Acțiune posesorie. Decizia 1340/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1340/
Ședința publică din 07 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de reclamanții și, ambii domiciliați în Rm.V, strada - - -, nr.18, județul V și de pârâtul, domiciliat în Rm.V,-, județul V, împotriva deciziei civile nr.152/A din data de 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și, ambii domiciliați în Rm.V, strada - - -, nr.20, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-reclamant -, asistat de avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.421 din data de 15.09.2009, emisă de Baroul Vâlcea -cabinet individual, care răspunde și pentru recurenta-reclamantă și intimații-pârâți și, lipsind recurentul-pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt legal timbrate, cu taxa judiciară în sumă de câte 10 lei, achitată cu chitanțele nr.- din data de 7.10.2009 și nr.- din data de 7.10.2009, emise de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar de 0,15 lei, respectiv de 5 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat -, pentru recurenții-reclamanți, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei, chitanța privind onorariul de avocat și împuternicirea avocațială.
Intimata-pârâtă depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar de 5 lei, pentru recurentul-pârât. De asemenea, depune concluzii scrise.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat -, pentru recurenții-reclamanți, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecată. Arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii, referitoare la respingerea capătului de cerere privind tăierea celor trei arbori, în sensul că instanța, în mod corect, face trimitere la dispozițiile art.607-608 Cod civil, însă soluția se limitează la tăierea crengilor arborilor. În ceea ce privește capătul de cerere în revendicare, reclamanții au formulat un motiv de apel și au solicitat refacerea raportului de expertiză, pentru a demonstra că cei circa 26 sunt ocupați de pârâți. Instanța de apel nu a făcut referire la obiecțiunile formulate de către reclamanți, sub acest aspect solicitând casarea deciziei, cu trimitere spre rejudecare. Referitor la motivul nr.3 de recurs, reclamanții au fost obligați de către instanța de fond să demoleze coșul casei, cu motivarea că nu era prevăzut în documentație, iar această soluție a fost menținută și de instanța de apel, cu toate că a fost indicată fila dosarului unde există completarea documentației, cu privire la coșul de fum. În ceea ce privește acest motiv, solicită modificarea deciziei, în sensul respingerii cererii reconvenționale, cu privire la demolarea coșului de fum. De asemenea, instanța a compensat în totalitate cheltuielile de judecată, în mod greșit, întrucât trebuiau compensate numai cu privire la onorariile achitate pentru expertiza în specialitatea construcții, în acest sens solicitând obligarea pârâților la plata cheltuielilor ocazionate de plata onorariilor celorlalți experți.
Intimata solicită admiterea recursului pârâtului, așa cum a fost formulat și motivat în scris și respingerea recursului reclamanților, cu cheltuieli de judecată. Arată că gardul construit este comun și edificarea acestuia era necesară, reprezentând hotarul dintre cele două proprietăți. Mai arată că acest gard a fost construit pe vechea fundație.
Avocat -, pentru recurenții-reclamanți, solicită respingerea recursului pârâtului, arătând că, prin motivele de recurs invocate, a răspuns implicit criticilor formulate de pârât.
Intimatul-pârât arată că, în lipsa lui, reclamanții au demolat gardul și au construit în mod abuziv.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 11 iunie 2007, la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, astfel cum a fost precizată la filele nr.14 și 30 din dosar, reclamanții - și au chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să-i oblige pe pârâți: - să le respecte proprietatea și posesia terenului în suprafață de cca. 14 mp, cu lățimea de cca. 0,5. și lungimea de 28. situat în Râmnicu V,-; să dispună grănițuirea celor două proprietăți; să-i oblige pe pârâți să demoleze gardul pe fundație și soclu din beton, construit pe terenul reclamanților, să își taie arborii situați sub limita legală a distanței, să refacă panta de scurgere naturală a apelor pluviale (în caz de refuz să fie autorizați reclamanții să facă aceste lucrări pe cheltuiala pârâților) și să-i oblige pe pârâți la plata valorii pagubelor ce le-au fost pricinuite prin demolarea gardului vechi, ocuparea fâșiei de cca. 50 cm lățime și construirea gardului din fier pe terenul ocupat, tăierea unui proprietatea reclamanților - pagube evaluate provizoriu în vederea timbrării, la suma de 500 lei.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că pârâtul este vecinul de la Vest, iar ceilalți pârâți locuiesc în gospodăria celui dintâi, fiind rude. Pârâții au desființat gardul despărțitor din lemn, dintre cele două proprietăți și au construit un nou gard din beton, în grosime de cca. 40- 45 cm, ocupând din terenul reclamanților o de cca. 0,5 lățime pe toată lungimea de 28. Datorită edificării acestui gard, reclamanții nu mai pot finaliza lucrările de construcție la casă, ca urmare a diminuării spațiului de acces. Cu ocazia construirii gardului pârâții le-au degradat și chiar distrus reclamanților instalația de apă și canalizare, jgheaburile și parțial pereții de la casă (care sunt afectați ca urmare a modificării pantei de scurgere a apei pluviale), un geam de cca. 4/4 m de la de legume și un pom pe care l-au tăiat. În plus, datorită pomilor plantați de pârâți sub limita legală a distanței li s-au produs distrugeri la acoperiș, pomii sprijinindu-se efectiv pe acoperișul casei, iar ca urmare a construirii gardului din beton a fost deviat cursul normal al apelor pluviale, care acum se scurg pe imobilul proprietatea reclamanților.
Pârâții și au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu sunt proprietarii terenului ce se învecinează cu reclamanții și nici ai clădirilor amplasate pe acesta, ci doar locuiesc în acea gospodărie, care aparține pârâtului.
Excepția a fost unită cu fondul cauzei la termenul de judecată din 27 iunie 2007- fila 23.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională (filele 37-41).
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea cererii reclamanților, arătând că a moștenit terenul de la părinții săi și și că l-a stăpânit în formele și limitele de hotar actuale de peste 40 ani, în timp ce reclamanții au cumpărat terenul în anul 2005. Deși în certificatul de moștenitor de pe urma defunctului este trecută suprafața de 900 mp, în prezent în teren nu mai există decât suprafața de 849,53 mp, care a fost dezmembrată în 2 loturi: unul în suprafață de 258,21 mp, înstrăinat pârâtului și soției sale de către autoarea prin actul de vânzare-cumpărare nr. 235/30.01.2002, întocmit de BNP și altul în suprafață de 591,32 mp, moștenit de pârât, așa cum rezultă din sentința de partaj nr.4246/03.04.2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr-.
Pârâtul a precizat că deschiderea la stradă a terenului reclamanților este de numai 7,85 mp, sub limita minimă de 8, cerută de lege pentru a putea construi, astfel încât promovând acțiunea, reclamanții încearcă de fapt o modificare a formei și suprafeței terenului.
Pârâtul susține că gardul din lemn dintre proprietăți a fost desființat la rugămintea reclamanților pentru ca aceștia să poată lucra la imobilul pe care îl aveau în construcție, distanța dintre imobilul acestora și linia de hotar fiind foarte mică. Nu a fost înlăturată decât partea din lemn, rămânând stâlpii de susținere și fundația veche din piatră și ciment. Reclamanții au cumpărat odată cu terenul și o construcție pe care au extins-o, ajungând ca în prezent distanța dintre construcția nouă și hotar să fie de numai 6 cm. De aceea, a arătat pârâtul, fie construcția nouă nu respectă aliniamentul, fie reclamanții nu au autorizație de construire. În plus, există și o serie de alte lucrări care în mod evident încalcă prevederile art.610-615 din Codul civil, Legea nr.50/1991 și Regulamentul General de Urbanism al Municipiului Râmnicu V, fiind de presupus că sunt efectuate în mod nelegal, cu încălcarea autorizației de construire și a proiectului.
În ceea ce privește susținerile că și-a însușit burlanele și a tăiat pomii, pârâtul a arătat că acestea sunt simple șicane, reclamanții fiind cei care au tăiat mai mulți pomi pentru a putea să-și desfășoare lucrările la construcție.
Legat de pretinsa modificare a pantei de scurgere a apelor pluviale a arătat că imobilul său se află situat la un nivel superior față de cel al reclamanților, fiind vorba de o servitute naturală de scurgere, conform art.578 din Codul civil, iar cererea privind grănițuirea proprietăților este inadmisibilă față de faptul că proprietățile sunt delimitate prin gard și au schiță cadastrală și întabularea făcută.
Pe cale reconvențională pârâtul a solicitat ca reclamanții să fie obligați să refacă sau să demoleze construcția nouă efectuată, în măsura în care aceasta nu respectă autorizația de construire și proiectul aferent, iar în cazul în care se respectă proiectul și autorizația să se refacă construcția nouă astfel încât aceasta să fie una cu: fără și ferestre către proprietatea pârâtului și cu panta acoperișului înclinată către proprietatea reclamanților.
A solicitat, totodată, ca reclamanții să demoleze copertina construită în fața imobilului, care nu respectă aliniamentul construcțiilor și distanța față de stradă.
Prin sentința civilă nr.844 din 4 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și și în consecință a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți, pe cale de excepție.
Instanța a luat act că reclamanții au renunțat la capătul 4 din cererea precizată la fila nr.30 din dosar, respectiv obligarea pârâților la plata valorii pagubelor ce le-au fost pricinuite reclamanților prin demolarea gardului vechi, ocuparea fâșiei de cca. 50 cm lățime și construirea gardului din fier pe terenul ocupat, precum și tăierea unui proprietatea reclamanților.
A fost admisă în parte cererea principală, precizată la fila nr.30 din dosar, fiind obligat pârâtul să respecte reclamanților deplina proprietate și liniștita posesie asupra terenului în suprafață totală de 4,64 mp, situat în Râmnicu V, str.C-tin - -, nr.18 și individualizat de expert ca fiind fâșia colorată cu galben și negru în schița anexă nr.2 la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul ing. - fila 120 din dosar, schiță ce face parte din hotărâre.
Același pârât a fost obligat să demoleze porțiunea de gard amplasată pe terenul susmenționat, iar în caz de refuz au fost autorizați reclamanții să efectueze operațiunea respectivă.
Instanța a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților, ca fiind linia cuprinsă între punctele A-B-C-D-E-F, în schița Anexa nr.2 la raportul de expertiză -fila 120, ce face parte din hotărâre, în rest fiind respinsă cererea principală.
A fost admisă în parte cererea reconvențională de la fila nr.41 din dosar, formulată de pârâtul.
Reclamanții - și au fost obligați să construiască un zid la balconul de la mansardă, să zidească fereastra cu vedere înspre proprietatea pârâtului, pentru eliminarea agresiunii de vedere și să demoleze coșul de fum de la casă, în rest fiind respinsă cererea reconvențională.
Cheltuielile de judecată au fost compensate între părți.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că pârâții și nu au calitate de proprietari ai imobilelor care se învecinează cu reclamanții, nici de titulari ai altui drept real asupra acestora, imobile care aparțin pârâtului (fapt recunoscut de acesta prin întâmpinare), astfel încât, în raport de natura pretențiilor formulate de reclamanți și a drepturilor ce se tind valorificate pe calea cererilor formulate, acestor pârâți nu le revin obligații corelative, neavând, prin urmare, calitate procesuală pasivă în cauză.
În consecință, constatând întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții și, instanța a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia.
Cât privește acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul, astfel cum a fost precizată la fila 30 din dosar, față de precizările făcute de reclamanți cu prilejul concluziilor asupra fondului și al concluziilor scrise depuse la dosar, instanța a luat act că aceștia au renunțat la capătul 4 de cerere din acțiunea precizată la fila 30, respectiv la obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin demolarea gardului vechi, ocuparea fâșiei de cca.50 cm lățime și construirea gardului din fier, respectiv, tăierea unui.
Referitor la revendicare, instanța de fond a reținut că formulând acest capăt de cerere, reclamanții au arătat că ocuparea terenului ce le aparține s-a realizat de către pârâtul prin edificarea gardului cu fundație și temelie din beton pentru suprafața situată sub această temelie.
S-a reținut că reclamanții au dobândit terenul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2861/26.07.2005, în baza căruia au cumpărat imobilul de la vânzătorul, care la rândul său îl dobândise prin cumpărare în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2323/26.06.1997(filele4-8).
-se terenul în vederea încheierii acestor contracte, s-a măsurat inițial ca având o deschidere la stradă de 8 (fila 5), pentru ca ulterior, în momentul cumpărării de către reclamanți, să se determine prin măsurători cu aparatură specializată, că acesta măsoară 7,85 la stradă (fila 8).
Din declarațiile martorilor audiați în cauză s-a reținut că aceștia au confirmat faptul că inițial cele două proprietăți erau despărțite printr-un gard din plasă de sârmă, prinsă pe stâlpi din lemn, gard care pornea de la stradă, dintr-o țeavă metalică și care a fost demolat de către reclamanți cu acordul pârâtului.
Deși la edificarea noului gard a fost respectat vechiul amplasament, prin edificarea acestuia, cu fundație și temelie din beton, s-a ocupat din terenul reclamanților suprafața de 4,64 mp, identificată de către expertul topometrist prin colorare cu galben și negru în Anexa nr.2 la raportul de expertiză - fila 120 - (fiind vorba despre terenul situat sub temelia din beton). Ca urmare a edificării acestui gard, expertul topometrist a arătat că deschiderea la stradă a terenului reclamanților este de 7,58 mp. Având în vedere că în momentul cumpărării, terenul reclamanților măsura la stradă 7,85 mp și că aceștia în prezent stăpânesc mai puțin teren decât este menționat în actul de proprietate (aceasta fiind concluzia expertului), instanța a reținut că este vorba despre o ocupare a terenului reclamanților de către pârât, astfel încât, în temeiul art.480 Cod civil, a admis acțiunea în revendicare.
Cât privește grănițuirea, instanța a reținut că art.584 cod civil îndreptățește pe orice proprietar să impună vecinului său să-și grănițuiască proprietatea, adică să fixeze linia despărțitoare de hotar, prin semne exterioare și vizibile.
reprezentând o operație de delimitare prin semne exterioare a liniilor dintre cele două proprietăți învecinate, instanța a apreciat că o atare cerere este admisibilă, chiar dacă între proprietăți există hotare exterioare, ori de câte ori acestea nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească.
În speță, s-a reținut că reclamanții contestă linia de hotar, pretinzând că le-a fost ocupată o suprafață de teren pe care o revendică, cererea având astfel un caracter petitoriu și urmând a fi soluționată având în vedere limitele dreptului de proprietate.
Dată fiind soluția pronunțată și motivele expuse cu privire la cererea în revendicare, formulată de către reclamanți, instanța a reținut că linia de hotar dintre proprietățile părților este linia vechiului gard care pornea din țeava de la stradă și trecea prin de alun și care a fost trasată de expert ca trecând prin punctele A-B-C-D-E-F în schița Anexa nr.2 la raportul de expertiză.
În ceea ce privește cererea având ca obiect "obligația de a face", din depozițiile martorilor audiați, instanța a reținut că în momentul edificării noului gard, între părți au apărut discuții contradictorii, reclamanții nefiind de acord cu edificarea gardului pe terenul lor.
Instanța a reținut că este vorba de situația reglementată de art.494 alin.1 și 2 Cod civil, care conferă reclamanților-proprietari ai terenului, dreptul de a cere pârâtului constructor de rea-credință, să ridice construcția edificată fără acordul lor.
În raport de acest text de lege, instanța a admis cererea și l-a obligat pe pârâtul să demoleze porțiunea de gard amplasată pe terenul reclamanților, iar în caz de refuz i-a autorizat pe reclamanți să efectueze operațiunea.
Având în vedere că expertul constructor a stabilit că pârâtul nu a modificat panta de scurgere naturală a apelor pluviale și că martorii audiați nu au confirmat existența unor arbori ai pârâtului de-a lungul liniei de hotar, instanța a respins în rest cererea reclamanților vizând "obligația de a face".
Referitor la cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată la fila nr.187 din dosar, din depozițiile martorilor audiați cât și din concluziile raportului de expertiză în specialitatea construcții, instanța a reținut că reclamanții au edificat o extindere - construcție nouă - a casei cumpărată de la vânzătorul - martor în cauză -, extindere prin care, pentru a respecta linia vechiului imobil, s-au apropiat de hotarul cu pârâții, încălcând astfel distanța de 60 cm, cât este aprobat în planul de situație de la certificatul de urbanism.
Din expertiza de specialitate în construcții, instanța a reținut că proiectul și autorizația de construire respectă normele legale, că pentru a construi, trebuia luat acordul vecinului, acord care a fost dat de către pârâtul, prin mandatara sa, pârâta (filele 173-174).
În contextul în care pârâtul nu s-a opus (nici în momentul obținerii documentației necesară construirii și nici ulterior, pe parcursul edificării construcției), edificării construcției de către reclamant în forma actuală, instanța a hotărât că nu poate fi primită cererea acestuia de demolare-modificare a acestei construcții. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în practica judiciară s-a statuat că, pe cât posibil se va evita soluția neeconomică a demolării unei construcții, prin adoptarea unor soluții de reparare a prejudiciului suferit prin edificarea construcției (rezolvare mai echitabilă și de natură să pună în concordanță interesele individuale ale părților în proces cu cele economice generale.
În raport de concluziile aceluiași raport de expertiză de specialitate în construcții și de dispozițiile art.611 și următoarele din Codul civil, cererea privind înlăturarea agresiunii de vedere, prin construirea de către reclamanți a zidului la balconul de la mansardă și zidirea ferestrei cu vedere înspre proprietatea pârâtului, a fost apreciată ca fiind întemeiată.
Totodată, instanța i-a obligat pe reclamanți să demoleze coșul de fum, care nu este prevăzut în proiect, fiind edificat, prin urmare, cu nerespectarea dispozițiilor legale. Chiar dacă expertul constructor desemnat a arătat că acest de fum nu este funcțional și că pentru acesta s-a obținut ulterior documentație, instanța a dat preferință susținerilor expertului titular, pentru a se înlătura orice eventual pericol de incendiu și având în vedere că în documentația inițială coșul nu a fost prevăzut.
Deși pârâtul a solicitat contravaloarea a 10 panouri de șantier și a 15 de plasă, pretins însușite de reclamanți, instanța a reținut că, prin probele administrate în cauză, nu a dovedit aceste pretenții, în conformitate cu disp. art. 1169. civil, depoziția singulară a martorului - fila 80, nefiind de natură să contureze o concluzie a instanței, în sensul dorit de pârâtul-reclamant, ci, dimpotrivă, a conturat împrejurarea că, în baza relației de prietenie existentă la acel moment între părți, pârâtul le-a oferit reclamanților, ajutorul său dezinteresat,
Cheltuielile de judecată efectuate de părți au fost compensate în temeiul art.276 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și pârâtul.
Prin încheierea de ședință din 28 mai 2009 (fila nr.244 din dosar), având în vedere cererea de grănițuire și dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, calea de atac a fost calificată ca fiind apelul.
Prin apelul său, pârâtul a considerat că sentința este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu încălcarea art.3041și art.304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la art.590, 601 și 606 Cod civil, pentru următoarele motive:
În mod greșit instanța de fond a considerat că gardul ce desparte proprietățile nu este unul comun.
În consecință, în mod greșit a admis în parte acțiunea reclamanților și l-a obligat să respecte acestora dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,64. și să demoleze porțiunea de gard aflată pe terenul ocupat.
Față de probatoriul administrat, consideră că se impunea respingerea în totalitate a acțiunii reclamanților.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către expertul ing., apelantul a susținut că rezultă într-adevăr, că gardul edificat ocupă o suprafață din terenul reclamanților: 2,16. + 2,48.= 4,64. Conform lucrării de cadastru, gardul este parțial pe proprietatea reclamanților cu 6 până la 20 cm, fâșia individualizată cu galben și negru în schița Anexa nr. 2 la Raportul de expertiza - fila 120 dosar.
Însă, cu privire la această situație, a solicitat să se aibă în vedere că fâșia ocupată reprezintă J din fundația gardului pe toată lungimea acestuia, cealaltă J fiind pe terenul său, iar gardul a fost edificat pe o fundație veche, întrucât gardul anterior a fost dărâmat pentru ca reclamanții să-și poată edifica extinderea la locuință.
Codul civil instituie o prezumție legală.
Astfel, art.590 Cod civil prevede că "orice zid care servește la despărțire între clădiri sau între curte și grădină, [.] se socotește comun, dacă nu există titlu sau semn care ar proba contrariul".
Totodată, art.606 Cod civil prevede că "orice gard care desparte două proprietăți se socotește comun".
Mai mult, prezumția legală este întărită și de numeroase dovezi care, în loc să răstoarne, confirmă comunitatea gardului despărțitor.
În acest sens au fost invocate declarațiile martorilor.
Astfel, martorul a declarat că "când a edificat gardul cel nou, dacă ar fi menținut vechea linie a gardului, ar fi intrat în temelia reclamanților, ne-am dus cu gardul înspre proprietatea pârâților. Din vechea temelie a gardului a rămas înspre proprietatea reclamanților o porțiune de cca. o palmă [.] și în prezent se găsesc resturi din vechea fundație a gardului".
Martorul a declarat că "Fundația de la noul gard este mai îngustă decât cea veche, iar dacă se sapă se vede fundația veche".
Din aceste mărturii, pârâtul-apelant susține că rezultă nu numai că gardul nou a fost edificat pe o fundație veche, ci, mai mult, rezultă faptul că, din cauza amplasamentului greșit al extinderii la casa reclamanților, gardul cel nou s-a edificat mai înspre interiorul proprietății pârâtului.
Invocă în continuare constatările expertului constructor, citând afirmația acestuia prin care susține că "Vechimea gardului se poate stabili cu martori", că personal a văzut "că partea de beton este turnată în doua etape, betonul inferior având probabil mai mult de 10 ani vechime" și că " de beton a gardului despărțitor este construită pe o fundație și parțial elevație mai veche".
Apelantul-pârât a susținut că țeava metalică, reper de hotar dintre proprietăți, de la stradă, este încastrată într-o bordură groasă care se continuă cu fundația gardului (semnul de hotar este încastrat în vechiul gard, iar partea din față a rămas neschimbată întotdeauna), aspecte declarate și de martorul ("la intrarea pe poarta principală, pe partea dreaptă, există o bordură de beton în care este prinsă o țeavă").
Apelantul-pârât a mai susținut că toate argumentele de mai sus sunt semne de comunitate ale vechiului gard (din care în prezent au rămas în parte elevația și fundația).
Aceste constatări se coroborează perfect cu faptul că reclamanții au rotit construcția nouă față de proiect, apropiindu-se de linia de hotar și intrând astfel cu temelia în fundația gardului.
În concluzie, a susținut că și noua împrejmuire este tot una comună și astfel, nu se poate susține că această construcție ocupă din proprietatea reclamanților, citând și art.601 Cod civil, potrivit căruia, "Când se reclădește un zid comun sau o casă, toate servituțile active și pasive se perpetuă în privirea noului zid []".
De asemenea, au fost invocate statuările practicii judiciare, potrivit căreia, "pe cât posibil, se va evita soluția neeconomică a demolării unei construcții". Desființarea gardului, pe J din temelia sa chiar mai puțin (de la 6 la 20 cm potrivit constatărilor expertului), pe o lungime apreciabilă, constituind o soluție neeconomică și imposibil de aplicat.
II. Dacă se va reține ca temeinic raționamentul instanței de fond în ceea ce privește demolarea gardului, pentru aceleași argumente, apelantul-pârât a susținut că se impune admiterea apelului său în ceea ce privește obligarea reclamanților la demolarea în parte a construcțiilor proprietatea acestora, conform constatărilor raportului de expertiză, astfel încât acestea să respecte întru-totul proiectul și autorizația de construcție.
că acordul de la filele 173-174 fost dat cu condiția respectării dispozițiilor legale în materie (lege, proiect, autorizație de construcție), însă, reclamanții-intimați nu au respectat proiectul și autorizația de construire.
Reclamanții - și au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în parte, solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul admiterii acțiunii acestora, astfel cum a fost precizată anterior inclusiv prin concluziile finale, respectiv: a) obligarea celor trei pârâți să le respecte proprietatea și posesia asupra fâșiei de 12,5.; b) obligarea celor trei pârâți să demoleze gardul (și nu porțiunea de gard) amplasat pe terenul lor, iar în caz de refuz, să fie autorizați să efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâților; c) obligarea pârâtului să taie arborii (pomii) situați sub limita legală de 2 metri, față de hotarul despărțitor și să refacă panta de scurgere a apei orientată spre stradă; d) stabilirea liniei de hotar conform planului de amplasament și delimitare a corpului de proprietate (fila 7 dosar), în care sunt cuprinse ambele proprietăți și este marcat hotarul dintre acestea conform lucrării cadastrale nr. 531 din 23 ianuarie 2002, întocmită de OJCGC V prin ing., sau efectuarea unei noi expertize care să aibă în vedere această lucrare necontestată.
Totodată, apelanții-reclamanți au solicitat respingerea cererii reconvenționale astfel cum a fost precizată, introdusă de pârâtul (în realitate, formulată de pârâtul ), ca prematură în ce privește zidirea ferestrei și a balconului și ca neîntemeiată în ce privesc solicitările de la punctele: 1, 2 și 4, neexistând nici-un temei legal care să-i îndreptățească la astfel de servituți.
În ce privește coșul de fum, apelanții au susținut că este autorizat, aspect observat și de către arhitect că lipsește, precum și inițial, de către expertul observator în lucrarea sa (filele 170-172 din dosar).
1) Dezvoltând motivele de apel, apelanții-reclamanți au susținut că în mod greșit a apreciat instanța că pârâții nu au calitate procesuală pasivă în acțiunea în revendicare și obligația de a face, în limita desființării gardului din zid deoarece, atât ocuparea terenului, cât și construirea zidului pe terenul lor, ca fapte ilicite, nu au fost săvârșite de proprietarul, ci de către soții, ce locuiesc în gospodărie. Calitatea procesuală pasivă a pârâților rezultă din regula opozabilitățiierga omnesa dreptului de proprietate.
2. Consideră că în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea în revendicare doar pentru 4,64. din 13,51 mp cât lipsesc din terenul lor și aceasta în condițiile în care la vecinul s-a găsit un plus de 2,48 mp, în afara suprafeței ocupate de zid de cca. 11,20. fiind clar că zidul a fost construit în întregime pe terenul reclamanților și nu doar pe o parte, cuprinsă între 40 cm ( la Nord) și 28 cm ( la Sud).
3) În opinia lor, gardul din beton trebuie desființat în totalitate, urmând ca linia de hotar să fie stabilită corect dincolo de limita de Vest a zidului din beton, spre terenul pârâtului.
4) În ce privește capătul de cerere referitor la tăierea arborilor, au susținut că în mod greșit a fost respins, cu nesocotirea dispozițiilor art.667 civil, deși la dosar au depus atât ei, cât și expertul observator, fotografii (fila 180-181), din care rezultă că cei trei arbori ale căror ramuri (coroane) se sprijină pe acoperișul casei lor, se află cu tulpinile la o distanță cuprinsă între o,7o și o,9o m, în loc de 2,o m minim, cât prevede legea.
5) Obligarea lor la construirea zidului la mansardă (balcon) precum și la zidirea ferestrei de aerisire de la baie este nelegală, deoarece nu au finalizat încă lucrările, astfel că cererea pârâților este prematură și abuzivă, ei înșiși dorind să obtureze vederea atât la balcon, cât și la baie, la aceasta din urmă printr-un paravan montat pe peretele casei lor, care să permită doar aerisirea.
6) Despre coșul de fum, au susținut că servește și pentru aerisirea băii de la mansardă, fiind și un element arhitectural, important fiind și aspectul că a fost prevăzut și aprobat prin documentația anexă la autorizația de construire, ulterior, așa cum a precizat expertul observator (fila 171 din dosar).
7) În fine, consideră că, în mod greșit au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată, deoarece, astfel cum rezultă din actele justificative, ei au suportat 2000 lei expertiza topo, pe când pârâții doar 400 lei, expertiza de construcții, ceea ce presupune că în cazul în care s-ar fi împărțit în două, pârâții trebuiau să mai suporte 800 lei însă, corect, numai onorariul expertului constructor trebuia suportat de către reclamanți, iar onorariul expertului topometrist trebuia suportat de către pârâți.
probele în apel, a fost depusă la dosar o planșă fotografică prin care a fost surprinsă situația gardului despărțitor al celor două proprietăți înainte și după pronunțarea hotărârii primei instanțe, situația temeliei din beton, a țevii metalice încastrată în temelie, în partea de la stradă, precum și situația pomilor de pe terenul pârâtului, care au rădăcina și tulpina la o distanță mai mică de 2m față de linia de hotar și ale căror crengi se întind, în partea superioară a coroanei, peste linia de hotar, deasupra acoperișului casei noi a reclamanților.
Totodată, a fost suplimentat probatoriul cu o cercetare la fața locului efectuată de instanța de apel la 10 iunie 2009 (filele nr. 249-250 din dosar).
Prin decizia civilă nr.152/A din 11 iunie 2009, Tribunalul Vâlceaa respins apelul declarat de pârât și a admis pe cel formulat de reclamanți, modificând în parte sentința în sensul că au fost obligați pârâții, și, să mute gardul din plasă de sârmă montat pe stâlpi metalici și să-l monteze pe aliniamentul liniei de hotar A - F, pe mijlocul fundației din beton turnată între cele două proprietăți, începând de la stradă, pe toată lungimea spre Nord.
Au mai fost obligați pârâții să taie crengile pomilor care depășesc linia de hotar și se sprijină pe acoperișul casei reclamanților.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Intimații-pârâți au fost obligați la plata sumei de 310 lei cheltuieli de judecată către apelanții-reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că apelul pârâtului este nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică, având în vedere următoarele:
"Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că gardul ce desparte proprietățile nu este comun ci aparține pârâtului care l-a construit și, în consecință, în mod legal și temeinic, a admis în parte acțiunea în revendicare pentru suprafața de 4,64. dispunând demolarea porțiunii de gard corespunzătoare, amplasată pe terenul reclamanților.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză, rezultă că gardul edificat ocupă o suprafață din terenul reclamanților: 2,16. + 2,48.= 4,64. (fâșia individualizată cu galben și negru în schița Anexa nr. 2 la Raportul de expertiză - fila 120 din dosar).
Gardul despărțitor nu este comun întrucât fâșia ocupată reprezintă J din fundația gardului pe toata lungimea acestuia, pârâtul recunoscând că este amplasată pe o porțiune din terenul reclamanților, cealaltă J, dinspre Vest, fiind pe terenul acestuia.
Art.590 și art. 606 Cod civil instituie o prezumție legală, în sensul că "orice zid care servește la despărțire între clădiri, sau între curte și grădină, [] se socotește comun, dacă nu există titlu sau semn care ar proba contrariul", respectiv: "Orice gard ce desparte doua proprietăți se socotește comun", însă această prezumție este răsturnată în cauză, în situația în care, atât reclamanții, cât și pârâtul, afirmă și recunosc faptul că pârâtul este proprietarul-constructor, atât privind fundația, cât și privind gardul metalic.
de beton a gardului despărțitor este construită pe o fundație și parțial elevație mai veche, dar schimbată radical, situație confirmată parțial și de martorii audiați în cauză, inclusiv cei citați de către apelantul-pârât, astfel că noul gard edificat de către pârât, nu reprezintă o construcție comună și nu trebuia să depășească linia de hotar, în condițiile în care nu a existat o astfel de înțelegere între părțile vecine.
Linia de hotar este cea stabilită de instanță, pe mijlocul fundației din beton și pe toată lungimea de la Sud la Nord, așa cum a trasat-o și expertul tehnic de specialitate în cadastru și topografie, iar gardul metalic trebuie montat pe acest aliniament, care corespunde și cu țeava metalică de la stradă, încastrată în beton, iar față de aceste considerente, criticile aduse de către pârâtul, sunt nelegale și netemeinice.
Soluția de demolare parțială a gardului, până la respectarea liniei de hotar, este într-adevăr, o măsură neeconomică, în raport cu eforturile depuse de constructor, însă, în condițiile în care pârâtul a fost conștient că ocupă parțial din terenul reclamanților, acțiunea sa nu mai poate fi protejată față de proprietarul vecin, în condițiile în care, acesta nu și-a exprimat acordul, pentru ca fundația gardului pârâtului, să fie parțial așezată pe terenul său.
Critica privind obligarea reclamanților la demolarea în parte a construcțiilor proprietatea acestora, conform constatărilor raportului de expertiză, astfel încât acestea să respecte întru-totul proiectul și autorizația de construcție, s-a reținut că este nefondată.
Atât din expertizele tehnice administrate la prima instanță, cât și din concluziile trase de tribunal cu ocazia cercetării la fața locului, rezultă că reclamanții au construit casa nouă pe terenul lor și nu pe terenul pârâtului, în mod legal și temeinic, respingând prima instanță această cerere a pârâtului-reclamant reconvențional.
În ceea ce privește apelul formulat de reclamanții-apelanți - și, s-a reținut a fi întemeiat în parte pentru următoarele considerente:
Pârâții nu au calitate procesuală pasivă în cadrul acțiunii în revendicare și grănițuire, întrucât pârâtul este singurul proprietar al imobilului vecin cu cel al reclamanților.
Așa cum s-a constatat însă, cu ocazia cercetării la fața locului efectuată în apel, acești pârâți au demontat parțial gardul din plasă de sârmă montată pe rame metalice care s-a sprijinit pe zidul casei reclamanților, proprietarul fiind plecat din țară, iar martorii și - (filele nr.66-67 din dosar) confirmă faptul că împreună cu pârâții au edificat gardul dintre proprietăți, anterior declanșării litigiului, astfel că cei doi pârâți au calitate procesuală pasivă în ceea ce privește obligația de a face și luarea măsurilor corespunzătoare care se impun pentru restabilirea raporturilor de bună vecinătate, în ceea ce privește montarea gardului pe aliniamentul corespunzător liniei de hotar și îndeplinirea obligațiilor curente ale proprietarilor vecini privind situația pomilor fructiferi crescuți în apropierea liniei de hotar, cei doi pârâți fiind de fapt, administratorii gospodăriei pe care o folosesc.
Cu ocazia cercetării locale s-a constatat că gardul despărțitor dintre proprietăți, deși nu mai este lipit sau sprijinit de casa reclamanților, este legat provizoriu cu sârme de țevile montate pe limita de a fundației din beton, adică pe porțiunea în care fundația este amplasată pe terenul reclamanților, așa cum s-a reținut mai sus din expertiza tehnică de specialitate în topografie și cadastru, tribunalul constatând că acest aliniament nu corespunde liniei virtuale de hotar, care este situată, de fapt, pe mijlocul fundației și pe toată lungimea gardului, aliniament corespunzător țevii metalice încastrată în fundația din beton din partea de Sud, de la stradă.
În consecință, sub acest aspect, a fost admis apelul formulat de reclamanți și a fost modificată în parte sentința în sensul că pârâții au fost obligați să mute gardul din plasă de sârmă montat pe stâlpi metalici și să-l monteze pe aliniamentul liniei de hotar A - F, pe mijlocul fundației din beton turnată între cele două proprietăți, începând de la stradă, pe toată lungimea spre Nord.
Potrivit art.607 Cod civil, "Nu e iertat a sădi arbori care cresc înalți decât în depărtarea hotărâtă de regulamentele particulare (Dispoziții normative speciale), sau de obiceiurile constante și recunoscute și în lipsă de regulamente și de obiceiuri, în depărtare de doi metri, de la linia despărțitoare a celor două proprietăți pentru arborii înalți și de o Jm etru pentru celelalte plantații și garduri vii".
Art.608 din Codul civil prevede că "vecinul poate cere ca arborii și gardurile vii puși la o distanță mai mică să se scoată", iar "acela pe a cărui proprietate se întind crăcile arborilor vecinului poate să-l îndatoreze a le tăia".
Dispozițiile legale citate nu sunt imperative, astfel că proprietarii-vecini pot deroga de la ele, potrivit înțelegerii, obiceiului sau stării locului, adică a situației de fapt a fondurilor vecine, important fiind ca pomii sau arborii să nu prejudicieze proprietatea vecină.
Aplicând aceste dispoziții legale la cazul în speță, tribunalul a constatat că printr-o înțelegere tacită a părților, cei patru pomi de pe terenul pârâtului au o vârstă de peste 10 ani, se află la o distanță mai mică de 2 față de linia de hotar, însă, datorită faptului că se află în spatele casei reclamanților, în măsura în care crengile nu depășesc linia de hotar, acești pomi nu prejudiciază proprietatea vecină, astfel că nu se impune tăierea lor, respectiv scoaterea din rădăcini.
În prezent, ceea ce afectează proprietatea vecină, fără să producă neapărat prejudicii materiale, este situația crengilor acestor pomi, care nu au fost fasonați și dirijați în mod corespunzător, depășind linia de hotar și sprijinindu-se pe acoperișul casei reclamanților, în special în perioada de creștere a fructelor.
Cum reclamanții nu tolerează această stare de fapt, în temeiul dispozițiilor legale citate mai sus pârâții au fost obligați să taie crengile pomilor care depășesc linia de hotar și se sprijină pe acoperișul casei reclamanților, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței pronunțată de prima instanță.
Sub aceste aspecte, apelul reclamanților a fost admis conform art.296 Cod procedură civilă.
Reclamanții au considerat că sentința este în parte nelegală și netemeinică, solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată anterior, inclusiv prin concluziile finale, respectiv cei trei pârâți să fie obligați să le respecte proprietatea și posesia asupra fâșiei de 12,5. și să demoleze gardul (și nu porțiunea de gard) amplasat pe terenul lor, iar în caz de refuz, să fie autorizați să efectueze ei lucrarea, pe cheltuiala pârâților.
Tribunalul a constatat că nu s-a dovedit ocuparea unei suprafețe mai mari decât cea reținută de prima instanță din raportul de expertiză tehnică de specialitate în topografie și cadastru, iar pârâții nu pot fi obligați în cadrul acțiunilor în revendicare, grănițuire și demolarea gardului, care fac parte din categoria actelor de dispoziție, cu caracter definitiv și trebuie pronunțate împotriva proprietarului și nu împotriva unor detentori precari, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică sub aceste aspecte.
Opozabilitateaerga omnesde care se bucură dreptul de proprietate nu justifică poziția procesual-pasivă a pârâților, în cazul de față fiind imperios necesar ca litigiul privind raporturile de bună-vecinătate în care se pune problema ocupării unei fâșii de teren să fie rezolvat în raport cu adevăratul proprietar.
Cererea reconvențională formulată de pârâtul prin procuratorul sau prin apărătorul ales să-l reprezinte nu este prematură în ce privește zidirea ferestrei și a balconului și a fost corect rezolvată de prima instanță, motivele de apel invocate de reclamanți vizând această cerere fiind neîntemeiate.
Faptul că nu au finalizat încă lucrările și că ei înșiși doresc să obtureze vederea atât la balcon, cât și la baie, nu conduce la concluzia că cererea pârâtului este prematură și abuzivă, obligațiile rezultate din servitutea de vedere fiind continue, iar la data pronunțării primei instanțe nu erau efectuate, astfel că în mod legal și temeinic reclamanții au fost obligați să ia măsurile corespunzătoare pentru a elimina agresiunea de vedere spre proprietatea vecină, cu atât mai mult cu cât relațiile dintre părți sunt tensionate.
Despre coșul de fum, apelanții-reclamanți au susținut că servește și pentru aerisirea băii de la mansardă, fiind și un element arhitectural, important fiind și aspectul că a fost prevăzut și aprobat prin documentația anexă la autorizația de construire, ulterior emiterii acesteia, inițial fiind omis, așa cum a precizat expertul observator (fila 171 din dosar).
Tribunalul a apreciat că această lucrare nu a fost autorizată, coșul este situat în apropierea liniei de hotar, situat sub nivelul clădirilor de pe terenul vecin al pârâtului și reprezintă o sursă potențială de poluare cu fum și chiar de incendiu, prezentând o stare de pericol pentru proprietatea vecină. Nu este un simplu element de decor, chiar dacă în prezent nu este folosit potrivit destinației sale speciale, astfel că în mod legal și temeinic prima instanță a dispus demolarea lui, motivul de apel fiind nefondat.
Reclamanții au mai criticat sentința și sub aspectul compensării în totalitate a cheltuielilor de judecată considerând că ei au suportat 2000 lei expertiza topo, pe când pârâții doar 400 lei, expertiza de specialitate în construcții și că, de fapt, ei trebuiau să suporte numai onorariul expertului constructor, iar pârâții trebuiau să suporte onorariul expertului topometrist.
Tribunalul a apreciat că motivul de apel este nefondat, întrucât ambele expertize au fost imperios necesare pentru rezolvarea litigiului dintre părți și restabilirea raporturilor de bună-vecinătate, interesele de rezolvare legală și temeinică a litigiului sunt reciproce între vecini, iar în cazul în speță pârâții nu se află într-o culpă disproporționat de gravă în raport cu reclamanții, pentru a fi obligați să suporte cele mai importante cheltuieli, fiind mai degrabă vorba despre neînțelegeri și intoleranță între vecini și nu de fapte evidente de ocupare abuzivă din partea pârâților, în momentul turnării fundației de la gard considerând că edifică o lucrare corectă, în condițiile în care reclamanții nu au făcut o opoziție clară și vehementă pe căile legale pe care le aveau la dispoziție.
În consecință, s-a considerat că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art.584 Cod civil în cauza de față, dispunând compensarea cheltuielilor.
Fiind în culpă procesuală în faza de apel, față de obligațiile ce au fost trasate de tribunal, conform art.274 Cod procedură civilă, pârâții au fost obligați la 310 lei cheltuieli de judecată către apelanții-reclamanți - și, reprezentând onorariu pentru avocat și taxă de timbru."
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs atât reclamanții cât și pârâtul.
Reclamanții - și au susținut că decizia pronunțată de tribunal în apel este nelegală pentru următoarele motive:
1. Hotărârea cuprinde motive contradictorii atunci când analizează critica cu privire la respingerea capătului de cerere pentru scoaterea celor trei arbori ce afectează construcția nu doar prin coroană, ci și prin rădăcini, arborii fiind de dimensiuni imense și instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.607 și 608 din Codul civil, susținere care a fost încadrată în art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
2. În mod greșit a fost respinsă cererea acestora pentru refacerea expertizei topo conform obiecțiunilor formulate de către aceștia, solicitând casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare în vederea efectuării acestei probe.
3. Obligarea acestora la demolarea coșului de fum este nelegală, cererea pârâților sub acest aspect fiind abuzivă în condițiile în care este autorizată construcția acestuia prin documentația ulterioară, motiv de recurs încadrat în art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
4. Au fost nesocotite dispozițiile art.274 Cod procedură civilă prin decizia recurată, în ceea ce privește respingerea motivului de apel privind cheltuielile de judecată care nu trebuiau compensate în totalitate, ci numai în limita onorariilor de experți constructori, diferența trebuind a fi suportată de pârâți.
Recurentul-pârât a susținut că decizia este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, respectiv a prevederilor art.590, 595, 601 și 606 Cod civil, în ceea ce privește menținerea soluției instanței de fond, cu obligarea acestuia de a respecta dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,64. și obligarea sa la demolarea porțiunii de gard aflată pe terenul ocupat.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că instanța de apel corect a reținut că, gardul edificat ocupă o suprafață din terenul reclamanților de 4,64. că elevația de beton a gardului despărțitor este construită pe o fundație și parțial elevație mai veche, însă, în mod nelegal și cu aplicarea greșită a dispozițiilor textelor de lege invocate anterior, a considerat că gardul ce desparte proprietățile nu este unul comun și a menținut soluția de demolare în parte a acestuia.
S-a mai susținut că noua împrejmuire este tot una comună în sensul dispozițiilor art.595 și 601 din Codul civil și că nu s-au avut în vedere declarațiile martorilor audiați, precum și constatările expertului, probe care atestă această situație.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii în totalitate a capătului de cerere privind revendicarea și demolarea a Jd in temelia gardului despărțitor.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenți, în raport de actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Primul motiv de recurs invocat de reclamanți și încadrat în dispozițiile art.304 pct.7 și 9 din Codul d e procedură civilă, prin care se susține că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii cu privire la respingerea capătului de cerere pentru scoaterea celor trei arbori ce afectează construcția și nu doar prin coroană, ci și prin rădăcini, este nefondat și urmează a fi respins.
Văzând considerentele deciziei recurate, se constată că aceasta nu cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește soluția adoptată în capătul de cerere având ca obiect obligația de a face, respectiv de a tăia arborii situați sub limita legală a distanței, pentru a fi incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
În raport de probatoriul administrat în cauză și de situația de fapt reținută pe baza acestuia de către instanța de apel, rezultă că apelul a fost corect soluționat în ceea ce privește acest capăt de cerere, prin soluția adoptată nefiind încălcate dispozițiile prevăzute de art.607 și 608 din Codul civil, dispoziții care au fost corect interpretate și aplicate în speță prin obligarea pârâților să taie crengile pomilor care depășesc linia de hotar și se sprijină pe acoperișul casei reclamanților.
Sub acest aspect nu se impune modificarea soluției instanței de apel, nefiind întemeiat motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Al doilea motiv de recurs prin care se susține că decizia este nelegală întrucât în mod greșit a fost respinsă cererea acestora pentru refacerea expertizei topo, nu poate fi încadrat în nici unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, întrucât respingerea de către instanță a obiecțiunilor formulate de reclamanți cu privire la raportul de expertiză efectuat în cauză ține de interpretarea probelor și nu constituie motiv de nelegalitate în sensul disp. art.304 Cod procedură civilă.
Al treilea motiv de recurs care vizează nelegalitatea deciziei în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, prin menținerea soluției instanței de fond prin care au fost obligați reclamanții la demolarea coșului de fum de pe construcția anexă, se constată a fi întemeiat și urmează a fi admis.
Prin cererea reconvențională de la fila 41 dosar, pârâtul a solicitat refacerea sau demolarea următoarelor lucrări: construcția nouă efectuată, în măsura în care aceasta nu respectă autorizația de construire și proiectul aferent, iar în cazul în care se respectă proiectul și autorizația să se refacă construcția nouă astfel încât aceasta să fie una cu, fără și ferestre către proprietatea pârâtului și cu panta acoperișului înclinată către proprietatea reclamanților, invocând ca temei de drept art.610 din Codul civil.
A solicitat, totodată, ca reclamanții să demoleze copertina construită în fața imobilului, care nu respectă aliniamentul construcțiilor și distanța față de stradă.
Ulterior, printr-o cerere de precizare s-a solicitat de către pârât demolarea coșului de fum de pe construcția nouă întrucât nu este prevăzut în proiect (187), cerere admisă de instanța de fond și menținută de instanța de apel în mod greșit, cu mențiunea că a fost edificat cu nerespectarea dispozițiilor legale.
La art.610 din Codul civil este prevăzută problema distanței și lucrărilor intermediare pentru anumite construcții (puțuri, fierărie, cuptor, sobă, depozit de materii corozive etc.) ținând seama de reglementările speciale și de obiceiurile locale.
Prin urmare, aceste dispoziții din Codul civil nu prevăd o anumită distanță, ceea ce înseamnă că instanța de judecată trebuia să stabilească dacă prin construire s-a produs o vătămare proprietarului vecin pentru a verifica incidența în speță a textului de lege invocat anterior.
De precizat este faptul că, coșul de fum și aerisire este o componentă importantă a instalației de încălzire, ce are rolul de a evacua gazele rezultate din arderea combustibilului și în momentul conceperii unei construcții este absolut imperios și necesar prevederea acestuia.
Soluția de obligare a reclamanților de a demola coșul de fum și aerisire este nelegală, neexistând nici un temei legal care să-l îndreptățească pe pârât la o astfel de cerere, reclamanții prezentând autorizație de construcție pentru imobilul din litigiu.
Astfel, s-a stabilit că reclamanții au prezentat autorizația de construire nr.982 din 24 august 2006 pentru extindere locuință P + M în conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, certificatul de urbanism nr.1880 din 13 octombrie 2005, acordul unic nr.543 din 24 august 2006, planul construcției anexă la autorizația de construire, planul de situație pentru extinderea locuinței (60-65 dosar fond), precum și anexa 5 la aceeași autorizație de construcție întocmită de arhitect, anexă vizată spre neschimbare de arhitectul șef din cadrul primăriei (177-179), care atestă existența coșului de fum și aerisire.
Această documentație dovedește faptul că respectivul este construit cu respectarea dispozițiilor legale și întrucât la dosar nu s-au produs probe care să ateste faptul că prin construcția acestuia s-a produs o vătămare proprietarului vecin, nu se impunea menținerea soluției primei instanțe de către tribunal.
Ca atare, susținerile pârâtului din cererea reconvențională precizată în sensul că acest nu este prevăzut în proiect nu au nici un suport probatoriu și bază legală, motiv pentru care se constată că soluția pronunțată de tribunal este nelegală, urmând a fi admis recursul pentru considerentele expuse anterior.
Motivul de recurs formulat de reclamanți care vizează nelegalitatea deciziei prin nesocotirea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă în ceea ce privește respingerea motivului de apel privind cheltuielile de judecată care nu trebuiau compensate în totalitate, este nefondat și urmează a fi respins.
Tribunalul în apel, raportat la calitatea dublă a părților de reclamanți și pârâți și de admiterea în parte atât a cererii principale cât și a cererii reconvenționale, în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art.276 din Codul d e procedură civilă, compensând cheltuielile de judecată efectuate de părți în proces, neimpunându-se modificarea soluției din acest punct de vedere.
Susținerile recurenților-reclamanți în sensul că aceste cheltuieli nu trebuiau compensate în totalitate ci numai în limita onorariilor de experți constructori nu pot fi acceptate avându-se în vedere faptul că unul din capetele acțiunii principale l-a format acțiunea în grănițuire.
Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.584 din Codul civil, dispunând corect compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art.312 pct.3 Cod procedură civilă urmează a se admite recursul formulat de reclamanți și a modifica în parte decizia și sentința în sensul că se va respinge capătul de cerere privind demolarea coșului de fum și aerisire din cererea reconvențională formulată de pârâtul, menținând în rest decizia.
Analizând recursul formulat de pârâtul-reclamant prin prisma motivului de nelegalitate invocat și încadrat în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în ceea ce privește menținerea soluției de admitere a acțiunii în revendicare pentru suprafața de 4,64. și obligarea sa la demolarea porțiunii de gard aflată pe terenul ocupat, în raport de actele dosarului, Curtea constată că este nefondat și urmează a fi respins.
S-a stabilit cu expertiza de specialitate efectuată în cauză faptul că pârâtul, la edificarea noului gard nu a respectat vechiul amplasament, ocupând din terenul reclamanților suprafața de 4,64. astfel cum a fost identificat în schița anexă a raportului de expertiză, astfel că în mod just instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond prin care s-a admis acțiunea în revendicare în temeiul art.480 din Codul civil pentru această suprafață de teren.
Fiind dovedită acapararea terenului de 4,64. de către pârât prin edificarea gardului nou, în mod corect a statuat instanța de apel și faptul că se impune menținerea soluției instanței de fond prin care s-a admis capătul de cerere privind grănițuirea celor două proprietăți, stabilind linia de hotar dintre cele două proprietăți ca fiind linia cuprinsă între punctele A-B-C-D-E-F din schița anexă 2 din raportul de expertiză de la fila 120 dosar fond, nefiind întemeiată susținerea recurentului în sensul că acțiunea în grănițuire este inadmisibilă.
Sub acest aspect în mod corect a reținut tribunalul că se impune obligarea pârâților de a muta gardul de plasă de sârmă montat pe stâlpi metalici pe aliniamentul liniei de hotar A-F pe mijlocul fundației din beton turnată între cele două proprietăți, începând de la stradă, pe toată lungimea spre nord.
Este adevărat că potrivit art.606 din Codul civil, orice gard ce desparte două proprietăți se socotește comun, afară dacă numai una singură din două proprietăți va fi îngrădită.
Această prezumție legală, în speță a fost răsturnată întrucât s-a stabilit că numai pârâtul este proprietarul constructor atât privind fundația cât și gardul metalic, astfel că nu poate reprezenta o construcție comună din moment ce s-a stabilit că a fost depășită linia de hotar, fără a exista vreo înțelegere între părțile vecine.
Prin urmare, nu se constată că prin soluția pronunțată în apel s-a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art.590, 595, 601 și 606 din Codul civil, pentru a fi admisibil motivul de recurs invocat de către recurent.
La pronunțarea soluției, instanța de apel a avut în vedere toate probele administrate în cauză, respectiv expertize și declarații de martori, iar modul de interpretare al acestora nu constituie motiv de nelegalitate, ci de netemeinicie, care nu poate fi analizat în recurs.
Ca urmare, în temeiul art.312 (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul reclamant.
Potrivit art.274 din Codul d e procedură civilă, urmează a obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 160 lei cheltuieli de judecată către recurenții-reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanții și, domiciliați în Râmnicu V, str.C-tin - -, nr.18, județul V, împotriva deciziei civile nr.152/A din 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Modifică în parte decizia și sentința civilă nr.844 din 4 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în sensul că respinge capătul de cerere privind demolarea coșului de fum din cererea reconvențională.
Menține în rest decizia.
Respinge recursul formulat de pârâtul, domiciliat în Râmnicu V,- A, județul V, împotriva aceleiași decizii.
Obligă pe pârâtul să plătească reclamanților - și suma de 160 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Pl.,
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.9/29.10.2009.
Jud.apel: St.
.
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan
