Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1380/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1769/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1380
Ședința publică de la 26.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-pârâți și, împotriva deciziei civile nr.123 A din 01.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-reclamante și și cu intimații-pârâți și.
Cauza are ca obiect - revendicare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenții-pârâți și, personal, intimata-reclamantă, personal, lipsind intimata-reclamantă și intimații-pârâți și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că, prin serviciul registratură, la data de 22.05.2009, intimatele-reclamante și au formulat cerere de repune pe rol a cauzei.
Curtea, în temeiul art.245 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol și având în vedere că în cauză nu există motiv de amânare fără discuții, întrucât nu sunt prezente sau reprezentate toate părțile, dispune lăsarea dosarului la ordine.
La a doua strigare a cauzei, la ordine, se prezintă recurenții-pârâți și, personal, intimata-reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.53799/62/29.09.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, avocat ce reprezintă și interesele intimatei-reclamante, lipsind intimații-pârâți și.
Recurenții-pârâți și solicită acordarea unui termen pentru lipsă de apărare.
Apărătorul intimatelor-reclamante arată că se opune la cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de către recurenți-pârâți, întrucât se încearcă cu rea credință o tergiversare a cauzei.
Curtea, în temeiul art.156 Cod procedură civilă, respinge cererea de amânare pentru lipsă de apărare, întrucât prin cererea formulată recurenții-pârâți nu arată și nu dovedesc existența unor motive temeinice care să-i fi împiedicat să angajeze un avocat până la a-l treilea termen de judecată, având în vedere faptul că recursul a fost declarat și motivat din data de 16.07.2008 și constatând cauza în stare de judecată, acordă părților cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul-pârât solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Apărătorul intimatelor-reclamante solicită respingerea recursului, ca nefondat, întrucât criticile aduse hotărârii recurate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, având în vedere că prin încheierea de ședință prin care s-a stabilit cadrul procesual al recursului ca urmare a decesului titularului reclamant, s-a stabilit de către instanța de fond atât calitatea procesuală activă a reclamantelor, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului, iar celelalte părți fiind excluse din cauză.
În ceea ce privește criticile de recurs invocate de către recurenți privind viciul de procedură față de ceilalți pârâți și prescripția dreptului material la acțiune, arată că acestea nu au fost invocate în apel. Solicită obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Prin acțiunea formulată la 3.01.2005 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, și solicitând să se stabilească care dintre cele două titluri de proprietate deținute părți, respectiv titlul de proprietate nr. 5012/1993 și sentința civilă nr. 518/ 2000, privind parcela nr. 42/8 (otul II din sentința civilă nr. 3279/1948), privind imobilul situat în str. -. - nr. 5 - 17, sectorul 5 B, este valabil, și în consecință obligarea pârâților să-i respecte dreptul de proprietate și posesie asupra terenului.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului descris mai sus încă din anul 1948, prin sentința civilă nr. 3279/1948 de ieșire din indiviziune pentru suprafața de 550 mp. din cei 1.100 mp. ce îi revine față de celelalte rude ale sale, iar pârâții ocupă abuziv o suprafață de 310 mp. din suprafața de teren de 550 mp. ce îi revine. Pârâtul a chemat în judecată pe și pentru a i se recunoaște că deține de 30 de ani acest teren, pronunțându-se sentința civilă nr. 518/2000, de folosință a terenului. A mai arătat reclamantul că terenul său, din anul 1960 și până în anul 1991, la apariția Legii nr. 18/1991, aparținea CAP M, iar sentința civilă nr. 518/2000 nu are temei legal întrucât la baza acesteia nu stă nici un act doveditor în sensul că pârâtul ar fi proprietarul suprafeței de teren de 1.104 mp. menționați în această sentință. Pârâtul s-a folosit în tot acest timp de 30 de ani de terenul CAP M ce a aparținut statului și nu putea beneficia de Legea nr. 18/1991 întrucât el nu a primit locul de la stat și nici nu era membru CAP, aspecte ce rezultă și din cuprinsul motivării deciziei civile nr. 503/A a Tribunalului București, în legătură cu sentința civilă nr. 4320/2000 prin care pârâtul a solicitat anularea titlului său de proprietate. De asemenea și pârâta ocupă abuziv o suprafață de 240 mp. din suprafața sa de 550 mp. pentru care nu are nici un act doveditor de proprietate, pârâții încheind chitanțe false cu în sensul că au cumpărat de la acesta terenul cu adâncimea de 40 ml.
La termenul de judecată din data de 07.06.2005, numitele și a arătat că reclamantul a decedat și că sunt moștenitoarele acestuia, respectiv soția și fiica și au depus la dosar fotocopii de pe certificatul de deces și certificatul de moștenitor rămas de pe urma defunctului, iar la termenul de judecată din 28.06.2005 acestea au depus la dosar cerere precizatoare privind însușirea acțiunii formulată de autorul acestora, precum și cerere completatoare a obiectului acțiunii.
Instanța, având în vedere cererea precizatoare, a stabilit cadrul procesual activ al acțiunii cu privire la reclamantele și, iar prin încheierea de ședință din data de 28.06.2005, față de acțiunea introductivă, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților, invocată din oficiu, stabilind cadrul procesual pasiv al acțiunii față de pârâtul.
Față de cererea completatoare a obiectului acțiunii, instanța a respins această cerere ca fiind tardiv formulată, întrucât reclamantul defunct a avut posibilitatea formulării acestei cereri la primul termen de judecată, când i s-a pus în vedere acest aspect.
Prin sentința civilă nr. 936 din 14.02.2007, Judecătoria Sectorului 5 Baa dmis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele și, împotriva pârâtului, a obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul proprietatea reclamantelor, teren în suprafață de 306,98 mp. situat în B,- - 17, sector 5, obligat pârâtul să-și ridice construcțiile, amplasate pe terenul reclamantelor, identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic în specialitatea topografie, ca fiind construcțiile provizorii C 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, stabilit linia de hotar între proprietățile reclamantelor, situată în B,- - 17, sector 5 și a pârâtului, situată în B,-, sector 5, ca fiind latura dintre Nord a proprietății reclamantelor, în lungime de 18,91 ml. de limitată de punctele 4 și 7 prin schița topografică din cadrul raportului de expertiză mai sus menționat, a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 791,08 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, a stabilit, în sarcina pârâtului, obligația de plată a sumei de 1.033,13 lei, reprezentând taxă de timbru.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit procesului - verbal de punere în posesie nr. 323 din 22.09.1993, eliberat de Consiliul Local Sector 5, reclamantului și numitului G li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 0,11 ha, situat în B, în- - 15, sector 5, și s-a eliberat Titlul de Proprietate nr. 5012 din 2.12.1993 de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor - Municipiul Potrivit celor două acte sus menționate, terenul în suprafață de 0,11 ha se învecinează la Nord - curți, construcții de pe str. -, la Sud - intr. -i, la -, la Vest - G G, G.
Prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 22519/1995 la notariatul de Stat al Sectorului 5, transcris sub nr. 6629/1995 la Notariatul de Stat sector 5, reclamantul și numitul G au partajat terenul sus menționat, reclamantului revenindu-i parcela în suprafață de 550 mp. cu următoarele vecinătăți: la Nord - str. -, la Sud - intr. -i, la - proprietatea lui, și, la Vest - proprietatea lui
Instanța a mai reținut că titlul de proprietate nr. 5012/1993 a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului sus menționat, actele care au stat la baza emiterii lui fiind actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 973/1949 la Tribunalul Ilfov - Secția I civ. Comercială și transcris sub nr. 367 din 29.01.1949, sentința civilă nr. 3279 din 09.08.1948 a Tribunalului Ilfov Secția a III-a, adeverința nr. 358 din 06.03.1991 a CAP
Totodată, instanța a reținut că reclamantul a fost înscris în Cartea Funciară nr. 8048, număr cadastral 3649, cu teren în suprafață de 550 mp. situat în B, -. -i nr. 11 - 17 sector 5.
De pe urma reclamantului au rămas ca moștenitori, potrivit certificatului de moștenitor nr. 36 din 09.05.2005, reclamantele și, masa succesorală fiind compusă din terenul intravilan în suprafață de 550 mp. situat în B, -. -i nr. 11 - 17, sector 5.
În ceea ce privește titlul pârâtului asupra terenului în litigiu, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 518 din 17.01.2000 a Judecătoriei Sectorului 5 B, definitivă și irevocabilă la 14.02.2000, s-a admis acțiune a formulată de în contradictoriu cu, s-a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.104 mp. situat în B,- - 14, sector 5, învecinat la Nord - str. -, la - proprietatea lui, la Sud - intrarea -i, la Vest - proprietatea lui.
Potrivit actelor dosarului și raportului de expertiză întocmit de expert, instanța a constatat ca urmare a analizării amplasamentelor celor două imobile, rezultând cu certitudine că acestea se suprapun parțial, zona de suprapunere fiind suprafața de teren de 306,78 mp. cu următoarele vecinătăți: la Nord - pe 18,91 ,-, la Sud - 18,70 -. -i, la - 15,75 rest din proprietatea lui și (succesoarele reclamantului ), la - 16,93 (moștenitoarea defunctului G).
Pe suprafața de teren sus menționată au fost edificate de pârâtul următoarele construcții: C 2 - păsări, C 3 - parțial bucătărie construcție anexă, C 4 - parțial șopron, C 5 - parțial porc, C 6 - parțial wc, C 7 - magazie, C 8 - magazie.
În cauza s-a regăsit ipoteza acțiunii în revendicare prin care reclamanții, în calitate de proprietari neposesori urmăresc redobândirea bunului de la pârâtul posesor despre care afirmă că nu este proprietar al imobilului revendicat, acțiune ce a fost soluționată prin compararea titlurilor de proprietate ale părților asupra imobilelor în litigiu.
Examinând titlul prezentat de pârât, instanța a apreciat că acesta nu poate fi opus reclamanților, cu toate că uzucapiunea reprezintă cea mai puternică dovadă a dreptului de proprietate, însă numai în raport de adevăratul proprietar.
Așa fiind, titlul pârâților - reclamanți, poate produce efecte doar în contradictoriu cu adevăratul proprietar, uzucapiunea fiind chiar o sancțiune îndreptată împotriva acestuia.
Instanța a constatat că titlul reclamanților - pârâți este preferabil, imobilul fiind dobândit de la adevăratul proprietar care nu a figurat ca pârât în acțiunea de uzucapiune, prin urmare sentința pronunțată nu-i este opozabilă.
Față de aceste aspecte de fapt reținute, apare ca evidentă inopozabilitatea titlului prezentat de pârât, cu atât mai mult cu cât acțiunea de uzucapiune a fost înregistrată pe rolul instanței abia în anul 1999, așadar ulterior și în contradictoriu cu alți pârâți decât adevăratul proprietar.
În consecință, s-a apreciat că titlul reclamanților este preferabil celui al pârâților - reclamanți, instanța, în temeiul art. 480 și 584 cod civil a admis acțiunea principală în revendicare.
În conformitate cu dispozițiile art. 494 Cod civil, instanța a obligat pârâtul să-și ridice construcțiile, amplasate pe terenul reclamantelor, identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic în specialitatea topografie, ca fiind construcțiile provizorii C 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 și a stabilit linia de hotar între proprietățile reclamantelor și a pârâtului, ca fiind latura dinspre Nord a proprietății reclamantelor, în lungime de 18,91 ml. delimitată de punctele 4 și 7 prin schița topografică din cadrul raportului de expertiză mai sus menționat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV a Civilă sub nr. 79/-, la data de 08.06.2007.
În motivarea apelului s-a arătat că prin acțiunea formulată s-a solicitat instanței să se dispună care dintre aceste două titluri este valabil asupra parcelei 42/8, respectiv lotul 2 din sentința civila nr. 3279/1948 situat în- - 17, sector 5, B, iar ca urmare a stabilirii titlului de proprietate, pârâții să respecte dreptul de proprietate și posesie asupra terenului său.
Astfel, cu toate că titlul pârâtului și existența unei alte hotărâri judecătorești în care autorul intimatelor recunoaște că nu se învecinează cu terenul proprietatea sa, instanța de fond nu a făcut nici un fel de vorbire.
În conformitate cu art. 129 Cod de procedură civilă, în baza rolului activ al instanței aceasta nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, astfel că, în baza aceluiași text de lege, nu s-a avut în vedere numai obiectul cererii dedus judecații. În proces trebuiau audiate și și, moștenitoarele lui de la care pârâtul a dobândit terenul de peste 39 de ani.
Nu a fost deranjat de nimeni până la data de 27.02.1996 când au venit și fratele său G împreună cu executorul judecătoresc pentru a-i pune în posesie cu o suprafață de teren conform titlului de proprietate nr. 5012/1993 și, sentința civila nr. 5913 din 11.10.1995, persoane care nu locuiau la adresa pârâtului și nu au locuit niciodată acolo dar au fost menționate în sentința civila nr. 5913/1995.
Deoarece proprietarul decedase între timp, apelantul - pârât a chemat în judecata pe moștenitorii acestuia și, în urma căreia la Judecătoria Sectorului 5 B s-a dat sentința civila nr. 518/2000, rămânând definitivă și irevocabilă, conform declarațiilor că tatăl lor i-a vândut suprafața de teren de 1.300 mp. pe-, sector 5, fiind proprietatea lui.
Apelantul - pârât a precizat că are doar 10 metri liniari de la ultima construcție până la intrarea, conform schemei cadastrale, iar pretinde 17 liniari de la intrarea. Conform sentinței civile nr. 9168/1997 la data de 01.11.2002 a venit un alt executor judecătoresc pe nume, conform procesului - verbal din dosarul nr. 920/2002 pentru a executa sentința civilă, iar în procesul - verbal mai sus menționat a precizat că nu poate să-l pună în posesie pe pentru suprafața de 303 mp. deoarece nu este terenul identificat în sentință, drept pentru care nu s-a efectuat executarea.
De asemenea, apelantul a arătat că Primăria Sectorului 5 B - Comisia de aplicare a Legii fondului funciar nu a făcut măsurătorile în concret și nu a pus în posesie conform legii suprafețele din titlul de proprietate nr. 5012/1993, dacă s-ar fi prezentat ar fi avut în vedere și actele acestuia de proprietate și nu ar fi fost pus în situația să-și demoleze casa.
Pe baza actelor de moștenire numiții și G au primit 5.000 mp. teren intravilan de la Primăria, cu toate că pe cererea de punere în posesie se menționa că nu are acte doveditoare pentru suprafața de 5.000 mp.
Numitul s-a prezentat cu titlul de proprietate nr. 4293 din 22.10.1993 la Primariă Sectorului 5 B, cu adeverința de la CAP M și actele de moștenire, cerând încă 1.200 mp. spunând că de la Primăria i s-a dat numai 2.500 mp. și astfel în urma cererii i s-a eliberat încă un titlu de proprietate.
În urma cererii către Primăria Sectorului 5 Bis -a comunicat oficial prin adresa nr. 30216 din 16.08.2004 că nu s-a avut în vedere actele sale de proprietate la eliberarea titlului. Toate actele despre de care s-a vorbire mai sus sunt depuse la dosar. Pârâtul este proprietarul acestui teren de aproape 40 de ani, nu i-a fost niciodată tulburată posesia terenului, l-a folosit continuu sub numele de proprietar, pentru care a plătit taxe și impozite, la apariția legii fondului funciar acesta era în posesia terenului în aceeași conformație care există și astăzi, curtea fiind delimitată.
Titlul său îl constituie sentința civila nr. 518/2000, rămasă definitivă și irevocabilă și nu îi este opozabil titlul de proprietate nr. 5012/1993 emis pe cale administrativă pentru.
Titlul de proprietate emis lui de către un organ al administrației de stat nu este mai bine caracterizat juridic decât sentința civilă pronunțata de Judecătoria Sectorului 5 B în dosarul nr. 10929/1999.
Mai mult, a arătat apelantul - pârât, analizând titlul de proprietate al lui s-a putut constata că nu are număr factorial în str. - unde acesta are terenul și casa ci pur și simplu spune că se învecinează cu str. -. Strada - se întinde pe o lungime de peste 1 Km.
Prin actele administrate la dosar, nu a făcut dovada că a deținut pe acest amplasament, teren intravilan, dar profitând de nelămuririle legislației de la acea vreme cu această adeverință s-a prezentat și la Primăria Sectorului 5 B care a eliberat un titlu de proprietate nr. 5012/1993, care pretinde că se suprapune cu terenul pârâtului, aceasta a produs o întreagă confuzie pe care instanța nu a analizat-o temeinic și în spiritul legii. Nu s-a ținut seama de titlul pârâtului și nici nu s-a dispus anularea parțială a acestuia conform legislației funciare în vigoare.
Prin decizia civilă nr. 123/1.02.2008 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și, și s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul - pârât, apelantul - pârât fiind obligat la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatele - reclamante și.
În considerentele deciziei s-a reținut;
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, tribunalul a reținut următoarele:
În temeiul art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, tribunalul a soluționat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și.
Excepția este nefondată.
Între părți sunt raporturi de vecinătate, între ele fiind un litigiu cu privire la limitele celor două proprietăți, reclamantul susținând că pârâții au ocupat abuziv o parte din terenul proprietatea acestuia.
Ori, în raport de obiectul pricinii și situația de fapt, tribunalul a apreciat neîntemeiată excepția, pârâții fiind titularii pretinsei datorii invocate de către reclamant.
În primul motiv de critică, apelantul - pârât a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde toate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Criticile sunt nefondate.
Instanța a reținut în mod corect situația de fapt și la această situație a tăcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor legale, arătând pe larg argumentele care au format opinia sa.
De altfel, așa cum a arătat și intimatele - reclamante în întâmpinare, instanța a reținut din ansamblul probatoriu raporturile juridice și litigioase dintre părți, astfel cum rezultă ele, în ordine cronologică.
Apelantul - pârât nu a arătat ce motive de drept și de fapt nu au fost reținute de către instanță, obligație care îi revenea potrivit art. 129 alin. 1 Cod de procedură civilă.
Un alt motiv de critică a privit raporturile de vecinătate dintre părți, care, în opinia apelantului - pârât, nu există.
Criticile sunt nefondate.
Astfel cum a reținut expertul în raportul de expertiză întocmit la fond, cele două proprietăți, respectiv a reclamantelor și a pârâților, se suprapun pe o suprafață de 306,98 mp. (fila 145, dosar fond).
Nefondate sunt criticile privind lipsa rolului activ al instanței de fond pentru stabilirea corectă a situației de fapt, în raport de dispozițiile art. 129 Cod de procedură civilă.
Așa cum s-a arătat deja, instanța de fond a analizat materialul probatoriu în ansamblu și în succesiunea raporturilor juridice dintre părți, reținând judicios și amplu atât situația de fapt, cât și dispozițiile legale incidente, pe care le-a aplicat judicios la situația de fapt constatată și reținută.
În ceea ce privește inexistența raporturilor de vecinătate, motiv reluat de mai multe ori, tribunalul a apreciat ca fiind lipsit de relevanță, așa cum s-a reținut, în condițiile în care, ca urmare a transpunerii celor două proprietăți, astfel cum rezultă din acte și din schițe, a rezultat că o suprafață de teren care în acte constituie proprietatea reclamantelor se regăsește și în actul de proprietate al pârâților și în raport de obiectul pricinii.
În ceea ce privește critica potrivit cu care un act emis de un organ administrativ al statului, respectiv titlul de proprietate exhibat de către reclamante prin care le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în baza Legii nr. 18/1991, ar fi mai puțin caracterizat decât titlul exhibat de către pârât, respectiv sentința civilă prin care s-a constatat dreptul acestuia de proprietate prin uzucapiune de peste 30 ani, criticile sunt nefondate, acestea au fost respinse.
Așa cum a reținut și instanța de fond și au susținut în apărare și intimatele - reclamante, sentința civilă nr. 518 din 17.01.2000 pronunțată de Judecătoria sector 5 B nu le este opozabilă, întrucât aceștia nu au fost parte la acest litigiu.
Ori, astfel cum s-a reținut de către instanța de fond, uzucapiunea produce efecte numai dacă este constată în contradictoriu cu adevăratul proprietar, constituind și o sancțiune împotriva acestuia întrucât s-a desistat de bunul proprietatea sa, ipoteză în care, evident nu se găsesc reclamantele.
Mai mult, prin titlul de proprietate nr. 5012 din 2.12.1993 pe numele reclamant, și Gaf ost reconstituit dreptul de proprietate, actul fiind anterior pronunțării sentinței civile nr. 518 din 17.01.2000, care constituie titlul pârâtului.
Cât privește criticile prin care apelantul - pârât reantamează aspecte care țin de condițiile reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea autorului reclamantelor, respectiv situarea terenului pe vechiul amplasament, dovada dreptului de proprietate înainte de trecerea terenului în proprietatea statului etc, tribunalul nu a răspuns acestor critici întrucât nu a fost sesizat cu o astfel de acțiune în baza Legii nr. 18/1991.
Așadar, astfel cum a dispus instanța de fond, reclamantele (prin transmiterea pe cale succesorală a calității procesuale active ca urmare a decesului reclamantului pe parcursul soluționării litigiului) reclamantele, potrivit art. 480 Cod civil erau îndreptățite să solicite și să reprimească în patrimoniul lor dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 306,98 mp. identificat potrivit raportului de expertiză efectuat de expert, teren care ieșise fără știrea și fără acordul acestora din patrimoniul lor, ca urmare a admiterii acțiunii în uzucapiune, admisă prin sentința civilă nr. 518 din 17.01.2000.
Cât privește construcțiile proprietatea pârâtului, acestea având caracter provizoriu și fiind edificate fără știrea și fără acordul proprietarului, vor fi ridicate, astfel cum a dispus instanța de fond, văzând și dispozițiile art. 584 Cod civil, întrucât împiedică proprietarul terenului - reclamantele, de la liniștita folosință a bunului, în limitele care rezultă din titlul de proprietate și identificate potrivit raportului de expertiză tehnică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâții și.
În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea instanței de fond de fond este nelegală și netemeinică deoarece nu a ținut cont de probele administrate de recurenți, de actele existente la dosar, respectiv sentința civilă nr. 5.913/1995 și sentința civilă nr. 4.977/2000 a Judecătoria sectorului 5 B, precum și de mai multe adrese emise Primăria sectorului 5
De asemenea, consideră recurenții că nu s-a îndeplinit procedura de citare față de ceilalți pârâți.
O altă critică privește excepția prescripției dreptului la acțiune având în vedere că acțiunea a fost promovată în anul 2005 iar titlul de proprietate a fost eliberat în anul 1993.
Se susține că deși excepția a fost de mai multe ori reiterată instanța nu a ținut cont de ea.
Recurenții arată că instanțele de fond și apel nu au avut rol activ conform art. 129 Cod procedură civilă deoarece trebuiau audiate martorele și - moștenitoarele lui de la care au dobândit terenul.
În acest sens se învederează că terenul nu a aparținut niciodată statului ori CAP - M, frații neavând niciodată teren în câmp la CAP - M și nici intravilan în str. -, stradă care exista înainte de colectivizare.
În acest sens, se invocă procesul verbal nr. 323/22.09.1993 întocmit de Primăria sectorului 5 B și titlul de proprietate nr. 5012/2.12.1993 acte potrivit cărora recurenții nu se pot învecina cu acest teren, ceea ce înseamnă că terenul respectiv se află în extravilan.
Adevăratul proprietar pretins de intimați este acela cu care s-au judecat în procesul de uzucapiune și nu și
Apreciază că tribunalul nu a exercitat rol activ în ceea ce privește critica susținută de apelanții - recurenți că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate anterior reconstituirii acestui drept conform Legii nr. 18/1991 pe acest amplasament.
Tribunalul trebuia să solicite actele de proprietate avute anterior și care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate.
În mod lapidar și fără a motiva în drept tribunalul nu a răspuns la aceste critici, instanța nu a analizat temeinic actele din dosar din care rezultă că recurenții au construit casa de peste 40 de ani, construcția fiind din cărămidă, cu fundație de beton, pentru edificare sa nefiind nevoie de acordul lui, deoarece la acea dată acesta nu avea nici un titlu de proprietate pe terenul în litigiu.
Titlul de proprietate al lui este emis pe cale administrativă în mod fraudulos, nu le este opozabil și nu este mai bine caracterizat decât titlul lor care, a fost emis de o instanță judecătorească ce a cenzurat toate actele care au stat la baza pronunțării hotărârii.
În drept aceste critici au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Intimatele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Cauza a fost suspendată în recurs, potrivit dispozițiile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Judecătoria sectorului 5 La data de 22.05.2009 intimatele - reclamante au formulat cerere de repunere pe rol, atașând și decizia civilă nr. 671/ 27.03.2009 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, sentința civilă nr. 7527/16.10.2008 Judecătoria sectorului 5 B - Secția a II-a Civilă.
În temeiul art. 245 Cod procedură civilă Curtea a repus cauza pe rol la termenul de la 26.10 2009, când constatând că nu mai sunt alte probe de administrat a soluționat cauza pe fond.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate de recurenți Curtea va respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Recursul este o cale de atac de reformare, nedevolutivă ceea ce înseamnă că nu are loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs, putând fi exercitată numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 Cod procedură civilă.
Art. 299 Cod procedură civilă arată că otărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.
Obiectul recursului în prezenta cauză îl reprezintă hotărârea pronunțată de tribunal în apel - decizia civilă nr. 123/1.02.2007 și nu hotărârea pronunțată de judecătorie ca instanță de fond - sentința civilă nr. 936/14.02.2007.
Prin urmare, criticile de netemeinicie referitoare la sentința instanței de fond, prin aceea că nu s-a ținut cont de probele administrate și de actele existente la dosar nu pot forma obiectul recursului și ca atare, nu vor fi analizate de instanță în recurs.
Aceste critici au primit o dezlegare în apel, astfel încât recurenții trebuiau să critice, sub aspectul dispozițiilor art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă modalitatea de rezolvare a lor.
Pe de altă parte, nefiind o cale de atac devolutivă, recursul nu permite reanalizarea probelor administrate și reinterpretarea acestora, dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 Cod procedură civilă care prevedeau posibilitatea modificării hotărârii "când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii"; "și când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate", fiind abrogate expres prin OUG 138/ 2000 aprobată prin Legea nr. 219/ 2005.
În consecință, în recurs se vor analiza doar criticile care vizează nelegalitatea și care pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, precum și cele care au format critici și în apel, știut fiind că în recurs nu se pot formula critici omisso medio.
Deși, în drept recurenții au invocat și dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă nici o critică dezvoltată în cuprinsul motivelor de recurs nu se încadrează în acest temei legal.
O altă critică ce nu va fi analiză deoarece nu respectă principiul invocării ei și în apel este cea care privește lipsa de procedură cu pârâții, critică ce nu a fost sprijinită pe nici un argument legal, neindicându-se în concret persoanele vătămate.
În aceiași ordine de idei, art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă are în vedere o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii, însă vătămarea trebuie să privească partea care o invocă, ori în cauză recurenții nu susțin că lor personal li s-a creat o vătămare prin necitare, ci pârâților.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pe argumentul că acțiunea a fost promovată în anul 2005 iar titlul de proprietate a fost emis în anul 1993 nu este fondată.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o acțiune în revendicare, al cărui temei în drept îl constituie dispozițiile art. 480 - 481 Cod civil. Acțiunea în revendicare este imprescriptibilă, astfel încât este lipsit de relevanță data titlului de proprietate în raport cu data exercitării acțiunii, dreptul de proprietate având un caracter perpetuu, care nu se stinge prin neuz.
Nici critica întemeiată pe încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă nu este fondată.
și - moștenitoare ale defunctului au fost înlăturate din cauză urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, excepție soluționată de instanță la termenul din 28.06.2005.
În apel deși a existat o critică identică, întemeiată pe nerespectarea dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, recurenții nu au solicitat și proba testimonială, obiectul probatoriului limitându-se la interogatoriu și refacerea expertizei.
În aceste condiții, instanța nu a încălcat dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât apelantul - pârât, recurent în prezenta cauză a și fost asistat de avocat.
Critica întemeiată pe motivarea lapidară și insuficientă a deciziei pronunțată, nu este fondată.
Potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă cu referire la art. 261 Cod procedură civilă instanța trebuie să răspundă coerent și cu referire la probele administrate la motivele de apel invocate, analizând situația de fapt din această perspectivă.
Decizia recurată corespunde acestor exigențe, tribunalul argumentând în fapt și în drept soluția pronunțată prin referirea la probele administrate în cauză și la consecințele juridice ale celor două titluri exhibate de părți.
Tribunalul a răspuns inclusiv criticilor referitoare la aspectele ce țin de valabilitatea titlului de proprietate, rolul activ prevăzut de art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă neputând fi extins peste principiul disponibilității procesului civil, arătând că nu a fost sesizat cu vre-o cerere privind anularea titlului de proprietate.
În speță, din totalul de 1.104 mp. dobândiți de către recurenți prin sentința civilă nr. 518/17.01.2000 Judecătoria sectorului 5 B, doar 306,98 mp. se suprapun cu terenul reclamantelor.
Susținerile recurenților cu privire la împrejurarea că titlul pârâților ar fi fost emis pe cale administrativă în mod fraudulos, nu pot fi primite deoarece sunt simple afirmații nedovedite, titlul de proprietate nr. 5012/2.12.1993 este opozabil erga omnes câtă vreme nu s-a reușit anularea sa parțială și a fost emis în procedura specială a Legii nr. 18/1991 anterior sentinței civile nr. 518/17.01.2000.
Acest titlu este preferabil, întrucât la momentul judecării uzucapiunii în anul 2000, recurenții în calitate de reclamanți în aceea acțiune, trebuiau să depună toate diligențele pentru a identifica la momentul judecării cauzei pe toți adevărații proprietari ai terenului întrucât uzucapiunea este o sancțiune civilă ce intervine pentru pasivitatea proprietarului care voluntar delasă bunul în mâinile altuia.
Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin. 1 cu referire la art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă Curtea va obliga recurenții la 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatele - reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții - pârâți și, împotriva deciziei civile nr. 123 din 01 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și și cu intimații - pârâți și, ca nefondat.
Obligă recurenții la 700 lei cheltuieli de judecată către intimate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
./
2ex./02.12.2009
-4.-;
Jud.5.-
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă, Ioana
