Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1098/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(647/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1098
Ședință publică de la 24.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECĂTOR -
GREFIER -
Pe rol se află pronunțarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.1672 din 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-reclamante și -.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 10.06.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 17.06.2009 și apoi la 24.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B la data de 15.12.2006, sub nr-, reclamantele - - și - au chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.2 din imobilul situat în B,-, -.1,.1, sector 1, compus din vestibul, cameră, bucătărie, baie, vestibul comun, în suprafață utilă de 37,20. cu cota indiviză de 12,61% din părțile de folosință comună ale imobilului și terenul situat sub construcție, în suprafață de 31,37. cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul a formulat întâmpinare (fila 43 din dosar), prin care a invocatexcepția inadmisibilității, având în vedere dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998, care prevăd că imobilele preluate de stat pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora numai dacă nu fac obiectul unor legi speciale reparatorii, astfel încât după apariția Legii nr.10/2001, nu mai poate fi exercitată o acțiune în revendicare potrivit dreptului comun;excepția calității procesuale active a reclamantelor, întrucât reclamanta, în calitate de legatară universală a defunctului G, a dobândit doar corpul A din imobil, nu și corpul B, unde se află apartamentul pârâtului;excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că este posesor proprietar, titular al unui contract încheiat în mod legal, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada titlului lor de proprietate, iar naționalizarea imobilului în litigiu s-a făcut cu titlu valabil.
Prin sentința civilă nr.4221/28.03.2008, Judecătoria sectorului 1 Baa dmis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei; a respins acțiunea formulată de reclamanta, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei -, ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, ca neîntemeiată; a respins cererea formulată de reclamanta - împotriva pârâtului, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, instanța a constatat că, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între cel ce formulează o cerere de chemare în judecată (reclamant) și titularul dreptului dedus judecății.
De asemenea, acțiunea în revendicare este definită în literatura de specialitate drept acțiunea prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat, solicită instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar.
Din analiza actului de partaj voluntar autentificat sub nr.9305/1941 de Grefa Tribunalului Ilfov, întocmit de autoarele reclamantelor, respectiv și ( filele 14-15 din dosar), înscris prin care acestea înțeleg să facă dovada calității procesuale active, reiese că, prin convenția părților, starea de indiviziune asupra imobilului dobândit prin succesiune s-a sistat prin preluarea în deplină proprietate de către a construcției din spatele curții și terenul aferent acesteia, împreună cu servitutea de trecere, precum și a unei porțiuni de J din clădirea de la stradă, respectiv apartamentul de la parter și J din terenul existent și de către a Jd in imobilul de la stradă, respectiv apartamentul de la etaj, cu cota indiviză de din terenul liber.
Având în vedere că potrivit raportului de expertiză în specialitatea construcții dispus în prezenta cauză, apartamentul revendicat este situat în corpul de clădire B, amplasat în spatele curții, față de mențiunile actului de partaj voluntar menționat mai sus și față de notificarea depusă de către reclamante în conformitate cu Legea nr.10/2001, prin care acestea recunosc în mod expres că dreptul de proprietate asupra construcției din spatele imobilului, aflat în lotul nr.I, aparține doar reclamantei - (filele 55-58 din dosar), instanța reține că calitatea de proprietar asupra acestuia aparține doar defunctei, iar nu și defunctei, care, prin convenția părților de sistare a stării de indiviziune, a devenit străină de partea din bunul imobil atribuit celeilalte coindivizare, fiecare dobândind în deplină proprietate, cu efect retroactiv, potrivit art.786 Cod civil, o parte determinată din bunul imobil aflat în indiviziune.
Pe cale de consecință, doar reclamanta, în calitate de moștenitoare a defunctei, are posibilitatea formulării unei acțiuni în revendicare cu privire la apartamentul nr.2 din imobilul situat în B,-, - scara I,.I, sector 1, motiv pentru care instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a acestei reclamante ca neîntemeiată și a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât aceasta nu a făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat și a respins acțiunea acesteia ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv revendicarea prin comparare de titluri, instanța a constatat că aceasta presupune existența a două titluri de proprietate, exhibate de către părțile în litigiu, motiv pentru care pârâtul, invocând calitatea sa de proprietar al bunului, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.1643/23870 din 20.11.1996, cât și de posesor al acestuia, poate sta în judecată în acțiunea în revendicare declanșată de reclamante, motiv pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, instanța a reținut că imobilul situat în B,-, -.I,.I, sector 1, fost preluat de la stat în proprietatea autoarei reclamantei -, numita, în mod abuziv (termen generic utilizat de legiuitor prin art.2 din Legea nr.10/2001 pentru a acoperi atât preluarea cu titlu, cât și preluarea fără titlu valabil), în temeiul Decretului nr.92/1950, act normativ care contravenea Constituției din 1948, Declarației Universale a Drepturilor Omului și art.451 Cod civil, fiind incidente prevederile art.6 din Legea nr.213/1998, potrivit cărora, dacă imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, el poate face obiectul revendicării de către foștii proprietari sau succesorii acestuia.
În aceste condiții, reclamantele s-au adresat cu cereri, în vederea recunoașterii dreptului lor de proprietate, subcomisiei pentru aplicarea Legii nr.10/2001, în acest sens fiind emisă Dispoziția nr.9018/07.11.2007, prin care Primarul General al Municipiului Bad ispus restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului, cu excepția apartamentelor vândute în temeiul Legii nr.112/1995, printre care și cel al pârâtului.
Pe cale de consecință, prin Dispoziția nr,9018/07.11.2007 a Primarului General al Municipiului B, reclamanta - a redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-, -.I,.I, sector 1, fiind însă exceptat de la restituirea în natură și apartamentul 2 aparținând pârâtului.
În aceste condiții, instanța a reținut că reclamantei din prezenta cauză, la data intrării în vigoare a Legii nr.112/1995, și ulterior, la data dobândirii în patrimoniului pârâtului a dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, nu i se putea recunoaște nici măcar " legitimă" de a dobândi un bun în sensul art.l Protocolul I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, există o diferență esențială între "simpla speranță de restituire", oricât ar fi de îndreptățită din punct de vedere moral, și " legitimă", bazată pe o dispoziție legală sau pe o decizie judiciară.
Totodată, s-a statuat că nu se poate trage concluzia existenței unei "speranțe legitime" în ipoteza în care există controverse privitoare la modul de interpretare și aplicare a normelor de drept intern, fiind necesară existența unei baze suficiente în dreptul intern pentru a se reține incidența dispozițiilor art.l din Protocolul nr.
Cu toate acestea, ulterior, prin apariția Legii nr.10/2001, s-a apreciat că titlul statului nu este valabil chiar dacă a avut la bază un act de naționalizare, întrucât aceste acte normative nesocoteau prevederile Constituției, Codului civil și tratatelor internaționale la care România era parte, ceea ce ar fi de natură să conducă la concluzia că proprietarii deposedați abuziv nu și-ar fi pierdut niciodată dreptul asupra imobilului revendicat.
Pe cale de consecință, în urma îndeplinirii procedurilor prevăzute de această lege, reclamantei i s-a recunoscut dreptul de proprietate, pentru prima dată, prin Dispoziția Primarului General al Municipiului B nr.9018/07.11.2007 asupra imobilului situat în B,-, - sector 1, cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr.112/1995.
Totodată, instanța a reținut că, în ipoteza admiterii acțiunii în revendicare formulate de către reclamantă, s-ar aduce atingere principiului securității și stabilității raporturilor juridice, în condițiile în care statul s-a comportat din momentul preluării ca unverus dominus, ulterior dând posibilitatea reclamantei de a solicita restituirea proprietății sale pierdute, iar contractul de vânzare cumpărare al pârâtului nu a fost niciodată desființat.
Având în vedere și principiile conturate în practica judecătorească, prin care urmează a se stabili, potrivit dreptului comun, care din titlurile prezentate este preferabil, în cazul revendicării prin comparare de titluri, respectiv: în situația în care atât titlul vânzătorului, cât și cel al cumpărătorului provin de la același autor, câștig de cauză va avea partea care a îndeplinit mai întâi formalitățile de publicitate potrivit principiului qui prior tempore, potior iure, iar dacă nici una din părți nu și-a înscris titlul, cel preferabil va fi acela care are data mai veche; în situația în care titlurile provin de la autori diferiți, se va proceda la compararea drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri, va câștiga acea parte a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, instanța apreciază că titlul pârâtului este preferabil, reclamanta dobândind bunul imobil, cu obligația de a respecta dreptul de proprietate al pârâtului.
Astfel, în condițiile în care reclamantei nu i s-a recunoscut în justiție până la acest moment dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, dar, prin Dispoziția nr.9018/7.11.2007 i s-a restituit în natură imobilul, cu excepția apartamentelor vândute în temeiul Legii nr.112/1995, nu se poate susține că i s-a adus atingere dreptului de proprietate al acesteia, astfel cum este recunoscut de Constituția României și de art.480 Cod civil.
Totodată, având în vedere și calificarea juridică realizată de instanța de judecată a "excepției" uzucapiunii, ca fiind apărare de fond, în condițiile în care pârâta a precizat că nu înțelege să formuleze cerere reconvențională, pentru considerentele menționate, s-a apreciat că nu mai este necesară și analizarea acestei apărări.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantele - și -, criticând-o sub următoarele aspecte:
1. După cum se poate observa din analizarea considerentelor hotărârii apelate, deși prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea, argumentele avute in vedere se referă cel mult la o posibilă inadmisibilitate a acțiunii în revendicare, acțiunea în revendicare nefiind analizată de către prima instanța pe fond pentru a se putea dispune respingerea sa ca neîntemeiată - or, anterior pronunțării sentinței apelate, prin încheiere interlocutorie Judecătoria Sectorului 1 respinsese excepția inadmisibilității formulată de către pârâtul.
Astfel, după ce instanța a apreciat ca nu are calitate procesual activă pentru revendicarea apartamentului ocupat de către intimatul-pârât și după ce a stabilit că întreg imobilul situat in B,-, sector 1 fost preluat de statul R in mod abuziv, fără titlu valabil, a încercat să demonstreze că nu se poate trece la analizarea titlurilor pârâților în proces, făcând trimitere la dispoziții din legea speciala, inaplicabile în speță, față de obiectul si temeiul acțiunii.
Mai mult, Judecătoria Sectorului 1 apreciat in mod eronat că Dispoziția Primarului General al Municipiului B nr.9018/07.11.2007 este titlul prin se poate face dovada proprietății asupra imobilului revendicat, întrucât autorizațiile de construire nr. 183 R din 30.11.1921 și nr.49 din data de 25.06.1929, ca si orice acte translative de proprietate aparținând autorilor reclamantei asupra imobilului nu au mai fost de natură a produce efecte juridice odată cu preluarea, chiar abuzivă, a acestuia de către stat - acțiunea în revendicare presupune compararea titlurilor, iar faptul că prin Dispoziția emisă in anul 2008 s-a restituit partea imobilului din B,-, sector 1 cu excepția apartamentelor vândute in baza Legii nr.112/1995 nu face decât să confirme cele susținute de către recurente, în condițiile in care părțile din imobil vândute către foștii chiriași nu se mai aflau la dispoziția unității administrative și nu puteau face obiectul restituirii în natură în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr.10/2001.
2. Cererea de revendicare este temeinică și legală, titlul lor fiind preferabil celui al pârâtului.
În primul rând, în mod corect a soluționat prima instanță excepția lipsei calității procesual active prin raportare la mențiunile din actul de partaj voluntar încheiat de autoarele lor și la concluziile raportului de expertiză efectuat în fața primei instanțe - astfel recurenta reclamantă are calitate procesual activă pentru revendicarea apartamentului 1 din imobilul din B,-, sector 1, iar nu are calitate procesual activă cu privire la revendicarea apartamentului în litigiu.
În al doilea rând, având în vedere faptul că ambele părți au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra imobilului, iar titlurile provin de la autori diferiți, ca o aplicație a principiuluinemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet, se vor compara între ele drepturile autorilor de la care provin cele două titluri și va avea câștig de cauză partea care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil (acțiunea în revendicare se soluționează potrivit părților în proces, acordându-se câștig de cauză părții care are titlul mai caracterizat).
În ceea ce privește Legea nr.10/2001, aceasta nu acordă nicăieri preferință cumpărătorului de la stat în fața adevăratului proprietar, iar în interpretarea acestei legi trebuie să fie acordată preferință principiului fundamental al respectării dreptului de proprietate.
Drept urmare, prezenta acțiune nu este condiționată de existența unei legi speciale de reparație (cum ar fi Legea nr.10/2001), iar principiul bunei-credințe instituit de art.46 din această lege nu duce la paralizarea respectiv, respingerea acțiunii în revendicare, deoarece aceste prevederi nu derogă de la prevederile dreptului comun.
Cu alte cuvinte, Legea nr.10/2001 și prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 nu reglementează raporturile juridice între persoanele îndreptățite și cumpărătorii în temeiul Legii nr.10/2001, aceste raporturi urmând a fi soluționate conform prevederilor dreptului comun (Legea nr.10/2001 nu prevede in mod expres posibilitatea exercitării acțiunii in revendicare pentru simplul motiv ca aceasta cerere nu cade sub incidența acestei legi, ci rămâne supusă Codului Civil).
În cauză, titlul recurentelor reclamante este preferabil titlului intimatului pârât, acesta din urmă fiind viciat, deoarece a fost încheiat cu un neproprietar și cu încălcarea vădită a prevederilor Legii 112/1995.
Astfel, titlul lor provine de la adevăratul proprietar, iar dreptul lor de proprietate asupra imobilului din B,- (mai puțin părțile vândute in baza Legii nr. 12/1995 și care nu puteau fi restituite de către autoritatea administrativa in procedura speciala prevăzuta de Legea nr.10/2001) a fost consolidat inclusiv prin Dispoziția nr.9018/07.11.2007 emisa de către Primarul General, prin care a fost restituită partea nevândută către chiriași din acest imobil și prin Protocolul de predare-primire nr. 23838/20.02.2008.
Pe de altă parte, deși a fost respinsă cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat in baza Legii nr.112/1995, acest aspect nu poate produce vreo consecință juridică în prezenta cauza ce are ca obiect revendicare imobiliară și unde ceea ce prezintă relevanță sunt viciile titlului de proprietate al intimatului pârât, care a cumpărat apartamentul revendicat de la un non dominus.
3. În ceea ce privește așa-zisa incidență a uzucapiunii, în ceea ce privește apartamentul revendicat, aceasta ar trebui respinsă de plano de către instanță, în condițiile în care a reprezentat o simplă apărare, iar nu o cerere proprie a pârâtului și nu au fost administrate, nici măcar propuse, probele obligatoriu de administrat în aceasta ipoteză.
Prin decizia civilă nr.1672/17.12.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelantele reclamante și -; a schimbat în parte sentința apelată; a admis în parte cererea de chemare în judecată; a obligat intimatul pârât să lase apelantei reclamante în deplină posesie și liniștită proprietate apartamentul nr.2 situat în imobilul din B,-, -.1,.1, sector 1, compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, vestibul, boxă demisol (astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert ), împreună cu cota indiviză de 12,61% din părțile de folosință comună; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate; a luat act că apelantele nu solicită cheltuieli de judecată; a respins ca neîntemeiată cererea intimatului pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că motivul 1 de apel este fondat.
Într-adevăr, din analiza considerentelor hotărârii recurate, rezultă că, deși prima instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea, o parte din argumentele avute în vedere se referă în realitate la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, prin prisma Legii nr.10/2001 (ulterior procedându-se la compararea titlurilor și apreciindu-se preferabil titlul intimatului pârât prin prisma principiului securității raporturilor juridice și jurisprudenței CEDO).
Sub un prim aspect, se constată că, prin încheierea interlocutorie din data de 16.0.2001 (fila 95 dosar fond), Judecătoria Sectorului 1 respinsese excepția inadmisibilității formulată de către intimatul pârât, argumentată pe baza Legii nr.10/2001.
Sub un al doilea aspect, Legea nr.10/2001 nu reglementează raporturile juridice între persoanele îndreptățite și persoanele care au dobândit imobilele preluate de stat fără titlu valabil, ci reglementează doar raporturile juridice între persoanele îndreptățite si unitatea deținătoare a imobilelor, în măsura în care aceste imobile se află în patrimoniul acestora.
În consecință, Legea nr.10/2001 și prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 nu reglementează raporturile juridice între persoanele îndreptățite și cumpărătorii in temeiul Legii nr.112/1995, aceste raporturi urmând a fi soluționate conform prevederilor dreptului
Sub un al treilea aspect, Judecătoria Sectorului 1 apreciat în mod eronat că Dispoziția Primarului General al Municipiului B nr.9018/07.11.2007 este titlul prin se poate face dovada proprietății asupra imobilului revendicat (ca atare fiind aplicabile prevederile legii nr. 10/2001) - prin Dispoziția emisă in anul 2008 s-a restituit doar partea imobilului din B,-, sector 1 nevândută și care se afla în patrimoniul statului (cu excepția apartamentelor vândute in baza Legii nr.112/1995), ceea ce nu face decât sa confirme cele susținute de către apelante, in sensul că Legea nr. 10/2001 nu reglementează raporturile juridice intre persoanele îndreptățite și cumpărătorii in temeiul Legii nr.112/1995.
Motivul 2 de apel este și el fondat, Tribunalul apreciind că apelantelor reclamante este preferabil titlului intimatului pârât.
Astfel, având in vedere faptul ca ambele părți au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra imobilului, iar titlurile provin de la autori diferiți, se vor compara intre ele drepturile autorilor de la care provin cele doua titluri si va avea câștig de cauza partea care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil (acțiunea in revendicare se soluționează potrivit dreptului comun, iar compararea titlurilor părților in proces se face prin aplicarea criteriilor consacrate în mod unanim de doctrina și jurisprudență, respectiv acordându-se câștig de cauză părții care are titlul mai caracterizat).
In ceea ce privește Legea nr.10/2001 (în situația în care motivarea instanței de fond ar fi interpretată în sensul că a apreciat că acest act normativ a instituit criterii de preferabilitate în favoarea chiriașului cumpărător), se constată că preferința titlului cumpărătorului de la stat in fata titlului adevăratului proprietar nu este stipulată prin actul normativ menționat - buna credință la care face referire art.46 din aceasta lege privește doar cererile privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare.
Pe de altă parte, deși în speță a fost respinsa cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat in baza legii nr.112/1995, acest aspect nu poate produce vreo consecință juridică ceea ce privește revendicarea imobiliară, pentru considerentele menționate anterior.
Ținând cont deci că preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu, astfel încât nu a operat transferul proprietății către stat, iar apelantele reclamante nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate, nu se poate reține preferabil titlul cumpărătorului, acesta fiind încheiat cu un neproprietar, cu încălcarea prevederilor Legii 112/1995 și totodată, în considerarea aplicării principiuluinemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet.
Pe de altă parte, Tribunalul apreciază că această interpretare este în deplin acord cu jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, dezvoltată în materia respectării dreptului de proprietate privată, consacrat de art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și libertăților Fundamentale, principiile de interpretare ale Curții fiind aplicate în cauzele românești, începând cu cauza Străin contra României, continuând cu cauzele Păduraru contra României, Porțeanu contra României și toate cauzele repetitive subsecvente, în care s-a constatat încălcarea dreptului de proprietate de către statul român.
În aplicarea raționamentului conceput de Curtea Europeană, instanța națională nu poate decât să constate inaplicabilitatea 45 alin.2 din Legea nr.10/2001 în cererea în revendicare, ca efect al dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană, ce se aplică prioritar legii naționale, în temeiul art.Il alin.2 și 20 alin. 2 din Constituția României, precum și cu efect direct, conform jurisprudenței Popescu României, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin prisma acestei aprecieri, se constată în speță că recurentele reclamante dețin un "bun" în sensul Convenției, în condițiile în care se recunoaște de către instanță nevalabilitatea titlului statului de preluare a imobilului în litigiu și, deci, existența dreptului de proprietate în patrimoniul acesteia.
Astfel, întrucât părțile litigante dețin ambele un titlu de proprietate, recunoscut ca valabil și au un "bun", în sensul art.l din Protocolul nr.I adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în conflictul dintre ele, Tribunalul a recunoscut preferabilitatea titlului înfățișat de recurenta reclamantă, ca fiind cel originar și mai bine caracterizat, provenind de la proprietarii inițiali, care obținuseră bunul în condiții de perfectă legalitate, necontestat și anterior naționalizării sale.
Concluzionând, nu se poate susține, ca un contrargument valid, că recurentei reclamante nu trebuie să i se restituie imobilul în natură, întrucât acesteia îi este recunoscut dreptul la despăgubiri, consacrat de art. 18 lit. d din Legea nr.10/2001, dreptul la despăgubiri, ca drept de creanță fiind un drept distinct de însuși dreptul de proprietate, drept real ce se exercită direct asupra bunului, substituirea dreptului de proprietate cu un drept de creanță, având ca obiect o sumă de bani sau cu măsuri reparatorii, echivalând cu o expropriere de fapt, în sensul constituțional al acestei măsuri.
În aceste condiții, restituirea în natură se impune drept unică măsură reparatorie posibilă pentru privarea de proprietate suferită prin vânzarea imobilului către chiriași, constatare ce interesează cererea în revendicare, prin prisma argumentelor din prezenta hotărâre.
Motivul 3 de apel este și el fondat, în primul rând în considerarea unor argumente de ordin procedural, având în vedere că, deși nemulțumit de faptul că instanța de fond nu a soluționat excepția uzucapiunii (pe care a calificat-o ca apărare de fond), după cum rezultă din cele susținute în întâmpinare, intimatul pârât nu a înțeles nici să declare apel, nici să uzeze de dispozițiile art.293 Cod de procedură civilă, ca atare instanța de apel nefiind învestită cu soluționarea acestui aspect; în subsidiar, în ipoteza în care această opinie nu ar fi împărtășită, se constată că aceasta a fost calificată ca o simpla apărare (iar nu o cerere proprie a intimatului pârât) si nu au fost administrate nici măcar propuse probele obligatoriu de administrat pe acest aspect.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În susținerea motivelor de recurs, recurentul susține că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7. pr. civ. în condițiile în care omite să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată prin întâmpinare.
În al doilea rând, în mod cu totul contradictoriu reține că reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate, în condițiile în care nu există acte din care să rezulte că autoarea reclamantelor a fost proprietara terenului în suprafață de 564,45 mp și actul de partaj voluntar nu este translativ de drepturi, existând doar o autorizație de construcție pentru corpul
Pe de altă parte, concluzia instanței de apel că imobilul a fost naționalizat pe numele unei alte persoane, decât adevăratul proprietar, este contrară probelor administrate în cauză, din care rezultă că naționalizarea imobilului a fost făcută cu respectarea dispozițiilor decretului 92/1950, autoarea reclamantelor având în proprietate un nr. de 29 de proprietăți.
Recurentul susține că sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ întrucât numai cu încălcarea legii și a principiului neretroactivității legii civile, instanța de apel a constatat nevalabilitatea titlului statului.
În mod greșit instanța de apel a reținut jurisprudența CEDO în sensul că a constatat că a fost nerespectat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, deși reclamanta din prezentul litigiu nu avea nici un "bun actual" și "nici o speranță legitimă" în condițiile în care nu i se recunoscuse printr-o hotărâre judecătorească a instanțelor naționale, dreptul de proprietate, cu efect retroactiv. De altfel și CEDO consacră principiul neretroactivității legii civile, considerând că reclamantul căruia nu i s-a recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul de proprietate asupra bunului, nu are un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În cauză, reclamanta a obținut doar o decizie administrativă de restituire a imobilului în baza legii 10/2001, dispoziție prin care nu i s-a restituit și corpul B în care se află apartamentul proprietatea recurentului.
Pe de altă parte, în mod greșit instanța de apel a apreciat ca fiind preferabil titlul reclamantelor în raport de dispozițiile art. 480. civil, fără a ține cont de dispozițiile legii 10/2001, apreciind că nu sunt aplicabile, în speță, întrucât reglementează doar raporturile dintre persoanele îndreptățite și unitatea deținătoare.
Prin decizia 33/2008 ÎCCJ a statuat în soluționarea recursului în interesul legii, că "persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile legii 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480. civil. cu atât mai mult, persoanele care au utilizat procedura legii 10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni în revendicare, având în vedere regula electa una și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența CEDO".
Recurentul arată că, prin decizia nr. 1726/19.10.2007 a Curții de Apel Bucureștia fost validat titlul său, respectiv contractul de vânzare - cumpărare nr. 1643/1996, constatându-se că a fost încheiat cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor legii 112/1995, astfel că dreptul său de proprietate se bucură de protecția instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Cât privește titlul reclamantelor, respectiv dispoziția Primarului General nr. 9018/2007, acesta a fost emis cu respectarea și recunoașterea dreptului de proprietate al apartamentelor vândute în baza legii 112/1995.
Pentru aceste considerente se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente.
Nu este întemeiată critica formulată în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7. pr. civ, instanța de apel arătând în concret motivele ce au condus la admiterea apelului, neexistând contradicție între cele reținute.
Critica recurentului legată de lipsa calității procesuale active a reclamantei nu poate fi analizată, întrucât această critică a fost formulată omisso medio, în condițiile în care instanța de fond a respins această excepție invocată de pârât prin întâmpinare, iar acesta nu a declarat apel cu privire la soluționarea acestei excepții. Pe de altă parte, intimata - reclamantă a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale asupra imobilului revendicat, astfel că nici această critică nu va fi primită.
Este însă întemeiată critica formulată în legătură cu soluționarea cauzei pe fond, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ.
Astfel, acțiunea în revendicare prin care se urmărește redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada de referință a legii 10/2001, introdusă după intrarea în vigoare a legii, nu poate fi soluționată potrivit criteriilor de comparație a titlurilor stabilite de dreptul comun, ci trebuie soluționată numai cu respectarea prevederilor imperative ale legii speciale, care,altfel, ar fi eludate. Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate face abstracție de existența sa. Astfel, potrivit art. 2 alin. 2, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor acestei legi.
Prin urmare, sub aspect procedural dispozițiile legii 10/2001 nu exclud, în toate situațiile acțiunea în revendicare formulată de fostul proprietar al imobilului, dar, pe fondul litigiului, nu se poate apela exclusiv la compararea titlurilor de proprietate, pe baza criteriilor dreptului comun presupuse de aplicarea art. 480. civil ci, în considerarea prevederilor de drept substanțial ale legii 10/2001 aplicate pentru aprecierea valabilității titlului chiriașului cumpărător, care nu pot fi ignorate în compararea de titluri presupuse de cererea în revendicare dedusă judecății.
Este întemeiată și critica recurentului referitoare la faptul că reclamantele nu dețin, la acest moment un bun în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție.
Existența unui "bun" în sensul celui dintâi paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, constă în recunoașterea de către instanțele naționale a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în patrimoniul petenților, fie ca reprezentând " bunuri actuale", fie ca " speranță legitimă" de redobândire a bunului în natură.
evaluării de legalitate este aceea a existenței dreptului de proprietate în patrimoniul reclamanților, la momentul înstrăinării locuinței către chiriași, chiar dacă această înstrăinare a avut loc anterior confirmării în justiție, în mod definitiv a dreptului de proprietate. Prin urmare, nu este necesar doar ca fostul proprietar să se legitimeze cu titlul originar de proprietate asupra imobilului revendicat, ci și ca acest titlu să le fie reconfirmat cu efect retroactiv și irevocabil, printr-o hotărâre judecătorească prin care să se fi recunoscut nevalabilitatea preluării imobilului de către stat și, implicit, existența valabilă și neîntreruptă a bunului în patrimoniul reclamantelor, ceea ce nu este cazul în speță.
Simpla afirmație a apelantelor reclamante că preluarea imobilului în temeiul decretului 92/1950 este abuzivă, nu poate fi reținută, de plano, fără a fi analizată în cadrul unui litigiu anterior prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești în acest sens.
De altfel, în urma examinării hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele având ca obiect imobilele preluate de stat, instanța europeană a reținut că au fost încălcate exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 în toate cazurile în care fostului proprietar i se recunoscuse dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, ceea ce nu este cazul în speță, în condițiile în care reclamanta nu a obținut anterior o hotărâre judecătorească de natura celei prevăzute de art. 2 alin. 2 din legea 10/2001 și nici nu a contestat decizia de restituire parțială în natură.
Pe de altă parte, în virtutea jurisprudenței CEDO exprimate în cauza Raicu contra României din 2006 pârâților, care au cumpărat apartamentul în temeiul legii 112/1995, li se recunoaște un bun ce trebuie protejat de orice ingerință. Pârâții au cel puțin o speranță legitimă în acest sens, dedusă din dispozițiile legii speciale - care nu recunoaște proprietarului deposedat decât dreptul de a obține despăgubiri în situația în care bunul a fot înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legii 112/1995, precum și în ipoteza în care contractul a fost încheiat cu bună credință - unită cu o jurisprudență constantă pe acest aspect.
Curtea a reamintit că atenuarea vechilor neajunsuri aduse nu trebuie să creeze noi pagube disproporționate ( a se vedea și ) și că persoanele care au dobândit bunurile de bună credință nu trebuie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat aceste bunuri în trecut.
Prin urmare, în mod greșit instanța de apel a acceptat punctul de vedere al reclamantei, în sensul că și după intrarea în vigoare a legii 10/2001 se poate acționa atât în baza acesteia cât și în temeiul dreptului comun, ceea ce ar însemna încălcarea, deopotrivă, a principiului de drept potrivit căruia, în cazul coexistenței mai multor legi se aplică legea nouă, iar în cazul legilor speciale, acestea au prelevanță asupra celor generale, cât și dispozițiile exprese ale legii 10/2001, care stabilesc că de la intrarea în vigoare a acestei legi, redobândirea imobilelor preluate în mod abuziv se face în condițiile acestei legi.
Că este așa, s-a statuat și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii care a stabilit că" legea specială, se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu valabil, precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora le permite să păstreze imobilele în condițiile expres prevăzute de art. 18 lit. c, art. 29, așa încât argumentul unor instanțe în sensul că nu există suprapunere în ceea ce privește câmpul de reglementare al celor două acte normative( art. 480. civ și legea 10/2001) nu poate fi primit"
Prin urmare, se impune respingerea acțiunii în revendicare, titlul pârâților fiind preferabil celui al reclamantelor, în raport de motivele expuse anterior. Pe de altă parte, nu se poate susține, contrar celor reținute în apel, că prin respingerea acțiunii în revendicare s-ar la o nouă privare de proprietate de către stat a apelantelor reclamante, întrucât în baza dispozițiilor legii speciale acestea au posibilitatea de a obține despăgubiri pentru imobilele ce au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legii 112/1995, cum este cazul în speță.
Pentru aceste considerente în baza art. 312 Cod de procedură civilă cu referire la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă curtea admite recursul, modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței civile nr.4221/28.03.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 ca fiind legală și temeinică.
În temeiul art.274 Cod de procedură civilă obligă intimata la 400 lei cheltuieli de judecată către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât împotriva deciziei civile nr.1672 din 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele reclamante și -.
Modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul formulat de apelantele reclamante împotriva sentinței civile nr.4221/28.03.2008 a Judecătoriei sectorului 1 B, ca nefondat.
Obligă intimata la 400 lei cheltuieli de judecată către recurent.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
2 ex/6.07.2009
----------------------------------------------------
- Secția a IV-a -
-
Jud.Sector 1 -
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold
