Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1095/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1095/2009-R
Ședința publică din 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel JUDECĂTOR 2: Toader Felicia
- - - - JUDECĂTOR 3: Măduța Doina
- - - - judecător
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea cererilor de revizuire formulate de revizuienții, ambii cu domiciliul în comuna, sat, nr. 247, județul B, toți cu domiciliul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimații cu domiciliul în O, str. -, nr. 6, - 6,. 9, județul B, COMISIA JUDEȚEANĂ B PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991, cu sediul în O, P-cul, nr. 5, județul B, COMISIA LOCALĂ O PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991, cu sediul în O, P-ța -, nr. 1, județul B, CONSILIUL LOCAL, cu sediul în O, P-ța -, nr. 1, județul B, PRIMARUL MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, P-ța -, nr. 1, județul B împotriva deciziei civile nr. 1638/R din data de 13.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr- și a deciziei civile nr.167/A/6.03.2008 a Tribunalului Bihor, pronunțată în dosar nr-.
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 21 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii asupra cererilor de revizuire, concluzii cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 28 mai 2009, 4 iunie 2009, 10 iunie 2009, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra cererilor de revizuire de față, instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.1638/R din 13 noiembrie 2008, Curtea de Apel Oradeaa admis ca fondate recursurile civile introduse de -junior, ambii domiciliați în O,-, județul B, cu domiciliul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți domiciliată în O, strada -, nr.6, - 6,.9, județul B, și -ambii domiciliați în sat, nr.247, județul B, intimații reclamanți COMISIA JUDEȚEANĂ B PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991, intimații reclamanți COMISIA LOCALĂ O PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991, județul B, CONSILIUL LOCAL O ȘI PRIMARUL MUNICIPIULUI -cu sediul în O, -, nr.1, județul B, împotriva deciziei civile nr.167/ din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a modificat-o în parte în sensul că:
A constatat că reclamanții reconvenționali -junior, și sunt îndreptățiți la plata sumei de 221.940 EURO prin echivalent în lei, reprezentând despăgubiri la valoarea de circulație la zi a imobilelor înscrise în CF nr.2429 cu nr.top.2152/1 reprezentând terenuri în cotă de 752/23430/72009, CF nr.2431 cu nr.top.2142/11 în cotă de -, CF nr.2428 cu nr.top.2152/1b în cotă de 5647/13653 și CF nr.2430 cu nr.top.2142/1b în cotă de 1608/2704.
A obligat Comisia Locală O și Comisia Județeană B de aplicare a Legii nr.18/1991 să facă demersurile necesare la Ministerul Finanțelor B pentru a achita diferența de valoare între prețul de circulație la zi a acestor imobile de 221.940 EURO prin echivalent în lei, stabilită prin expertiza judiciară, întocmită în anul 2006 de expert G, și prețul reactualizat din contractul de vânzare-cumpărare, la care au fost obligați intimații și, actualizat cu indicele de inflație de la data plății.
A păstrat restul dispozițiilor deciziei recurate.
A respins ca nefondat recursul formulat de și împotriva aceleiași decizii.
A obligat pe intimații și la 1500 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentului -junior și 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:
În privința criticilor formulate de recurenții s-a constatat că aceștia au calitatea de moștenitori ai defunctei, întrucât conform certificatului de legatar nr.165 din 21 noiembrie 2002, sunt moștenitori acceptanți, pur și simplu, nefiind întocmit un inventar conform prevederilor legale pentru o acceptare a moștenirii sub beneficiu de inventar cum încearcă recurenții să acrediteze ideea. Lista obiectelor rămase după moartea antecesoarei, aflată la fila 106 din dosarul instanței de apel, nu are nici o valoare juridică, nerespectând cerințele impuse de lege pentru inventarul ce trebuia întocmit de notar, în cazul unei acceptări a moștenirii sub beneficiu de inventar și în termenul prevăzut de lege, astfel, criticile acestor recurenți în sensul că nu le-ar fi opozabilă decizia civilă nr.495/A/2002 a Tribunalului Bihor prin care s-a anulat titlul de proprietate al lui sunt nefondate, față de calitatea lor de moștenitori ai acestei defuncte astfel că nici excepția lipsei calității lor procesuale pasive nu este întemeiată.
S-a apreciat de instanța de recurs ca nefondate și criticile privitoare la faptul că față de data formulării acțiunii reconvenționale, decizia civilă nr.495/A/2002 a Tribunalului Bihor și-ar fi pierdut puterea executorie și autoritatea de lucru judecat și ca atare acțiunea în despăgubiri era prescrisă; conform art.405 Cod procedură civilă în materie imobiliară puterea executorie a unei hotărâri judecătorești se prescrie în termen de 10 ani, astfel că față de anul 2002, anul pronunțării hotărârii irevocabile, nu trecuseră 10 ani până la data promovării acțiunii reconvenționale, în 2006, deci nu s-a putut reține că acea hotărâre și-ar fi pierdut puterea executorie și autoritatea de lucru judecat.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiunea în despăgubiri formulată în subsidiar de reclamanții reconvenționali, s-a precizat în primul rând că aceste despăgubiri nu sunt supuse regimului de drept comun, prescriptibile în termenul general de prescripție de 3 ani, ci au o reglementare specială prevăzută de legile de retrocedare, astfel încât ele împrumută caracterul imprescriptibil al acțiunilor în apărarea dreptului de proprietate încălcat și care se dorește a fi reparat prin aceste reglementări speciale (Legea nr.18/1991, Legea nr.169/1997, Legea nr.1/2000, Legea nr.10/2001, Legea nr.247/2005 etc.).
Ori, față de această situație de drept, instanța de recurs a reținut că în mod corect instanțele au făcut și fac aplicarea prevederilor speciale ale legilor de reparare a prejudiciilor create prin preluările abuzive de imobile de către stat în perioada comunistă; și asta pentru că de la data deposedării abuzive până la momentul de față, situația juridică a imobilelor, de cele mai multe ori, a suferit numeroase și variate modificări, iar modalitățile de reparație pot fi și ele diferite de la caz la caz și pot antrena uneori și răspunderea altor persoane în afară de răspunderea statului, cum este și situația din cazul în speță.
Astfel,Curtea a apreciat că recurenții, cu rea credință au încercat să-i lipsească pe reclamanții reconvenționali de o parte din terenurile pe care aceștia din urmă erau îndreptățiți să le redobândească în proprietate, fapt stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr.3330 din 24 mai 2004 Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă și irevocabilă, ca de altfel și prin alte hotărâri irevocabile, întrucât ei știau că reclamanții emit pretenții asupra terenului în litigiu încă din anul 1995 și cu toate acestea au cumpărat în nume propriu o parte din teren, ulterior fiind anulată vânzarea-cumpărarea, iar față de terenul din speța de față, au acceptat moștenirea def., dar cu toate acestea, s-au opus pe tot parcursul proceselor la recunoașterea dreptului reclamanților în ciuda hotărârilor judecătorești irevocabile ce le sunt opozabile și care le-a consfințit reclamanților reconvenționali îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate.
În consecință,instanța de recurs a reținut că în mod corect au fost obligați recurenții la plata prețului actualizat către reclamanții-reconvenționali în baza prevederilor art.III alin.2/4 din Legea nr.247/2005, aplicarea acestei prevederi legale de către instanța de apel fiind corectă și oportună, neputându-se reține nici excepția prescripției dreptului la acțiunea în despăgubiri și nici cea a încălcării principiului neretroactivității civile, pentru că, așa cum s-a arătat mai sus e vorba de o lege reparatorie, pentru repararea unor prejudicii cauzate în trecut și pentru care abia la acest moment s-a creat cadrul legislativ pentru ca cei prejudiciați să poată acționa.
Cât privește recursul declarat de -junior, criticile referitoare la nereținerea relei credințe a cumpărătoarei respectiv nulitatea contractului pentru preț derizoriu, instanța de recurs a constatat că reaua credință nu se poate reține din probatoriul administrat în cauză. Faptul că, în momentul încheierii antecontractului părțile nu puteau identifica topografic obiectul vânzării și că abia după 1995 s-au putut indica numerele topografice pe care se află situate parcelele ce făceau obiectul vânzării nu atrage nevalabilitatea contractului și nici nu poate forma convingerea instanței că acest lucru ar denota reaua credință a cumpărătoarei.
În condițiile în care, terenurile se retrocedau foștilor proprietari, în baza Legii nr.18/1991, iar punerea în posesie era atributul comisiilor de specialitate, evident că tranzacțiile cu terenuri depindeau de momentul și locul în care se făcea punerea în posesie, dar în principiu, părțile puteau discuta întinderea terenurilor și eventual aproxima locul în care urmau să fie situate în raport de amplasamentul din trecut a terenurilor de care au fost deposedați foștii proprietari, urmând ca după punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate să se poată discuta în concret asupra tuturor condițiilor perfectării vânzării-cumpărării. Ori, o astfel de situație nu însemna automat existența unor probleme legate de terenuri, ci putea fi doar o chestiune de organizare a activității comisiilor de aplicare a Legii nr.18/1991 referitoare la punerea în posesie, astfel că nu se poate reține, din aceste împrejurări, că s-a făcut dovada relei credințe a cumpărătoarei, din nici o probă nu rezultă că ar fi știut că există probleme cu alți moștenitori pentru același teren, că există litigii pe rolul instanțelor referitor la acest aspect și deci, că se cumpără un bun litigios, iar acțiunea fiind formulată la peste 3 ani de la întabularea subdobânditoarei în mod corect a fost respinsă constatarea nulității contractului încheiat de conform art.37 din Legea nr.115/1938 sau art.38 din Legea nr.7/1996.
Critica referitoare la prețul derizoriu nu a fost reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de fond nu a fost investită cu acest motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între și,iar în apel și în recurs nu se pot formula cereri noi conform prevederilor art.294, 316 Cod procedură civilă și oricum, nu prezintă nici o relevanță pentru reclamanții reconvenționali prețul cu care s-a vândut terenul pentru care s-a anulat titlul de proprietate al vânzătoarei, pentru că în baza legilor de retrocedare a imobilelor preluate abuziv, foștilor proprietari trebuie să li se asigure o reparație echitabilă și care poate consta fie în restituirea în natură a imobilului de care au fost lipsiți, fie acordarea în compensare a unui alt imobil de aceeași valoare, fie acordarea de despăgubiri bănești care să reprezinte valoarea actuală de circulație a imobilului.
Ori, în situația din speță, cum atât demersurile comisiei locale de aplicare a Legii nr.18/1991 cât și ale reclamanților reconvenționali, prin acțiunea formulată urmăreau în principal repararea prejudiciului prin restituirea în natură a imobilului, iar acest lucru s-a dovedit că nu mai este posibil, s-a apreciat că instanțele pe baza constatărilor din hotărârile irevocabile anterioare și a probatoriului din prezenta cauză trebuiau să dispună una din modalitățile alternative de reparare a prejudiciului, respectiv, acordarea de despăgubiri bănești reprezentând valoarea de circulație la zi a imobilului, cum s-a solicitat în subsidiar de către reclamantul reconvențional.
Soluția la care s-a oprit instanța de apel și prin care doar prețul reactualizat i s-a acordat foștilor proprietari, în baza art.III alin.2/4 din Legea nr.247/2005, s-a reținut de instanța de recurs că nu asigură o reparație echitabilă, neacoperind în întregime prejudiciul suferit.
Așa fiind, recursurile reclamanților reconvenționali au fost admise în baza prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă și a titlului VII din Legea nr.247/2005 și a fost modificată în parte decizia recurată în sensul că, au fost obligate Comisiile de fond funciar să plătească reclamanților reconvenționali despăgubiri bănești reprezentând diferența de valoare între prețul reactualizat la care au fost obligați pârâții prin decizia instanței de apel și 221.940 EURO valoarea actuală de circulație a terenului în litigiu evaluată prin expertiză judiciară întocmită în 2006, prin echivalentul în lei din momentul plății.
Au fost păstrate restul dispozițiilor instanțelor.
Ca atare, s-a mai reținut de instanța de recurs că doar acordarea despăgubirilor bănești în cuantumul ce reprezintă actuala valoare de circulație a terenului în litigiu, în condițiile în care nu mai poate fi retrocedat în natură este soluția legală și echitabilă, fiind opțiunea expresă a reclamanților reconvenționali, solicitată în subsidiar în acțiunea reconvențională. Cum procedura de acordare a despăgubirilor prevăzută de art.24 alin.2 din Legea nr.18/1991 în conformitate cu prevederile Cap.V din titlul VII al Legii nr.247/2005, nu este considerată de practica CEDO ca asigurând o reparație efectivă, fondul Proprietatea nefiind funcțional instanța a obligat comisiile locală O și județeană B de aplicare a Legii nr.18/1991, în calitate e organe special investite prin Legea nr.18/1991, ca în numele Statului să soluționeze cererile de retrocedare a terenurilor fie prin restituiri în natură fie prin acordare de despăgubiri, să facă demersurile ce se impun la Ministerul Finanțelor pentru plata efectivă a acestor despăgubiri.
Prin cererea înregistrată la instanță la data de 3.11.2008, s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr.1638/2008-R a Curții de Apel Oradea de către revizuienții, și, și prin urmare s-a cerut modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării în solidar a Comisiei Locale O și a Comisiei Județene B de Aplicare a Legii nr.18/1991 precum și a Consiliului Local O la efectuarea demersurilor la Ministerul Finanțelor și la plata diferenței de valoare între prețul de circulație la zi a acestor imobile în sumă de 221.940 EURO prin echivalent în lei și prețul reactualizat în contractul de vânzare-cumpărare la care au fost obligați intimații și, actualizat cu indicele de inflație la data plății.
În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire, revizuienții arată că dispozitivul hotărârii atacate cuprinde dispoziții potrivnice ce nu pot fi la îndeplinire. Astfel cu toate că instanța constată că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri și indică cuantumul sumei care revine acestora nu stabilește în mod clar și fără dubiu cine va fi obligat la plata acestor despăgubiri, ceea ce face imposibilă executarea hotărârii.
De asemenea hotărârea nu poate fi pusă în executare pentru că obligația stabilită prin hotărâre este doar în sensul efectuării demersurilor necesare la Ministerul Finanțelor pentru a achita diferența de valoare, dar nu se știe cum poate fi executat pentru plata acestor despăgubiri.
Arată revizuienții că la plata acestei diferențe de sumă ar fi trebuit să fie obligați în solidar toți reclamanții care au înaintat inițial acest proces și care la rândul lor au solicitat obligarea intimaților la plata acelorași despăgubiri.
În drept revizuienții și-au întemeiat cererea de revizuire pe prevederile art.322 pct.1 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleași decizii civile nr.1638/R/13.11.2008 a Curții de Apel Oradea precum și a deciziei civile nr.167/A/6.03.2008 a Tribunalului Bihor au formulat cereri de revizuire și revizuienții și, solicitând în principal schimbarea în totalitate iar în subsidiar anularea celor două decizii, cu consecința menținerii hotărârii date de Judecătoria Oradea, respectiv a sentinței 4665 din 26.06.2007.
În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire, revizuienții au invocat prevederile art.322 pct.2 Cod procedură civilă, sens în care se arată că cele două instanțe au statuat extra și ultra petit față de cererea reconvențională a reclamanților reconvenționali, și.
Astfel, la instanța de fond cererea reconvențională nu a cuprins vreun capăt de cerere prin care s-a cerut să se constate că aceștia sunt moștenitori sub beneficiu de inventar după def. sau că sunt acceptanți pur și simplu după aceasta, răspunzând cu tot patrimoniul pentru actele încheiate în cursul vieții.
De asemenea nu s-a solicitat nici anularea declarațiilor autentificate sub nr.400/2001 și 399/2001 și nici a certificatului de legatar nr.165/2002 prin care au acceptat succesiunea după defunctă sub beneficiu de inventar.
Mai mult, în drept reclamanții reconvenționali au invocat la fond doar prevederile dreptului comun în materia de rectificare de carte funciară, fără a face referire la prevederile Legii nr.247/2005, invocând totodată îmbogățirea fără just temei a acestor revizuienți, în calitate de succesori ai def..
Arată revizuienții faptul că și sub acest aspect apare incident art.322 pct.2 Cod procedură civilă întrucât instanțele de apel și recurs au depășit limitele principiului disponibilității, acordând reclamanților mai mult decât valoarea primită de defunctă ca preț al vânzării în anul 1996, sumă ce a fost cheltuită de aceasta în timpul vieții, fără să existe vreo mărire a patrimoniului acestora care să facă incidentă instituția îmbogățirii fără just temei.
Revizuienții au mai invocat și motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.7 Cod procedură civilă, sens în care se arată că deciziile date în dosar nr-, contravin deciziei civile nr.494/R/28.03.2006 a Curții de Apel Oradea. Arată că prin cele două hotărâri s-a constatat în raport cu toți reclamanții principali și reconvenționali din dosar nr- buna credință a defunctei și a acestora la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare încheiat la aceeași dată pentru cote părți din aceleași imobile și în aceleași condiții, ca și cel dintre defunctă și, constatându-se a fi prescris dreptul la acțiune în rectificare.
Subliniază revizuienții faptul că cele două dosare de fond și implicit litigii au obiect și cauză identice, existând tripla identitate pentru a constata incidența art.1201 Cod civil.
Prin întâmpinare, intimații Municipiul O prin Consiliul Local, Primarul Municipiului O și Comisia Locală de Aplicare a Legii nr.18/1991 au solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
La dosarul cauzei s-a depus întâmpinare și de către intimata, aceasta solicitând să se constate faptul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care obiectul revizuirii vizează exclusiv modalitatea de executare a plății față de reclamanții revizuienți, nemaifiind pusă în discuție valabilitatea contractului său de vânzare-cumpărare.
Analizând cererea de revizuire formulată de revizuienții, și, instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.167/A/2008 dată de Tribunalul Bihors -a admis în parte cererea reconvențională formulată de defunctul în contradictoriu cu pârâții, și și au fost obligați pârâții și să le plătească pârâților reclamanți reconvenționale suma de 10.000.000 ROL, reactualizată în raport cu indicele de inflație începând cu data de 30.07.1996 și până la plata în întregime a sumei.
Prin decizia civilă nr.1638/2008-R a Curții de Apel Oradea, urmare a admiterii recursurilor declarate de, împotriva deciziei tribunalului, s-a constatat că reclamanții reconvenționali -junior, și sunt îndreptățiți la plata sumei de 221.940 EURO prin echivalent în lei, reprezentând despăgubiri la valoarea de circulație la zi a imobilelor înscrise în CF nr.2429 cu nr.top.2152/1 reprezentând terenuri în cotă de 752/23430/72009, CF nr.2431 cu nr.top.2142/11 în cotă de -, CF nr.2428 cu nr.top.2152/1b în cotă de 5647/13653 și CF nr.2430 cu nr.top.2142/1b în cotă de 1608/2704.
S-a mai constatat că a fost obligată Comisia Locală O și Comisia Județeană B de aplicare a Legii nr.18/1991 să facă demersurile necesare la Ministerul Finanțelor B pentru a achita diferența de valoare între prețul de circulație la zi a acestor imobile de 221.940 EURO prin echivalent în lei, stabilită prin expertiza judiciară, întocmită în anul 2006 de expert G, și prețul reactualizat din contractul de vânzare-cumpărare, la care au fost obligați intimații și, actualizat cu indicele de inflație de la data plății.
S-a păstrat restul dispozițiilor deciziei recurate.
A fost respins ca nefondat recursul formulat de și împotriva aceleiași decizii.
Au fost obligați intimații și la 1500 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentului -junior și 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei.
Potrivit dispozițiilor art.322 pct.1 Cod procedură civilă motivul de revizuire prevăzut de acest text poate fi invocat atunci când dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice care nu se pot aduce la îndeplinire.
Din cuprinsul cererii de revizuire formulată de revizuienți se observă că aceștia invocă practic neclaritatea dispozitivului hotărârii date de instanța de recurs, ori lămurirea dispozitivului poate fi solicitată în cadrul procedurii prevăzută de art.281/1 Cod procedură civilă sau a contestației la executare, și nu pe această cale.
Față de cele ce preced, instanța apreciază că nu ne aflăm în prezența motivului de revizuire prevăzut de art.322 pct.1 Cod procedură civilă, urmând a respinge în consecință cererea.
Nefondată se constată a fi și cererea de revizuire formulată de revizuienții și, neputând fi reținut nici motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.2 Cod procedură civilă, invocat în susținerea cererii.
Eronat apreciază astfel acești revizuienți faptul că instanțele de apel și recurs au procedat la judecarea cauzei cu încălcarea principiului disponibilității, respectiv cu depășirea limitelor obiectului cererilor cu care a fost investită, în condițiile în care în dispozitivul hotărârilor atacate nu găsim nici o mențiune din care să rezulte constatarea faptului că revizuienții nu sunt moștenitori sub beneficiu de inventar după defuncta sau că sunt acceptanți pur și simplu, după cum nu găsim nici o dispoziție de anulare a declarațiilor autentificate sub nr.400/2001 și 399/2001 și nici a certificatului de legatar nr.165/2002.
Împrejurarea că instanța a analizat în cuprinsul considerentelor aspectele legate de modalitatea de acceptare a succesiunii de către revizuienții-recurenți după def., nu poate fi considerată o depășire a cadrului procesual, știut fiind că de autoritatea lucrului judecat beneficiază numai dispozitivul nu și considerentele.
În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, se constată că hotărârile între care se invocă contrarietatea, respectiv decizia nr.1638/R/13.11.2008 și decizia nr.494/R/2006 sunt date de Curtea de Apel Oradea, situație în care competența de soluționare îi revine potrivit dispozițiilor art.323 Cod procedură civilă Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Față de cele ce preced se va respinge și cererea de revizuire formulată de revizuienții întemeiată pe prevederile art.322 pct.2 Cod procedură civilă, urmând a declina competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ceea ce o privește pe intimata, se constată că într-adevăr aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză,în condițiile în care cererile de revizuire nu vizează drepturile acesteia ci despăgubirile stabilite în favoarea reclamanților reconvenționali, și.
Constată că această intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE cererea de revizuire formulată de revizuienții, toți cu domiciliul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1638/R din 13 noiembrie 2008, Curții de Apel Oradea, în contradictoriu cu intimații cu domiciliul în O, str. -, nr. 6, - 6,. 9, județul B, COMISIA JUDEȚEANĂ B PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991, cu sediul în O, P-cul, nr. 5, județul B, COMISIA LOCALĂ O PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991, cu sediul în O, P-ța -, nr. 1, județul B, CONSILIUL LOCAL, cu sediul în O, P-ța -, nr. 1, județul B, PRIMARUL MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, P-ța -, nr. 1, județul B, ambii cu domiciliul în comuna, sat, nr. 247, județul
RESPINGE și cererea de revizuire formulată de revizuienții, ambii cu domiciliul în comuna, sat, nr. 247, județul B, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.2 Cod procedură civilă, împotriva aceleași decizii.
DECLINĂ competența materială de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuienții și împotriva deciziei civile nr.1638/2008-R întemeiată pe prevederile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, în favoarea ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ ȘI IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red.concept decizie -
Data:8.07.2009
Jud.recurs / / -dec.1638/R/2008
Jud.recurs R Fl./- / -dec.494/2006-
Dact.
Data:9.07.2009
2 ex.
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Toader Felicia, Măduța Doina
