Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 118/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 118
Ședința publică de la 05 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 3: Oana Ghiță
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul G împotriva deciziei civile nr. 264 din 9 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 2949 din 17 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat, reprezentând recurentul pârât G, și intimatul reclamant, asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că au fost depuse înscrisuri de către recurentul pârât.
Avocat, pentru recurentul pârât, a depus certificat nr- emis de Judecătoria Slatina, atestând că pe rolul acestei instanței se află un litigiu având ca obiect "anularea titlului de proprietate nr. 15933/79/05.11.2003 și a titlului de proprietate nr. 15933/77/05.11.2003 emise de Comisia Județeană O", cu termen de judecată la 18.02.2008.
A solicitat, în temeiul art. 244. suspendarea cauzei până la soluționarea acestui litigiu.
Avocat, pentru intimatul reclamant, s-a opus cererii de suspendare.
Instanța a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de recurentul pârât, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244. prezenta cauză aflată în stadiul de recurs neputând rămâne în nesoluționare până la finalizarea acțiunii în anulare formulate de recurentul pârât, acesta având la îndemână alte căi în situația admiterii respectivei acțiuni.
Constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul pârât, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că suprafața de teren a fost muncită de către recurent în permanență și, deși proprietățile vecine s-au deplasat în timp, acesta și-a menținut dimensiunile inițiale.
A mai arătat că expertul desemnat în cauză nu a făcut nicio referire la fișele cadastrale, depuse de către recurent la dosarul cauzei.
A pus concluzii de admitere a recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se administra proba cu expertiza tehnică.
Avocat, pentru intimatul reclamant, a arătat că pârâtul nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în dosarul de fond și nici nu a solicitat o nouă expertiză în apel. Totodată, pentru efectuarea lucrării, expertul s-a deplasat la fața locului și a avut în vedere actele părților, respectiv titlurile de proprietate. A solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârilor, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.2949/17 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul -, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâtului G care a fost obligat să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie mai multe suprafețe de teren, a stabilit hotarul despărțitor dintre părți și a obligat pârâtul la 364,5 lei despăgubiri civile și la cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a avut în vedere probatoriile prin acte administrate în cauză și anume sentința civilă nr. 518/31.01.2005 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 146/2005, actul Primăriei nr. 1910/29.06.2006 însoțit de indicarea suprafețelor de teren din tarlaua 61 parcela 1502 și 1501, tarlaua 62 parcela 1500, schițe anexe ale punctelor ", " și intravilan, titlurile de proprietate nr-, - și expertiza tehnico - judiciară întocmită de expertul și depusă sub nr. 1435/2006 care a fost contestată prin obiecțiuni de G care au fost soluționate de același expert prin actul 98/18.03.2007 și 508/26.04.2007 coroborate cu interogatoriul luat de reclamantul pârâtului G ( fila 29 fond) examinându-se și întâmpinarea depusă de pârât și obiecțiunile făcute de acesta la raportul de expertiză - acte care au fost raportate la dispoz. art. 480 și 584 civ. raportate la art. 998-999 civ. art. 44 din Constituția României și art. 1 alin. 1 din primul protocol adițional CEDO.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel G, criticând soluția pentru faptul că acesta pe parcelele indicate și solicitate la instanță nu a executat niciodată lucrări de la punerea în posesie din 1992, expertul nu a luat în calcul dimensiunile reale ale terenurilor expertizate, existând diferențe între notele cadastrale și documentațiile ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate, comițând erori în ce privește vecinătățile și stabilind greșit contravalorea producției agricole.
Prin decizia nr.264 din 9 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr.-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de G, domiciliat în comuna, sat, jud. O, împotriva sentinței civile nr. 2949/17 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-.
S-a luat act că intimatul, domiciliat în S,-, jud.O, nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că părțile și-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenurilor prin hotărârea de partaj nr. 518/31.01.2003 a Judecătoriei Slatina, iar cererile în revendicare și grănițuire s-au soluționat în raport de raportul de expertiză întocmit în cauză.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate.
S-a susținut că s-a dat o rezolvare eronată revendicării și s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților fără a se consulta actelor premergătoare emiterii titlului de proprietate, și fără a se da relevanță susținerilor reprezentantului Comisiei locale de fond funciar, expuse cu prilejul efectuării raportului de expertiză, care a susținut că dimensiunile terenului atribuit pârâtului corespund cu dimensiunile evidențiate în cadastrală și menționate în procesul verbal de punere în posesie.
Nu s-au avut în vedere vecinătățile reale ale suprafețelor de teren, iar ambele hotărâri ale instanțelor de fond se întemeiază exclusiv pe concluziile raportului de expertiză, defectuos întocmit în cauză.
A solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.299-312, Cod pr. civ.
La dosarul cauzei s-au depus: taxă timbru, timbru judiciar, certificat Judecătoria Slatina din data de 5.02.2008.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare la data de 7.01.2008, solicitând respingerea recursului ca nefondat, și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat.
Ambele instanțe au apreciat în mod corect că relevante în determinarea dreptului de proprietate al părților sunt nr.7882/94/17.12.2002, precum și nr. 518/31.01.2003 a Judecătoriei Slatina, prin care s-a sistat starea de indiviziune între părți, și s-au atribuit în proprietate exclusivă suprafețe determinate de teren, individualizate sub aspectul amplasamentului și al vecinătăților.
Ca efect al partajului, fiecare dintre coindivizari a devenit cu efect retroactiv proprietar exclusiv asupra terenurilor atribuite în lot, și a dobândit, cu privire la acestea, legitimare procesuală activă în acțiunea în revendicare împotriva celorlalți.
Susținerile pârâtului referitoare la greșita indicare a dimensiunilor laturilor și vecinătăților suprafețelor revendicate de reclamant nu poate fi primită, câtă vreme nu s-a solicitat nulitatea titlului de proprietate, iar raportul de expertiză, așa cum a fost completat la data de 18.01.2007 ( fila 56 ), cu participarea delegatului Primăriei, a respectat mențiunile din acest act, a cărui valabilitate nu a fost contestată de nici una din părțile litigante.
În mod just s-a avut în vedere actul final al reconstituirii dreptului de proprietate, eliberat în procedura legii fondului funciar, respectiv, titlul de proprietate, și nu alte înscrisuri invocate de recurentul pârât -hărți cadastrale, proces verbal de punere în posesie - acestea din urmă neavând semnificație juridică sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate.
De altfel, această critică formulată de recurent nu se încadrează în motivele de nelegalitate indicate de art. 304, pct.1-9, Cod pr. civ. astfel că nu poate fi valorificată pe calea recursului.
Constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate, recursul declarat se va respinge ca nefondat, potrivit art. 312, Cod pr. civ.
Fiind în culpă procesuală, recurentul va fi obligat către intimatul reclamant la 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul G împotriva deciziei civile nr. 264 din 9 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 2949 din 17 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Obligă recurentul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.2 ex
Al.
13.02.2008
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Gabriela Ionescu, Oana Ghiță