Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 112/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 112/
Ședința publică din 07 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin procuror.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de reclamantul, domiciliat în Rm.V,-, -.2,.B,.5, Zona Nord, județul V, împotriva sentinței civile nr. 406 din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 30 septembrie 2009, iar discuțiile de la acea dată au fost consemnate în încheierea de ședință, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, când s-a dat următoarea decizie.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 18.03.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 94700 EURO, cu titlu de despăgubiri și a sumei de 1.500.000 EURO, cu titlu de daune morale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin sentința penală nr.225 din 31 martie 1959, pronunțată de Tribunalul Militar Iași, a fost condamnat la 7 ani închisoare prin muncă corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale. A executat din această pedeapsă 3 ani și 122 de zile prin muncă la normă impusă, fără să fie plătit.
Întrucât a fost arestat în timp ce se afla în anul VI la Facultatea de Medicină din I, după eliberarea sa a continuat studiile cu eforturi suplimentare și i-a fost întârziată posibilitatea de a deveni medic cu 5 ani.
Reclamantul a mai susținut că prin sentința penală nr.48/1963 a aceleiași instanțe s-a dispus achitarea sa, iar în baza acestei sentințe a fost eliberat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.504 alin.2 și 4 din Codul d e procedură penală.
Prin întâmpinarea depusă la data de 9 aprilie 2008, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu motivarea că termenul de introducere a unei astfel de acțiuni, astfel cum este reglementat de art.506 din Codul d e procedură penală, respectiv cel de 18 luni, a început să curgă de la data rămânerii definitive a sentinței penale de achitare.
Pârâtul a mai susținut că atât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și cea a Curții Constituționale relevă faptul că normele interne sau internaționale care obligă statul să reparare prejudiciile cauzate prin erori judiciare nu prevăd imprescriptibilitatea dreptului de a cere asemenea despăgubiri.
Prin sentința civilă nr.895 din 23.10.2008, Tribunalul Vâlceaa admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă.
În considerentele sentinței s-a reținut că în raport de data de 20 februarie 1969 la care s-a eliberat o copie a sentinței penale de achitare și de prevederile art.506 din Codul d e procedură penală, în cauză este împlinit termenul de prescripție de 18 luni de la data pronunțării hotărârii de achitare sau de la data luării la cunoștință despre existența acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.
Prin decizia civilă nr.3/A din 12.01.2009, Curtea de APEL PITEȘTIa admis apelul, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În considerentele deciziei s-a reținut că sentința este nulă, întrucât cauza a fost soluționată de un complet nelegal constituit, respectiv fără participarea procurorului.
S-a mai reținut că participarea procurorului este obligatorie în astfel de cauze, în baza Ordinului nr.14 din 14.02.2003 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Rejudecând cauza, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.406/09.04.2009, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea reclamantului ca prescrisă reținând următoarele:
Analizând cu prioritate excepția invocată față de dispozițiile art.137 alin.1 din Codul d e procedură civilă, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale aplicabile, tribunalul a apreciat că este întemeiată, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin sentința nr. 225 din 31 martie 1959, pronunțată de Tribunalul Militar Iași, în dosarul nr.183/1959, reclamantul a fost condamnat la 7 ani închisoare corecțională, reținându-se în sarcina sa delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut de art.209 pct.2 lit. a din Codul penal.
În fapt, s-a reținut că reclamantul a manifestat concepții "dușmănoase" la adresa regimului socialist, concretizate în faptele reținute prin sentință.
Această sentință a fost pusă în executare prin mandatul nr. 311/1959, astfel după cum rezultă din înscrisul de la fila 2.
Prin sentința nr.48 din 28 mai 1963, pronunțată de Tribunalul Militar Iași, reclamantul a fost achitat pentru săvârșirea aceluiași delict.
În baza acestei sentințe, reclamantul a fost eliberat potrivit biletului de eliberare nr- (fila 2 din primul dosar de fond).
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea statului la plata despăgubirilor pentru condamnarea și încarcerarea sa.
Potrivit adresei nr. 434 din 22 februarie 1969 (fila 4 din primul dosar), reclamantului i s-a comunicat copia sentinței prin care a fost achitat.
Întrucât instituția prescripției dreptului material la acțiune ce presupune stingerea acestui drept cu consecința imposibilității constrângerii debitorului la îndeplinirea obligației pe calea justiției, implică curgerea unui termen anume prevăzut de lege pentru exercitarea acestui drept, este necesar a se analiza următoarele aspecte: dacă acțiunea este prescriptibilă sau imprescriptibilă, momentul la care începe să curgă acest termen precum și impactul datorat aplicării legii în timp.
În speță, la data pronunțării sentinței nr.48 din 28 mai 1963, dreptul persoanelor condamnate pe nedrept la repararea pagubelor suferite prin asemenea condamnări era reglementat de art. 431, 432, 566, 567, 568 din fostul Cod de procedură penală al Populare Române, din 19 martie 1936. Cu privire la termenul de introducere a acțiunii, acest cod prevedea că o asemenea acțiune se introduce în termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare sau de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire penală.
Rezultă astfel că legea declara prescriptibilă acțiunea în repararea pagubelor produse prin erori judiciare, termenul de prescripție fiind cel de un an care începea să curgă de la momentul precizat anterior.
Nici o modificare ulterioară a acestui cod, precum și apariția următorului cod în anul 1968, nu au modificat textele legale citate în sensul declarării ca inadmisibilă a acțiunii în repararea pagubelor produse prin erori judiciare.
Dreptul persoanelor prejudiciate în acest mod a primit o consacrare constituțională abia prin Constituția din anul 1991, însă nici formele Codului d e procedură penală ulterioare acesteia nu au suferit modificări de substanță în privința termenului de prescripție, modificându-se numai durata acestui termen.
În consecință, tribunalul a reținut că acțiunea formulată de reclamant este prescriptibilă, urmând a determina momentul de la care a început să curgă o asemenea acțiune.
Raportând dispozițiile legale în vigoare la momentul pronunțării sentinței de achitare a reclamantului la cererea de la fila 4 din dosar, rezultă că reclamantul putea să formuleze acțiunea împotriva statului pentru a cere despăgubiri pentru condamnarea și încarcerarea sa de la data de 22 februarie 1969 când i s-a comunicat copia sentinței de achitare. Potrivit Codului d e procedură penală în vigoare la acea dată, respectiv art. 505, acțiunea putea fi introdusă în termen de un an de la pronunțarea hotărârii de achitare. În prezent termenul de introducere a acțiunii este de 18 luni de la data pronunțării hotărârii de achitare sau de la data la care reclamantul a luat cunoștință de aceasta.
Având în vedere însă considerentele următoare, întemeiate pe interpretarea drepturilor omului în lumina schimbărilor survenite evenimentelor din decembrie 1989 și în special pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului relevantă în cauză, raportată la momentul ratificării Convenției de către România, prin Legea nr. 30/1994, tribunalul a apreciat că și în raport de anul 1990 (moment de la care se poate aprecia că reclamantul putea avea legitimă că acțiunea sa ar fi analizată în mod obiectiv) acțiunea reclamantului (formulată la data de 18 martie 2008) este prescrisă.
Astfel, instituirea unui termen de prescripție pentru acțiunile în repararea pagubelor cauzate prin erori judiciare (reglementată constituțional, prin art.504-506 din Codul d e procedură penală și interpretată potrivit deciziilor nr.45/1998 și 255/2001 ale Curții Constituționale) nu constituie o în călcare a normelor constituționale și a celor internaționale privitoare la drepturile omului, încadrându-se în ipoteza prevăzută în prezent de art.52 alin.3 din Constituție. Potrivit acestui text constituțional, răspunderea statului pentru erorile judiciare se stabilește potrivit legii, respectiv sub aspectul modalităților și condițiilor în care este angajată această răspundere.
Instituirea unui termen de prescripție nu încalcă nici prevederile art. 6 din Convenția europeană privind drepturile omului și libertățile fundamentale, întrucât acest articol garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță judecătorească să poată fi sesizată cu privire la orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Acest drept nu este însă absolut, fiind supus unor limitări care nu pot restricționa accesul liber la justiție într-o asemenea măsură încât să afecteze esența dreptului (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Faimblat contra României, Hotărărea din 13 ianuarie 2009).
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, reclamantul criticând-o pentru nelegalitate în sensul că, în cazul său, nu a fost vorba de o eroare judiciară, ci de o condamnare politică, mai precis un act de represiune politică, astfel că acțiunea sa este imprescriptibilă.
Apelul este fondat.
Prin acțiunea sa, întemeiată pe dispozițiile art.504 Cod procedură penală, reclamantul a solicitat doar despăgubiri însă, din motivarea în fapt a acesteia, rezultă în mod evident că reclamantul a invocat caracterul politic al condamnării sale, prin sentința nr.225/31.03.1959 a Tribunalului Militar Iași.
După pronunțarea sentinței apelate a fost adoptată de Parlamentul României Legea nr.221/02.06.2009, publicată în Monitorul Oficial nr.396/11.06.2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989.
Potrivit art.4 din această lege, acțiunea pentru constatarea caracterului politic al condamnării este imprescriptibilă, iar acțiunea în despăgubiri a persoanei condamnate politic este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, de la data intrării în vigoare a legii.
Față de aceste dispoziții ale Legii nr.221/2009, ce stabilesc caracterul imprescriptibil al acțiunii în constatarea caracterului politic al condamnării și de asemenea, un termen de prescripție mai mare decât cel reglementat de art.506 al.2 Cod procedură penală, și având în vedere scopul acțiunii reclamantului, care în principal a invocat caracterul represiv al condamnării sale în anul 1959, se constată că sentința apelată, pronunțată pe excepția prescripției dreptului la acțiune, nu poate fi păstrată.
În consecință, curtea, în baza art.297 al.1 Cod procedură civilă, va admite apelul de față, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamantul, domiciliat în Râmnicu V,-, -.2,.B,.5, Zona Nord, județul V, împotriva sentinței civile nr.406 din 09.04.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, intimat-pârât fiind STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5.
Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.6/09.10.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă
