Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 120/Ap/2009
Ședința publică din 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
Judecător: - -
Grefier: - -
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.92 pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 19 martie 2009 în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 6 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 13 octombrie 2009, apoi la 20 octombrie 2009, apoi la 27 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 92/2009 a Tribunalului Brașova respins acțiunea formulata si precizata de reclamantul in contradictoriu cu pârâții SC SRL si Orașul prin Primar.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Din evidențele de publicitate imobiliară și din raportul de expertiza întocmit în cauză de ing. expert rezultă că imobilele înscrise în. CF. nr. 9937, sub nr. top 7512/1 constând în pășune în suprafață de 23.020 mp, în CF. nr. 9938 sub nr. top 7512/2 constând în pășune de 23.020 mp și in CF. nr. 10687 sub nr. top 7512/3 constând în pășune în suprafață de 10.075 mp au aparținut numitului.
Prin actul 2811/2000 din CF. nr. 9937 nr. top 7512/1, 7512/2 și 7512/3 totalizând 54.075,29 mp au fost comasate in nr. top 7512/1.
Ulterior, nr. top 7512/1 a fost dezmembrat m nr. top 7512/1 - Hotel P și teren de 5.156 mp; nr. top 7512/1/2 constând din drum în suprafață de 599 mp; in nr. top 7512/1/3 constând din teren de 1.779 mp; in nr. top 7512/1/4 constând în pârtie de schi și teleschi cu teren de 1.320 mp și in nr. top 7512/1/5 constând în teren de 45.221,29 mp.
Asupra lotului cu nr. top 7512/1/4 B și-a înscris dreptul de proprietate in baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 48/1998 al Ministerului T și Sportului emis conform nr. 834/1991și nr. 405/1997.
La data de 25 octombrie 2000 între B și pârâta a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 532 de către Biroul Notarului Public ce a avut ca obiect material imobilele cu nr. top 7512/1, 7512/2 și 7512/4.
Prin sentința civilă nr. 612 / 3.05.2001, Judecătoria Zărneștia constatat că pârâta din prezenta cauză - - a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului înscris in CF. nr. 9937 sub nr. top 7512/1/5/1 (format in urma dezmembrării nr. top. 7512/1/5 constând din teren în suprafață de 45.221,29 mp) constând din teren de 14.017 mp, dreptul astfel dobândit fiind înscris în evidențele de publicitate imobiliară în favoarea pârâtei menționată.
Din certificatul de moștenitor nr. 51 emis la data de 22 iunie 1963 in dosarul succesoral nr. 51/1963 al notariatului de stat al raionului 30 B și din certificatul de moștenitor legal nr. 7 emis la data de 17 ianuarie 1996 in dosarul nr. 3 al Biroului Notarului Public - rezultă că reclamanții și au calitatea de succesori în drepturi ai defunctului (filele 87 - 88).
Prin Ordinul nr. 838 / 5.11.2001 al Prefectului județului B, reclamanților le-a fost atribuit în proprietate terenul în suprafață de 31.204,29 mp situat în, Pârâul, înscris în CF. nr. 9937 sub nr. top 7512/1/5/2.
Urmând procedura administrativă reglementată de Legea 10/2001, reclamanții au adresat pârâtei o notificare prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești pentru terenul in suprafață de 56.115 mp înscris în CF. 9937 sub nr. top 7512/1, 7512/2 și 7512/3/1.
Așa cum s-a arătat, pârâta menționată a dobândit cu titlu de cumpărare imobilele înscrise în CF. 9937 sub nr. top 7512/1/2 constând din drum in suprafață de 599 mp sub nr. top 7512/1/1 Hotel P și teren de 5156 mp si sub nr. top 7512/1/4 constând din pârtia mare de schi și teleschi cu teren de 1320 mp iar, cu titlu de uzucapiune, in baza sentinței civile nr. 612/2001 a Judecătoriei Zărnești suprafața de 14.017 mp înscrisă în CF. nr. 9937 sub nr. top 7512/1/5/1.
In ceea ce privește suprafața lotului înscris in CF sub nr. top 7512/1/5/1, in raportul de expertiza topografica efectuat in cauza s-a reținut ca in realitate suprafața acestui lot este de 17 876,50 mp, reclamantul formulându-si pretențiile raportat la suprafața reala a lotului si nu la aceea înscrisa in cartea funciara.
Prin acțiunea formulata, astfel cum a fost precizata, reclamantul a înțeles sa revendice de la parata SC, in baza art. 480. civil, terenurile in suprafața de 1320 mp - nr. top 7512/1/4 respectiv 17876,5 mp -nr. top 7512/1/5/1.
In urma casării, instanța, in baza art. 315. pr. civ. a ținut cont de problemele de drept dezlegate de instanța de control judiciar si pe cale de consecința sa procedeze la analiza condițiilor de fond ale acțiunii in revendicare chiar daca acțiunea a fost promovata după intrarea in vigoare a Legii 10/2001.
Acțiunea in revendicare este acea acțiune reala prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun solicita restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
Acțiunea in revendicare poate fi exercitata doar de titularul dreptului de proprietate, care trebuie sa facă dovada ca este proprietarul exclusiv al bunului revendicat. Așadar, condiția sine qua non pentru promovarea cu succes a acțiunii in revendicare este ca reclamantul sa-si probeze dreptul de proprietate. In absenta acestei dovezi, paratul nu poate fi obligat sa-si probeze propriul titlu, deoarece legea ocrotește posesia, independent de dovada dreptului ce se pretinde a-1 exterioriza.
In speța, trebuie avut in vedere ca imobilele in litigiu sunt supuse regimului de carte funciara, ceea ce imprima acțiunii in revendicare o nota specifica, dat fiind principiile care guvernează acest regim.
Instanța a apreciat ca Decretul Lege nr. 115/1938 își produce in continuare efectele, guvernând acțiunile de carte funciara promovate, dat fiind ca nu au fost finalizate lucrările cadastrale si registrele de publicitate imobiliara pentru întreg teritoriul administrativ al județului B - art.72 alin. 2 din Legea nr. 7/1996.
de principiile înscrise in Decretul Lege nr. 115/1938, domeniul de aplicare al acțiunii in revendicare este restrâns, pentru ca in acest sistem real de publicitate a imobilelor, cu excepția situațiilor de dobândire a drepturilor reale extratabulare, situații limitative, dreptul de proprietate se dobândește numai prin înscriere in cartea funciara, înscriere care, potrivit art. 17 din Decretul lege nr. 115/1938, are un caracter constitutiv de drepturi. Odată făcuta intabularea, aceasta are forța probanta deplina.
Așadar, in regimul cărților funciare acțiunea in revendicare poate fi promovata de cel care nu este înscris ca proprietar in cartea funciara, doar in doua situații: in cazul in care dreptul se poate dobândi fără înscriere in cartea funciara, cum este cazul moștenirii, accesiunii, vânzării silite, si exproprierii( art.26 din Decret ) si in situația in care legea permite sa se invoce, pe calea acțiunii in prestație tabulara, înscrierea dreptului de proprietate, chiar împotriva unui terț dobânditor care s-a intabulat in cartea funciara, daca sunt îndeplinite cumulativ trei condiții impuse de art.25 din Decret si anume: reclamantul sa fi avut posesia imobilului la data când terțul subdobanditor intabulat in cartea funciara a contractat, actul juridic exhibat de reclamant, in temeiul căruia se solicita intabularea sa aibă data anterioara aceleia pe care o are actul cu care terțul s-a intabulat, terțul sa fi dobândit imobilul cu titlu gratuit sau daca 1-a dobândit cu titlu oneros este necesar ca reclamantul sa facă dovada relei credințe a acestuia in momentul dobândirii.
In speța, in ceea ce privește cele doua suprafețe de teren revendicate de reclamant de la parata SC, respectiv terenurile in suprafața de 1320 mp - nr. top 7512/1/4 respectiv 17876,5 mp - nr. top 7512/1/5/1, se constata ca la momentul promovării acțiunii proprietarul tabular al celor doua imobile era parata SC SRL care le-a dobândit in baza unui contract de vânzare cumpărare încheiat cu la data de 25.10.2000, autentificat sub nr. 532/25.10.2005 de BNP respectiv ca urmare a constatării uzucapiunii, prin sentința civila 612/3.05.2001 pronunțata de Judecătoria
Instanța a constatat ca antecesorul reclamantului a fost proprietarul tabular al celor doua imobile insa acestea au fost preluate de stat iar ulterior suprafața de 1320 mp - nr. top 7512/1/4 a trecut in proprietatea in baza HG nr. 834/1991 si HG nr. 405/1997, fiind apoi înstrăinata iar suprafața de 17876,5 mp - nr. top 7512/1/5/1 a fost dobândita ca urmare a uzucapiunii prin posesia exercitata de parata in timpul defipt de lege.
Așadar, de situația de fapt expusa, instanța a constatat ca in speța, nu sunt întrunite condițiile speciale pentru promovarea unei acțiunii in revendicare in regim de carte funciara, enunțate anterior.
Instanța a mai retinut ca fostul proprietar care a pierdut proprietatea tabulara a unui imobil o poate recâștiga si prin promovarea unei acțiuni de rectificare de carte funciara in condițiile art. 34 din Decretul Lege insa in speța reclamantul nu a înțeles sa solicite in primul rând constatarea nevalabilității titlului statului si apoi in funcție de situația speciala a subdobanditorului sa solicite aplicarea de la caz la caz a prevederilor art. 34 din Decretul Lege nr. 115/1938.
Trebuie menționat, ca instanța a acordat repetate termene in vederea precizării acțiunii dat fiind ca acțiunea inițială nu era in sensul ca nu erau individualizate in mod expres petitele formulate din perspectiva celui in contradictoriu cu care fuseseră promovate. Prin ultima precizare formulata, reclamantul a înțeles doar sa solicite, in baza art.480 Cod civil, in contradictoriu cu parata SC SRL, restituirea in natura a suprafețelor de 1320 mp - nr. top 7512/1/4 si 17876,5 mp nr. top 7512/1/5/1 iar pentru celelalte loturi in suprafața de 4963 mp nr. top 7512/1/1, 599 mp nr. top 7512/1/2, 1749 mp nr. top 7512/1/3 si pentru clădirea demolata, a solicitat, in contradictoriu cu paratul Orașul restituirea prin echivalent conform prevederilor Legii 247/2005.
de aceste considerente instanța a apreciat ca cererea formulata si precizata in contradictoriu cu parata SC SRL este nefondata fiind respinsa.
In ceea ce privește cererea de restituire prin echivalent formulata in contradictoriu cu paratul Orașul stațiune aceasta vizează imobilele in suprafața de 4963 mp nr. top 7512/1/1, 599 mp nr. top 7512/1/2, 1749 mp nr. top 7512/1/3 si clădirea demolata, fiind întemeiata pe prevederile Legii 10/2001.
Instanța a constatat ca reclamantul nu a adresat paratului notificarea prevăzuta de art. 22 din legea nr. 10/2001 necesara pentru demararea procedurii de restituire, o astfel de cerere fiind adresata doar paratei SC SRL.
Chiar trecând peste acest aspect, instanța a constatat ca in speța, reclamantul nu a făcut dovada ca paratul Orașul Stațiune ar avea calitatea de unitate deținătoare sau de entitate investita potrivit Legii 10/2001 cu soluționarea notificării, in ceea ce privește imobilele cu privire la care s-a solicitat restituirea prin echivalent.
Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii 10/2001-cap.2, unitatea deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste) iar entitatea investită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau locale implicate).
In cauza, nu s-a făcut dovada ca paratul Orașul ar avea vreuna dintre aceste calități in raport cu imobilele cu privire la care se solicita restituirea si prin urmare nu poate fi obligata la acordarea de masuri reparatorii in baza Legii 10/2001 cu privire la imobilele respective.
Astfel, suprafața de 4963 mp -nr. top 7512/1/1 si cea de 599 mp -nr. top 7512/1/2 au fost deținute inițial in proprietate de Statul R, apoi, in baza HG nr. 834/1991 si HG nr. 405/1997 au fost dobândite in proprietate de care prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 25.10.2000, autentificat sub nr. 532/25.10.2005 de BNP le-a înstrăinat paratei SC SRL
Suprafața de 1749 mp înscrisa in CF 997 nr. top 7512/1/3 este in continuare in proprietatea
In ceea ce privește construcția cu privire la care se solicita masuri reparatorii prin echivalent instanța a constatat ca aceasta a constat intr-o casa de locuit pe terenul din /P - nr. top 7512/2, astfel cum rezulta din autorizația de luare in folosința eliberata la data de 23.10.1937 pe numele antecsorului reclamantului,.
Aceasta construcție nu a fost intabulata in cartea funciara iar in prezent așa, cum rezulta din rapoartele de expertiza efectuate in cauza, construcția este demolata.
Reclamantul nu a furnizat dovezi care sa ateste locația respectivei construcții in raport de actuala configurație de carte funciara rezultata in urma comasărilor si dezmembrărilor succesive, singura mențiune cu privire la acest aspect regăsindu-se in primul raport de expertiza topografica efectuat in cauza de către expertul unde se menționează ca fosta are ca amplasament propus, interiorul actualului nr. top 7512/1/1.
După cum rezulta din adeverința eliberata la data de 9.03.1950 o locuința deținuta de antecesorul reclamantului, in comuna, a fost atribuita prin rechiziție de către Ministerul Afacerilor Interne, Consiliului de Miniștri, cu începere de la data de 15.03.1948.
In dosar nu exista dovezi din care sa rezulte regimul juridic, destinatorii si proprietarii succesivi ai respectivei construcții, intre data preluării si aceea a demolării. De asemenea nu rezulta data demolării construcției sau destinatorul acesteia in momentul demolării.
Prin urmare, nici in ceea ce privește aceasta construcție, reclamantul nu a făcut dovada ca paratul Orașul ar avea obligația legala, întemeiata pe prevederile Legii 10/2001, de a acorda masuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul considerând-o nelegală și netemeinică.
În esență în motivarea apelului se critică sub următoarele aspecte:
1. Decretului Lege nr. 115/1938 ale cărei dispoziții au fost abrogate prin Legea nr. 7/1996. Pe linia acestui demers au fost încălcate, în primul rând principiul că legea nouă înlocuiește legea veche și în al doilea rând chiar prevederile art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938 întrucât nu a existat un consimțământ pentru radierea dreptului de proprietate al antecesorului reclamantului, dar a fost înlocuit prin naționalizare greșit dispusă.
2. Instanța aplică eronat prevederile art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938 dar omite incidențele art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 deși pârâta a uzucapat cu rea credință, cerințele posesiei utile înscrise în art. 1847 cod civil nefiind îndeplinite.
3. Cu privire la despăgubirile prin echivalent, s-au încălcat prevederile art. 22 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
Intimatul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare apreciind apelul ca nefondat.
Apelul nu este fondat.
1. Cu privire la pretinsa abrogare a Decretului Lege nr. 115/1938, curtea reține că art. 69 alin. 2 și 3 din Legea nr. 7/1996 stabilește cu precizie momentul la care își încetează aplicabilitatea respectiv la finalizarea lucrărilor cadastrale pe teritoriul unității administrativ-teritoriale, ori se consideră abrogat - respectiv după definitivarea cadastrului la nivelul întregii țări. Or, nici în prezent lucrările de cadastru la nivelul cel puțin a unității administrativ teritoriale - oraș nu au fost finalizate, încât Decretul Lege nr. 115/1938 continuă să fie aplicabil cum corect a reținut-o prima instanță.
Este adevărat că în materie civilă principiul aplicării imediate a legii noi își găsește aplicare raporturilor juridice în curs de desfășurare, însă legiuitorul poate prin actul normativ nou, să stabilească un alt moment de la care legea nouă intră în vigoare, cum a făcut-o prin norma suscitată din Legea nr. 7/1996. Comparația în sprijinul inaplicabilității Decretului Lege nr. 115/1938, din apel între prevederile art. 27 alin. 4 din Legea nr. 7/1996 și art. 27 - 28 din Decretul Lege nr. 115/1938 nu are nici un efect din moment ce prima se referă la prestația tabulară - cunoscută și de legea criticată, iar cea de-a doua la uzucapiunea - tabulară și extratabulară, necunoscută Legii nr. 7/1996.
2. Textele art. 17 și 26 din Decretul Lege nr. 115/1938 uzitate în argumentarea soluției, nu fac decât să contureze regimul specific al acțiunii în revendicare în acest sistem și care este determinat de rigurozitatea publicității imobiliare prin cărțile funciare existente în.
Criticând incidența acestor norme, apelul nu surprinde esențialul la care s-a oprit prima instanță respectiv forța probantă a înscrierii în cartea funciară.
Conform art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938 (art. 30 din Legea nr. 7/1996) dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în favoarea unei persoane se prezumă că dreptul este în folosul acestuia, norma statuând asupra unei prezumții legale de proprietate, este adevărat, relative, dar care nu poate fi răsturnată decât în condițiile promovării cu succes a unei acțiuni în rectificare de carte funciară subsecventă alteia principale prin care sunt confirmate situațiile de excepție din art. 34 din același act normativ (art. 34 punctele 1 - 3 din Legea nr. 7/1996).
. că în regimul de carte funciară dovada dreptului de proprietate se face de titularul său prin înscrierea dreptului în favoarea sa și procedural cu extrasul eliberat de OCPI.
În acest sens prima instanță a completat principiul cu textele criticate și care subliniază că în afara excepțiilor arătate în art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938, dovada dreptului real se poate face numai în condițiile arătate.
Reiese că în regim de carte funciară titularul dreptului înscris se confundă procesual cu titularul acțiunii în revendicare, de unde sfera restrânsă a situațiilor revendicative.
Compararea titlurilor, recunoscute de practica judiciară și de doctrină este o reminiscență ce derivă din publicitatea personală realizată prin registrul de inscripțiuni - transcripțiuni, când dreptul real se dobândește în puterea actului translativ de proprietate, operațiunea fiind necesară dacă posibilii dobânditori nu-și transcriu actul și aceasta numai pentru opozabilitatea față de terți, dar exclusă de publicitatea reală.
3. Aplicarea conformă a dreptului intern, nu înseamnă ignorarea actelor internaționale de protecție, în cauză art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, care ocrotește proprietatea indiferent de titularul ei dacă a fost dobândită în condiții de legalitate și nu impune admiterea cu necesitate a revendicării în detrimentul altui drept de proprietate.
4. Susținerile referitoare la modul de deposedare nu au nici o legătură cu textul art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938, ce vizează alte situații, însă este de esență faptul că nu s-a solicitat niciodată cercetarea valabilității titlului statului. Simplele referiri la inaplicabilitatea actului de naționalizare reprezintă argumente în susținerea revendicării prin compararea titlurilor dar nu un petit care că învestească instanța.
Pe această linie, se prezumă că toate operațiunile succesive sunt valabile, pârâta SC" "SRL fiind un subdobânditor care justifică titluri valide - act translativ de proprietate a dreptului prin prescripție achizitivă, în timp ce reclamantul nu se află în posesia titlului, încât o comparație a titlurilor este greu de realizat.
la prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, nu suplinește deficiența întrucât textul nu se erijează în titlu de proprietate pe de o parte, iar pe de altă parte, învestirea instanței de trimitere de către instanța supremă prin Decizia civilă nr. 4614/2006, privește acțiunea în revendicare de drept comun, exterioară Legii nr. 10/2001.
5. Critica vizând îndeplinirea condițiilor prescripției achizitive din art. 1847 Cod civil pe baza căreia pârâta a dobândit dreptul de proprietate nu poate fi primită cât timp prezumția instituită de art. 1200 punctul 4 Cod civil își produce efectele. Dacă între părți autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești se înfățișează ca o prezumție absolută față de terți se prezintă ca una relativă, existând posibilitatea răsturnării ei, operațiune care nu s-a realizat, însușirea din apel a condițiilor uzucapiunii rămânând la stadiul de simple afirmații.
6. Concluzionând în ce privește acțiunea în revendicare, curtea reține că pârâta este singura parte care a reușit să exhibe titluri de proprietate, a căror valabilitate nu s-a solicitat a fi cercetată prin cereri distincte, care să îndrituiască la revendicare și apoi rectificarea cărții funciare, astfel că legal și temeinic prima instanță a respins acțiunea.
7. Cu privire la petitul subsidiar, îndrumarea obligatorie dată de ÎCCJ a fost respectată de prima instanță care a statuat corect că lipsa dovezii calității de entitate deținătoare a unității administrativ - teritoriale determină respingerea cererii.
Pentru realizarea dreptului prin echivalent, reclamantul trebuia să se judece în contradictoriu cu statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, cum statuează art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001. Deși la multiple termene reclamantului i s-a pus în vedere că facă precizările necesare, a înțeles să se judece cu unitatea administrativ teritorială, renunțând la judecata față de Ministerul Finanțelor Publice, astfel că petitul în discuție legal a fost respins, neavând nici o relevanță motivarea din apel pe lipsa notificării, ce vizează altă situație.
Întrucât renunțarea nu a fost atacată, Ministerul Finanțelor Publice a devenit străin de proces și deci excepția lipsei de calitate procesuală pe care a invocat-o în întâmpinare nu poate fi analizată.
Față de considerentele expuse, curtea reține că apelul nu este fondat, urmând ca potrivit art. 296 Cod procedură civilă să fie respins păstrându-se sentința primei instanțe ca legală și temeinică.
Întrucât apelantul se află în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă este obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâta reprezentând onorariul de avocat justificat cu chitanța depusă la dosar.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 92 din 19.03.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Obligă pe apelant să plătească intimatei SC" "SRL suma de 2380 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 27.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
Red. -/12.11.2009
Dact. /02.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Mihail Lohănel
