Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1134/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(808/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1134
Ședința publică de la 30.06.2009.
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECĂTOR -
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr. 280 din 20.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și și cu intimații chemați în garanție STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
are ca obiect - acțiune în revendicare.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 23.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrală din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 30.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7813/9.06.2008 Judecătoria sectorului 1 Bar espins excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale active; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție, pe chemarea în garanție formulată de pârâta și pe chemarea în garanție formulată de chematul în garanție Statul Român. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Statul Român. A admis acțiunea precizată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL B prin Primarul General și. A constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului nr.21 situat în B,-/A, - parter, sector 1, compus din 2 camere, hol, bucătărie, în suprafață utilă de 37,67. precum și cota indiviză de 55,19% din părțile de folosință comune ale imobilului și suprafața de 35,46. teren situat sub construcție. A constatat existența dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului sus menționat. A obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul. A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta în contradictoriu cu chematul în garanție MUNICIPIUL B prin Primarul General. A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta în contradictoriu cu chematul în garanție și Statul Român, prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A obligat pe chematul în garanție Municipiul B să plătească pârâtei suma de 1.240,46 (12.404.618 lei ROL) Ron actualizată, reprezentând contravaloare preț. A respins cererea de chemare în garanție formulată de chematul în garanție Statul Român în contradictoriu cu chematul în garanție, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins ca neutilă proba cu expertiză contabilă. A respins cererea de disjungere a chemării în garanție. Ia luat act că reclamantul înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată. A luat act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în condițiile în care, în Legea nr.10/2001 nu există o dispoziție expresă care să interzică exercitarea acțiunii în revendicare de drept comun, mai mult art. 46 alin 1 din această lege recunoscând implicit exercitarea acestei acțiuni, instanța a constatat că prevederea în această lege a unei proceduri exprese de restituire (art.22-30) nu determină inadmisibilitatea exercitării acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun.
Analizând valabilitatea titlului statului în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, instanța a apreciat că prevederile Decretului nr.92/1950,actul normativ în baza căruia s-a efectuat preluarea imobilului, contravin dispozițiilor Constituției din 1948, art.8, art.10 și art.16, potrivit cărora proprietatea particulară se bucură de o protecție specială, cetățenii Populare Române fiind egali în fața legii, iar exproprierile pentru cauză de utilitate publică se făceau pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită prin justiție.
Totodată, prevederile Decretului nr.92/1950 contravin dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, privitoare la proprietate, respectiv art.481 civ. precum și dispozițiilor tratatelor internaționale la care România era parte, privitoare la proprietate, și anume Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Față de prevederile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, reclamantul, în calitate de moștenitor al unei persoane a cărui imobil a fost preluat fără titlu valabil, își păstrează astfel calitatea de proprietar avută la momentul preluării.
Plecând de la această premisă și comparând, mai departe, titlurile de proprietate invocate de reclamantul și de pârâta, instanța a constatat că titlul invocat de reclamant este preferabil, fiind mai caracterizat decât cel al pârâtei, astfel încât dreptul de proprietate al reclamantului va fi recunoscut ca atare, conform art.480 civ. fiind un drept legal dobândit.
Comparând titlurile părților, instanța a reținut că titlul reclamantului este preferabil titlului pârâtei, fiind dobânditori ai dreptului de proprietate prin succesiune de la autorul lor, iar pârâta prin cumpărare de la un neproprietar.
Instanța a constatat că, fiind total nefundamentată juridic teoria conform căreia dispozițiile Legii nr.10/2001 ar institui o protecție specială a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995 și exclude revendicarea de drept comun, întrucât aceste dispoziții prevăd doar că nu se va constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu buna-credință a părților contractante. Însă, menținerea acestor contracte nu exclude logic în nici un fel posibilitatea instanței de a compara acest contract cu titlul de proprietate al fostului proprietar, iar buna-credință la încheierea actului, invocată, de asemenea, de pârâtă în apărare, nu valorează proprietate.
Examinând pretențiile pârâtei privind restituirea prețului reactualizat, instanța a reținut că acesta a înțeles să cheme în garanție Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Municipiul B și SC - SA, iar Statul Român a formulat la rândul lui cerere de chemare în garanție a SC - SA.
În ceea ce privește chemarea în judecată a chematului în garanție SC - SA, instanța a constatat că aceasta a avut calitatea de mandatar al pretinsului proprietar Primăria Municipiul B, unitate specializată ce a încasat comisionul de 1% din valoarea apartamentului, potrivit art.9 alin.5 din Legea nr.112/1995 și art. 41 din Normele de aplicare a Legii nr.112/1995.
Sub acest aspect, nu se poate reține calitatea sa procesuală pasivă, deoarece pârâta SC - SA a acționat ca un mandatar, iar sumele primite din vânzarea apartamentului reprezintă remunerația cuvenită pentru serviciile prestate în această calitate.
În acest sens, instanța a constatat că nu sunt incidente dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, atâta timp cât pârâta a înțeles să cheme în garanție Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, iar nu Ministerul Finanțelor Publice, acestea fiind două entități juridice distincte.
Pentru aceste argumente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție Statul Român și SC - SA și a respins cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu aceștia, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a chematului în garanție Municipiul B în ceea ce privește restituirea prețului actualizat, instanța a constatat că în prezenta cauză se invocă răspunderea vânzătorului, adică chematului în garanție Municipiul B, pentru evicțiune rezultând din fapta unui terț, respectiv moștenitorul fostului proprietar.
Instanța a constatat întrunite în cauză condițiile garanției vânzătorului, chematul în garanție Municipiul B, pentru evicțiunea provenind din fapta unui terț, reținând justificată astfel calitatea procesuală a acestei pârâte în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea prețului actualizat.
Chiar dacă potrivit dispozițiilor de drept comun (art.1341 civ) vânzătorul ar fi obligat la restituirea prețului primit, instanța a avut în vedere existența dispozițiilor speciale ale art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 care stabilesc restituirea prețului actualizat.
unei probe cu expertiză contabilă solicitată de către pârâta rezultă din împrejurarea că actualizarea se face cu rata inflației, iar față de momentul efectuării expertizei și cel al punerii in executare a hotărârii judecătorești, după consumarea căilor de atac, perioada de timp ar face lipsită de relevanță suma rezultată din expertiză.
Pentru o echitabilă soluționare a acestei situații, actualizarea trebuie să se facă în faza executării, având în vedere rata inflației de la momentul în care efectiv se va face plata prețului actualizat.
Prin decizia civilă nr.280/20.02.2009, Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a admis apelurile declarate de apelanții pârâți Municipiul B prin Primarul General și; a schimbat în parte sentința civilă apelată; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului; a respins acțiunea precizată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins ca rămase fără obiect cererile de chemare în garanție; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că numitul a cumpărat un teren în suprafață de 600 mp situat în B, în locul cimitirului Vineri, strada - -, marcat pe planul general la parcela nr.34, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2027/23.01.1925 ( 5-8).
Prin procesul-verbal din data de 26.02.1943 emis de Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare în B (9-10) se înscria dreptul de proprietate al numitului asupra imobilului situat în- compus din teren în suprafață de 564 mp și casă cu parter.
Imobilul situat în B,-, proprietatea, a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 astfel cum reiese din adresa nr.13853/21.01.2002 emisă de -Sector 1 (103).
Reclamantul este unicul moștenitor al numitului potrivit certificatului de moștenitor nr.154/14.11.2001 eliberat de BNP (12).
Pârâta a cumpărat de la Primăria Municipiului B prin SC - SA în temeiul Legii nr.112/1995 apartamentul nr. 21 situat în B,- A, - parter, sector 1, prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr-(14).
Tribunalul a apreciat că în cauză nu a fost dovedită însă identitatea între imobilul revendicat de către intimatul-reclamant și imobilul cumpărat celor anterior arătate de către apelanta-pârâtă în temeiul contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr- (14), sub aspectul suprapunerii în privința structurii și conformației imobilului revendicat de către intimatul-reclamant de la apelanta-pârâtă persoană fizică.
Din analiza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr- (14) s-a constatat că apelanta-pârâtă a dobândit de la Primăria Municipiului B apartamentul nr. 21 situat în B,- A, -. Parter, sectorul 1, compusă din două camere, hol, bucătărie,.
În plus din conținutul părții a l-a a cărții funciare a imobilului din anul 1943(fila 132 dosar fond) rezultă că pe terenul situat în B,- există o construcție cu trei camere, antreu, bucătărie, atelier și dependințe.
Din certificatul emis în anul 1957 și atașat în fotocopie la fila 41 în dosarul de apel, tribunalul a constatat că imobilului proprietatea numitului i-a fost atribuit numărul poștal 33 pe această stradă, având două corpuri distincte, corp A și B, restul imobilului anterior numerotat cu 33, urmând a purta numărul poștal 33, fiind compus din trei apartamente, numerotate 1,2 și 3, acela de la numărul 2 fiind locuit de numita, probabil soția defunctului autor al intimatului-reclamant (fila 12 dosar fond), însă nu s-a dovedit că vreunul dintre acestea trei au fost ulterior naționalizate și vândute în temeiul dispozițiilor Legii nr.112/1995, nefiind făcută dovada că apartamentul nr.21, din corpul B, cumpărat de (în conformația sa actuală) s-ar afla pe terenul proprietatea autorului intimatului-reclamant, aspecte care conduc la concluzia că intimatul-reclamant nu a probat în fața primei instanțe și nici în apel, identitatea și suprapunerea dintre imobilul, revendicat de la apelanta-pârâtă, implicit calitatea acestuia de proprietar asupra apartamentului revendicat și având numărul 21 din corpul B situat pe- A, sectorul 1, B, deși în calitate de reclamant această obligație îi incumba, refuzând în plus să fie efectuată expertiza necesară stabilirii acestor împrejurări concludente cu privire la calitatea procesuală activă, reținerile primei instanțe în sensul că ar fi vorba despre apartamentul revendicat și ocupat de către apelanta-pârâtă, persoană fizică, nefiind susținute de probe în acest sens.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul intimat, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:
- în mod greșit instanța de apel a reținut lipsa calității procesuale active a reclamantului pe motiv că acesta nu a dovedit identitatea dintre imobilul revendicat și cel dobândit de autorul său prin contractul de vânzare-cumpărare din 1925, atâta vreme cât expertiza tehnică de identificare a imobilului nu s-a făcut din culpa instanței, care în complet de divergență, la termenul din data de 13.02.2009 a hotărât că această probă nu este utilă cauzei.
Instanța a încălcat dispozițiile art.295 alin.1 Cod procedură civilă, reținând în preambul că expertiza nu e necesară, ceea ce echivalează cu legalitatea sentinței instanței de fond.
- instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății și a statuat că nu există identitate de imobil, în sensul celor reținute mai sus, deși din toate probele administrate în cauză: acte și expertiza tehnică întocmită de expert în dosarul nr-, rezultă că imobilul revendicat este același cu imobilul dobândit de autorul reclamantului și cu cel naționalizat.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea va găsi fondat recursul, pentru următoarele considerente:
Curtea constată că instanța de apel nu a administrat suficiente probe pentru identificarea imobilului revendicat, în sensul că se impunea în cauză efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, care să stabilească dacă imobilul revendicat este unul și același cu imobilul dobândit de autorul reclamantului și cu cel naționalizat.
Curtea apreciază că actele depuse la dosar și, de altfel, analizate de instanța de apel, nu sunt suficiente pentru a statua cu privire la identitatea imobilului și apreciază că opinia minoritară a judecătorului care a considerat necesară efectuarea expertizei este corectă și că în baza art.129 alin.5 Cod procedură civilă, instanța, în virtutea rolului activ, trebuia să dispună efectuarea acestei probe, chiar dacă reclamantul intimat a apreciat că proba nu e necesară.
Trebuie reținut că expertiza întocmită de expert în dosarul nr- este o probă extrajudiciară care, nefiind administrată nemijlocit în prezenta cauză, nu poate fi reținută ca o dovadă a identității imobilului.
Mai trebuie subliniat că prima expertiză dispusă în apel, ce urma să fie suportată de apelantă, s-a încuviințat pe alt aspect, nu al identității imobilului revendicat, ci al valorii de circulație al acestuia, astfel încât decăderea apelantei din administrarea acestei probe, pentru neplata onorariului de expert, nu are efecte juridice cu privire la admiterea expertizei tehnice cu alte obiective, respectiv individualizarea imobilului în sensul celor arătate mai sus.
Considerând că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului recurent nu poate fi soluționată fără stabilirea identității dintre imobilul revendicat și cel dobândit de autorul reclamantului, Curtea va dispune efectuarea unei expertize tehnice imobiliare în acest sens, astfel încât va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul reclamant împotriva deciziei civile nr.280/A din 20.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și, intimații chemați în garanție STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
2 ex./17.07.2009
-------------------------------------
- Secția a IV-a -
-
Jud.Sector 1 -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Ioana Aurora Herold
