Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 131/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 131
Ședința publică din data de 23 iunie 2009.
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 2: Constanța Pană C -
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul, domiciliat în,- A,. 14,.3, județul P, împotriva sentinței civile nr. 697/20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI, cu sediul în B, Palatul, B-dul. -, nr. 1, sector 1, GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, -Palatul, sector 1, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, cu sediul în B,-, sector 2, PENITENCIARUL ARAD, cu sediul în A, str. 6 -, județul A, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5.
Cerere de apel scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant, lipsă fiind intimații-pârâți Statul Român prin Președinția României, Guvernul României, Ministerul Justiției și Libertăților, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Arad, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul-reclamant având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că nu are alte cereri de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apelantul-reclamant având cuvântul susține că în opinia sa prima instanță a minimalizat consecințele aplicării unei sancțiuni abuzive omițând menționarea prevederilor art. 61 din HG 1849/2006( Regulamentul de aplicare a Legii 275/2006) care prevede clar și concret modul în care trebuie aplicată Legea 275/2006 și care nu prevede aplicarea unei sancțiuni înainte de a se pronunța instanța-alin.8" Hotărârea judecătoriei este definitivă".
Mai susține apelantul că art. 61 prevede: " împotriva măsurilor referitoare la exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta sancțiune dispuse de administrația locului de deținere, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată, în conformitate cu art. 38 din Lege"." Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, persoana privată de libertate poate formula contestație la judecătorie în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii" " contestația se judecă potrivit dispozițiilor art. 460 alin.2-5 Cod procedură penală, iar hotărârea judecătoriei nu este definitivă".
A mai arătat apelantul-reclamant că Penitenciarul Arad, i-a aplicat o sancțiune fără a aștepta ca hotărârea judecătoriei să rămână definitivă. Instanța de fond în mod greșit a reținut doar aspectul că se solicită doar despăgubiri pentru încălcarea și îngrădirea dreptului de a se efectua cumpărături și de a primi pachete, a omis să rețină și faptul că s-a solicitat de către reclamant despăgubiri pentru faptul că i s-a încălcat unele drepturi garantate de lege.
A mai susținut apelantul că, instanța de fond a reținut unele aspecte care nu au legătura cu pricina și anume fapta pentru care a fost condamnat, deci în viziunea primei instanțe nu dacă mi s-au încălcat niște drepturi pentru că oricum fusesem condamnat pentru o faptă de omor.
Practic singura sentință definitivă pronunțată de o instanță de judecată cu privire la abuzul săvârșit de pârâți, respectiv aplicarea unei sancțiuni fără a fi definitivă, este sentința penală nr. 2215/17 sept. 2008 care anulează sancțiunea. Având în vedere că această sancțiune se aplicase deja, singura reparație echitabilă și logică pentru orice persoană este aceea a despăgubirilor financiare.
Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat în mod detailat
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că toate criticile aduse sentinței civile nr. 697/20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova sunt neîntemeiate. Solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea în totalitate a sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Președinția României, Guvernul Român, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Arad, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâților să-i plătească în solidar suma de - lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând minima reparație echitabilă pentru încălcarea și îngrădirea dreptului său de a efectua cumpărături și de a primi pachete pe o perioadă de două luni, respectiv în lunile aprilie și mai 2008 fără a exista o hotărâre definitivă în acest sens.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că i s-a aplicat o sancțiune care ulterior s-a constatat că nu trebuia să existe, fapt constatat și confirmat printr-o sentință penală definitivă, nr.2215/17.09.2008 a Judecătoriei Arad, sentință prin care s-a anulat atât hotărârea comisiei de disciplină cât și sancțiunea aplicată, ceea ce dovedește că dreptul său de a efectua cumpărături și de a primi pachete a fost vizibil încălcat și îngrădit, cu atât mai mult cu cât a declarat că își va exercita dreptul de a contesta hotărârea comisiei de disciplină, fapt care îl îndreptățește să solicite despăgubiri pentru acest abuz al pârâților care, fără a aștepta hotărârea instanței de judecată, au pus în executare această sancțiune, supunându-l astfel unei torturi fizice și psihice.
A precizat reclamantul că Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor prevede și garantează dreptul deținutului de a efectua cumpărături și de a primi pachete, drept care i-a fost interzis în baza unei hotărâri abuzive a comisiei de disciplină, luată în urma întocmirii unui raport de incident fără suport real, fapt dovedit în fața unei instanțe de judecată pe bază de probe de necontestat.
A susținut reclamantul că pârâții Statul Român prin Președinția României, Guvernul Român, Ministerul Justiției au adoptat conținutul alin.7 al art.74 din Legea nr. 275/2006 conform căruia " plângerea formulată împotriva hotărârii comisiei de disciplină și contestația împotriva încheierii judecătorului delegat, nu suspendă executarea sancțiunilor disciplinare cu excepția celor prevăzute în art.71 alin.1 lit.f, " respectiv izolarea max.10 zile - fără să se țină cont de prevederile art. 6 din CEDO, respectiv prezumția de nevinovăție, până la judecarea și pronunțarea unei sentințe definitive, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil, drept recunoscut de Constituția României, având în vedere prevederile art. 1,11,20 care stipulează în mod cert, clar și concret că prevederile CEDO fac parte integrantă din dreptul intern și au forță juridică superioară legilor interne, iar în cazul unui conflict între prevederile CEDO și legile interne, au aplicabilitate directă prevederile CEDO.
A mai arătat reclamantul că Președintele României se face vinovat de promulgarea Legii nr.275/2006, fără a verifica integral conținutul acestei legi, dând astfel ocazia la posibilitatea de a se abuza de aceste nereguli.
Referitor la pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Arad, reclamantul a arătat că i-au aplicat o sancțiune în baza unei hotărâri a comisiei de disciplină, fără ca aceasta să fie definitivă, grăbindu-se să-i aplice sancțiunea, fără să țină seama că a atacat-o în instanță în termen legal, încălcându-i astfel dreptul de a efectua cumpărături și de a primi pachete pe o perioadă de două luni.
La data de 19.12.2008 pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, arătând că în vederea realizării și exercitării obiectivelor și funcțiilor din domeniul său de activitate, îndeplinește anumite atribuții specifice, strict determinate de lege, iar în calitatea sa de autoritate de stat, asigură controlul asupra aplicării unitare și respectării reglementărilor legale privind organizarea și funcționarea instituțiilor și unităților care își desfășoară activitatea sub autoritatea sau subordinea sa, prevăzute în anexa 3 din HG.83/2005, caz în care nu poate fi angajată răspunderea Ministerului Justiției față de pretențiile reclamantului în prezenta cauză, neexistând corespondență între calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății și calitatea de parte în proces.
La aceeași dată a depus întâmpinare și pârâtul Guvernul României, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, precizând că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 998-999 cod civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite care să determine producerea unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Prin aceeași întâmpinare s-a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, neputând figura ca parte în raportul juridic dedus judecății, în condițiile în care între reclamant și această autoritate publică a puterii de stat nu există nici un raport juridic care să determine obligarea sa la plata drepturilor solicitate în acțiune.
La data de 20.01.2009 reclamantul a depus o precizare la acțiune în sensul măririi câtimii pretențiilor de la suma de 550.000 lei la suma de 1.000.000 lei.
La data de 11.02.2009 pârâtul Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că reclamantul a fost sancționat de o comisie de disciplină ai cărei membri sunt angajați ai Penitenciarului Arad și nu ai acestei instituții, astfel încât nu există corespondență între calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății și calitatea de parte în proces a acestui pârât.
Totodată, a invocat și excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, arătând că acțiunea formulată de reclamant este o cerere evaluabilă în bani cât timp are ca obiect acordarea de despăgubiri morale și materiale, cerere care se timbrează la valoare.
Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că împotriva hotărârii comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Arad reclamantul a uzat de prevederile art.74 din Legea nr. 275/2006, respectiv de toate căile de atac prevăzute de lege, iar reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor esențiale ale răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite care să determine producerea unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, în sensul că reclamantul nu a dovedit existența vreunui prejudiciu cât timp simplul fapt al anulării Hotărârii Comisiei de Disciplină din Penitenciarul Arad nr. 517/17.03.2008 nu poate conduce la concluzia că reclamantul a suferit un prejudiciu.
Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinările formulate de pârâți, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate și admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată și precizată.
Prin încheierea de ședință din data de 13.02.2009 instanța, ținând seama că reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri pentru aplicarea unei sancțiuni pretins nelegale de către instituții ale statului, a dispus introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
La data de 13.03.2009 Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP Pad epus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, motivând că, atât timp cât reclamantul solicită acordarea de despăgubiri civile ca urmare a încălcării și îngrădirii anumitor drepturi pe care le avea în perioada când se afla în detenție la enitenciarul Arad, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata unor asemenea despăgubiri, în situația în care acțiunea ar fi admisă, o dovadă în acest sens fiind și faptul că reclamantul nu s-a îndreptat prin acțiunea formulată, împotriva acestei instituții.
În cauză s-a administrat proba cu acte.
Prin sentința civilă nr.697/20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Ministerul Justiției- Administrația Națională a Penitenciarelor, s-au respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Guvernul României și excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției B, Guvernul României, Administrația Națională a Penitenciarelor, invocate de acești pârâți.
S-a respins acțiunea precizată față de pârâții Ministerul Justiției, Guvernul României, Administrația Națională a Penitenciarelor, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut și constatat că, potrivit art.5 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa decât în cazul în care a fost arestat sau reținut, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Pe de altă parte, art.5 alin.5 din Convenție stabilește că persoana care este victimă a unei arestări sau a unei dețineri în condițiile contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparație, iar art.6 alin.1 din Convenție prevede că are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa.
Totodată, art.3 din Convenție prevede că nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului a reieșit că la data de 05.03.2008 Administrația Penitenciarului Arada dispus efectuarea unei percheziții în camera de deținere nr.162 secția a VI-a, ocazie cu care s-ar fi descoperit un telefon mobil în haina reclamantului, telefon ce a fost ulterior confiscat, motiv pentru care, prin Hotărârea nr. 577/06.03.2008 reclamantul a fost sancționat disciplinar, sancțiune ce a constat în suspendarea dreptului de a primi și cumpăra bunuri pe o perioadă de două luni.
A reieșit, de asemenea, că plângerea reclamantului împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin încheierea din data de 19.03.2008 a judecătorului delegat la enitenciarul Arad, plângere împotriva căreia reclamantul a formulat contestație ce a fost admisă prin sentința penală nr.2215/17.09.2008 a Judecătoriei Arad, în baza căreia a fost desființată încheierea judecătorului delegat la PRMS din data de 19.03.2008 și a fost anulată Hotărârea Comisiei de Disciplină nr.577/06.03.2008 cu privire la reclamant și sancțiunea disciplinară aplicată acestuia.
Ca atare, atât timp cât prin Hotărârea Comisiei de Disciplină nr.577/06.03.2008 reclamantul a fost sancționat cu suspendarea dreptului de a primi și cumpăra bunuri pe o perioadă de două luni, perioadă în care reclamantului i s-a interzis să primească pachete de la familie și să aibă acces la achiziționarea diferitelor cumpărături din incinta penitenciarului, măsură anulată prin sentința penală nr.2215/17.09.2008 a Judecătoriei Arad, înseamnă că, în speță, reclamantul, prin măsura aplicată, a fost în imposibilitate de a mai primi pachete și a efectua cumpărături din incinta penitenciarului, timp de două luni, împrejurări care vizează pur și simplu posibilitatea de a primi și cumpăra diferite bunuri ce exced strictului necesar unei vieți normale și civilizate, fiind expresia dorințelor reclamantului de a primi și cumpăra bunuri care nu satisfac strictul necesar.
Ori, în condițiile în care măsura luată a vizat primirea și achiziționarea unor bunuri ce exced strictului necesar într-un regim normal de detenție, înseamnă că, în speță, nu a existat nicio încălcare a dreptului la viață, prin luarea unei asemenea măsuri reclamantului nu i-a fost afectată existența de zi cu zi ca persoană, accesul la viață, la un trai decent, la cele necesare traiului zilnic în condițiile regimului de detenție, ci pur și simplu această măsură a vizat doar accesul suplimentar la anumite produse fără să fie de strictă necesitate, respectiv necesare traiului zilnic.
De altfel, prin luarea acestei măsuri, chiar dacă aceasta ar fi fost nelegală, nu a existat o încălcare a dreptului reclamantului la libertate și siguranță, nefiind lipsit de libertate, întrucât măsura luată nu a avut ca efect încălcarea sau restrângerea libertății, a siguranței reclamantului ca individ aflat într-un regim de detenție, în condițiile în care prin însăși natura sa un asemenea regim implică anumite restricții, limite, care în speță nu au fost încălcate, reclamantul având acces la toate cele necesare traiului pe care le presupune regimul de detenție chiar în urma măsurii luate.
Mai mult chiar, prin luarea măsurii respective, nu i s-a pus în pericol însăși viața, integritatea corporală, psihică, caz în care nu există nicio dovadă că acesta ar fi suferit o pagubă, cu atât mai mult cu cât reclamantul a fost condamnat pentru o faptă - infracțiunea de omor - care prin însăși natura sa demonstrează un grad mare de vinovăție și gravitate de care se ține seama la analizarea comportamentului și atitudinii reclamantului, iar pe de altă parte nu există nicio dovadă la dosar că măsura luată ar fi avut ca efect exercitarea față de reclamant a unei torturi, pedepse, traume, inclusiv psihice, inumane, degradante, cu consecințe deosebit de grave asupra comportamentului, atitudinii reclamantului, integrității corporale a acestuia, mai ales că prin natura sa măsura luată nu este susceptibilă de asemenea efecte atât din punct de vedere fizic cât și psihic.
Faptul că măsura aplicată a fost anulată prin sentința penală nr. nr.2215/17.09.2008 a Judecătoriei Arad, constatându-se că există un dubiu cu privire la săvârșirea de către reclamant a vreunei abateri disciplinare, nu înseamnă în mod automat că reclamantului i s-a produs un prejudiciu și i s-a încălcat vreun drept prevăzut de CEDO sau orice altă legislație din domeniul drepturilor omului, deoarece prin luarea acestei măsuri, chiar dacă aceasta ar fi fost nelegală, reclamantul nu a suferit o pagubă efectivă constând în restrângerea libertății în sine, a individualității în mod nelegal sau a exercitării a oricărui drept al omului reglementat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De altfel, anularea Hotărârii nr.577/2008 privind sancțiunea disciplinară aplicată a produs efecte juridice în regim penitenciar cu privire la aprecierea și stabilirea comportamentului, atitudinii reclamantului în cadrul regimului privativ de libertate și nicidecum ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului pe care nu le vizează.
Apărarea reclamantului în sensul că Hotărârea nr. 577/2008 nu putea fi pusă în aplicare până la soluționarea plângerii formulate împotriva acestei măsuri și deci până la pronunțarea sentinței penale nr.2215/17.09.2008 a Judecătoriei Arad, neavând un caracter definitiv este neîntemeiată deoarece o asemenea împrejurare vizează însuși fondul cauzei soluționat prin sentința penală sus-menționată și nicidecum încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului reglementate de CEDO.
Prin urmare, tribunalul, în raport de aceste considerente, a constatat că nu există nicio încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prevăzute de CEDO, respectiv art. 1 și urm. și a protocoalelor adiționale, va respinge acțiunea precizată față de Statul Român prin Președinția României, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Penitenciarul Arad ca neîntemeiată, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar privind producerea vreunei pagube materiale sau morale prin aplicarea sancțiunii respective conform art.998-999 civ. art.504c.pr.civ. singurele dispoziții legale în materie care stabilesc condițiile și criteriile privind acoperirea unei pagube de orice tip, moral, material sau de orice altă natură.
Totodată, instanța a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Ministerul Justiției- Administrația Națională a Penitenciarelor întrucât art. 15 lit. g și o din Legea nr.146/1997 prevede că sunt scutite de plata taxei de timbru acțiunile privind stabilirea și acordarea despăgubirilor decurgând din condamnarea sau luarea unei măsuri preventive pe nedrept, precum și cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile, materiale și morale, decurgând din acestea.
De asemenea, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Guvernul României întrucât reclamantul poate formula în principiu o asemenea acțiune cât timp pretinde că prin sancționarea sa cu suspendarea dreptului de a primi pachete și de a efectua anumite cumpărături din incinta penitenciarului, i-au fost încălcate anumite drepturi fundamentale și i-a fost produs un prejudiciu.
Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului prin Ministerul Finanțelor Publice invocată de acest pârât prin întâmpinare deoarece, atât timp cât reclamantul pretinde acordarea de despăgubiri ca urmare a unor pretinse încălcări a drepturilor sale de către anumite instituții ale statului, înseamnă că există identitate între acest pârât și cel pretins obligat în raportul juridic dedus judecății, astfel încât acest pârât are calitate procesuală pasivă.
Instanța a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției, Guvernul României, Administrația Națională a Penitenciarelor, invocate de acești pârâți, având în vedere că nu există niciun raport juridic între reclamant și pârâții sus-menționați care să determine obligarea acestora la plata despăgubirilor astfel cum solicită reclamantul și, pe cale de consecință, a respins acțiunea față de acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva sus menționatei sentințe a declarat apel în termen legal reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că în opinia sa prima instanță a minimalizat consecințele aplicării unei sancțiuni abuzive omițând menționarea prevederilor art. 61 din HG 1849/2006( Regulamentul de aplicare a Legii 275/2006) care prevede clar și concret modul în care trebuie aplicată Legea 275/2006 și care nu prevede aplicarea unei sancțiuni înainte de a se pronunța instanța-alin.8" Hotărârea judecătoriei este definitivă".
A mai susținut apelantul că art. 61 prevede: " împotriva măsurilor referitoare la exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta sancțiune dispuse de administrația locului de deținere, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată, în conformitate cu art. 38 din Lege"." Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, persoana privată de libertate poate formula contestație la judecătorie în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii" " contestația se judecă potrivit dispozițiilor art. 460 alin.2-5 Cod procedură penală, iar hotărârea judecătoriei nu este definitivă".
A mai arătat apelantul-reclamant că Penitenciarul Arad, i-a aplicat o sancțiune fără a aștepta ca hotărârea judecătoriei să rămână definitivă. Instanța de fond în mod greșit a reținut doar aspectul că se solicită doar despăgubiri pentru încălcarea și îngrădirea dreptului de a se efectua cumpărături și de a primi pachete, a omis să rețină și faptul că s-a solicitat de către reclamant despăgubiri pentru faptul că i s-a încălcat unele drepturi garantate de lege.
A mai susținut apelantul că, instanța de fond a reținut unele aspecte care nu au legătura cu pricina și anume fapta pentru care a fost condamnat, deci în viziunea primei instanțe nu dacă mi s-au încălcat niște drepturi pentru că oricum fusesem condamnat pentru o faptă de omor.
Practic singura sentință definitivă pronunțată de o instanță de judecată cu privire la abuzul săvârșit de pârâți, respectiv aplicarea unei sancțiuni fără a fi definitivă, este sentința penală nr. 2215/17 sept. 2008 care anulează sancțiunea. Având în vedere că această sancțiune se aplicase deja, singura reparație echitabilă și logică pentru orice persoană este aceea a despăgubirilor financiare.
Curtea, examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Este de necontestat faptul că apelantul în perioada când executa o pedeapsă privativă de libertate la enitenciarul Arada fost sancționat disciplinar prin Hotărârea nr.577/2008 a Comisiei de Disciplină din cadrul penitenciarului, sancțiune constând în suspendarea pe o perioadă de două luni a dreptului de a primi pachete de la familie și de a cumpăra bunuri din incinta penitenciarului.
Apelantul a atacat această hotărâre prin plângere formulată la judecătorul delegat care a respins-o,motiv pentru care a contestat mai departe măsura la udecătoria Arad, iar prin sentința penală nr.577/6.03.2008 măsura a fost anulată.
Într-adevăr măsura luată a fost anulată de instanța de judecată însă nu înseamnă că apelantul a suferit prejudicii morale sau de altă natură care îl îndreptățește să primească despăgubiri solicitate prin acțiunea de față.
Instanța de fond a motivat corect sentința pronunțată făcând trimitere la art.3 și 5 alin. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru că însuși apelantul în cuprinsul acțiunii formulate, reclamă încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, făcând trimitere la prevederile art. 1, 11, 20, 6 din Convenție, precizând că a fost supus torturii fizice și psihice, neavând două luni dreptul de a primi pachete de la familie sau de a face cumpărături din incinta penitenciarului.
Este o denaturare evidentă a situației de fapt devreme ce acesta a primit hrană, alimente și cele necesare traiului decent, supus unui regulament aplicabil în locurile de detenție.
Nu rezultă din nicio probă că a fost înfometat, izolat sau supus unui regim sever care să-i pună viața, sănătatea, demnitatea și nu numai, în pericol.
Prin aplicarea sancțiunii respective, care chiar dacă ulterior a fost anulată de instanță, nu i s-a produs nici un prejudiciu material pentru a fi îndreptățit să pretindă sume de bani drept despăgubiri conform art.998 - 999 Cod civil și art. 504 Cod pr.civilă, singurele dispoziții legale care stabilesc condițiile și criteriile de acordare a eventualelor pagube produse.
Prin urmare, Curtea consideră neîntemeiate criticile aduse sentinței nr. 697 din 20.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, astfel încât în conformitate cu prevederile art. 296 Cod pr.civilă, pentru cele ce preced, va respinge apelul ca nefondat, păstrând sentința atacată, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul, domiciliat în,- A,. 14,.3, județul P, împotriva sentinței civile nr. 697/20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI, cu sediul în B, Palatul, B-dul. -, nr. 1, sector 1, GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, -Palatul, sector 1, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, cu sediul în B,-, sector 2, PENITENCIARUL ARAD, cu sediul în A, str. 6 -, județul A, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2009.
Președinte, Judecător,
- - C -
Grefier,
- -
Fiind în concediu de odihnă
prezenta se semnează de
Grefier șef secție
Red.EG/AB
9 ex./6.07.2009
f- - Tribunalul Prahova
R
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Constanța Pană
