Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1321/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1903/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1321
Ședința publică de la 15.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Ilie Mari -
JUDECĂTOR 3: Ionelia Drăgan
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.778/A/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Obiectul pricinii - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns recurenta - reclamantă și intimații - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 14.10.2009, recurenta - reclamantă a formulat cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
Curtea, având în vedere lipsa părților, faptul că la acest moment dosarele sunt apelate spre a fi amânate, în speță, nefiind formulată o astfel de cerere, va dispune lăsarea cauzei la ordine.
La a doua strigare a cauzei nu au răspuns recurenta - reclamantă și intimații - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere cererea formulată de recurenta - reclamantă, prin care solicită judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă și constatând cauza în stare de judecată,invoca din oficiu motivul de recurs, de ordine publica, prevăzut de art. 304 pct. 1 din Codul d procedură civilă, în considerarea caracterului patrimonial al litigiului dedus judecații și a valorii obiectului acesteia și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1860/03.03.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B a fost admisă excepția de inadmisibilitate, fiind respinsă, în consecință, acțiunea în revendicare promovată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, modificată, pentru toate imobilele care se circumscriu domeniului său de aplicare, persoanele îndreptățite pot obține restituirea în natură sau acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent numai în condițiile reglementate de actul normativ în discuție, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție repararea prejudiciului cauzat (art.22 alin.5).
De asemenea, potrivit prevederilor Legii nr.1/2009, act normativ ce a modificat Legea nr.10/2001 - se reține în baza art.46 alin.4 că "Persoana îndreptățită are obligația de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare.Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate."
În cuprinsul cererii reclamanta precizează că imobilul situat în B,-, sector 5 fost trecut în proprietatea statului, în baza dispozițiilor Legii nr.4/1973.
În aceste condiții, cum Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.1/2009 are caracterul unei legi speciale de reparație, în accepțiunea art.6 alin.1 și 2 din Legea nr.213/1998, pe deplin aplicabilă în speța (cât timp, art.2 alin.1 lit.h, vizează atât imobilele preluate fără titlu, cât și orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil), incidența dreptului comun este exclusă, acțiunea în revendicare îndreptată împotriva pârâților fiind inadmisibilă.
De altfel, problema raportului dintre legea specială și legea generală fost rezolvată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia XIII din 4 iunie 2007 când a statuat că "prin dispozițiile sale Legea nr.10/2001 a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul liber la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l totodată controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special".
Prin urmare, s-a constatat în decizia nr.33/9.06.2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție că existența unei proceduri speciale în care dreptul de proprietate poate fi valorificat, precum și stabilirea unor termene în acest sens nu constituie prin ele însele o încălcare a art.21 alin.2 din Constituție și a art.6 alin.1 din Convenție, atâta timp cât asemenea restricții sunt rezonabile și determinate de necesitatea clarificării, în termen scurt, a unor situații litigioase și asigurării, pe aceasta cale, a securității raportului juridic. De asemenea, existența termenelor prevăzute de legea specială nu reprezintă o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1.
Ceea ce rezultă din interpretarea prevederilor legii speciale este faptul că Legea nr.10/2001, modificată, suprimă acțiunea dreptului comun, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât se instituie un control judecătoresc al reparaților prin accesul liber și deplin la trei grade de jurisdicție în condițiile art.21 alin.1 și 3 din Constituție și art.6 alin.1 din Convenție.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta arătând, în esență, că instanța a făcut o evaluare sumară și superficială a cauzei, că imobilul în litigiu nu a fost înstrăinat, astfel încât nu îi este opozabil un drept de proprietate al unui terț dobânditor, că a fost greșit interpretată Decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, legea specială fiind în discordanță cu dreptul comun.
Pe de altă parte, susține că respingerea acțiunii ca inadmisibilă încalcă art.6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Libertăților Fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil.
Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.778 A/16.06.2009 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă.
A reținut tribunalul că Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009, suprimă acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și, fără a elimina accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, iar prin norme de procedură specială îl subordonează controlului judecătoresc.
A apreciat tribunalul că, tocmai în situația în care imobilul nu a fost înstrăinat, prevederile legii speciale nu pot fi înlăturate prin invocarea dispozițiilor dreptului comun, o atare concluzie impunându-se inclusiv prin raportare la considerentele Deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe.
În jurisprudența CEDO s-a reținut, deopotrivă, că dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitării acestuia.
Accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil sunt asigurate în cadrul procedurii prevăzute de Capitolul III al Legii nr.10/2001.
Împotriva deciziei a promovat recurs reclamanta, criticând soluția pentru nelegalitate, în temeiul prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Precizează recurenta că tribunalul nu a analizat motivele de apel, în concret, confirmând o soluție ce se sprijină pe o evaluare sumară și superficială a situației deduse judecății.
Reluând criticile formulate în apel, reclamanta susține că în speță nu i se opune dreptul de proprietate al altei persoane, bunul nefiind înstrăinat, că s-a dat o interpretare nelegală Deciziei nr.33/2998 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că jurisprudența CEDO este în sensul recunoașterii aplicabilității dreptului comun ca o alternativă la legea specială; precizează că în chiar dispozitivul deciziei mai sus arătate se prevede că reglementările Convenției se aplică prioritar în raport cu cele ale legii speciale, în caz de neconcordanță.
Inadmisibilitatea acțiunii reprezintă, apreciază recurenta, o soluție care încalcă prevederile art.6 din Convenție, care garantează dreptul la un proces echitabil.
Examinând actele și lucrările dosarului,cu prioritate prin prima motivului de recurs de ordine publică invocat din oficiu, prevăzut de art. 304 pct. 1.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Sub un prim aspect, este necesar a se stabili dacă hotărârea judecătorească pronunțată de către Judecătoria Sectorului 5 B este supusă apelului, conform regulii generale instituite de art. 282 alin. 1.pr.civ. sau se încadrează în dispozițiile de excepție ale art. 2821.pr.civ. text de lege ce prevede că: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv -".
care există între redactarea actuală a art. 2821.pr.civ. și cea inițială, în forma avută până la intrarea în vigoare a Legii nr. 195/2004 demonstrează voința legiuitorului de a extinde sfera hotărârilor judecătorești supuse unei singure căi de atac, respectiv a recursului, care continuă demersul său anterior de suprima posibilitatea exercitării apelului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță în litigiile patrimoniale considerate de o importanță valorică mai redusă, în scopul asigurării celerității de soluționare a acestora.
Interpretarea teleologică a textului de lege menționat impune concluzia că sintagma "litigiu care are un obiect evaluabil în bani" vizează orice litigiu care are la bază o acțiune în justiție prin care se tinde a se proteja sau, din contră, a se nega un drept patrimonial.
Acest punct de vedere a fost confirmat prin decizia în interesul legii nr. XXXII din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 830/10.12.2008, care a reținut și că în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 2821.pr.civ. se includ "toate litigiile patrimoniale evaluabile în bani, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, indiferent dacă acestea vizează acțiuni în realizarea dreptului, acțiuni în constatarea existenței sau inexistenței dreptului, acțiuni în constituire sau de transformare, acțiuni personale, reale sau mixte etc. singura condiție impusă fiind doar aceea ca obiectul litigiului să aibă o valoare de până la 100.000 lei inclusiv", dezlegarea dată problemei de drept în discuție fiind obligatorie pentru instanța de recurs potrivit art. 329 alin. 3.pr.civ.
Se pune astfel în discuție chestiunea caracterului evaluabil sau neevaluabil în bani al cererii de revendicare cu care a fost sesizata prima instanța.
În speța dedusă judecății este neîndoios că vorbim de un drept patrimonial ce se cere a fi ocrotit,acțiunea în revendicare având drept scop protecția pe cale judiciara a unui drept real, de proprietate- drept patrimonial, iar valoarea acestuia este sub pragul prevăzut de alin. 1 al art. 2821din Codul d e procedură civilă, câtă vreme, la momentul formulării acțiunii introductive, reclamanta evaluat imobilul revendicat la suma de 10.000 lei. În consecință, calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunțate în prima instanța era recursul, potrivit dispozițiilor art. 2821din același cod.
Consecință a greșitei calificări a căii de atac, Tribunalul a încălcat și dispozițiile art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, care prevăd că: "Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel". În speță, Tribunalul București, calificând greșit calea de atac exercitată drept apel, în loc de recurs, a pronunțat o hotărâre în complet format din doi judecători, în loc de trei, cum prevede legea, încălcând normele legale imperative privind compunerea instanței.
Curtea retine totodată că excepția nelegalei alcătuiri a instanței care a pronunțat decizia supusă recursului este o excepție de ordine publică de natură a atrage casarea în condițiile art. 312 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.
de toate considerentele anterior expuse si apreciind ca fiind întemeiat acest motiv de recurs, reținând totodată că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, care se vor avea în vedere ca apărări la instanța de trimitere, curtea va admite recursul.
Având în vedere că potrivit art. 2 pct. 3 pr.civ. "Tribunalele judecă, ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care potrivit legii, nu sunt supuse apelului", Curtea va trimite dosarul spre rejudecare Tribunalului București, căreia îi revine competența materială, reglementată prin norme de ordine publică conform art. 159 pct. 2 pr.civ. a soluționării căii de atac declarate în cauză.
În conformitate cu prevederile art. 312 alin. 3 Codul d procedură civilă, se va dispune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului, în complet legal constituit, la aceeași instanță- Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.778 A/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre soluționare în complet legal constituit la Tribunalul București.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI
GREFIER
Red.
.
2 ex./11.03.2010
TB-3 -;
Jud.5 - Veste
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Ilie, Ionelia Drăgan
