Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1080/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 1080/2009 -
Ședința publică din 9 iunie 2009
PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
- - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de reclamantul domiciliat în O,-, - 3,. B,. 58, județul B și de pârâții și - domiciliați în, nr. 232, comuna M, județul B, împotriva deciziei civile nr. 66 din 27 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 6839/2002, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 1358 din 4 iulie 2002 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr. 1540/2001, având ca obiect: revendicare.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 26 mai 2009, când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunțarea hotărârii la 2 iunie 2009, respectiv 9 iunie 2009.
CURTEA DE APEL,
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 1358 din 4 iulie 2002 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr. 1540/2001, s-a admis acțiunea civilă înaintată de reclamantul împotriva pârâților și și în consecință, au fost obligați pârâții să elibereze reclamantului, în deplină proprietate, imobilele cu nr. top. 454/3 și 455/1, în suprafață de 1408 mp. înscrise în nr. 1558; de asemenea, au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 103.155.609 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea folosinței supraedificatelor și a terenului proprietatea reclamantului, și cheltuieli necesare reparării și aducerii imobilelor în stadiul optim de folosință existent anterior ocupării; pârâții au mai fost obligați să-și ridice materialele și utilajele depozitate pe terenul reclamantului, iar în caz de refuz a fost autorizat reclamantul să o facă pe cheltuiala pârâților, precum și să plătească reclamantului suma de 18.091.336 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că asupra imobilelor cu nr. top. 454/1, 454/3 și 455/1 din nr. 1558, în natură casă și arabil intravilan, sub B 8, este întabulat dreptul de proprietate al reclamantului asupra cotei de 1/2 parte din teren și construcții cu titlu de moștenire, iar sub B 9 - 10 și B 12 - 13, este înscris dreptul de proprietate al pârâților asupra cotei de 1/2 din casă și asupra suprafeței de 1396 mp. teren, cu titlu de cumpărare.
în continuare situația de carte funciară, prima instanță a arătat că sub B 14, în baza sentinței civile nr. 2285/1992 a Judecătoriei Beiuș, prin care s-a anulat contractul de vânzare - cumpărare nr. 1398/1992, au fost anulate inscripțiile de sub B 12 - 13, restabilindu-se situația anterioară de carte funciară, iar sub B 15, conform sentinței civile nr. 574/1990 a Judecătoriei Beiuș, asupra întregilor construcții și suprafeței de 2219 mp. teren, s-a întabulat dreptul de proprietate al reclamanților, cu titlu de partaj.
S-a mai reținut că între părți s-au purtat mai multe litigii încă din anul 1990. Astfel, prin sentința civilă nr. 2285/1992 a Judecătoriei Beiuș, s-a anulat contractul de vânzare - cumpărare încheiat între pârâți și numita, înscrisă în cartea funciară sub B 6, în timp ce se judeca recursul împotriva sentinței civile nr. 574/1996 a Judecătoriei Beiuș, prin care s-a dispus partajarea imobilelor din litigiu, care i-au fost atribuite reclamantului, iar prin sentința civilă nr. 1751/1996 a Judecătoriei Beiușs -a anulat titlul de proprietate eliberat pârâților pentru topograficele 455/1 și 454/3.
În raport cu aceste împrejurări, judecătoria a stabilit că din anul 1990, deținerea construcțiilor și a terenului de către pârâți este abuzivă, dispozițiile art. 494 alin. 3 teza II cod civil neputând fi invocate în favoarea lor, deoarece cunoșteau că nu le posedă în baza unui titlu valabil, fiind puși în întârziere.
Pentru clarificarea tuturor cererilor cu care a fost investită, Judecătoria Beiușa administrat și probe prin expertiză. Din cuprinsul expertizei topografice, s-a reținut că pârâții sunt proprietarii topograficelor 455/2 și 454/4, la limita de hotar cu proprietățile reclamantului, edificând pe terenul acestuia construcții provizorii, un gard cu ziduri din beton și o fântână. Din expertiza agricolă a reieșit că folosul nerealizat de reclamant prin ocuparea terenului arabil în suprafață de 1092 mp. identificat cu nr. top. 454/3, calculat pe o perioadă de 7 ani (1995 - 2001), este de 12.706.629 lei, iar din expertiza în construcții a rezultat că pentru folosința asupra edificatelor, chiria este de 12.800.000 lei, în timp ce valoarea lucrărilor și a cheltuielilor necesare reparării imobilului și aducerii acestuia în stadiul optim de folosință existent anterior, a fost stabilită la suma de 77.648.980 lei.
Concluzionând asupra celor de mai sus, instanța de fond a reținut că reclamantul este proprietarul imobilului cu nr. top. 454/3 și 455/1 în suprafață de 1408 mp. înscris în nr. 1558, a admis acțiunea potrivit dispozitivului sentinței pronunțate, astfel cum s-a arătat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, solicitând desființarea în totalitate a hotărârii primei instanțe și în consecință respingerea acțiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 66 din 27 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 6839/2002, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, privind pretențiile rezultate din folosul nerealizat de către reclamantul intimat pentru teren și construcții, aferente perioadei 1990 - 1998; s-a admis ca fondat apelul declarat de pârâții și, a fost schimbată în parte sentința primei instanțe în sensul că s-a admis în parte acțiunea și pe cale de consecință au fost obligați pârâții să-i plătească reclamantului suma de 88.448.980 lei despăgubiri, reprezentând 77.648.980 lei cheltuieli necesare reparării și aducerii imobilului în stadiul anterior și 10.800.000 lei chirie pe construcții pentru perioada aprilie 1998 - aprilie 2001; s-a respins cererea privind acordarea despăgubirilor pentru folosul nerealizat de către reclamant pentru teren, menținându-se restul dispozițiilor sentinței apelate; intimatul a fost obligat să plătească apelanților și, suma de 750.000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând taxă de timbru.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut că într-adevăr reclamantul intimat este proprietarul imobilelor cu nr. top. 454/1, 454/3, 455/1, în suprafață totală de 2.919 mp. teren, pârâții apelanți dețin în proprietate imobilele cu nr. top. 454/4 și 455/2, în suprafață de 1460 mp. iar aceștia din urmă ocupă din terenul reclamantului în întregime imobilele cu nr. top. 454/3 și 455/1 în suprafață de 1408 mp. aspect necontestat de pârâți. Proprietatea tabulară a părților este reflectată atât în expertiza tehnică topografică efectuată, cât și în coala nr. 1558.
Față de cele arătate, s-a apreciat că în mod corect prima instanță i-a obligat pe pârâții apelanți să-i lase reclamantului intimat în deplină proprietate și posesia imobilele cu nr. top. 454/3 și 455/1, fiind îndeplinite prevederile art. 480 Cod civil.
În legătură cu modul de soluționare a cererii de obligare a pârâților la despăgubiri și respectiv de a-și ridica materialele și utilajele depozitate pe terenul reclamantului, tribunalul l-a apreciat legal și temeinic doar în parte.
Astfel, pornind de la dispozițiile art. 485 Cod civil, acestea recunosc doar posesorului de bună credință dreptul de a câștiga proprietatea fructelor, în acest context art. 486 Cod civil definește buna credință stipulând că posesorul este de bună credință când posedă ca proprietar, în puterea unui titlu translativ de proprietate ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute, iar art. 487 Cod civil apreciază că buna credință a posesorului încetează în momentul în care viciile îi sunt cunoscute.
Față de aceste prevederi, instanța de apel reține că judecătoria a apreciat în mod just reaua credință a pârâților apelanți, încă din anul 1990, când între părți au început litigiile cu privire la imobilele descrise mai sus și când s-au pronunțat hotărâri definitive și irevocabile, prin care s-a stabilit că proprietarul acestor imobile este reclamantul, chiar dacă dreptul acestuia din urmă la despăgubiri s-a născut în anul 1990.
În privința cuantumului sumelor acordate pentru folosul nerealizat, se reține că Judecătoria Beiușa nesocotit prevederile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora dreptul la acțiune, având un caracter patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitată în termenul stabilit de lege, și ale art. 3 alin. 1 din același decret, care reglementează termenul general de prescripție de 3 ani.
În raport de această împrejurare, în apel s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune privind pretențiile rezultate din folosul nerealizat de către reclamantul intimat, atât pentru teren cât și pentru construcții, aferente perioadei 1990 - 1998, excepție ce a fost admisă câtă vreme în cauză nu operează vreo cauză întreruptivă a cursului prescripției.
Astfel, ținând cont de această excepție și potrivit expertizelor efectuate în cauză, s-a apreciat că folosul nerealizat de către reclamantul intimat pentru construcții pe perioada aprilie 1998 - aprilie 2001, este de 10.800.000 lei. În privința folosului nerealizat de către reclamant pentru teren în aceeași perioadă, acesta nu s-a putut stabili din expertiza tehnică agricolă efectuată, și cu toate că s-a pus în discuție necesitatea completării raportului de expertiză în acest sens, părțile au refuzat administrarea probei.
Criticile de ordin procedural formulate de către apelanți, au fost considerate ca nefondate.
Față de considerentele expuse, tribunalul a admis apelul și a modificat în parte sentința instanței de fond.
Împotriva acestei decizii, în termen au formulat recurs pârâții și, precum și reclamantul.
Reclamantul a solicitat modificarea deciziei instanței de apel în sensul respingerii apelului pârâților și menținerii în tot a sentinței de fond.
În motivarea recursului s-a susținut că în mod greșit Tribunalul Bihora apreciat ca prescris dreptul la acțiune al reclamantului pentru perioada anilor 1990 - 1998, cât timp pârâții au fost de rea credință și se impunea obligarea acestora la despăgubiri pentru întreaga perioadă, așa cum corect a procedat Judecătoria Beiuș.
Pe de altă parte, existau elemente pentru calculul despăgubirilor aferente terenului, în acest sens era schița inginerului agronom, care în mod greșit a fost înlăturată de instanța de apel.
Pârâții și au solicitat în principal modificarea hotărârilor și respingerea acțiunii reclamantului în întregime, și în subsidiar, casarea deciziei și desființarea sentinței, cu trimitere pentru rejudecare la instanța de fond.
În motivarea recursului s-a susținut că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, această excepție a fost invocată de recurenți și nu a fost soluționată de instanțe. Astfel, la data promovării acțiunii în revendicare reclamantul nu era singurul proprietar asupra imobilului revendicat, acțiunea acestuia fiind prin urmare inadmisibilă.
S-a mai invocat că în mod greșit au fost obligați pârâții la aducerea imobilului în starea anterioară, deși prin reparațiile și modificările aduse supraedificatelor, recurenții au sporit valoarea acestora, cererea reclamantului pentru repunerea construcțiilor în starea inițială fiind una șicanatorie și abuzivă.
Analizând hotărârile recurate prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată următoarele:
În speță este vorba de revendicarea imobilului înscris în nr. 1558, nr. top. 454/1, 454/3 și 455/1, teren intravilan și supraedificatele situate pe acesta, imobile al căror proprietar tabular, sub B 15, este reclamantul.
Înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului s-a făcut în baza sentinței civile nr. 374/1990 a Judecătoriei Beiuș, irevocabilă, prin care s-au partajat imobilele din litigiu. Potrivit dispozitivului acestei sentințe, reclamantului i s-au atribuit supraedificatele în întregime, precum și întreaga suprafață de teren de 2919 mp. în indiviziune cu Statul Român, reprezentat prin Primăria Comunei M, în respectiva cauză.
Prin urmare, cota Statului Român, de sub B 11 din nr. 1558, nu a fost radiată, reclamantul deținând și în prezent, în coproprietate, imobilele revendicate.
În concluzie, înscrierea de sub B 15 din nr. 1558, este greșită și contrară dispozitivului sentinței civile nr. 374/1990, care a păstrat în indiviziune terenurile identificate cu nr. top. 454/1, 454/3 și 455/1 cu Statul Român.
Așa fiind, cadrul procesual în prezenta cauză nu este corect stabilit, unul din coproprietarii terenului nefiind citat în proces.
Se mai cuvine de menționat că înscrierea Statului Român sub B 11 s-a făcut asupra cotei de 125 mp. teren în baza Legii nr. 58/1974, înscrierea este valabilă și în prezent, fiind prioritară în soluționarea litigiului dintre părți clarificarea regimului juridic al terenului proprietatea Statului Român, raportat și la dispozițiile Legii fondului funciar.
În ce privește recursul formulat de reclamant, acesta vizează doar două aspecte: cel privind prescripția dreptului la acțiune pentru despăgubiri, cuvenite pentru perioada 1990 - 1998, precum și acordarea despăgubirilor pentru folosul nerealizat, pentru terenul revendicat.
În ce privește prescrierea dreptului la acțiune, în mod corect Tribunalul Bihora reținut că pentru perioada 1990 - 1998 acțiunea reclamantului este prescrisă raportat la dispozițiile Decretului nr. 167/1958, neexistând nici un motiv de întrerupere a prescripției. Nu se poate reține reaua credință a reclamanților, cât timp aceștia au fost proprietarii imobilului, chiar dacă ulterior au fost evinși.
Cu privire la despăgubirile pentru teren, instanța le-a respins ca nefiind dovedite, reținând în mod just că expertiza întocmită de inginerul este nerelevantă. Astfel, expertul a întocmit o expertiză agricolă, deși în speță este vorba de un teren intravilan care nu se pretează unor culturi de felul celor detaliate în expertiza de specialitate.
Prin urmare, ambele critici formulate de reclamant sunt neîntemeiate, recursul acestuia urmând a fi respins ca nefondat.
Pentru motivele mai sus expuse, în baza art. 312 cu referire la art. 316 și 296 Cod procedură civilă, se va admite recursul pârâților, se va casa decizia instanței de apel în întregime și se va desființa sentința primei instanțe cu trimitere pentru rejudecare la Judecătoria Beiuș.
În rejudecare, instanța de fond va pune în vedere părților să stabilească corect cadrul procesual al prezentei cauze, prin introducerea în proces a tuturor coproprietarilor terenului revendicat.
De asemenea, instanța de fond va avea în vedere, la calcularea eventualelor despăgubiri cuvenite reclamantului, atât considerentele mai sus expuse, cât și considerentele sentinței civile nr. 1764/2002 a Judecătoriei Beiuș, rămasă irevocabilă, prin care s-a reținut că reparațiile făcute de pârâți la supraedificatele din litigiu au fost necesare și utile și au servit bunei folosințe a acestora.
Cheltuielile de judecată se vor avea în vedere la rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul.
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de pârâții și - împotriva deciziei civile nr. 66 din 27 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o casează, și desființează sentința civilă nr. 1358 din 4 iulie 2002 pronunțată de Judecătoria Beiuș, cu trimitere pentru o nouă judecare la Judecătoria Beiuș, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată și onorariul de avocat vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședința publică de azi, 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - -
red.R
jud.fond.
jud.apel. -
dact.
2 ex./18.06.2009
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Stan Aurelia
