Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1303/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1181/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1303
Ședința publică de la 13.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta-reclamantă și de recurentul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, împotriva deciziei civile nr.1654 din 05.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 06.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 13.10.2009, când decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 B, la 14.06.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, solicitând instanței să fie obligați aceștia la restituirea sumei plătite cu titlu de preț, precum și diferența de valoare până la valoarea actuală a apartamentului nr.2 situat în B, str. G-ral - nr.26, etaj 1, sector 1, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că autoarea sa, în prezent decedată, în calitate de chiriașă a imobilului în litigiu, a beneficiat de prevederile Legii nr.112/1995 și a cumpărat acest apartament de la Primăria Municipiului B, prin mandatar, achitând vânzătorului prețul integral în sumă de 12.347.299 lei, conform chitanței nr.40607/11.12.1996.
Reclamanta a mai învederat că moștenitoarea foștilor proprietari ai imobilului din str. G-ral - nr.26, sector 1, a obținut restituirea întregului bun, format din mai multe apartamente, între care și cel deținut de autoarea sa, prin sentința civilă nr.236/19.02.2002 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, definitivă și irevocabilă.
În acest sens, în prezent, în condițiile în care acest apartament a fost deja vândut, singura modalitate pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamantă, în calitate de moștenitoare a mamei sale, o constituie posibilitatea de a se îndrepta împotriva vânzătorului, cel care are obligația să o apere de evicțiunea produsă de un terț.
Municipiul B prin Primarul - a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive pe capătul de cerere privind restituirea prețului locuinței reactualizat, față de dispozițiile art.1 pct.5 teza I din nr.OUG184/2002, care prevăd obligația Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei provenită din contractul de vânzare-cumpărare, deoarece aceste sume s-au virat în conturi special create la dispoziția ministerului.
În subsidiar, în situația în care se va trece peste excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâtul Municipiul B prin Primarul - a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
La rândul său, la data de 17.10.2007, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiată decât pe principiile efectelor nulității actelor juridice, anume a retroactivității, astfel încât pârât în prezenta cauză nu poate fi decât vânzătorul, în speță Primăria Municipiului
A mai susținut Ministerul Finanțelor Publice că prevederile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, astfel încât nu pot acorda calitate procesuală pasivă acestui pârât. În plus, deposedarea reclamantei de apartamentul ce face obiectul litigiului întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț, care este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului Primăria Municipiului
Prin sentința civilă nr.3095/23.04.2008, Judecătoria sectorului 5 Baa dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și, drept consecință, a respins acțiunea formulată împotriva acestuia, ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul B, ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, a obligat pârâtul Municipiul B la plata către aceasta a sumei de 21.958,75 lei, reprezentând prețul achitat conform contractului de vânzare-cumpărare nr- actualizat cu indicele inflației pentru perioada decembrie 1996 la zi, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat pe chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să plătească pârâtului Municipiul B suma mai sus menționată, a obligat pe pârâtul Municipiul B prin Primarul - la plata către reclamantă a sumei de 394.129,25 lei, reprezentând spor de valoare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr- încheiat între autoarea reclamantei, în calitate de cumpărătoare și, în calitate de vânzător, cea dintâi a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.2 din B, str. G-ral - nr.26, sector 1, prețul vânzării fiind de 12.347.229 lei, achitat integral.
Prin sentința civilă nr.236/19.02.2002, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, definitivă și irevocabilă, reclamanta din prezenta cauză a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie numitei apartamentul în litigiu, fiind respinsă, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare încheiat de autoarea sa.
Așadar, nu este vorba de situația anulării unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, ci de situația în care cumpărătorul a fost evins de bunul dobândit prin cumpărare, ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare formulată de fostul proprietar, situație în care devin incidente dispozițiile art.1337 și urm. Cod Civil. Sunt realizate cele trei condiții pentru angajarea răspunderii vânzătorului, și anume: să existe o tulburare de drept, cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării și să nu fi fost cunoscută de cumpărător.
Reținând că în ipoteza evicțiunii totale, produsă în cauza dedusă judecății, vânzătorul este obligat să restituie cumpărătorului integral prețul primit, precum și să plătească acestuia diferența între preț și sporul dobândit de lucru între momentul încheierii contractului și momentul producerii evicțiunii, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul B și l-a obligat pe acest pârât la plata prețului achitat prin contractul de vânzare-cumpărare nr-, actualizat cu indicele inflației pentru perioada decembrie 1996 la zi, precum și la plata sporului de valoare pentru acest imobil.
Pentru aceleași considerente, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reținându-se și că nu a fost făcută dovada identității între persoana acestui pârât și cel ținut de îndeplinirea obligației în raportul juridic dedus judecății.
Cât privește actualizarea prețului plătit de autoarea reclamantei, prima instanță a avut în vedere că în chiar textul legii se prevede expres acest lucru, iar, pe de altă parte, devalorizarea monedei reprezintă un eveniment extern contractului ce a produs un prejudiciu reclamantei care, în calitate de creditor al obligației, are dreptul la dezdăunarea sa integrală, reprezentând atât repararea pagubei, cât și beneficiul nerealizat, în raport de prevederile art.1073 și 1084 Cod Civil.
Sub aspectul cererii de chemare în garanție, prima instanță a considerat că Legea nr.10/2001 nu este aplicabilă în speță, nefiind vorba de desființarea unui act juridic încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr.112/1995. În raport de aceste considerente, instanța de fond a apreciat, cu referire la art.51 alin.3 din Legea nr.10/2001, astfel modificată, că plata sumelor reprezentând prețul actualizat se poate face doar în favoarea chiriașilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. S-au avut în vedere și prevederile art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel pârâtul MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE (în prezent MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR), PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
În motivarea apelului, pârâtul MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL a criticat soluția sub aspectul respingerii excepției lipsei calității sale procesuale pasive, făcând trimitere la dispozițiile art.50 din Legea nr.10/2001.
Apelantul a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu și cum nu mai există o unitate deținătoare, bunul fiind restituit, plata despăgubirilor este în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pe de altă parte, apelantul pârât a susținut că nu există în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995 clauze privind obligația vânzătorului de garanție pentru evicțiune.
Potrivit art.43 alin.3 din Legea nr.10/2001, prețul vânzării nu poate fi mai mare decât valoarea actualizată a prețului plătit de chiriași la cumpărarea locuinței în baza Legii nr.112/1995, caz în care legea interzice vânzarea cu un preț mai mare decât prețul actualizat; drept consecință, vânzătorul nu poate fi obligat să returneze o altă sumă decât prețul actualizat.
În motivarea apelului său, chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR a arătat că, potrivit art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, restituirea prețului actualizat plătit de chiriaș se face din fondul extrabugetar constituit în temeiul Legii nr.112/1995 (art.13), de către acest minister, în cazul în care actele de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Or, în speță, situația premisă nu a fost îndeplinită, întrucât contractul de vânzare-cumpărare încheiat de autoarea reclamantei cu Municipiul B nu a fost anulat. Prevederile legale invocate sunt de strictă interpretare și aplicare, nu și în cauza dedusă judecății.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare deținut de autoarea reclamantei, astfel încât nu poate fi obligat la restituirea prestațiilor efectuate în baza acestui act, față de dispozițiile art.1337 Cod Civil.
Apelantul chemat în garanție a formulat critici și în legătură cu obligarea sa la restituirea prețului achitat de autoarea reclamantei, fără a se ține seama de faptul că din acest preț o cotă de 1% a fost reținută de cu titlu de comision, în baza prevederilor art.41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995.
S-a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, apelantul chemat în garanție considerând că acesta a început să curgă de la data de 19.02.2002, data pronunțării sentinței civile nr.236 de către Tribunalul București.
Prin decizia civilă nr.1654/05.12.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, a admis apelul formulat de apelantul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins cererea de obligare a acestui pârât la plata sporului de valoare, ca neîntemeiată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
În considerentele hotărârii, instanța de apel a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor legale, vânzătorul este ținut de obligația de a restitui prețul primit și în cazul revendicării, ca și în cazul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, întrucât în ambele situații cumpărătorul suferă o tulburare de drept, deci o evicțiune, pierzând proprietatea asupra bunului cumpărat.
În speță, chiriașul cumpărător a pierdut proprietatea asupra apartamentului cumpărat, urmare a revendicării și, în consecință, vânzătorul este cel care trebuie să restituie prețul primit ca efect al evicțiunii consumate.
Cum însă, în cazul locuințelor cumpărate în baza Legii nr.112/1995, prețul s-a virat de cumpărător direct în contul extrabugetar constituit la dispoziția Ministerului Economiei și Finanțelor, iar nu în contul Primăriei Municipiului B, a accepta punctul de vedere în sensul inaplicabilității dispozițiilor art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, motivat de faptul că nu a avut loc desființarea contractului de vânzare-cumpărare, înseamnă a accepta în egală măsură îmbogățirea fără justă cauză a Ministerul Economiei și Finanțelor pe seama patrimoniului Primăriei Municipiului
Referitor la comisionul de 1%, tribunalul a apreciat corectă soluția primei instanțe, față de dispozițiile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, din economia cărora rezultă că se restituie prețul, iar nu prețul diminuat cu suma rezultată din deducerea comisionului de 1% rezervat și încasat de mandatar.
Potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul reclamantei la acțiune s-a născut la data la care în mod irevocabil, instanțele au statuat obligația ei de retrocedare a imobilului către fostul proprietar. Sentința civilă nr.236/19.02.2002 pronunțată de Tribunalul București nu numai că este o hotărâre dată cu drept de apel, dar a și fost atacată de ambele părți, iar hotărârea din apel a fost recurată, pronunțându-se decizia civilă nr.4844/25.06.2004. Drept urmare, acțiunea înregistrată la 14.06.2007 este promovată în termenul general de prescripție de 3 ani.
Dispozițiile art.50 din Legea nr.10/2001 sunt în sensul că obligația de despăgubire este în sarcina satului ori a unității deținătoare.
Potrivit probatoriului administrat, dreptul de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995 a fost recunoscut fostului proprietar.
În aceste condiții, în cauză nu se pune problema despăgubirilor pentru sporul de valoare adus prin îmbunătățirile necesare și utile, ci problema acordării diferenței dintre prețul actualizat restituit chiriașului cumpărător în condițiile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 și valoarea de circulație a imobilului în condițiile dreptului comun, respectiv a prevederilor art.1337 și urm. Cod Civil.
Acest aspect nu poate fi dezbătut decât în contradictoriu cu cel ce a stat ca parte, respectiv vânzător, în contractul de vânzare-cumpărare, având în vedere tulburarea de drept consumată urmare acțiunii în revendicare prin care chiriașul cumpărător a pierdut bunul cumpărat. În consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de apelantul Municipiul B prin Primarul - apare ca neîntemeiată.
Tribunalul a apreciat că, deși s-ar putea afirma că reclamanta a dispus de un bun de care apoi a fost privată, nu este îndrituită la a obține drept despăgubire valoarea de circulație a imobilului, în condițiile în care autoarea sa, pentru a dispune cu titlu de proprietar al apartamentului în care locuia în calitate de chiriaș, nu a plătit valoarea de circulație a imobilului de la momentul cumpărării, ci un preț net inferior celui de piață. Or, echilibrul just între interesul general al comunității și cel personal al individului este atins prin stabilirea unei despăgubiri în raport de valoarea bunului astfel cum a fost determinată la momentul cumpărării apartamentului, respectiv prin stabilirea despăgubirii acordate la nivelul prețului plătit, preț actualizat cu rata inflației.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanta și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția -ă a Finanțelor Publice a Municipiului
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
Astfel, recurenta a susținut că după pronunțarea deciziei recurate a intrat în vigoare Legea nr.1/2009, care a modificat art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 și a introdus un nou articol - art.501. În aceste condiții, rezultă în mod neîndoielnic că reclamanta beneficiază de dreptul de a i se restitui prețul de piață al apartamentului nr.2 din B,-,.1, sector 1. Valoarea despăgubirilor se ridică, conform expertizei efectuate în cauză la fond, la 416.088 lei, echivalentul a 111.320 euro, modalitatea de restituire a prețului de piață fiind determinată de noile modificări legislative.
Prin recursul formulat, chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția -ă a Finanțelor Publice a Municipiului Bas olicitat admiterea recursului, modificarea deciziei din apel și a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, arătând că în mod greșit tribunalul a respins apelul acestei părți.
Dispozițiile Legii nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin nr.OUG184/2002, prevăd în mod expres și limitativ situațiile în care Ministerul Finanțelor Publice poate fi obligat la restituirea prețului actualizat plătit de către chiriași. Art.50 din lege face vorbire de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările și completările ulterioare, numai în situația expresă în care aceste contracte au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Or, în speță, dispozițiile normative arătate nu sunt aplicabile, întrucât nu există o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care să se fi constatat nulitatea contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate nr- încheiat între reclamantă și Primăria Municipiului B, prin mandatar
Așadar, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de textul de lege menționat, recurentul chemat în garanție nu putea fi obligat la restituirea către Primăria Municipiului Bas umei de 21.958,75 lei, reactualizată conform indicelui de inflație pe perioada decembrie 1996 la zi, deci nu avea calitate procesuală pasivă pe cererea de chemare în garanție.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția -ă a Finanțelor Publice a Municipiului Bam ai arătat că în mod greșit a fost soluționată și excepția prescripției dreptului material al reclamantei de a solicita restituirea prețului și plata îmbunătățirilor.
În speță, sentința civilă nr.236/19.02.2002 a rămas definitivă și executorie prin decizia din apel pronunțată la 27.11.2003. Recursul nu suspendă executarea, conform art.300 alin.1 Cod de procedură civilă, astfel încât termenul de prescripție nu poate curge decât de la data la care hotărârea poate fi pusă în executare. Or, prezenta acțiune a fost introdusă la 14.06.2007, cu depășirea termenului prevăzut de art.7 din Decretul nr.167/1958, cu mult după data de 27.11.2003. În plus, reclamanta nu a făcut dovada intervenirii niciuneia dintre situațiile de natură a suspenda ori a întrerupe cursul prescripției.
Cea de-a treia critică susținută de recurentul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția -ă a Finanțelor Publice a Municipiului Bav izat greșita acordare a comisionului de 1%, tribunalul reținând în mod nelegal dispozițiile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001. Ceea ce nu s-a avut în vedere de instanța de apel este prevederea din art.41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, conform căreia unitățile specializate ce efectuează evaluarea și vânzarea apartamentelor conform acestei legi percep un comision de 1%. Așadar, doar această instituție, respectiv, poate fi obligată la restituirea sumei în cauză, cu atât mai mult cu cât Ministerul Finanțelor Publice nici nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca nefondat.
A arătat că soluția dată în acțiunea în revendicare a generat litigiul de față, aceasta fiind soluționată în mod irevocabil la 25.06.2007. Cât privește calitatea procesuală pasivă a recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor, a precizat că instanța de judecată este singura în măsură a soluționa această critică din recurs.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat, în temeiul art.1336 și urm. Cod civil, restituirea sumei plătite cu titlu de preț, precum și diferența de valoare până la valoarea actuală a apartamentului nr.2 din B,-,.1, sector 1.
Instanța de fond a obligat pârâtul Municipiul B la plata către reclamantă a sumei de 21.958,75 lei reprezentând prețul achitat conform contractului de vânzare-cumpărare nr-, actualizat cu indicele inflației pentru perioada decembrie 1996 la zi, reținând ipoteza evicțiunii totale, când vânzătorul este obligat să restituie cumpărătorului integral prețul primit, precum și să plătească acestuia diferența între preț și sporul de valoare dobândit de lucru între momentul încheierii contractului și momentul procedurii evicțiunii.
Hotărârea instanței de fond nu a fost apelată de reclamanta, astfel încât, sub acest aspect, decizia recurată are putere de lucru judecat.
Principiul disponibilității cuprinde, în conținutul său, printre altele, atât dreptul persoanei de a porni sau nu acțiunea civilă, cât și dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării. Astfel, limitele acțiunii, ale cadrului procesual în care se va desfășura judecata cu privire la obiect (pretenția concretă dedusă judecății) și la părți (persoanele între care există raportul juridic litigios) sunt fixate de către reclamant, iar instanța de judecată, conform art.129 alin.6 Cod de procedură civilă, nu poate depăși limitele obiectului fixate de reclamant.
În speță, prima instanță s-a pronunțat asupra obiectului dedus judecății, cu respectarea principiului disponibilității, fără ca reclamanta să ceară ulterior reformarea sau retractarea hotărârii prin intermediul căilor legale de atac.
Faptul că după darea hotărârii în apel o lege specială (Legea nr.10/2001) a suferit modificări, care, în opinia reclamantei, sunt de natură să justifice majorarea pretențiilor sale prin schimbarea modalității de restituire a prețului achitat pentru apartamentul pe care îl achiziționase prin contractul de vânzare-cumpărare nr-, nu este de natură a conduce la admiterea recursului, întrucât, pe de o parte, instanțele anterioare au avut în vedere, sub acest aspect, norme de drept material, iar nu dispoziții speciale, iar, pe de altă parte, pentru că limitele învestirii instanței nu pot fi modificate ori completate în faza procesuală a recursului.
Reținând aceste considerente, Curtea constată că recursul declarat de recurenta reclamantă este nefondat, motiv pentru care, potrivit art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, va fi respins.
Referitor la recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția -ă a Finanțelor Publice a Municipiului B, Curtea constată că, fiind vorba de un contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995, prin însuși efectul legii, prețul plătit de cumpărător la perfectarea convenției era virat direct la Ministerul Finanțelor Publice. Astfel, în raport de dispozițiile art.51 alin.3 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin nr.OUG184/2002, obligația de plată a prețului reactualizat era în sarcina chematului în garanție.
Faptul că chiriașul cumpărător a pierdut proprietatea asupra lucrului cumpărat ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare, iar nu prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare, pentru a fi aplicabile situațiile expres și limitativ prevăzute de art.50 din Legea nr.10/2001, nu justifică lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor. A interpreta altfel dispozițiile Legii nr.112/1995, ca și cele ale art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, în condițiile în care prețul de vânzare a fost virat de cumpărător direct în contul extrabugetar constituit la dispoziția Ministerului Economiei și Finanțelor, înseamnă a accepta, cum reține și tribunalul, în egală măsură, îmbogățirea fără justă cauză a acestuia pe seama patrimoniului pârâtului Municipiul B prin Primarul -.
Dreptul reclamantei de a formula prezenta acțiune s-a născut de la data la care instanțele au dispus, în mod irevocabil, iar nu definitiv, restituirea bunului către fostul proprietar.
Această reglementare rezultă din chiar cuprinsul art.50 din Legea nr.10/2001, ce trebuie interpretat prin analogie cu situația din speță (prin raportare la acțiunea în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995) pentru a nu crea o dispoziție de favoare în acest din urmă caz, care face vorbire de hotărâri judecătorești "definitive și irevocabile". Or, sentința civilă nr.236/19.02.2002 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a rămas definitivă prin decizia civilă nr.476/27.11.2002 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă și irevocabilă prin decizia civilă nr.4844/25.06.2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât, în raport de data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată - 14.06.2007 - este respectat termenul general de prescripție instituit de art.7 din Decretul nr.167/1958. În consecință, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost corect respinsă de tribunal.
Cât privește comisionul de 1% perceput de unitățile specializate în vânzarea imobilelor ce fac obiectul Legii nr.112/1995, Curtea reține că dispozițiile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 fac vorbire de restituirea prețului, iar nu de prețul diminuat cu suma rezultată după deducerea comisionului rezervat și încasat de mandatar. Drept consecință, în mod legal instanța de apel a obligat pe chematul în garanție la restituirea întregului preț, la valoarea actualizată, urmând ca desocotirea între Ministerul Economiei și Finanțelor și să se facă ulterior, dacă este cazul, printr-o acțiune separată.
În concluzie, reținând că nu sunt incidente prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge, conform art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, și recursul declarat de recurentul chemat în garanție Ministerul Economiei si Finanțelor Publice prin Direcția -ă a Finanțelor Publice a Municipiului B, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta reclamantă și de recurentul chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, împotriva deciziei civile nr.1654/05.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/19.11.2009
--------------------------------------------
- Secția a V-a -
-
Jud.Sector 5 - -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
