Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 117/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 117/
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător -
Grefier -
Pe rol judecarea apelurilor declarate de reclamanții, domiciliat în Târgu M, B-dul 1 - 2. nr.2,.1 și, domiciliată în B, Al., nr.5, județul B, în calitate de moștenitori ai defunctei și de pârâții și, domiciliați în Târgu M, - -, nr.17, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1850 din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 5527/2004.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul apelant personal și asistat de av., care se prezintă și pentru reclamanta apelantă lipsă, iar pentru pârâții apelanți și lipsă, se prezintă av. lipsă fiind pârâții-intimați,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că apelurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, apelul reclamanților timbrat cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru iar apelul pârâților timbrat cu suma de 2.900 lei taxă judiciară de timbru.
De asemenea se constată că s-au depus la dosar prin registratura instanței la data de 21 octombrie 2009 din partea reclamanților apelanți și note de ședință.
La întrebarea instanței, reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri în probațiune.
Neformulându-se alte cereri, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea apelurilor.
Reprezentantul pârâților apelanți susține apelul astfel cum a fost formulat în scris, solicită admiterea lui, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul reclamanților apelanți solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureș sub nr. 2619/2000, reclamanții și, au chemat în judecată pe pârâtele, și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să recunoască dreptul de proprietate al reclamanților asupra apartamentului nr. 6 din imobilul situat în Târgu M, -, nr. 45, înscris în nr. 90203 Târgu M, nr. top. 1161/2, 1162/1, 1163/1, format din spațiu comercial cu intrare directă din stradă în suprafață de 72,54. un antreu în suprafață de 7,67. o cameră în prelungirea acesteia de 4,5x5 metri și un depozit aflat la subsolul acestei camere în suprafață de 46,8. au solicitat a se dispune întabularea dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 84 din 30 martie 2001, Tribunalul Mureșa admis acțiunea formulată de reclamanți, obligând pârâtele să recunoască dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilul arătat în cererea de chemare în judecată, s-a dispus înscrierea în a dreptul de proprietate al reclamanților și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1948 s-a înstrăinat către și o parte din imobilul înscris în 2916 Târgu M, de către antecesoarea pârâtelor, în contract consemnându-se încasarea integrală a prețului și că de la data respectivă cumpărătorii au intrat în posesia apartamentului cumpărat, iar prin încheierea nr. 1276/1948 a Biroului de cartea funciară a fost consemnată înscrierea dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorilor la data de 5 august 1948, operațiunea de carte funciară fiind efectuată în baza încheierii Judecătoriei Mixte Târgu M, prin care imobilul cuprins în 2916 fost dezmembrat pe apartamente. Împrejurarea că cei doi cumpărători au intrat efectiv în posesia imobilului rezultă din Ordinul de. De asemenea, din dosarul cauzei reiese că a fost încheiat și un contract de închiriere între reclamanta și Magazinul de Stat Târgu M, astfel că deși pârâtele au revendicat întregul imobil, reiese că o parte a acestuia, respectiv apartamentul nr. 6 fusese înstrăinat antecesorilor reclamanților.
Prin decizia civilă nr. 59/A din 14 noiembrie 2001, Curtea de Apel Târgu Mureșa admis apelurile declarate de pârâte, anulând în tot sentința civilă nr. 84/2001, și a dispus rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii reclamanților cu obligarea pârâtelor la recunoașterea dreptului de proprietate a reclamanților asupra imobilului în cauză.
Pârâtele au formulat recurs împotriva acestei decizii, arătând că instanța de apel, în mod greșit a refuzat sesizarea Curții Constituționale, deși apelantele invocaseră excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. 2 Cod procedură civilă, nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de probă solicitate de către apelante respectiv efectuarea unei expertize grafologice în privința semnăturilor de pe contractul de vânzare-cumpărare, a dat o greșită interpretare asupra probelor aflate la dosarul cauzei. S-a mai arătat că apelantele nu mai aveau la data soluționării apelului calitate procesuală, imobilul fiind înstrăinat de către acestea la data de 27 aprilie 2001.
Prin decizia nr. 2442 din 14 iunie 2002, a Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul formulat și a fost casată decizia recurată precum și sentința civilă nr. 847/2001 a Tribunalului Mureș, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe, Judecătoriei Târgu Mureș. S-a considerat că deși pârâtele au contestat existența valabilă a titlului exhibat de reclamanți, instanțele nu au dispus administrarea vreunei probe pentru verificarea acestor susțineri, abia după administrarea unor astfel de probe ( verificarea de scripte, expertiză, înscrisuri ), considerând că se va putea face aplicarea prevederilor Decretului - Lege nr. 115/1938.
În rejudecare, reclamanții au formulat o cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a numiților, și --, solicitând obligarea acestora la recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului în cauză, evacuarea necondiționată a pârâților și din acest spațiu și lăsarea sa în deplină folosință reclamanților cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În acest sens, s-a arătat că în cursul judecării cauzei, pârâtele, împreună cu au înstrăinat prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 898/2001 imobilul în cauză către soții, însă cum procesul era înscris în cartea funciară, în contract s-a prevăzut că vânzătorii garantează pe cumpărători de evicțiune totală sau parțială.
Prin sentința civilă nr. 5776 din 5 octombrie 2004, Judecătoria Târgu Mureșa admis excepția de necompetență materială și competența de soluționare a cauzei și a fost declinată în favoarea Tribunalului Mureș în baza prevederilor art. 2 lit. b Cod procedură civilă.
În rejudecare, pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, și, aceste excepții fiind unite de instanță cu fondul.
Prin sentința civilă nr. 1850 din 13 noiembrie 2008, Tribunalul Mureșa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, și și a respins acțiunea formulată de reclamanți formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, și și continuată de reclamanții și, în nume propriu și în calitate de moștenitori ai reclamantei, în contradictoriu cu pârâții și și a obligat pârâții la recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților asupra apartamentului ( fost) 6, din imobilul situat în Târgu M, -, nr. 45, înscris în 90203 Târgu M, nr. top. 1161/2, 1162/1, 1163/1/1, compus din spațiu comercial cu suprafață de 72,54. un antreu în suprafață de 7,67. o cameră de 4,5x5 metri și un depozit la subsol cu suprafață de 46,8. S-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului și obligarea pârâților la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâții, s-a reținut că acțiunea promovată de către reclamanți și soluționată prin decizia nr. 1494 din 9 decembrie 1996 Curții de Apel Alba Iulia, s-a pronunțat în contradictoriu cu Primăria mun. Târgu M și Regia Autonomă de Gospodărie Comunală și Locativă Târgu M, astfel că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 1201 Cod civil.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților, și, întrucât acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul neposesor reclamă bunul de la posesorul neproprietar, pârâții nu au calitatea de posesori ai imobilului în cauză, astfel că se impune admiterea excepției lipsei calității lor procesuale.
Pe fondul cauzei instanța de fond a reținut, având în vedere îndrumările date prin decizia nr. 2442/14 iunie 2002 Curții Supreme de Justiție și concluziilor raportului de expertiză grafologică efectuat în cauză - conform cărora contractul a fost semnat de văduva lui, jr. jr. - că reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate în contradictoriu cu pârâtele, prin prisma prevederilor art. 969 alin.1 Cod civil, și a ansamblului prevederilor Decretului - Lege nr. 115/1938, potrivit cărora lipsa înscrierii drepturilor reale în cartea funciară nu poate fi opusă de o parte contractantă celeilalte părți contractante.
În ceea ce-i privește pe pârâții și, instanța de fond a reținut că aceștia nu se pot prevala de prezumția de proprietate rezultată din întabulare, întrucât aceasta profită numai dobânditorilor de bună-credință; la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în calitate de cumpărători aceștia cunoșteau existența litigiului ce se purta între părți, mai mult pârâții și-au asumat riscul de a fi evinși în mod parțial de către reclamanți.
Comparând titlurile de proprietate ale reclamanților și ale pârâților, instanța a constatat că acestea provin de la aceeași autori și deși doar pârâții au procedat la înscrierea dreptului lor de proprietate, aceștia nu au fost dobânditori de bună-credință pentru a se putea prevala de această înscriere. Comparându-se cele două titluri de proprietate, instanța a conchis că titlul de proprietate al reclamanților este mai caracterizat și, pe cale de consecință, a admis acțiunea.
Întrucât principalul efect al acțiunii în revendicare îl reprezintă restituirea bunului în patrimoniul reclamantului, liber de orice sarcină, instanța a dispus în acest sens, iar în temeiul Legii 77/1996 s-a dispus și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților astfel cum acesta a fost dobândit prin cumpărare și respectiv prin moștenire.
Împotriva acestei sentințe au declarat, în termen legal, apel reclamanții și și pârâții și.
La data de 31.03.2009, reclamanții au formulat în scris cerere de renunțare la judecarea apelului declarat.
Prin apelul declarat, pârâții și au solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului, pârâții au arătat, referitor la excepția lipsei calității procesuale active că aceasta a fost în mod greșit respinsă în raport de dispozițiile art. 17 și 18 din Legea nr. 115/1938 dat fiind că în cauză nu s-a făcut dovada că antecesorii reclamanților și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, condiție fără de care dreptul de proprietate asupra imobilului nu se putea constitui. Încheierea de întabulare nr. 1276 din 20.07.1948 nu face dovada că mențiunile cuprinse au fost înscrise în cartea funciară și nici că la momentul naționalizării imobilului constituia proprietatea antecesorilor reclamanților.
S-a mai arătat că la data când pârâții au cumpărat imobilul, în cartea funciară nu era înscris numele reclamanților sau antecesorilor acestora. Contra pârâților, doar o eventuală înscriere în cartea funciară le putea fi opusă cu succes în cadrul acțiunii în revendicare.
Nu în ultimul rând, instanța de fond nu face nicio referire cu privire la apărarea pârâților potrivit căreia nu s-a făcut dovada că în momentul naționalizării imobilul se afla în proprietatea antecesorilor reclamanților, pentru a combate astfel hotărârea prin care s-a constatat în mod irevocabil că imobilul a fost naționalizat de la pârâții și, cărora li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra întregului imobil.
Din contractul de vânzare-cumpărare invocat de reclamanți se poate observa declarația vânzătorilor care declară că la data încheierii actului nu sunt proprietari tabulari ai întregului imobil.
S-a mai arătat că pârâții apelanți au cumpărat imobilul de la, și, vânzători cărora li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului prin sentința civilă nr. 861/25.06.1999 pronunțată de Tribunalul Mureș, irevocabilă. A pronunța o nouă hotărâre judecătorească prin care s-ar recunoaște dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 6, ar naște situația în care ne-am afla în prezența a două hotărâri judecătorești care să consfințească o stare de fapt și de drept contradictorie.
De asemenea, tot în mod greșit instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat.
Nu în ultimul rând, au arătat reclamanții, apartamentul 6 pentru care s-a admis acțiunea, nu mai poate fi delimitat, raportul de expertiză întocmit în fața instanței de fond bazându-se doar pe afirmațiile reclamantului și nu se bazează pe constatări personale ale expertului.
La data de 31.03.2009, reclamanții au înregistrat la dosarul cauzei cerere de renunțare la apelul declarat. Prin întâmpinare, au solicitat respingerea apelului arătând, în esență, că dreptul de proprietate al antecesorilor a fost dovedit, în esență prin încheierea nr. 1276/1948 emisă de Judecătoria mixtă Târgu M, din contractul de vânzare-cumpărare exemplar păstrat la Direcția Județeană Ma A rhivelor Naționale, autentificat sub nr. 93/1948 de către notarul public, adresele nr. 18210/05.04.2007, 18205/05.04.2007, adresa nr. 14564/1948 privind eliberarea certificatului emis de Biroul de de pe lângă Primăria Târgu M sub nr. -/19.10.1948, contractul de închiriere nr. 4910/22.01.1949, declarația de impunere prin care farmacista declara clădirea închiriată din- ca închiriată Magazinului de Stat, declarația individuală cu nr. 2645/1949 privind veniturile încasate și adresa Ministerului Sănătății nr. 72/15.02.1996.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel invocate și ținând seama de caracterul devolutiv al apelului, Curtea reține următoarele:
Imobilul situat în-, în prezent-, a format, în întregul lui, proprietatea defunctei, a cărei moștenitori legali sunt, conform certificatului de moștenitor nr.113/1999 eliberat de notar public, pârâții, și.
Imobilul în cauză a constituit obiect al Decretului nr. 92/1950 iar prin sentința civilă nr. 861/25.06.1999 s-a constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a acestui imobil, înscris în nr. 800/II Târgu M, nr. top. 1161/2, 1162/1, 1163/1/1 transcris în 90.203 Târgu M și s-a dispus restabilirea dreptului de proprietate în favoarea lui cu restabilirea situației anterioare și în cartea funciară, respectiv cu reînscrierea fostei proprietare în nr. 90203 Târgu Urmare a acestei sentințe, pârâtele au devenit proprietare tabulare cu cota de 1/3 fiecare din imobil.
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 08.04.1948 în fața notarului public, a vândut soților și o parte din acest imobil, respectiv apartamentul nr. 6, situat la parterul imobilului, descris în contractul menționat.
Dreptul de proprietate transmis prin contractul de vânzare-cumpărare a fost menționat și în încheierea nr. 1276/1948 în care se arată că apartamentul nr. 6, obiect al contractului de vânzare-cumpărare urma, efect al dezmembrării, să fie întabulat în individuală nr. 8021.
Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de soții în calitate de cumpărători, contestată de pârâtele moștenitoare ale defunctei vânzătoare, a fost verificată, urmare a îndrumărilor deciziei nr. 2442/14.06.2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond dispunând expertiză grafologică. Concluziile expertizei au fost în sensul stabilirii autenticității semnăturilor din contractul menționat, respectiv semnăturii vânzătorilor.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat în mod corect incidența în cauză a prevederilor art. 969 alin.1 cod civil și al prevederilor Decretului - Lege nr. 115/1938 potrivit cărora lipsa înscrierii drepturilor reale în cartea funciară nu poate fi opusă de o parte contractantă celeilalte părți. Aceasta se datorează și faptului că ambele părți sunt ținute la respectarea obligațiilor asumate prin convenția lor. Transmiterea dreptului de proprietate nup oate fi împiedicată de faptul neînscrierii în cartea funciară.
Totodată, dreptul de proprietate constituit prin convenția părților, este opozabil și terților care au cunoștință de existența lui, deși nu este înscris în cartea funciară.
În această situație se află pârâții apelanți care la data cumpărării imobilului de la pârâtele, cunoșteau existența litigiului obiect al contractului lor asumându-și chiar și riscul de a fi evinși de către reclamanți.
În consecință, dreptul de proprietate fiind deplin dovedit, respectându-se și îndrumările deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunea în revendicare a reclamanților este admisibilă în condițiile prevăzute de art. 480, 481 Cod civil. În aceste condiții nu se poate reține decât că instanța de fond a respins în mod corect excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților care în mod corect, dovedindu-și calitatea de proprietari neposesori au solicitat pârâților posesori recunoașterea și respectarea dreptului de proprietate.
În mod corect a reținut instanța de fond că dreptul de proprietate al reclamanților a fost dovedit și prin încheierea nr. 1276/20.07.1948. Susținerile apelanților potrivit cărora această încheiere poartă doar semnătura de conformitate, fără a exista o dovadă că este irevocabilă, nu poate fi reținută. Sarcina probei lipsei caracterului irevocabil, susținut de apelanți, revenea acestora. În lipsa unei astfel de probe, în mod corect și acest înscris autentic a fost reținut de instanța de fond ca având caracter de probă în dovedirea dreptului de proprietate.
În ceea ce privește susținerea pârâților-apelanți potrivit căreia reclamanții nu au făcut dovada că imobilul revendicat ar fi fost naționalizat de la antecesorii reclamanților, considerăm că nu are relevanță în cauză, motiv pentru care instanța de fond, pornind de la prevederile art. 480, 481 Cod civil, a omis să le analizeze.
Este adevărat că prin sentința civilă nr. 2648/1999 pronunțată de Tribunalul Mureșs -a constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a întregului imobil din-, deci inclusiv a fostului apartament nr. 6 revendicat în prezenta cauză, dispunându-se restituirea în natură în favoarea pârâtelor, moștenitoare ale văduvei lui.
Trebuie menționat că decretul de naționalizare se referă la imobilele înscrise în cartea funciară și la proprietarii tabulari. Că în fapt, apartamentul nr. 6 din acest imobil a fost preluat de la antecesorii reclamanților rezultă din ordinul provizoriu de cartiruire din 07.09.1948.
În consecință, faptul că s-a naționalizat întregul imobil de la văduva lui nu are relevanță atâta timp cât dreptul de proprietate al antecesorului reclamanților, proprietar al apartamentului nr. 6, nu era înscris în dar dobândit anterior naționalizării.
Totodată, nu are relevanță nici faptul că reclamanții au revendicat imobilul situat în -, nr. 16. Acest fapt s-a datorat achiziționării farmaciei din- (actuala - nr. 45) și a atribuirii unui alt imobil, pe care reclamanții au încercat să-l obțină. Însă acesta, aparținând de fapt unor alte persoane, de la care Statul îl preluase tot în mod abuziv, este evident că acțiunea reclamanților a fost respinsă.
În aceste condiții, acțiunea în revendicare, formulată de reclamanți împotriva pârâților, posesori ai întregului imobil, efect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 898/27.04.2001, este pe deplin întemeiată pe prevederile art. 480 Cod civil. Este evident că este vorba, în cauză, de acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului. Pârâții nu pot invoca dreptul de proprietate dat fiind că vânzătorii nu mai dețineau, la data încheierii contractului nr. 898/2001 dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 6 din imobilul situat în-.
În mod corect a fost respinsă de instanța de fond și excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile obligatorii prevăzute de art. 1201 Cod civil. Examinând decizia civilă nr. 1494/1996 a Curții de Apel Alba Iulia reținem că reclamanții au mai revendicat același imobil dar în contradictoriu cu Primăria Municipiului Târgu M și RAGCL Deci, lipsește condiția identității de părți. În plus, vom reține că prin această hotărâre instanța nu a pus în discuție temeinicia dreptului de proprietate.
Pentru considerentele arătate, însușindu-se în tot considerentele instanței de fond, Curtea de Apel va respinge apelul pârâților și și va menține, în conformitate cu prevederile art. 296 Cod procedură civilă sentința atacată.
În conformitate cu prevederile art. 246 Cod procedură civilă, Curtea va lua act de renunțarea reclamanților și la judecarea apelului declarat împotriva aceleiași sentințe - nr. 1850/2008 a Tribunalului Mureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act și constată renunțarea reclamanților, domiciliat în Târgu M, B-dul 1 - 2. nr.2,.1, județul M și, domiciliată în B, Al. nr.5, județul B la judecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1850 din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 5527/2004.
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții și, domiciliați în Târgu M,-, județul M împotriva aceleiași hotărâri.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător,
-
Grefier,
Red.
Tehnored.
10 exp./05.01.2010
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
