în curtea imobilului numai o serie de construcții provizorii (magazii și șoproane și un atelier din zidărie în stare avansată de degradare).
Față de aceste aspecte, apreciind că s-a dovedit identitatea între construcția solicitată și cea deținută de părți, instanța a constatat temeinicia apelului și a cererii de aderare la apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta-intimată - -.
În motivarea recursului se arată în esență că:
Potrivit doctrinei și practicii, în caz de casare cu trimitere, instanța care urmează să judece trebuie să procedeze numai în sensul și limitele stabilite. pentru această instanță sunt indicațiile referitoare la necesitatea de a lămuri anumite împrejurări de fapt și la administrarea de probe. Această concluzie se impune, deoarece indicațiile instanței de casare atrag atenția instanței de trimitere asupra încălcării săvârșite și asupra necesității de a se lămuri unele împrejurări de fapt, în vederea pronunțării unei soluții temeinice și legale.
Instanța de casare a arătat, prin considerentele deciziei civile nr. 362/22.02.2007, că sunt necesare noi probe pentru identificarea construcției pretinse de reclamanți, și proba cu acte pentru a dovedi suprafața construcției ce a aparținut autorului reclamanților. S-a mai reținut că: "având în vedere că instanța nu a lămurit natura juridică a litigiului dedus judecății, luând în considerare modul de formulare al acțiunii și temeiul de drept indicat cât și titlul (emis în baza Legii nr. 18/1991) în baza căruia și-au fundamentat acțiunea reclamanții și și-au făcut probatoriile, Curtea de Apel consideră necesar a se lămuri acest aspect, în funcție de care se va analiza, eventual și problema aferentă timbrajului. Instanța urmează a lămuri și situația construcției revendicate pe teren, cu atât mai mult cu cât pentru această construcție, reclamanții nu au depus acte doveditoare în acest sens și cu cât reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 s-a făcut pentru terenurile agricole, care au fost supuse cooperativizării.
Instanța va lămuri și eventuala incidență în speță a dispozițiilor art. 5 și 6 din Nota anexă la dispozițiile Legii nr. 10/2001"
recurenta în sensul că, acțiunea în revendicare fiind întemeiată nemijlocit pe existența dreptului de proprietate opozabil "erga omnes", reclamanții erau obligați să facă dovada că sunt proprietarii bunului imobil. Probatoriul administrat a fost insuficient pentru a stabili o situație de fapt și de drept corectă. Instanța care a rejudecat pricina nu a solicitat actele legale din care să rezulte că autorul intimaților-reclamanți a edificat construcția pretinsă, așa cum a stabilit instanța de casare. Nu există nici un singur act care să ducă la concluzia că autorul intimaților ar fi edificat vreo construcție, iar autorul acestora nu se regăsește nici în registrul agricol. Expertiza efectuată în cauză conține numeroase contradicții și neadevăruri iar expertul rătăcește în chestiuni de natură juridică. Expertul tehnic în specialitatea construcții nu a măsurat patru încăperi, iar una a fost omisă complet de la calculul suprafețelor. Expertul a identificat construcția pretinsă potrivit a două declarații de martor și în baza informației furnizate de intimata-reclamantă.
Identificarea unei construcții revendicate se face comparând caracteristicile tehnice ale clădirii de pe teren cu cele de la data edificării acesteia care rezultă din: actele de proprietate, autorizația de construire și procesul-verbal de carte funciară și/sau registrul agricol. Se poate observa că nu s-au depus asemenea înscrisuri.
În ceea ce privește starea fizică a unei construcții aceasta este imposibil de apreciat cu ochiul liber întru-cât materialele pot proveni de la demolări, iar de stil nu poate fi vorba la construcția în speță.
Mai arată recurenta că, în cazul terenurilor pentru care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate după procedura instituită de legile speciale Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005, persoana îndreptățită poate să redobândească posesia numai pentru suprafețele de teren atribuite în cadrul procedurii de reconstituire, iar dovada dreptului de proprietate se face numai cu titlul de proprietate. Așadar intimații dețin un titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 pentru tarlaua nr. 20 iar în realitate imobilul se află pe tarlaua nr. 17. Adresa emisă de Primăria nu poate modifica titlul de proprietate emis la rândul său de o altă instituție a statului. În situația în care intimații erau convinși că sunt proprietarii imobilului situat pe tarlaua nr. 17, și nu 20 așa cum rezultă din titlul de proprietate, aceștia aveau timp suficient să ceară modificarea titlului pe cale administrativă sau judecătorească. Astfel, situația existentă este aceea în care, printr-o hotărâre judecătorească, niște persoane fizice sunt împroprietărite cu o construcție pentru care nu dețin nici un act pe un teren pentru care nu dețin niciun titlu.
În ceea ce privește temeiul de drept, chestiune ce nu a fost lămurită după casare deși decizia de casare prevedea aceasta, se susține că intimații aveau obligația să urmeze procedura specială a Legii nr. 10/2001 și nu calea dreptului comun, cu atât mai mult cu cât s-a făcut de către aceștia procedura administrativă.
Se mai impută instanței de apel că, la rejudecarea apelului, nu a pus în discuția părților incidența dispozițiilor art. V și art. VI din Nota anexă la Legea nr. 10/2001 așa cum a indicat instanța de casare.
În drept,au fost invocate prevederile art. 299-304 pct.9 și urm. din codul d e procedură civilă.
Recurs scutit de taxa de timbru.
Intimații-reclamanțiJ. C, și au foemulat întâmpinare, prin aceasta solicitând respingerea recursului, ca nefundat.
Susțin intimații că au depus acte de proprietate cu privire la terenul revendicat, forma scrisă autentică fiind cerută de lege numai pentru asemenea imobile. Dovada dreptului de proprietate asupra clădirilor se poate face practic prin orice mijloc de probă admis de lege, opozabilitatea erga omnes realizându-se prin îndeplinirea formelor de publicitate imobiliară.
Este de notorietate - în susținerea intimaților - faptul că "la nivelul anilor 1940-1970 drepturilor de proprietate beneficiind în cel mai bun caz de existența unui testament sau a unor chitanțe de mână, funcție de modalitatea de trecere în proprietatea statului. În speță, dreptul de proprietate apare ca dovedit prin intermediul unor acte incidente și în directă legătură cu imobilul litigios. Expertiza efectuată la judecata în apel a adus lămuriri definitive sub acest aspect.
Mai arată intimații că este nefondată susținerea recurentei în sensul că ar fi fost împroprietăriți prin hotărârea judecătorească apelată, în realitate aceștia făcând dovada dreptului lor de proprietate asupra terenului prin actul de vânzare-cumpărare nr.23.866/11.08.1942.
Cu privire la critica prin care recurenta susține că nu s-a lămuri, după casare, temeiul drept al litigiului, consideră intimații că nu poate fi reținută drept motiv de recurs pentru că aceștia, în calitate de reclamanți, au dreptul conferit chiar prin Legea 10/2001 de a alege calea pe care doresc să o urmeze.
Referitor la critica prin care se susține că instanța de apel nu a pus în discuția părților incidența dispozițiilor art. V și VI din Nota anexă la Legea 10/2001, așa cum s-a stabilit prin decizia de casare, arată intimații că ei au prezentat instanței opinia lor legată de această chestiune, opinie care a fost în sensul că respectivele prevederi legale nu sunt incidente în speță.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Examinând cu precădere excepția nulității recursului, conform exigențelor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Criticile formulate de către recurentă se referă în principal la modalitatea în care instanța de apel a dat eficiență prevederilor art. 315 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte conțin referiri și la contextul legislativ în care trebuia analizată acțiunea în revendicare formulată de intimații - reclamanți, cadru legislativ care - în opinia recurenților - ar fi condus la o soluție diferită de cea pronunțată de instanța de apel.
Asemenea critici sunt în mod evident unele care privesc legalitatea deciziei recurate și care satisfac astfel exigențele art. 304 alin. 1 Cod procedură civilă, fiind susceptibile de încadrare în pct. 9 al acestei norme.
Pentru aceste considerente, excepția nulității recursului este apreciată ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304.pr.civ. Curtea constată caracterul fondat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Decizia recurată a fost pronunțată într-o etapă de rejudecare a apelului, corespunzător dispoziției luate în acest sens prin decizia de casare (nr. 362/2007 pronunțată de Curtea de Apel București secția a IV-a civilă) a precedentei hotărâri prin care se soluționase aceeași cale de atac a apelului, situație față de care instanța de apel era obligată, potrivit exigențelor art. 315.pr.civ. să țină seama de dezlegarea dată de instanța de recurs unor probleme de drept cât și de statuările acesteia în privința necesității administrării unor probe noi.
Din conținutul deciziei de casare se desprinde necesitatea stabilirii naturii juridice a litigiului dedus judecății, prin raportare la modul formulare a acțiunii dar și la faptul că reclamanților le-a fost emis titlul de proprietate în condițiile Legii 18/1991, cât și necesitatea suplimentării probatoriului spre a fi posibilă identificarea acelei construcții (dintre mai multe care se regăsesc pe terenul deținut de către pârâta - -) în privința căreia se dispusese anterior să fie lăsată în posesie reclamanților.
Dintr-o atare perspectivă, instanța de rejudecare trebuia să observe cu precădere împrejurarea că reclamanții au exhibat un titlu de proprietate obținut în condițiile Legii 18/1991 pentru terenul care, anterior preluării lui de către stat, a fost deținut de autorul lor în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 23866/1942, așa încât acest din urmă act juridic nu mai era unul ale cărui efecte juridice să fie actuale.
O acțiune în revendicare fiind, prin definiție, acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, orice analiză în privința unui atare demers judiciar trebuie începută prin a stabili calitatea de proprietar a celui care revendică.
Acțiunea în revendicare formulată și precizată de către reclamanții-intimați a avut ca obiect imobilul compus din teren în suprafață de 2570. și construcție cu suprafața de 114.
Raționamentul expus de instanța de apel în argumentarea concluziei potrivit căreia acțiunea astfel formulată de către reclamanți ar fi întemeiată este nu numai deficitar sub aspectul analizei dreptului pretins de aceștia asupra terenului menționat - întreaga motivare a deciziei fiind concentrată pe aspectulde faptal identificării construcției revendicate - dar nu oferă nici elemente relevante în privința modului în care a stabilit existența dreptului de proprietate asupra respectivei construcții în patrimoniul autorilor reclamanților.
În contextul în care prin decizia de casare s-a stabilit necesitatea administrării de probe suplimentare pe acest aspect, apare ca evident faptul că instanța de casare a apreciat că nu era dovedit, la momentul pronunțării deciziei menționate, dreptul pretins de reclamanți asupra construcției evocate prin acțiunea introductivă.
Expertiza este, potrivit dispozițiilor art. 201.pr.civ. un mijloc de probă să lămurească aspecte de fapt, fiind sarcina instanței să aprecieze asupra celor de drept.
de dobândire și transmitere a dreptului de proprietate sunt strict și limitativ stabilite prin art. 644-645.civ. respectiv: succesiunea, convenția, tradițiunea, accesiunea, prescripția achizitivă, legea și ocupațiunea.
Instanța de apel, cu neobservarea exigențelor acestor norme imperative, a apreciat că prin stabilirea de către expert a identității între imobilului pe care îl deține pârâta-recurentă și cel în privința căruia reclamanțiiau pretinscalitatea de proprietari ar fi satisfăcută necesitatea probațiunii referitoare la existența dreptului lor de proprietate asupra acestui imobil.
Pe de altă parte, în privința terenului aferent construcției - în suprafață de 2570.- Curtea constată că reclamanții au susținut, prin acțiunea introductivă, că acesta a fost preluat de către stat fără titlu și, ca atare, l-au revendicat în calitate de succesori în drepturi ai fostului proprietar.
Acest expozeu al reclamanților omite însă un aspect esențial pentru soluționarea pricinii - și care a fost relevat de probatoriul administrat - și anume acela că ei au solicitat și au obținut, în condițiile Legii 18/1991, măsuri reparatorii pentru imobilul teren ce a aparținut autorului lor, în acest sens fiindu-le eliberat un titlu de proprietate (care satisface exigențele art. 644-645.civ.).
Dealtfel - astfel cum reiese din încheierea de ședință din data de 05.06.2003 - reclamanții înșiși au invocat ulterior respectivul titlu de proprietate spre a combate apărarea prin care partea adversă susținea lipsa calității procesuale active.
Altfel spus, actul abuziv (de preluare a terenului în perioada regimului comunist) nu mai poate fi considerat unul vătămător pentru reclamanți în condițiile în care aceștia au beneficiat de dispozițiile unei Legi speciale edictate cu scopul de a repara abuzurile de această natură, iar titlul de proprietate care le-a fost eliberat la finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate este unul definitiv odată ce a intrat în circuitul civil.
Cum, potrivit art. 13 alin. 2 din Legea 18/1991 "atribuirea efectivă a terenurilor se face,în zona colinară, de regulă, pe vechile amplasamente, iar în zonele de câmpie pe sole stabilite de comisie și nu neapărat pe vechile amplasamente ale proprietății", iar reclamanții - astfel cum s-a reținut - au obținut deja un titlu de proprietate prin care este stabilit amplasamentul terenului în litigiu în 20 parcela 547 din com., sat, ei nu ar putea pretinde vreo vătămare în raport de care - în contextul acțiunii de drept comun pendinte - să reclame o nouă reparație în sensul restituirii în posesie a unui alt teren având amplasamentul deținut de autorul lor la epoca preluării.
Tot prevederile acestei legi speciale sunt relevante și în ceea ce privește modul în care poate fi contestat cuprinsul actelor emise în derularea procedurii de reconstituire și competențele legale în privința soluționării unor asemenea contestații. Potrivit art. 11 alin. 4 și 5 din Legea 18/1991 (în numerotarea inițială, cum era în vigoare în perioada în care s-a derulat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamanților, procedură finalizată în anul 1996 prin emiterea și eliberarea titlului de proprietate) hotărârile comisiei locale competente - prin care se stabilea inclusiv amplasamentul terenului conform art. 13 alin. 2 enunțat anterior - puteau fi atacate cu contestație la comisia județeană, iar hotărârile acestei din urmă comisii se atacau prin plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială se afla terenul.
Astfel, în condițiile în care atât titlul de proprietate nr. 30813/02.07.1996 cât și fișa de punere în posesie întocmită cu privire la același teren (emise, potrivit competențelor ce le reveneau, de către comisiile special constituite pentru aplicarea legii fondului funciar) atestă amplasarea acestuia în tarlaua cu nr. 20, și nu s-a dispus vreo modificare a acestui amplasament în contextul procedurii reglementate prin legea menționată, Curtea constată că o adresă de corespondentă emisă de către Primăria comunei ( cea cu nr. 3749/2005) nu este aptă, prin ea însăși, să aibă un astfel de efect juridic.
Pe de altă parte trebuie reținut că Legea 18/1991 a avut în obiectul de reglementare (conform art. 8 alin. 1 care dispunea în sensul că "stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se regăsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau reconstituirea acestei legi") reconstituirea dreptului de proprietate asupra acelor terenuri care se aflau în patrimoniul fostelor cooperative agricole de producție. Astfel, este evident că terenurile care aveau un alt statut juridic nu intrau în sfera de aplicare a legii.
Ca atare, reținând că titlul deținut de către reclamanți ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate (în calitate de moștenitori ai defunctului ) relevă amplasamentul terenului în litigiu în tarlaua 20; că imobilul în litigiu s-a aflat încă din anul 1981 în posesia Întreprinderii din a cărei reorganizare a rezultat societatea pârâtă și, ca atare, nu era în patrimoniul unei cooperative agricole de producție spre a intra în categoria celor pentru care se putea reconstitui dreptul de proprietate în baza Legii 18/1991; că adresa emisă de către Primăria comunei (autoritate administrativ-teritorială care nu are competențe în materia aplicării legilor fondului funciar) nu poate avea forța juridică a unui act modificator al mențiunilor titlului de proprietate intrat în circuitul civil, precum și împrejurarea că tarlaua având numărul 20 are un amplasament distinct de cea în care se află terenul pe care reclamanții înțeleg să îl revendice de la societatea pârâtă (cele două terenuri fiind situate de o parte și de alta a drumului Dc 5000 -), Curtea apreciază că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că reclamanții nu sunt îndreptățiți să pretindă societății pârâte predarea posesiei imobilului pe care aceasta îl deține în tarlaua cu nr.17.
Trebuie menționat, în contextul recursului pendinte - fără a proceda la reevaluarea probatoriului, potrivit exigențelor art. 304 partea introductivă din pr.civ. - că expertiza topometrică făcută în fața instanței de apel (prin care s-a stabilit că se suprapune terenul pentru care reclamanții dețin titlu de proprietate cu cel pe îl posedă societatea pârâtă) nu poate fi apreciată ca respectând exigențele art. 201.pr.civ., în sensul ca expertul să își exprime punctul de vedere exclusiv cu privire la aspecte de fapt, pentru că la întocmirea raportului de expertiză s-a dat eficiență adresei nr.3579/07.04.2005 emisă de către Primăria, iar răspunsul pe care aceasta îl conține nu poate avea ca efect - pentru considerentele expuse anterior - modificarea titlului de proprietate al reclamanților.
Curtea, constatând că prin chiar cererea introductivă reclamanții au subliniat faptul că acțiunea promovată este una de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 480.civ. și ale art. 6 din Legea 213/1998, această calificare a acțiunii ca fiind una de drept comun rezultând și din decizia civilă nr. 274/12.03.2003 pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă, irevocabilă (prin această hotărâre statuându-se asupra competenței materiale a Judecătoriei ca o consecință a faptului că acțiunea pendinte este una de drept comun, iar nu una care să aibă valoare de contestație/plângere întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001), apreciază că nu poate fi reținută incidența în cauză a dispozițiilor art. V și VI din nota anexă la Legea 10/2001, acestea referindu-se la procedura de soluționare a unor notificări ce s-au formulat în baza acestui act normativ și care au rămas soluționate până la data intrării în vigoare a Legii 247/2005, și respectiv la obligația restituirii în natură a acelor imobile în privința cărora s-au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile de desființare a unor acte juridice de înstrăinare.
Concluzionând, Curtea constată că instanța de apel, prin aplicarea greșită a prevederilor art. 644-645 cu referire la art. 1069.civ. a art. 201 alin. 1 și art. 315 alin. 1C.pr.civ. cât și a dispozițiilor art. 8 alin. 1, art. 11 alin. 4 și 5 și art. 13 alin. 2 din Legea 18/1991 a dispus în sensul schimbării sentinței pronunțată de instanța fondului, această din urmă hotărâre fiind una dată cu respectarea exigențelor normelor menționate și a principiului disponibilității propriu procesului civil.
Pe cale de consecință, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3.pr.civ. admiterea recursului formulat de către recurenta-pârâtă - - și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului, ca nefondat.
Se va lua act de precizarea reprezentantului recurentei în sensul că nu se solicită cheltuieli de judecată pentru această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția nulității recursului ca neîntemeiată.
Admite recursul declarat de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 565A/23.04.08, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, C, și și intimații - pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI.
Modifică în tot decizia în sensul că:
Respinge apelul ca nefondat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
ta ta
GREFIER
/red /2 exemplare/25.03.2009
Judecători apel: Tribunalul București - Secția a III-a Civilă
Judecător
Judecător
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Carmen Georgeta Negrilă
