Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 109/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 109
Ședința publică de la 04 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stela Popa
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de revizuientul prin procurator împotriva deciziei civile nr.224/A din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns procurator pentru recurentul revizuient, lipsa fiind intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat netimbrarea recursului cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, după care:
Procurator pentru recurentul revizuient, a depus taxa judiciară de timbru consemnată prin chitanța nr.--35-0016 din 04.02.2008 și timbru judiciar de 0.15 lei.
Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului civil de față, punând în vedere procuratorului pentru recurentul revizuient, că în conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. 4 cod. proc. civ, nu poate pune concluzii orale.
Procurator pentru recurentul revizuient a solicitat a se lua act de motivele de recurs formulate în scris.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tr. S la data de 22.02.2007 sub nr-, revizuientul a chemat în judecată pe intimații și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună revizuirea sentinței civile nr.8898/4.11.1998 și a sentinței civile nr.138/19.01.2000, soluționată prin decizia civilă nr. 1686/A din 21.06.2000.
In motivarea cererii, revizuientul a criticat hotărârile instanței întrucât acestea sunt netemeinice și nelegale, dosarele respective cuprinzând aspecte ireale.
Prin sentința civilă nr.1995/2.05.2007 pronunțată de Judecătoria Tr. a fost respinsă cererea de revizuire, reținându-se că motivele de revizuire invocate de revizuient nu se încadrează în dispoz. art.322 Cod pr. civ.
În termen legal, revizuientul a formulat apel, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că a deținut imobilul din Prelungirea nr.45, însă actele au fost falsificate, a fost bătut grav și suferit mai multe intervenții chirurgicale, nemaiputând revendica imobilul ce fost cumpărat de la Semene
Tribunalul Mehedinți, prin decizia civilă nr. 224A din 23.10.2007, a respins apelul formulat de revizuientul, prin procurator, împotriva sentinței civile nr.1995/02.05.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Judecătoriei Drobeta Turnu S, intimați fiind și.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Instanța a constată că apelantul solicitat revizuirea sentinței civile nr.8898/1998, prin care i s-a respins cererea de revendicare a terenului în suprafață de 404 mp, în contradictoriu cu intimații și și sentința civilă nr.138/2000, pronunțate de Judecătoria Tr. S, întrucât dosarele respective cuprind aspecte nereale.
Art. 322 Cod pr. civ. prevede cazurile în care se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
În mod corect, instanța de fond a reținut că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cele 9 cazuri de revizuire prevăzute de textul de lege mai susmenționat. De altfel, prin apelul declarat, revizuientul nu aduce critici hotărârii.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs revizuientul, prin procurator, criticile vizand modul de solutionare de catre instantele de judecata a cererii in revendicare.
Recursul este nefondat.
Criticile formulate in motivarea caii de atac a recursului vizeaza temeinicia solutiei pronuntate de instantele de judecata in solutionarea unei cereri in revendicare, cata vreme trimit la continutul probatoriului pe aspectele de fapt ale spetei. Or, atare critici nu pot fi primite intrucat nu se incadreaza in cazurile de modificare sau casare explicit prevazute de art. 304.civ.Cod Penal, reaprecierea situatiei de fapt reprezentand o incalcare a atributiilor instantei de recurs.
Recursul, fiind o cale extraordinara de atac, poate fi declarat numai pentru motivele inscrise in art. 304 pct. 1 - 9.civ.Cod Penal, in speta, cu referire la solutia pronuntata de tribunal asupra apelului la cererea de revizuire.
In consecinta, Curtea, constatand ca nu este incident niciunul din cazurile de casare sau modificare prevazute de art. 304.civ.Cod Penal, va respinge ca nefondat recursul, in aplicarea dispozitiilor art. 312 alin. 1.civ.
Cod PenalPENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul prin procurator împotriva deciziei civile nr.224/A din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
.
2 ex./12.02.2008
Președinte:Stela PopaJudecători:Stela Popa, Sorin Pascu, Daniela Vijloi